1,931 matches
-
iar în 1910 și-a tipărit o plachetă de Epigrame. Proza - nuvele, schițe, povestiri, e lipsită de relief (Proză, 1907). Ca autor dramatic, e mai interesant prin proiecte, pe care însă nu le-a prea dus la bun sfârșit. O alegorie naivă este Lew (1899), poemă dramatică pe muzică de A. Giuliani. Salba de aur (1907) folosește versuri populare, îndeosebi din folclorul magic. Mai reușită ar fi farsa Două cumetre (1899), care s-a jucat la Teatrul Național din București și
BURLANESCU-ALIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285960_a_287289]
-
T. Vasilescu. Rubrici: „Studii”, „Poezii”, „Traduceri”, „Studii pedagogice și comemorări”, „Recenzii”, „Rezumate în limbi străine”, „Dări de seamă”. Deși au apărut puține numere, revista se impune prin claritate și profesionalism. În articolul intitulat Civilizația antică, Th. Simenschy utilizează o subtilă alegorie de tip platonic. Șt. Bezdechi scrie despre Raportul dintre cuvânt și idee la Platon, G. Guțu despre Ideile metafizice ale moralei lui Seneca, iar N. Jingoiu despre Creștinismul lui Seneca filosoful. Toma I. Vasilescu argumentează o interesantă ipoteză referitoare la
CAMENAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286050_a_287379]
-
epitalamic Florica (1847), având ambiția transpunerii unei iubiri ideale, este o superficială proză rimată. Prin temperament și prin experiență, A. este mai degrabă un adept al liricii militante, cu sursa în evenimentele timpului. Scrie Marșul libertății, Mircea, Hora Unirii, numeroase alegorii, fabule, satire, pamflete, balade istorice care, în lipsa unui sigiliu de originalitate, întrețineau doar un climat literar specific. Târziu, în 1884, mizând pe valoarea documentară a unor astfel de producții, va publica într-o antologie, Satire politice care au circulat în
ARICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
Diderot sau mai curând de Soeur Anne a lui Paul de Kock. SCRIERI: Câteva ore de colegiu, București [1846]; Florica, București, 1847; Arpa română, București, 1852; Istoria Câmpulungului, prima residență a României, I-II, București, 1855-1856; Lyra, București, 1858; Esplicarea alegoriilor din „Arpa română” cum și pasagele șterse de cenzură din această operă, București, 1859; Procesul și esilul meu la Snagov, București, 1859; Șoimul Carpaților, București, 1860; Trâmbița Unirii și Sărbătoarea națională, București, 1860; Misterele căsătoriei, I-III, București, 1861-1886; Procesul
ARICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285450_a_286779]
-
care vedem aceste două culturi ca două complexe net distincte, ne face impresia că receptivitatea pentru tinerețea veșnică a anticilor și repudierea întregului aparat răsuflat al expresiei gândirii medievale trebuie să fi venit ca o revelație. Ca și cum mințile obosite de alegorie și de flamboiantism, trebuie să fi înțeles brusc: nu, nu asta, ci cealaltă? Ca și cum armonia de aur a clasicismului le-ar fi radiat oamenilor deodată în fața ochilor ca o salvare, ca și cum oamenii ar fi îmbrățișat Antichitatea cu exaltarea celui care
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
o simbolistică (a vulturului, de pildă) vizând relația om-divinitate și relația părinte-copil. Vulturul semnifică termenul de comparație la nivel educațional. Învățarea zborului, condiție sine qua non a existenței, se face prin stimulare și supraveghere. Vulturul apare în textul biblic ca alegorie a tactului, a delicateței, a prudenței, elemente esențiale ale armoniei la nivel familial și divin. El este un intermediar între cer și pământ, simbol al mersului spiritual uman. E cert că înțelegerea Torei a reprezentat un punct de sprijin și
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
