2,520 matches
-
și ceea ce face în raport cu sine și cu alții. Individul a evadat treptat din anonimitatea socială, din mulțime sau din „massă”, pentru a deveni tot mai bine conturat ca un sine individual și a ajunge chiar să se inventeze pe sine. Alteritatea și individualitatea, altul semnificativ și inventarea sinelui individual ne apar astfel din ce în ce mai mult în interacțiune, dar și în distincție. Pe de altă parte, pentru societate, individualizarea este procesul cel mai important prin care se realizează trecerea de la societățile holiste la
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
și disciplină, LCF, 1996, 13; George Chirilă, Poezia unei adânci trăiri interioare, „Universul cărții”, 1998, 12; Octavian Soviany, Factorul lipsei de patetism, LCF, 1999, 34; Aureliu Goci, Inimă de leu și inimă de iepure, „Revista Sud”, 1999, 3; Simion Bărbulescu, Alteritatea poeziei contemporane, CL, 1999, 12; Octavian Soviany, Despre fragilitate, LCF, 2001, 10; Constantin Cubleșan, „Arleziana”, „Curierul”, 2001, 313; Victor Sterom, Banca de metafore, CRC, 2001, 11; Mariana Filimon, Trei poeți, CNT, 2002, 1-2; Ana Luiza Toma, Dansul - spirit al eternei
MILESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
Virgil Mihaiu, Distilând esențe, ST, 1993, 1; Ion Holban, „Adevărul meu este dragostea”, CRC, 1993, 19; Constantin Cubleșan, Despre singurătate și conștiință, ST, 1995, 7-8; Sorina Gabriela Costea, Eminescu în limba suedeză, LCF, 1996, 24; Al. Husar, Ion Miloș - drama alterității, CL, 1997, 10; Romul Munteanu, Ion Miloș - între biografie și poezie, LCF, 1998, 40; Ion Holban, Născut în trei țări, DL, 2000, 39; Olimpia Iacob, Lecția de viață a lui Ion Miloș, CL, 2001, 1; Ion Holban, Istoria literaturii române
MILOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288149_a_289478]
-
riturile liturgice sunt o imagine a călătoriei într-un cosmos spiritual, iar cimitirul, troițele sau biserica sunt tot atâtea mărci ale permanenței sacrului. Unii cărturari se ocupă metodic de zestrea locului sau a pământului, în timp ce alții „pierd vremea” consemnând profilul alterității, descoperind instrumentele comparației și învățând regulile de negoț cu reprezentanții unor lumi necunoscute (cum a fost cazul cu descoperirea culturală a Asiei). Uneori, ambele dispoziții își fac loc în aceeași personalitate. La fel, unele reviste discută „specificul” românesc, altele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de ecou literar, dar încă pâlpâind a viață? Tradiția ne spune că seniorii teologiei, socotită de latinii scolastici „regina științelor”, s-ar cuveni să fie buni meșteri de poduri și luntrii. Cheagul teologiei crește, la urma urmei, din comunicarea cu alteritatea. Este inadmisibil, atunci, ca provocările diverselor științe contemporane - de la filozofie, antropologie, psihologie, istorie ori sociologie până la dezvoltări mai recente, precum medicina genetică sau bioetica - să nu fie interpelate teologic, cu tâlc și premeditare, prin atenția generoasă a acelui spirit creștin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu comunitățile țigănești din România - ar putea suprima preventiv unele potențiale conflicte etnice. Tarditas et procrastinatio odiosa est. Cum spuneam, universul simbolic de reprezentări al țiganilor rămâne pentru românul educat o imensă necunoscută. Această ignoranță este rezultatul dezinteresului sistematic față de alteritatea proximă. Pe de altă parte, cultura religioasă - nu doar sincretică, ci și ezoterică - a țiganilor n-a cunoscut efectele revoluției Gutenberg. Pentru a compensa aceste lipsuri, departamentele de istorie orală și antropologie culturală au în față un larg câmp de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
