670 matches
-
mult pe comuniști și erau destul de vârstnici ca să-și amintească amarele lupte fratricide din anii sumbri dinaintea Frontului Popular. Celor mai tineri le lipsea această consolare. Albert Camus - care În anii ’30 făcuse parte pentru scurt timp din Partidul Comunist Algerian - credea cu tărie la sfârșitul războiului, ca mulți dintre contemporanii săi, Într-o coaliție rezistențialistă a comuniștilor, socialiștilor și reformatorilor radicali de orice speță. „Anticomunismul”, scria el În martie 1944 la Alger, „este Începutul dictaturii”. Poziția lui Camus a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o dată, șopteau ei, trupele franceze de pe câmpul de luptă au fost trădate de elita politică de la Paris. Odată cu pierderea Indochinei, atenția Franței s-a Îndreptat spre Africa de Nord. Dintr-un anumit punct de vedere, chiar așa s-au petrecut lucrurile: insurecția algeriană a Început la 1 noiembrie 1954, la doar paisprezece săptămâni de la semnarea acordurilor de la Geneva. Dar Africa de Nord era de mult timp un motiv major de Îngrijorare pentru Paris. Încă de la sosirea În 1830 a francezilor pe teritoriul Algeriei de astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Québec și câteva insule din Caraibe, Africa de Nord (Algeria În special) era singura colonie franceză În care europenii se așezaseră În număr mare. Dar mulți dintre aceștia nu erau francezi, ci spanioli, italieni, greci sau de alte naționalități. Chiar și un algerian tipic francez ca Albert Camus era parte spaniol, parte francez, iar strămoșii lui de origine franceză sosiseră foarte recent În Algeria. Franța nu avusese de multă vreme un excedent de populație. și spre deosebire de Rusia, Polonia, Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Scandinavia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acest teritoriu. Prin urmare, politicienii francezi au evitat mult timp să se gândească la acest subiect. Nici un guvern francez, cu excepția Frontului Popular al lui Léon Blum În 1936, nu dăduse atenție guvernării scandaloase practicate de administratorii coloniali din Africa de Nord. Naționaliștii algerieni moderați ca Ferhat Abbas le erau bine cunoscuți politicienilor și intelectualilor francezi de dinainte și de după al doilea război mondial, Însă nimeni nu se aștepta ca Parisul să satisfacă prea curând modestele lor doleanțe privind autoguvernarea sau „conducerea internă”. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ezitare. În următorul deceniu, atenția Parisului a fost Îndreptată În altă parte. Iar când acești ani de furie Înăbușită și așteptări frustrate au culminat cu izbucnirea, la 1 noiembrie 1954, a insurecției organizate, era prea târziu pentru un compromis. Frontul algerian de Eliberare Națională (Front pour la Libération Nationale - FLN) era condus de o generație mai tânără de naționaliști arabi care disprețuiau strategiile moderate și francofile ale predecesorilor lor mai vârstnici. Scopul lor nu era „guvernarea internă” sau reforma, ci independența
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale Parisului 5. În februarie 1958, guvernul proaspăt instalat al lui Felix Gaillard a fost pus Într-o situație dificilă de aviația franceză care a bombardat Sakhiet, un oraș de peste granița cu Tunisia suspectat că funcționează ca bază pentru naționaliștii algerieni. Protestele internaționale care au urmat și ofertele anglo-americane de „bune oficii” pentru rezolvarea acestei situații tulburi au accentuat temerile europenilor din Algeria că Parisul plănuia să-i abandoneze. În Paris și Alger, polițiștii și militarii au Început să-și arate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Alger, unde pe 4 iunie a anunțat oracular, unei mulțimi entuziaste, formată din soldați care Îl aclamau și europeni plini de recunoștință:Je vous ai compris („V-am Înțeles”). Noul lider francez Îi Înțelesese Într-adevăr pe suporterii săi algerieni, chiar mai bine decât Își imaginau ei. Era foarte popular printre europenii din