indispensabil pentru fericirea și echilibrul personal. Reperele temporale sunt simboluri, dar rareori sunt atât de precise: o zi de luni. Precizia aceasta este rezultatul unei deplasări, adică a unui detaliu deosebit de semnificativ. Lunea este prima zi din săptămână, de aici alegoria începutului, a zorilor. Visul îi vorbește lui Sylvie despre nevoia de a o lua de la capăt; cu atât mai mult cu cât simbolismul mașinii exprimă același lucru. Automobilul, ca toate autovehiculele, semnifică evoluția și alegerea direcției. În cazul nostru, Sylvie
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
urmare, o situație de eșec, simțită sau reală. Fetusul exprimă secretul non-manifestării. Ascuns și protejat în sânul matricei, el evocă misterul formării vieții, germenele ce speranță, realizarea tuturor posibilităților. În plan sacru, lenta dezvoltare a fetusului este, prin urmare, o alegorie a parcursului spiritual. Este o evocare a muncii inițiatice, a studiului, a meditației, a reculegerii. Practic, este expresia tuturor activităților ce concură la nașterea spirituală sau la o a doua naștere. În psihologie, poziția fetală este considerată o atitudine defensivă
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
manifestă atitudinea lejeră și disprețuitoare, mai ales în raport cu femeia (un comportament «de cavalerist»). Pe cât exprimă cavalerul romantismul, pe atât cavaleristul evocă mojicia. În orice caz, simbolistica este strâns legată de cea a calului (vezi acest cuvânt) și de dominarea sa, alegorie a stăpânirii pulsiunilor și instinctelor. Cer Cerul este o reprezentare a mentalului. Evocă elevația gândurilor (capul) în raport cu materialitatea corpului (pământul). În vis, exprimă idealurile, dar și dorințele care intră în contradicție cu realitatea. Frecventele schimbări ale cerului, trecând de la o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
stăpânirea instinctelor și a pulsiunilor; - trapezistul trimite la ideile de lejeritate, înălțare, detașare (vezi Pasăre); - acrobatul și jongleurul exprimă ușurința și suplețea comportamentului, dar și instabilitatea (obligația de a jongla cu finanțele ori cu relațiile amoroase). Foarfece, a tăia În alegoria greacă a destinului, reprezentată de cele trei Moire, Apolo este cel care, cu foarfecele sale ascuțite, taie firul vieții. Semnificația foarfecelor nu este deloc departe de cea a coasei ori a secerii. Este doar mai negativă, în măsura în care nu evocă, la
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
generală a furtunii. Ea exprimă, la rândul ei, furia divină. Expresia «a tuna și a fulgera» se aplică situațiilor în care cineva strigă, urlă, ridică vocea. Dezlănțuirea elementelor (ploaie, vânt) încarnează amenințările și tulburările exterioare ce răscolesc viața subiectului. Sunt alegoria adversității evenimentelor, dar și a conflictelor deschise și violente. Vânt Simbolistica vântului se nuanțează într-un sens: - activ și pozitiv, când creează mișcarea, precum vântul care suflă în pânzele corăbiilor și le permite să înainteze; - pasiv și negativ, când este
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
o figură închisă), sentimentul de a se învârti în cerc, care face eforturile sterile și lupta inutilă. A construi, construcție Din punct de vedere simbolic, construirea de edificii nu este altceva decât construcția eului, a familiei, a carierei profesionale. Este alegoria creațiilor și a realizărilor omului. În funcție de dificultate, de complexitate și de soliditate, construcția dezvăluie valoarea eforturilor și a rezultatelor. La fel ca în povestea celor trei purceluși, este vorba fie de menajarea forțelor (cabană, colibă) sau, dimpotrivă, de a nu
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
