2,594 matches
-
Viața și opera, Chișinău, 1981; Antoaneta Macovei, Meditația lirică românească (1800-1850), București, 1982, 71-73, 155-159; Scarlat, Ist. poeziei, I, 337-339; Negoițescu, Ist. lit., I, 13-14; Micu, Scurtă ist., I, 156-158; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 36-40; Vasile Lovinescu, Monarhul ascuns, îngr. Alexandrina Lovinescu și Petru Bejan, pref. Ștefan S. Gorovei, Iași, 1999, 113-146; Vasile Ciocanu, Contribuții istorico-literare, București, 2001, 7-52; Dicț. scriit. rom., IV, 322-323. S. C.
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
ȘTEFANOPOL, Al.[exandru] (21.XII.1891, Roșiori de Vede - 29.X.1974, București), prozator și gazetar. Este fiul Alexandrinei și al lui Constantin Ștefanopol. Absolvent al Școlii Naționale de Silvicultură de la Brănești-Ilfov, și-a desfășurat activitatea de inspector silvic în zona Horezu. A debutat în 1916, cu o recenzie, la „Revista critică”, continuând cu articole social-politice și cronici teatrale
STEFANOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289911_a_291240]
-
STAHL, Henriette Yvonne (9.I.1900, Saint-Avold, Franța - 25.V.1984, București), prozatoare și traducătoare. Este fiica Alexandrinei Blanche Boeuve, profesoară, și a lui Henric Stahl, profesor și literat; sociologii Henri H. Stahl și Șerban Voinea sunt frații ei (cel de-al doilea doar prin mamă). Venită în țară în 1901, S. va face cursul primar și liceul
STAHL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289841_a_291170]
-
STERIAN, Paul (1.V.1904, București - 15.IX.1984, București), poet, traducător și prozator. Este fiul Alexandrinei (n. Gulimănescu) și al lui Eraclie Sterian, medic, publicist (sub semnătura Ave Caesar), autor de piese de teatru, una (Tout pour l’enfant!) fiind pusă în scenă la Paris, în 1913. Din familia de obârșie olteană a lui Eraclie Sterian
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
inspirate de aceeași sursă. Cât despre viziunea Iadului și a Raiului, punctul de pornire se află, iarăși, într-un text consacrat, Mântuirea păcătoșilor, iar în rostirile lui Paisie sunt preluate fraze aparținând Sfinților Părinți Augustin, Ioan Gură de Aur, Clement Alexandrinul ș.a. În sensul acestei fidelități neștirbite față de scriptură (asupra virtuților căreia insistă cântul XXV, intitulat Lauda predaniei), limba din Războiul nevăzut are savori arhaice atât cât să nu facă dificilă înțelegerea. Poetul apelează la un lexic mai mult popular („odihnă
STERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289924_a_291253]
-
versiune siriacă. Alte omilii sînt de o autenticitate îndoielnică sau cu siguranță false. Teofil a compus și un canon pascal pentru anii 380-479, pe care l-a trimis împăratului Theodosius în încercarea - de altfel, nereușită - de a impune numărătoarea pascală alexandrină în locul celei romane. Nu ne-au rămas decît prologul, complet doar într-o versiune latină, și scrisoarea de dedicație adresată lui Theodosius. S-a pierdut și un pamflet contra lui Ioan Hrisostomul, a cărui versiune latină realizată de Ieronim a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
sens spiritual (pros theôrian... pneumatikên); într-adevăr, Legea este simbol și umbră care ascunde în sine frumusețea adevărului. Așadar, la problema clasică a raportului dintre Vechiul Testament și revelația creștină, Chiril oferă un răspuns lipsit de originalitate, ce respectă tradiția exegetică alexandrină. El se străduiește să interpreteze alegoric și tipologic o serie de pasaje din Pentateuh, sprijinindu-se pe textele profeților și pe Noul Testament. Nu e vorba de un dialog, ci mai degrabă de o expunere făcută de Chiril, presărată cu fraze
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
luat libertatea de a alege pasajele cele mai susceptibile de interpretare cristologică. Totuși, tocmai caracterul selectiv al Glaphyra pune în lumină o trăsătură ce îl deosebește pe Chiril de Origen: Chiril renunță la alegorizarea sistematică a textului biblic. Pentru tradiția alexandrină, nu toate pasajele din Scripturi erau pasibile de interpretare literală, din cauza defectus litterae, adică a unor incongruențe, reale sau presupuse, care împiedicau înțelegerea literală a textului și justificau așadar prin însăși existența lor recurgerea la alegorie ca unic procedeu de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
vremea precreștină la realitatea din vremea lui Cristos și a Bisericii; de altfel, Chiril folosește typos și typikos în sens generic (și nu ca în tipologia cristologică) și în comentariile sale la Vechiul Testament. El se înscrie organic în tradiția teologică alexandrină atunci cînd - vorbind despre vindecarea fiicei lui Iair din Evanghelia după Luca - face distincție între cei simpli, care trag foloase din historia miracolului pentru a admira marile opere ale lui Dumnezeu, și cei evoluați („noi”), capabili să „treacă dincolo” pentru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