portretizați ca niște simpli rătăciți sau dușmani necondiționați ai „dreptei credințe” - s-ar cuveni abandonată 1. Studiul acestor discipline istorice merită făcut doar în condițiile unei neutralități epistemologice (nelipsite, desigur, de discernământ spiritual). Fără să avem o curiozitate genuină față de alteritatea religioasă sau culturală, nu vom pricepe nici drumul Sfântului Pavel în Areopag, nici parabola samariteanului milostiv 2. Metoda predăriitc "Metoda predării" Putem atinge acum chestiunea metodologiei în actul de predare. Monumente ale redundanței și cortine ale plictisului, prelegerile profesorale au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
o întâlnire cu geniul charismatic al tradiției Bisericii poate deschide nucleul eshatologic al creștinismului, instanțele de mediere culturală ale modernității nu pot fi evitate. Pentru moderni, inserția individuală într-o matrice eclezială rămâne întotdeauna oblică și profund afectată de recunoașterea alterității. Până să guste din privilegiile cunoașterii nemijlocite - cum este comuniunea euharistică -, neofitul se hrănește cu lecturi la surse, practică un comerț profitabil cu exegeții tradiției și observă sceptic coliziunile dintre diverse curente teologice, culturi religioase sau chiar civilizații la cumpăna
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de opera lui Mircea Eliade, reabilitarea academică a disciplinei istoriei religiilor ne-ar obliga să cântărim vechimea istoriei și perenitatea sacrului. O știință fără recunoaștere universitară, istoria religiilor ne invită, pe fiecare dintre noi, să rescriem gramatica dialogării urbane cu alteritatea. În epoca globalizării, istoria religiilor - și poate niciodată o religie qua religie - și-ar putea recupera numeroșii săi talanți diplomatici. La școală, copiii ar putea învăța arta învecinării prin asceza recunoașterii aproapelui. În biserică, și doar acolo, unii vor putea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de entropie și atrasă de confuzii. Conștienți de propriile slăbiciuni, Nae Ionescu și colegii săi de redacție vorbeau mereu din interiorul Bisericii, cu o inteligență apologetică lipsită de crispări, piperată cu ironie și altoită pe tangenta unei priviri generoase către alteritate. Sub privirea ascuțită a profesorului, ortodoxia putea hrăni diversitatea fără să amenințe unitatea, stimulând polifonia. În cuvintele lui Mircea Vulcănescu, scrisul lui Nae Ionescu era „intransigent și țeapăn, neplăcut, dar reconfortant”. Iată un model de scriitură profetică, dar civilizată, greu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fapt care elimină fundalul dramatic al mistagogiei divino-umane. Ecuația este simplă: cunoașterea înseamnă parcurs algoritmic al metodei științifice plus respingerea invariabilă a oricărui „reziduu” al tradiției. Refuzând tradiția, modernitatea împărtășește un dublu sentiment: mai întâi, inadecvarea în fața diverselor forme de alteritate culturală; mai apoi, încrederea în sine stimulată de succesul unui tip privilegiat de cunoaștere (cea tehnică). În această ordine, presupozițiile modernității iluministe par a fi multiple. Orice cunoaștere exclusivă a unei singure lumi are drept consecință faptul că acesteia i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Limba pe care o vorbim ne predă deja un anumit mandat al tradiției. Acest proces al delegării conștiinței istorice este spontan și incontrolabil, așa cum într-o conversație cuvintele pe care le rostim constituie arareori rezultatul unei deliberări conștiente. Adevărul despre alteritatea care ne surprinde și ne interpelează nu poate fi găsit decât într-o mișcare continuă de „du-te-vino” între orizontul hermeneutic al tradiției interpretului și orizontul istoric al lumii care provoacă interpretarea. Fuzionarea acestor orizonturi nu poate avea loc decât într-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