Algeria, care vedeau În el un salvator: la referendumul din septembrie 1958 a obținut 80% din voturi În Franța și 96% În Algeria 6. Una dintre trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Algeria 6. Una dintre trăsăturile distinctive ale lui de Gaulle era Încrederea nestrămutată În ordine și legitimitate. Eroul Francezilor Liberi, criticul nemilos al regimului de la Vichy, omul care a redat credibilitatea statului francez după august 1944 nu era de partea algerienilor rebeli (mulți dintre ei foști petainiști) și cu atât mai puțin de partea tinerilor ofițeri care li se raliaseră În cadrul insurecției. Prima sa misiune, așa cum o Înțelegea el, era să refacă autoritatea guvernului În Franța. Al doilea obiectiv era să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre ei foști petainiști) și cu atât mai puțin de partea tinerilor ofițeri care li se raliaseră În cadrul insurecției. Prima sa misiune, așa cum o Înțelegea el, era să refacă autoritatea guvernului În Franța. Al doilea obiectiv era să rezolve conflictul algerian care o subminase Într-un mod atât de dramatic. Un an mai târziu, era limpede că Parisul și Algerul se Îndreptau spre o confruntare. Opinia internațională era tot mai favorabilă Frontului de Eliberare Națională și dezideratului său de independență. Britanicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
martie, după aproape opt ani de luptă neîntreruptă, FLN a declarat Încetarea focului. Conform acordului de la Evian, de Gaulle a convocat un referendum duminică 1 iulie, la care poporul francez a votat Într-o proporție covârșitoare pentru eliberarea de cătușa algeriană. Două zile mai târziu, Algeria era stat independent. Tragedia algeriană nu s-a sfârșit Însă aici. OAS se dezvoltase Într-o organizație clandestină puternică, dedicată la Început păstrării Algeriei franceze și apoi, după ce nu reușise acest lucru, pedepsirii celor care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
declarat Încetarea focului. Conform acordului de la Evian, de Gaulle a convocat un referendum duminică 1 iulie, la care poporul francez a votat Într-o proporție covârșitoare pentru eliberarea de cătușa algeriană. Două zile mai târziu, Algeria era stat independent. Tragedia algeriană nu s-a sfârșit Însă aici. OAS se dezvoltase Într-o organizație clandestină puternică, dedicată la Început păstrării Algeriei franceze și apoi, după ce nu reușise acest lucru, pedepsirii celor care „trădaseră” cauza. Numai În februarie 1962, militanții și bombele OAS
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câțiva ani, la Începutul deceniului șase, Franța a fost supusă unei amenințări teroriste hotărâte și tot mai disperate. Deși serviciile secrete franceze au anihilat În cele din urmă OAS, amintirea tragediei a rămas. Între timp, Împotriva voinței lor, milioane de algerieni erau Împinși spre exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs, s-au așezat În mare parte În sudul Franței; prima generație a purtat multă vreme ranchiună autorităților franceze care le-au trădat cauza, obligându-i să-și părăsească slujbele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exil În Franța. Europenii din Algeria, les pieds-noirs, s-au așezat În mare parte În sudul Franței; prima generație a purtat multă vreme ranchiună autorităților franceze care le-au trădat cauza, obligându-i să-și părăsească slujbele și proprietățile. Evreii algerieni au părăsit și ei țara, Îndreptându-se spre Israel sau, cei mai mulți - asemenea evreilor marocani Înaintea lor -, spre Franța, unde vor forma cu vremea cea mai mare comunitate evreiască din vestul Europei, predominant sefardă. Mulți arabi au părăsit și ei Algeria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre ei au fost prinși și au suferit o răzbunare cumplită, iar cei care au ajuns teferi În Franța n-au primit nici o mulțumire din partea francezilor, sacrificiile lor nefiind cu adevărat recunoscute sau recompensate. Franța se grăbea să uite trauma algeriană. Acordurile de la Evian din 1962 au