înseamnă însă că el nu-i aplică propriile principii exegetice, care duc la interpretări alegorice legate fie de motive referitoare la istoria și viața Bisericii, fie de tematici morale și spirituale. în ansamblu, Chiril nu iese din făgașul tradiției alegorice alexandrine, însă extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, invers, limitează exegeza spirituală, care, în orice caz, trebuie să fie corelată cu precedenta. Astfel, el abandonează unele din cele mai vulnerabile aspecte ale exegezei alexandrine și se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradiției alegorice alexandrine, însă extinde în mod semnificativ exegeza literală asupra întregului text biblic și, invers, limitează exegeza spirituală, care, în orice caz, trebuie să fie corelată cu precedenta. Astfel, el abandonează unele din cele mai vulnerabile aspecte ale exegezei alexandrine și se apropie de exigențele impuse de antiohieni. Trebuie să stabilească însă că articularea dintre diversele niveluri pare adesea arbitrară și întîmplătoare, iar Chiril nu atinge nici profunzimea și nici coerența metodologică a lui Origen sau a lui Didim (a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unde ei au reacționat energic la provocările lui Nestorie din 429). Diversele scrieri contra arienilor ale lui Chiril nu par așadar să se înscrie într-un context creat de conflicte curente, ci într-o tradiție a polemicii teologice a episcopatului alexandrin. Epistola sărbătorească nr. 12 din 424 conține argumentări cristologice privitoare la consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl. Comentariul la Ioan, bogat, așa cum am spus, în dezvoltări doctrinale în bună parte polemice, atacă, pe lîngă dualismul cristologic, și arianismul, reproducînd chiar citate din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unire, trebuie să vedem de-acum o singură natură, cea întrupată a Logosului însuși” (2, introd.); formula este a lui Apolinarie, dar Chiril credea că-i aparține lui Atanasie. Chiril înțelege termenul physis în sens de individ, potrivit cu tradiția teologică alexandrină, și nu - așa cum făceau antiohienii - ca pe un ansamblu de caractere ce definesc condiția umană sau divină, deși, la nevoie, îl poate utiliza și în această ultimă accepțiune. E adevărat că, aici și în alte locuri, Chiril, deși afirmă că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
prezintă tratativele care au dus la formula amintită și o apără de acuzațiile de cedare în fața nestorianismului. Cu scopul de a determina și alte personaje din gruparea sa să accepte formula de uniune sînt scrise și epistola către Eulogios, preot alexandrin și agent al lui Chiril la Constantinopol (Epist. 44; ACO I, 1, 4, pp. 35-37), ori cele două trimise lui Succensus, episcop de Diocezareea, în Isauria (Epist. 45 și 46; ACO I, 1, 6, pp. 151-162). Am menționat deja (p.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un semn de erezie, pentru că duce la conceperea unui Isus ca o ființă diferită alături de Logos, astfel încît opera de mîntuire a lui Cristos nu se mai naște din Logosul divin. Această preocupare fundamentală și soluția ei respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sînt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. vol. II, t. 1, pp. 83-86), a cărui formulă „o singură natură a Logosului întrupată” este adoptată de Chiril fără rezerve, pentru că el crede că vine de la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în declarațiile contradictorii cu care acestea se deschid uneori. Chiril a practicat genuri literare diverse. Dacă în domeniul exegezei contribuția sa pare, în definitiv, limitată - deși trebuie să recunoaștem importanța istorică a efortului său de a ține cont, în tradiția alexandrină, de necesitatea de revenire la litera textului biblic -, pe plan dogmatic simțul formulelor și capacitatea sa instinctivă de a domina limbajul teologic au exercitat o influență decisivă, ce n-a fost totuși lipsită, așa cum am spus, de ambiguități. Capacitatea sa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și anume „o singură natură a Logosului întrupat”, ca și formula „unul din Sfînta Treime a pătimit”, propovăduită, așa cum vom vedea imediat, de călugării sciți. Se susțineau astfel, în același timp, dualitatea și unitatea lui Cristos, astfel încît influența cristologiei alexandrine a devenit dominantă și, în consecință, tradiția antiohiană a fost tratată cu ostilitate. Aparțin acestei tendințe Ioan, ulterior episcop de Scitopolis (cf. pp. 000-000); Nefalius din Alexandria, combătut de Sever de Antiohia (p. 000); Ioan de Cezareea, și el una
