1,588 matches
-
insuficiente. În aceste condiții în care edificiul rațional este dizolvat se produce invazia iraționalismului și a nihilismului. Absurdul este în strânsă legătură cu fenomenul alienării, ce se manifestă ca o maladie, afectând planul social, cultural și psihologic. Pe planul sensibilității, alienarea este un sentiment de înstrăinare în față acestui univers haotic și incomprehensibil, exprimându-se prin angoasă, anxietate, nesiguranță, disperare, dar și prin apatie și cinism: “Este absurd că ne-am născut, este absurd că vom muri, pe de altă parte
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
față acestui univers haotic și incomprehensibil, exprimându-se prin angoasă, anxietate, nesiguranță, disperare, dar și prin apatie și cinism: “Este absurd că ne-am născut, este absurd că vom muri, pe de altă parte, această absurditate se prezintă ca o alienare permanentă a ființei mele, posibilitate care nu este numai posibilitatea mea, dar și a altora.” În plus, “lipsa de perspectivă deformează conștiințele pe toate planurile”. Aspectul social al acestei crize este reificarea. Și ea acționează ca un flagel, extinzându-se
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
ficțională care este în chip enigmatic suficientă sieși și, în același timp, neașteptat de revelatorie pentru ceea ce unul dintre personaje numește „psihologia recluziunii“, a singurătății și a exilului. Plicul negru este în ultima analiză o meditație asupra inescapabilității exilului, a alienării și a dezolării într-o sufocantă societate totalitară, într-o atmosferă de teamă și suspiciune, în care discreția și intimitatea sunt în mod brutal refuzate. (Text publicat în Boston Sunday Globe din 11 iunie 1995; versiunea în limba română aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Orice ecouri ale faimosului eseu Puterea celor fără putere de Vaclav Havel sună cu o ironică disperare în peisajul românesc al domnului Manea. Dacă pentru Havel filozofia morală a indicat calea spre disidență în Europa de Est, pentru domnul Manea delirul și alienarea motivează, pe rând, vanele manevre ale celor fără putere contra unui monstru raportat mai curând la Kafka... În Plicul negru el oferă portretul panoramic al societății românești înaintea căderii lui Ceaușescu și evocă, de asemeni, fantomele istoriei românești din cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
judecată sau cadrul ordinar al evaluării. Totuși, mirarea, pe lângă acest element negativ al neînțelegerii, este puternic caracterizată de un alt element ce o califică pozitiv, și anume acea extindere și suprapunere a admirației peste cunoaștere; suspendarea judecății nu induce neliniște, alienare, blocare, ci mai degrabă o oarecare exaltare a conștiinței în fața unui plus de sens, a unei prezențe ce lărgește orizontul și substituie judecata cu un act contemplativ. Putem foarte ușor să observăm aici asemănarea cu atitudinea de credință. În acest
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
necesităților sale imediate sau presiunilor situațiilor imediate cu ajutorul drogului. În plus, este probabil ca individul să nu aibă scopuri personale sau că acestea să fie puțin importante, dificile, costisitoare sau greu realizabile. Aceasta îl poate conduce la o stare de alienare și depresie ce pare a putea fi depășită prin consumul de droguri. Studiile lui Labouvie se bazează pe faptul că factorul timp generează o scădere naturală a numărului de consumatori și a consumului, asociată cu o creștere a numărului de
Repere în asistență sociala. Ghid de practică by Anca Tompea, Ana Maria Lăzărescu [Corola-publishinghouse/Science/1039_a_2547]
-
fie prin dezvoltări conceptuale. 2.1. Managementul științific Managementul științific dezvoltat de Frederick. W. Taylor este catalogat în literatura de specialitate drept o formă primitivă, mecanicistă și perimată de organizare a muncii. Evidențierea efectelor aplicării principiilor tayloriste ("munca în firimituri", alienare, dezumanizarea muncii) a făcut ca managementul științific să aibă conotații negative și să fie considerat o modalitate de exercitare a controlului ce trebuie în mod necesar combătută. Există însă și autori (Taska, 1992; Bahnisch, 2000) ce repoziționează managementul științific pe
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
și Koestner (1997) trec în revistă studiile care au analizat relația dintre structura postului și alte variabile: motivația internă, nivelul satisfacției, gradul de implicare, atașamentul față de organizație, comportamentul cetățenesc în organizații, implicarea și participarea angajaților (empowerment) dar și diminuarea absenteismului, alienării și a conflictelor de rol. Asocieri negative au fost identificate între complexitatea postului și starea de tensiune/activare a angajatului, stresul de rol, absenteismul, intenția de a părăsi organizația, epuizare emoțională. Instrumentul cel mai frecvent utilizat pentru măsurarea percepției angajaților