epistemologic, cărturarii se comportă adesea ca și cum numai progresul tehnic în lumea autoreferențială a științei de carte contează. Mulți sunt cei care au adoptat, chiar fără să vrea, sloganul poststructuralist: Il n’y a pas de hors-texte. Socotim că toate percepțiile alterității sunt tot atâtea moduri ale lecturii. Tratăm univoc realitatea, ca pe o ciornă ce poate fi mereu transcrisă „pe curat”. Totuși, ne înșelăm dacă așteptăm ca din această practică hermeneutică să rezulte „identitatea narativă” a unui subiect vital. Orice discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cotidianului sunt studiate cu mai multă atenție. Laborator al psihologiei sociale, eseul filozofic privilegiază raportarea oblică la totalitatatea experienței. Mai mult decât un simplu capriciu al oamenilor de litere, eseul și jurnalul răspund nevoii tot mai intense de a înregistra alteritatea. Impresii de călătorie, note marginale, prefețe ori introduceri- toate acestea exprimă eforturile de tatonare ale modernității în relația cu străinul. Multiplicarea exponențială a datelor cunoașterii amână momentul sintezei. O nouă conștiință istorică, ce după Cristofor Columb trebuie să recunoască vastitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de informare politică instigau la reacții de chibiț, evident, fără o cunoaștere și o dezbatere reale ale chestiunilor de drept internațional. Serialul Toate pânzele sus - un film pentru toate vârstele - le făcea poate un mai bun serviciu celor însetați de alteritate. Din și pentru păcate, aproape toate lucrurile consumate în acei ani aveau fie învelișul, fie miezul fals. Exemplul cel mai cunoscut îl reprezintă aventurile intelectuale în labirintul olimpiadelor, care au acreditat definitiv în școli practicile mneomotehnice idiotizante, cu adaos zero
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fapt relevat de „știința religiilor” menit să atragă atenția unei conștiințe oneste intelectual și integre din punct de vedere teologic. Religiile sunt foarte adesea câmpuri de mari intersecții. Dacă ne gândim la destinul memoriei sacrului și exigențele impuse de confruntarea alterității, atunci munca savantului nu trebuie niciodată disprețuită. Dovada clară a acestei exigențe este opera lui Mircea Eliade (1907-1986) căruia, din altă perspectivă, autorul îi dedică un superb eseu. Unei religii care proclamă chiar în actul revelației o anumită Heilsgeschichte faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
istoriei n-au abandonat ideea unei viziuni panoramice asupra umanității. Pentru a înțelege cum am ajuns aici, breasla istoricilor discută pasionat structura enciclopediilor despre „istoria istoriei lumii”. Cu multe secole înainte ca savanții vechii Europe să fi cunoscut vertijul în fața alterității ori ca niște țărani din strunga Carpaților să întâlnească primii turiști japonezi în vatra propriului sat, au existat alte încercări de înglobare a experienței pluralității într-un concept general al istoriei și umanității. Culturile tradiționale au făcut experiența „unității de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nască în Bethleem, împlinind astfel prorocia (Luca 2, 1-7). Logica divină a oportunității (kairos) se poate folosi de momente de o aparentă irelevanță. Summa summarum, Evanghelia nu ignoră, deși depășește noțiunea grecească de „istoricitate”. Cum arată însă relația creștinilor cu alteritatea și spectrul uman al totalității? De la început, orice competențe culturale erau motivate în Biserică mai ales de ambiții apologetice. Într-un fel legitim, cunoașterea - primă expresie a iubirii - devenise un indispendabil instrument misionar, mult mai durabil și mai prețios decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Creștinismul urban a suferit un proces de secularizare treptată. Cu Eusebiu din Cezarea avem o interpretare triumfalistă a istoriei greu de înțeles pentru Augustin (354-430), episcopul Hipponei, care asistase înfricoșat la căderea Romei. Treptat, o atitudine trufașă ori nerăbdătoare față de alteritate a anchilozat conștiințele ecleziastice. Întâlnirea cu celălalt nu mai era pregătită de etosul liturgic al compasiunii, ci de voința oarbă de supunere. În absența curtoaziei, gratuității și a unui curiozități intelectuale genuine față de acele tradiții religioase care - numai prin îngăduința