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
depunerea sa în 449, Flavian i-a adresat lui Leon un apel care a fost dus la Roma de Eusebiu din Dorileos. Flavian, asemenea predecesorului său Proclus, a încercat să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decît al elaborării teologice și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dorileos. Flavian, asemenea predecesorului său Proclus, a încercat să găsească o cale de mediere între cristologia antiohiană și cea alexandrină, dar mai mult la nivelul politicii ecleziastice decît al elaborării teologice și mai ales sub forma unor concesii față de poziția alexandrină; astfel, mărturisirile sale de credință preiau de la alexandrini formulele „două naturi” și „un singur ipostas”, completîndu-le cu „un singur prosôpon”, termen favorit al antiohienilor, care însă, în acest context, are un rol mai degrabă marginal. Bibliografie. Toate documentele menționate se
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
găsit numeroase fragmente privitoare la Facere, scolii despre Ieșirea 26,35, despre Psalmul 1 și despre profeții minori. Exegeza lui Ghenadie continuă linia analizei literale antiohiene; acest lucru se vede clar în cazul textelor pe care analiza clasică de tip alexandrin le alegorizează, cum sînt povestea creației și a păcatului în Facerea 1-3. Pînă și în privința binecuvîntărilor lui Iacob (Fac. 49), al căror prim sens era considerat în mod curent cel cristologic, Ghenadie este extrem de rezervat: chiar și acolo unde admite
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a folosit textele lui Zaharia), compusă în greacă și păstrată în versiune siriacă, conține ample extrase din două lungi scrisori ale lui Timotei adresate Bisericilor din Constantinopol și din Alexandria, prin care sînt demascați Isaia, episcop de Hermopolis, și preotul alexandrin Teofil, ambii eutihieni, și se cere expulzarea lor; în opoziție cu eutihienii, Timotei afirmă cu tărie că trupul lui Isus Cristos a fost consubstanțial cu al nostru. în aceeași scriere s-a păstrat și o petiție a lui Timotei înaintată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în variante și chiar în redactări diferite ale unor texte) conține o serie de 22 de discursuri sau instrucțiuni, precedate de o biografie a presupusului lor autor, Eusebiu de Alexandria, scrise de călugărul Ioan, secretarul său (notarius). Conform biografiei, monahul alexandrin Eusebiu a fost desemnat de Chiril al Alexandriei ca succesor al său; în cei șapte ani cît a fost episcop Eusebiu l-a convertit pe Alexandru, personaj de origine nobilă și păcătos înrăit; înainte de a muri, l-a desemnat pe
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
contra nelegiuitului Origen și a odioaselor sale doctrine, din care s-a păstrat exemplarul trimis lui Mena, patriarhul de Constantinopol. în el erau stigmatizate și respinse cu ajutorul unor citate biblice și patristice mai multe teze atribuite, uneori fără îndreptățire, marelui Alexandrin: Fiul este inferior Tatălui, iar Duhul Sfînt Fiului; Fiul nu-l poate vedea pe Tatăl, nici Duhul Sfînt pe Fiul; Fiul și Duhul Sfînt sînt creaturi; noi sîntem cu Fiul într-o relație analoagă aceleia în care este Fiul cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puțin după 518. Prin 490 (invazia vandalilor din 484 e menționată ca un eveniment recent) a compus un dialog de tip platonic intitulat Teofrast sau despre nemurirea sufletelor și învierea trupurilor. Interlocutori (acțiunea se desfășoară la Alexandria) sînt atenianul Teofrast, alexandrinul Egipt și siriacul Euxiteu. Egipt nu face altceva decît să deschidă dialogul; Teofrast reprezintă neoplatonismul, iar Euxiteu creștinismul care, la sfîrșit, este acceptat și de Teofrast. Bogat în citate și în aluzii la literatura clasică, dialogul apără doctrina facerii lumii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
exegeza lui Didim din Alexandria, și de aceea a apărut ideea că ar fi aderat la un origenism moderat, ținîndu-se departe de speculațiile lui Evagrie și ale adepților săi; el ar căuta semnificația spirituală a Scripturilor rămînînd în făgașul tradiției alexandrine. Sub numele său s-au transmis și alte două scurte scrieri. Prima, învățătură și îndemn, este dedicată călugărilor, pentru a-i îndemna să nu caute să se purifice doar de viciile trupești, ci și de cele, mai ascunse, ale sufletului
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]