839 matches
-
alt pește mai mare. Inspiră profund. Mirosul de pădure, de pământ reavăn, de frunze putrezite, de flori cu parfum prea greu, îl pătrunse adânc. Era mirosul de dimineață al selvei. Se urcă în caiac și, fără să se grăbească, vâsli alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștinii. Ridică padela și picuratul apei ce se prelingea era tot ce se putea auzi în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Lumea era învăluită în liniște și tăcere. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig, și trase alene. Era un frumos pește bagre de zece kilograme și care se zbătu timp îndelungat. Când, în sfârșit, se lăsă târât domol printre nuferi, intră în lagună și, cu o singură lovitură cu mâna, iute și îndemânatică, îl prinse de branhii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
scund Încărcat cu ziarele pe care le ducea la chioșcul său pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis. Pe apele lagunei trecu alene o barcă mică și vălurelele pe care le iscă se unduiră pe canal În sus și se jucară cu cadavrul, Împingându-l Înapoi spre zidul debarcaderului. Pe când clopotele băteau ora cinci, o femeie din una dintre casele Înălțate deasupra canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
șoferii lor căutând locuri de parcare: mașini mari, mașini japoneze, mașini cu aceleași plăcuțe de Înmatriculare cu acronimul AFI. Majoritatea aveau geamurile ridicate, În vreme ce din interiorul lor cu aer-condiționat tuna muzică rock În trepte diferite de intensitate sonoră. Se plimbau alene, afabili și prietenoși, salutându-se reciproc și schimbând cuvinte plăcute, simțindu-se Întru totul acasă În micuțul lor sat american de acolo, din Italia. Zece minute mai târziu, șoferul opri În fața lui. Brunetti urcă pe bancheta din spate. — Ați vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pierzătorilor și Împingând câteva câștigătorului. Și apoi din nou aceleași mișcări, agitația, rotirea și ochii aceia Încremeniți, țintuiți spre roata care se Învârtea. De ce, se Întrebă el, atât de mulți dintre oamenii aceia purtau inele pe degetul mic? Se duse alene În camera alăturată, vag conștient că se despărțise de grup, curios să observe. Într-o cameră interioară, dădu peste mesele de black-jack și-l văzu pe doctorul Pastore așezat deja acolo, cu un teanc modest de jetoane clădit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
CĂ, dacă o iei dintr-un loc și o pui În altul, nu poate decât să crească ? Înseamnă că Adina Dabija 166 vom putea face toți trei dragoste cu fostul meu iubit, am con- cluzionat eu. Zilele de vară trecuseră alene, cu excursii pe lac, drumeții prin pădure, seri languroase petrecute În șezlong În fața focu- lui, dimineți răsfățate de spuma de lapte a cafelei pregătite de Jean-Claude cu un aparat special, care știe să prepare cinci feluri de cafea. locuisem toată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
iubirea e ca focul ? Că, dacă o iei dintr-un loc și o pui în altul, nu poate decât să crească ? înseamnă că vom putea face toți trei dragoste cu fostul meu iubit, am concluzionat eu. Zilele de vară trecuseră alene, cu excursii pe lac, drumeții prin pădure, seri languroase petrecute în șezlong în fața focului, dimineți răsfățate de spuma de lapte a cafelei pregătite de Jean-Claude cu un aparat special, care știe să prepare cinci feluri de cafea. locuisem toată vara
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cap, uniforma a aruncat-o fără regret doar de șapcă îi părea rău că a abandonat-o însă s-a obișnuit imediat fără ea. Petrecea cea mai frumoasă perioadă din viață. Era plin de speranțe în viitor, timpul se scurgea alene. În acel an s-a zvonit printre ei că directorul Lungu nu le va da voie să facă banchetul. Primise o circulară prin care se interzicea organizarea sărbătoririi sfârșitului liceului. Sub amenințarea excluderii din examen elevii liceului Mircea nu mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
cruce mare și-a scuipat în sân. - Baftă și-un preț bun! Haide, uceniciile! a strigat la Paraschiv. Câte doi, câte doi, au luat drumul Oborului. Cu caii, veneau mai în urmă Cocîrță și ai lui. Iepele grele se mișcau alene, vesele, mâncate bine. Târgul se simțea de departe după larma glasurilor și după mirosul de vită. În margini, stăteau căruțele și carele dejugate. Drumurile erau stricate și pline de praf. Mulțimea pestriță de târgoveți se înghesuia spre mijloc, unde, într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mușcați. Atârnau floacele de pe ei. Trecură. - Și ce soare! zise pungașul. Urât e la pârnaie, Treanță! Ridică un bolovan și-l aruncă după ceată. Codoșul se scarpină după ceafă și începu să fluiere. Îi era cald și bine. Se mișcau alene, slăbiți de nemâncare. - Tare-i dibaci să umbli așa, de capul tău! Priviră pomii prăfuit} și cerul în care zburau păsările. - Acu, că am trecut prin astea, spuse cel tânăr, pot să mă numesc și eu hoț ca lumea. Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zeu știe de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată și cu părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bățului și o luai la picior pe drumul cel mare-mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde... Holdele miroseau și se coceau de arșița soarelui... eu îmi pusesem pălăria-n vârful capului, astfel încît fruntea rămânea liberă și goală, și flueram alene un cântec monoton și numai lucii și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului. Zi de vară pîn-în sară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câte - o horă orcîte [o] chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacelor cu ugerul greu de lapte suna alene și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei. Revoluțiunea ardea în câmpia Transilvaniei, dar mie ce-mi păsa de toate. Pentru realitate eu eram omorât... Nepăsare leneșă, lene de-a cugeta, lene de-a simți, abrutizarea cea mai adâncă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șanț, scoțîndu-mi pana roșie din căciulă și dînd-o vântului, o apucai călare îndărăt spre munte, deși nu-nspre satul meu. Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de - a-mi mâna calul care, încet și poticnind, suflând greu, pocnea alene cu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cararei dintre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munți, din ce în ce aerul devenea mai liber și mai rece, dar din ce în ce cerul devenea mai senin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el mă văzu și, cu lenea cea melancolică pe care numai somnoroșia o răspîn [dește ] pe față, el îmi încongiură gâtul cu brațul lui și surâzând alene zise: - Tu aici? Surâsul cel liniștit arăta pe-un om fără pasiune, fața lui era sântă, ca să zic așa - se cunoștea că-n inimă se stinsăse orce lumesc. - Cum vezi, zisei eu întunecat, strîngîndu-i mâna cu putere într-a mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
moale și cu ciucuri de fir... oamenii, ducîndu-și sacii pe cară, înjugîndu-și boii albi, grași și cu coarne mari, apucau pocnind și chiuind cari-nspre munte, cari-nspre câmpie. Înserase cu desăvârșire, roțile stătură și ele și numai moara uriașă se legăna alene pe Mureș, făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse-n ușa cea mare a moarei pe-un pietroi neted ca o bancă și, aprinzîndu-și luleaua, se uita melancolic la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iar în jurul frunței era o coroană de roze albe și de beteală de aur. Fața ei vânătă, ochii cei mari, înfundați, închiși, o espresiune de durere zâmbitoare - iată țărâna cea frumoasă a Dochiei. Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu-al ei și se acoperi iar până-n gât, netezindu-mi fruntea și sărutând, ca pe furiș și surâzând somnoroasă, fața mea cea palidă. Somnul își juca colorile sale verzi - albastre înaintea ochilor mei și astfel, brațe-n brațe, surâzând alene, adormirăm amândoi - adică mi[e]- mi părea că nu adorm. Ci-mi părea că dormeam pe-un pat de flori albe în mijlocul câmpului cu iarbă verde, luna fugea prin cer, stelele luceau ca aurul, [ca] albinele păreau a roi pe lângă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își ridică zapada sa înflorită cu roze de jăratic și se văzu o scenă a cărei culise reprezentau arbori și tufișe de-o tânără și mustoasă verdeață, iar fondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își dezghioacă trupul chircit, se ridică alene și, cu mișcări precise, își îmbracă surtucul peticit, își trage o bentiță care să-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poartă boltită, așa cum și începuse. Era perechea celeilalte, poate că nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu-ți ajută la nimic să înțelegi. Ologu luă cârjele și se săltă pe picior. Țopăi până la ieșirea din gang și privi în stradă, spre curtea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi făcu semn : — Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc privind spre pridvorul bisericii și spre ceasul cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o faci să plângă, pentru ca femeia să iasă la iveală. Apoi, încetul cu încetul, apele oglinzii se tulburară, umerii lui căzură, carnea obosi pe oasele uscate, iar părul se cerni, nemaiîntorcând lumina. Iar de pe chipul ei mica felină se trase, alene, într-un ungher. Dar, pentru clipa în care se recunoscuseră, Rada îl privi fără îngăduință : — Cine ți-a băgat în cap aiureala asta cu drogații ? — Și dacă nu erau drogați, răspunse el, cât părul nu-i albise încă de tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iluziuni; dar poate că totuși va fi odată un "început". Dacă e însă să se pregătească și să se creeze ceva cu minte, dacă, e ca să scoatem odată carul din noroi, trebuie ca din nici o parte să nu ne punem alene mînele în sân. Credem a fi trecut pentru totdeauna timpii aceia în cari poporele-și cugetau încorporată înțelepciunea cea mai mare în eventualele sfere nalte ale guvernului; timpi în cari popoarele lăsau orice inițiativă pre sama cercurilor acelora, pre când ele
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
suită, însoțită fiind de o altă călugăriță, „diaconiță-n cin”471 „și preuți trei”472, surâde permanent, într-o încercare certă de a atrage atenția asupra propriei persoane („Sfios zâmbea ea pururi, cu sfinție”473). Are manierele cizelate ale unei curtezane („Alene cunoștea să se compoarte,/ Cu farmec mult și cu mișcări învoalte” 474 ), știe să mănânce elegant, imită comportamentul nobiliar pentru a se impune, dând dovadă de snobism, iubește animalele (câinii), dar sunt aluzii la concupiscența care îi dictează această milă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]