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
transformat într-o tristă demonstrație de forță. Sămânța colonialismului economic modern a fost deja sădită prin retorica triumfalistă a liderilor ecleziastici din Roma și Constantinopol. Totalizarea misticătc " Totalizarea mistică" Există un puternic contrast între această viziune și sensibilitatea Evangheliilor față de alteritate. Pentru ucenicii lui Iisus, esențialul se petrecea în afara calculelor avide ale autocraților imperiali. Nu întâmplător, viața primelor comunități de creștini și de monahi se centra pe celebrarea euharistică a morții și învierii lui Hristos. În obscuritatea unor neștiute catacombe sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cristofor Columb (1451-1506), puțini ar fi putut intui complexitatea geografică, culturală și religioasă a lumii moderne. Luându-și revanșa după secole lungi de indiferență față de dimensiunea orizontală a istoriei și a lumii, modernitatea începe să ridice noi punți în cunoașterea alterității. Simțul pentru mirare deja pietrificat în numeroase medii bisericești se trezește din nou la viață. După marile descoperiri geografice, surprizele se țin lanț. Alteritatea pare o Pandoră irezistibilă. Nu întâmplător, ținutul marilor navigatori - Italia - a oferit în secolul al XV
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
față de dimensiunea orizontală a istoriei și a lumii, modernitatea începe să ridice noi punți în cunoașterea alterității. Simțul pentru mirare deja pietrificat în numeroase medii bisericești se trezește din nou la viață. După marile descoperiri geografice, surprizele se țin lanț. Alteritatea pare o Pandoră irezistibilă. Nu întâmplător, ținutul marilor navigatori - Italia - a oferit în secolul al XV-lea și cei dintâi istorici de vocație: Leonardo Bruni (1370-1444, Historiae Florentini populi), Lorenzo Valla (1407-1457, cel care a dovedit, în 1440, falsitatea documentului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
apanaj al filozofiei culturii), dezvoltând - mai ales în spațiul german - un irezistibil gust pentru sinteze. În mod cert, din imensele acumulări de cunoaștere istorică nu am dobândit un acces mai „clar și distinct” către absolut. Dimpotrivă. Nu numai că revelația alterității mundane nu a ușurat cunoașterea lui Dumnezeu, dar ni se refuză și cunoașterea totalității lumii. În lupta disperată cu timpul, sintezele sunt imposibile, iar concluziile mereu pe jumătate caduce. F. Guizot (1787-1874), Leopold von Ranke (1795-1886) sau J.G. Droysen (1808-1884
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să macine organismul Bisericii, politizând relația creștinilor cu istoria. Teama de adevărul istoric a dat naștere mecanismului cenzurii și unei adevărate legi a tăcerii (omertà) cu privire la anumite subiecte. Tot din cauza lipsei de orizont universalist s-a născut și frica de alteritate. Pentru cei mai mulți ortodocși, misionarismul a rămas, ca și darul vorbirii în limbi, doar o virtute a apostolilor. Deși istoria creștinismului oferă în esență spectacolul fascinant al transmiterii și convertirii multor culturi la etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a deschis pentru mii de americani măcar un apetit frugal pentru valorile civilizației budiste. Mai recent, după 11 septembrie 2001, studiile de orientalistică și de istoria religiilor, în general, au primit în ochii politicienilor și ai vulgului o justificare. Recunoașterea alterității se dovedește cardinală pentru sarcina coabitării. Bineînțeles, nu era nevoie de aceste traumatice abuzuri pentru ca Asia să intre pe orbita conștiinței europenilor de rând. Este sigur apoi că această nomenclatură poate fi prelungită la nesfârșit, pentru a ilustra argumentul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]