învățăturii lui Iisus, obrazul circumscrie generozitatea, iertarea, compasiunea, iubirea universală. Mână Cuvântul «manifestare» vine de la «mână», semnificând sensul de creație, dar și de realizare pe care le are mâna. Este înainte de toate simbolul abilității, al transformării și al muncii. Este alegoria comunicării, a schimbului și a iubirii (a întinde mâna, a cere mâna). Mâna este încărcată cu o energie pozitivă, reparatoare și senzuală, de unde riturile de impunere a mâinilor și mângâierile. Tot prin atingere, omul obține dovada existenței, controlează, verifică, și
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
distrugerii dezvăluie pulsiunile agresive care se întorc împotriva persoanei sau împotriva celorlalți. Cel ce visează are sentimente negative (ostilitate, ură, violență), pe care le refulează probabil în realitate și cărora le dă curs doar în vis. Degradarea clădirilor este o alegorie a deziluziilor, a eșecurilor personale, a depresiei. Buldozerul, cutremurul de pământ sau explozia unei bombe, care distrug tot ce se află pe suprafața pământului, este o evocare violentă a necesității de a porni de la zero, de a distruge totul (adică
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
el. Pe de altă parte, mișcarea descendentă a apei evocă fie, la modul pozitiv, fecundarea materiei; fie, la modul negativ, degradarea unei situații. Fluviu, râu, pârâu În numeroase culturi, fluviul constituie frontiera dintre două lumi, lumea viilor și lumea morților, alegorie a lumii terestre și a lumii spirituale. Prin urmare, trecerea de pe un mal pe altul echivalează, în funcție de orientarea mișcării, cu o evoluție sau o involuție, cu progresul sau regresul. Totuși, cel mai adesea, este vorba despre o imagine pozitivă, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
creativă a subiectului (care eșafodează planuri), chiar dacă cea din urmă are nevoie de ajutor din afară sau măcar de un sprijin cât de mic (material sau afectiv). Scară, trepte Scara și treptele reprezintă medierea între jos și sus și, prin alegorie, medierea între oameni și Dumnezeu. Biblia citează visul lui Iacob, în care vede o scară pe care urcă îngerii. În aceste condiții, visul se referă la evoluția persoanei, la voința sa de a se înălța, de a atinge piscurile. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
de cuvânt (preponderent fonologice): afereză, apocopă etc.; figuri de construcție (figuri sintactice legate de structura frazei): inversiune, elipsă, chiasm, anaforă etc.; tropi (figură cu schimbare de sens; atribuirea unei semnificații care nu este semnificația proprie a unui cuvânt): metaforă, litotă, alegorie, personificare etc.; figuri de gândire (afectează nu un cuvânt, ci întregul discurs): portretul, tabloul, deliberația, imprecația, apostrofa etc. Trecerea de la criteriul constatativ al substituției (Aristotel), la criteriul funcțional al devierii (poetica modernă) explică multe din morfologia expresivității, însă ridică și
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
O istorie hieroglifică, LCF, 1979, 37; Mircea Mihăieș, „Ieșirea la țărmuri”, O, 1979, 50; Sorin Titel, Gravitatea jocului, RL, 1980, 4; Ioan Holban, Thema și Castelul, CRC, 1982, 5; Dana Dumitriu, Provincia pedagogică, RL, 1981, 39; N. Steinhardt, Cuvântul și alegoria, ST, 1981, 11; Nicolae Manolescu, Vă place „Love Story”? RL, 1982, 41; Gh. Grigurcu, Translații, F, 1983, 1; Emil Manu, Andrei Brezianu, „Translații”, CNT, 1983, 28; Ioan Holban, Despre netrădarea cuvântului, CRC, 1990, 16; Dicț. scriit. rom., I, 379-380; Florin
BREZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285883_a_287212]
-
Tema „drumului”, spre și dinspre necunoscut, halucinația suprarealistă a „visului”, silueta mitică a lui Acteon, cu trena ei alegorică, sunt, în aceste texte prea dificile pentru cât au de spus, componente obsesive, care se găsesc și în cărțile lui B. Alegorie a căutării de sine, romanul Acteon (1934) e, cu accentele lui de negativism și teribilism, spovedania unui înfrânt. O carte când obscură și pretențioasă, când cotropită de lirismul difuz al unei meditații despre singurătatea și tristețea creatorului, prins în „cercurile
BALANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285576_a_286905]
-
apăra profeții... înnoitorii... oamenii viitorului, CRC, 1990, 47; J. Popper, Un poet aristocrat: A. E. Baconsky, ST, 1993, 6; Liviu Petrescu, A. E. Baconsky - între mit și realitate, RL, 1994, 40; Negoițescu, Scriitori contemporani, 27-32; Constantin, Complicitatea, 99-105; Mircea Popa, Alegorie și simbol la A. E. Baconsky, ST, 1994, 4-5; Gh. Grigurcu, A. E. Baconsky între realitate și mit, RL, 1995, 5; Negoiță Irimie, Când poezia era rege, ST, 1995, 6; Aurel Rău, Într-o roză a cântecelor, ST, 1995, 6
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
și cea mai cunoscută scriere a lui B. este Istorie despre Arghir cel frumos și despre Elena cea frumoasă și pustiită crăiasă (1801), o adaptare după Argirus historiaja a scriitorului maghiar Gyergyai Albert, care devine în intenția autorului român o alegorie a cuceririi Daciei de către Traian. Desfășurarea epică a Istoriei... este asemănătoare cu aceea a basmului Prâslea cel voinic și merele de aur, din colecția de mai târziu a lui Petre Ispirescu. Relatarea peripețiilor mezinului împăratului Acleton, plecat pentru a o
BARAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285616_a_286945]
-
negative și pozitive, ci este interesat de involuția în planul moral atât a directorului satrap, cât și a altor individualități marcate și alterate de sistem. Cu o acțiune captivantă, alternând observația romanescă și notația de jurnal intim, cartea este o alegorie, un exercițiu de exorcizare împotriva unor comportamente patologice. Scriitorul își continuă observațiile „clinice” într-o nouă carte, cu un titlu simbolic, Căprioara de ghips (2001). Subiectul se desfășoară pe două planuri: pe de o parte, iubirea dintre un tânăr doctor
BACALBASA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285519_a_286848]
-
japoneză. Impetuos precum în viața politică, debutează B. și în literatură, semnând, în 1915, volumul Rânduri de la frontieră. Experiența războiului a folosit-o în alte două volume, Zile de energie (1918) și Zile triste (1919). În romanul Antiquitas rediviva (1926), alegoria este ratată ca demonstrație („romanul credinței eroice”) prin excesul de informații istorice (chiar turistice, pe alocuri) și de scene involuntar parodice. Construcția este vicioasă, șubrezită în parte de tezism. Acest defect este însă echilibrat prin câteva stranii pagini poematice și
BAGULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285542_a_286871]
-
retipărite în mai multe ediții (1836, 1844, 1862). Nu inventivitatea „fabulografului” (termenul îi aparține) primează, ci apelul la modelele clasice ale genului, în special, La Fontaine, dar și Fedru, L. Pignotti, Florian și Krâlov, care servesc acțiunea moralistului. Sub vălul alegoriei, sunt atacate vicii general-umane și sociale, „străinomania” ce bântuie epoca. Pervertirea cosmopolită a educației duce la inadaptare (Castorii), iar impostura provoacă răsturnarea valorilor (Momița la bal masché). Satirele, la rândul lor, sunt imitații: epigrama după Marțial, Satiră asupra omului, după
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
1867, cea în limba română -, depășite și greu clasabile. Pentru prozatorul îmbătrânit, aceste scrieri ample sunt mărturia unei mutații estetice, contorsionate și dificile, de adaptare la doctrina romantică. Dorind a da un „uric strălucit”, desprins din „negura mitologiei și a alegoriei”, el urmărește istoria Moldovei în cronologia evenimentelor semnificative, centrate în jurul unor personaje cu încărcătură mitică - Dragoș, Alesandru cel Bun, Svidrighelo, Elena Moldovei, Valea Albă, Bogdan voievod, Petru Rareș, Mazepa în Moldova, Ruxanda Doamna ș.a. El inserează în prozele sale largi
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]