Motivația. Teorii și practici by Carmen Buzea [Corola-publishinghouse/Science/1014_a_2522]
-
Alex îl cunoștea pe John Robert Rozanov. Alex continuase să-și dea aere, o invitase pe Linda să vină pentru un timp la ei, făgăduindu-i că o să-i prezinte și minunea. Strania mamă a lui Alex, alt factor de alienare, murise cu puțin timp în urmă și Geoffrey Stillowen ocupa încă Belmontul. Și Linda a venit. Alex a aranjat o mică petrecere la care-l invitase și pe John Robert. („Nu va veni“, prezicea Desmond, fratele lui Alex. „Va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și lingeau buzele, gândindu-se că ele îl înțelegeau mai bine decât nevasta lui. Stella ar fi dorit să fie singură cu George, naufragiați pe o insulă pustie, în inima primejdiilor. Simțea sângele ei evreiesc ca pe o sursă de alienare în cadrul societății englezești. Iar alienarea lui George o percepuse, fără să o înțeleagă vreodată, la început ca o virtute, apoi ca un farmec. O fermecase în trecut și continua s-o farmece. Dar în ce încurcătură sordidă se băgase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că ele îl înțelegeau mai bine decât nevasta lui. Stella ar fi dorit să fie singură cu George, naufragiați pe o insulă pustie, în inima primejdiilor. Simțea sângele ei evreiesc ca pe o sursă de alienare în cadrul societății englezești. Iar alienarea lui George o percepuse, fără să o înțeleagă vreodată, la început ca o virtute, apoi ca un farmec. O fermecase în trecut și continua s-o farmece. Dar în ce încurcătură sordidă se băgase și ce blestem plana asupra ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aspecte, această sensibilitate teoretică relativizează, fără a o nega, conștiința de sine și arată cum ea nu poate fi decât o conștiință nefericită de obediență morală. Nefericită prin aceea că, pe fondul "păcatului originar", totul este marcat de pecetea infamiei. Alienare structurală. Viața "adevărată" fiind în altă parte sau mai târziu. Mundus est immundus. Iar respingerea celuilalt sau preocuparea de a-l îndrepta, de a-l ameliora, eventual de a-l îngriji, participă la această stare de spirit pe care Nietzsche
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sportivă nu coincide cu ansamblul semnificațiilor contextuale, adeseori jocuri ale minții (a fost calculatorul Deep blue „aranjat” împotriva lui Gari Kasparov?), iar situația nu se poate referi la un individ izolat. Prețul nesupunerii la un cod sportiv acceptat este adeseori alienarea. Situația conține fapte brute și fapte instituționale (șahul este un joc al minții umane sau al computerului?) Sistemul sportiv depinde de rolul rațional de urmărire al unor scopuri: legături familiale, simpatii, antipatii, identitatea sociativă, dar mai ales depinde de sistemul
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
în ciuda evenimentelor de viață stresante. Între persoanele care se confruntă cu stresori puternici, cele cu o personalitate rezilientă vor prezenta o probabilitate scăzută de a se îmbolnăvi fizic sau psihic comparativ cu cele care nu sunt reziliente sau care prezintă alienare, slăbiciune și se simt amenințați în față schimbării (Kobasa et al., 1985). În situații stresante indivizii cu personalități reziliente vor rămâne mai sănătoși dacât cei care se simt sub controlul unor forțe externe care îi lasă înstrăinați și fără putere
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
a visului ar fi dezmărginirea, însă eul liric are conștiința caracterului utopic al unei asemenea aspirații: Nu voi scăpa niciodată de mine / de sângele meu / de umbră de suflet de creier / iată închisoarea / închisoarea teribilă în care mă aflu. Sentimentul alienării, de asemenea, își face simțită prezența - dar, la fel, fără să producă tulburi majore -, în groapa comună a destinului, în care omul real a aflat deriziunea, trăind suișuri și coborâșuri, aflat între extazul în care cad privind florile și pierderea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
și coborâșuri, aflat între extazul în care cad privind florile și pierderea eului, când ajunge străin de cămașă / străin de patul și pereții camerei. O formă de salvare ar putea fi despărțirea de suflet, în fond tot un fel de alienare, dacă nu cel mai dur: salvându-mă moartea / pre moarte călcând. De fapt, viziunea lui Herr Tod, moartea, cu tot arsenalul de miasme, sudori, viermi grași etc., aduce gândul negru, dar care nu pare deloc devastator: e doar o formă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Mda. Cel mai bun în branșă. Sîntem la mare căutare în vremurile astea. — Ce fel de vremuri, Gloopy? Nu citești revistele la modă? Nu te uiți la talk-show-uri? Epoca nostră e una în care valorile sociale se prăbușesc. E epoca alienării și a noncomunicării. Vechea morală și manierele dispar, iar cele noi nu au apărut încă. Rezultatul este că femeile și bărbații nu pot vorbi despre ce doresc unul de la altul. în demodata cultură a florilor, cum e cea din Tahiti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Nu vă ascund că o clipă m-am gândit chiar la Jack Spintecătorul și mi-am imaginat că-n bagajul lui sunt cine știe ce bisturie și fierăstraie. Până la urmă cel mai mult ar semăna cu un om normal, cu momente de alienare mintală, dar doctorul Margulis m-a asigurat că, deși vorbește oarecum ciudat, de parcă are alte semne de orientare decât noi, totuși vorbește mai degrabă ca poeții. Pe orice cale aș merge, apare ceva care nu se brodește, n-am mai