Însemnat pentru francezi sfârșitul a cinci decenii de război și teamă de conflict. Populația era sătulă de crize, lupte, amenințări, zvonuri și conspirații. A Patra Republică supraviețuise doar doisprezece ani. Neiubită și neplânsă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanici să se retragă, stârnind furia neputincioasă a Franței. Un an mai târziu, În noiembrie 1957, diplomații francezi spumegau În van În timp ce britanicii și americanii livrau arme Tunisiei, În ciuda temerilor franceze că acestea ar fi putut ajunge În mâinile rebelilor algerieni. La scurtă vreme după ce a venit la putere În 1958, Însuși de Gaulle a fost informat fără menajamente de generalul Norstad, comandantul american al NATO, că nu va primi detalii despre amplasamentul armelor nucleare americane pe teritoriul francez. Aceasta era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
colonii europene. Inițial, numărul lor nu a fost semnificativ. Mulți dintre cei care s-au Întors În Olanda, Belgia și Franța din vechile așezări imperiale din Asia, Africa, America de Sud și Pacific erau albi educați sau fermieri pensionați. Chiar și cetățenii algerieni care trăiau În Franța În 1969 se cifrau la doar 600.000, mai puțin decât minoritatea locală italiană sau spaniolă. Chiar și În Marea Britanie, unde guvernele anilor ’50 au Încurajat În mod activ imigrația din Caraibe pentru a completa necesarul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Interne francez conchidea că două milioane de oameni trăiau În astfel de ghetouri urbane confruntați cu excluderea socială, discriminarea rasială și violența conjugală. În unele dintre aceste quartiers chauds, 50% dintre tineri erau șomeri, cei mai afectați fiind cei de origine algeriană sau marocană. Mult prea des, această clasă defavorizată era definită nu doar de culoarea pielii, ci și de credința religioasă. Căci, pe lângă faptul că era multiculturală, Uniunea Europeană era și multireligioasă. Creștinii rămâneau majoritatea covârșitoare, deși cei mai mulți erau nepracticanți. Evreii constituiau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau programul său („Franța pentru francezi” și repatrierea pentru ceilalți). În pofida legăturilor lui Le Pen cu o tradiție mai veche a politicii de extremă dreaptă (În tinerețe Îi sprijinise pe poujadiști, aderase la organizațiile subversive de extremă dreaptă În timpul războiului algerian și susținuse cu prudență pentru Vichy și cauza pétainistă), mișcarea sa nu poate fi catalogată drept o simplă regurgitare atavică și nostalgică a trecutului fascist al Europei. Fortuyn sau Kjærsgaard În nici un caz nu puteau fi categorisiți ca atare. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
267-270, 277, 284-286, 350, 368, 378-379, 381, 397, 412, 426, 483, 502-504, 704, 733, 742, 744, 746, 763; conferința de presă după „războiul de șase zile” 745; eforturi pentru modernizarea politicii interne 268; moartea 285, 504; politica externă 269; problema algeriană 265-266; probleme cu Statele Unite 269-270; răspunsul la evenimentele din mai 1967 379; reacția la vânzarea submarinelor nucleare americane 270; reforme politice 268; revenirea la putere 265; veto față de intrarea Marii Britanii În Comunitatea Economică Europeană (CEE) 285 De Maizière, Lothar 584
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
376, 381 „Europa Liberă” 211-212, 295, 320, 399, 573 Europa mediteraneană; Programele Mediteraneene Integrate 484; tranziția democratică 463-482; vezi și Grecia, Portugalia, Spania Eurosport, canal de televiziune 711 Eurovision, concurs de muzică ușoară 443 Euskadi Ta Askatasuna - vezi ETA evrei; algerieni 267; antisemitism - vezi antisemitism; atacul musulmanilor 706; atitudinea lui Stalin Împotriva Î 175-180; belgieni 733-734; comuniști 400; consecințele exterminării naziste 47; crimele de la Jocurile Olimpice de la München 435, 739; despăgubiri ale Germaniei de Vest 251-252; din Viena 17; elvețieni 740-741; englezi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]