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o va pune în fapt, comportamentul agresiv reprezintă de fapt incapacitatea acestuia de a se adapta la diferite situații reale, neputința de a depăși obstacolul. În acest caz, persoana ucigașă va apela cu ușurință la imboldurile impulsiv-explozive. Asistăm la o alienare a individului, o depersonalizare a Eu-lui, iar deficiențele capacității mentale, nivelul cultural îndoielnic asociate unei slabe maturități afective într-un context social carențat moral constituie factori definitorii în apariția unor comportamente antisociale, psihopate. "Psihopatia ca tulburare prin excelență a adaptării
Psihocriminologie by Lăcrămioara Mocanu () [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
și-au permis niciodată un taxi, niciodată. — Bine, asta nu-i așa o tragedie. Părinții tăi au avut o slujbă care le conferea demnitate și siguranță. Eu, când mă uit În oglindă, nici măcar nu știu cine dracu’ sunt. Karl Marx a prezis alienarea asta. Nu Înțelegi? Jumătate din populație trăiește Într-o sărăcie cruntă, iar cealaltă jumătate e pe antidepresive. Oamenii din Beverly Hills au milioane, iar cei de la câțiva kilometri mai Încolo abia trăiesc de pe o zi pe alta. Diferențele astea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a identității tradiționale. Refuzul în speță îmbracă foarte adesea formele unui mimetism snob, bovaric și/sau veleitar, afectînd un blazon inexistent. Ca atitudine, el se exprimă printr-un bovarism al noutății reformatoare (donquijotesc la Macedonski, cabotin la Minulescu), printr-o alienare cu substrat ontologic-existențial (la Bacovia), prin refugiul în „paradisuri artificiale” morbide, exotice, extravagante și rafinate ale artei pentru artă (la mai toți reprezentanții curentului), prin reverii culturaliste, neoclasice și decorative (la majoritatea reprezentanților „academiști” ai Vieții noi), prin înnobilarea estetică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spiritului șansonetismului francez. Un caz diferit, de epuizare ontologică a simbolismului, e ilustrat de către G. Bacovia, un captiv al periferiei: „poza” bacoviană, vizibilă deja în volumul Plumb (1916, editat de Ion Pillat), exhibă - pînă la caricatură - stereotipiile/convențiile curentului; limbajul alienării întîlnește „proza” denotativă, de notație a cotidianului pe linia unui expresionism genuin. În moduri diferite, atît Bacovia, cît și Minulescu exprimă „vîrsta” teatral-ironică a curentului (ilustrată în Franța de Jules Laforgue și, mai înainte, de „zutiștii” Charles Cros, Alphonse Allais
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba de poeme în proză fantaste, de imagini grotesc-expresioniste ale alienării și dezumanizării, de „urmuzianisme” ludice și/sau antiliterare, avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar și regenerator al vechiului limbaj și al vechilor convenții. Urmuz — virus anarhic, nihilist într-o lume burgheză anchilozată. Urmuz — alien-ul, mutantul, copilul etern, „demascatorul” esenței corupte a lumii. Urmuz-sinucisul, reprezentant ironic al liberului arbitru, al „transcendenței goale”, al schizofreniei, alienării, dezumanizării și negativității moderne, al impasului autodistructiv. Urmuz — pionierul-explorator de teritorii necunoscute ale spiritului, pînă la găurile negre ale antimateriei. În toate ipostazele, Urmuz apare sub specia absolutului — mitul romantic al geniului cunoaște astfel o metamorfoză avangardistă, sub semnul „infinitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
onirice (care iau la el direcția destrămării omului în obiecte), magia verbală (...), impulsurile subconștient destructive și autodestructive” (op. cit., p. 67). Comentariile critice ale anilor ’60-’70 sînt, pur și simplu, obsedate de relaționarea lui Urmuz cu literatura absurdului și a alienării tragice. Într-un articol intitulat „Măștile lui Urmuz” și apărut în Contemporanul, 1970, nr. 17, p. 3, Antoaneta Tănăsescu identifică în textele urmuziene un „sentiment disperat de înstrăinare, de alienare a ființei umane, într-o lume, dacă nu direct vrăjmașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]