891 matches
-
la celălalt, nu arătau a fi suferinzi, preocupați da, stînjeniți chiar de explozia lui de familiaritate. "Bărbat nemaipomenit Șerban Pangratty, cît a stat la noi, ultima dată am tras niște chefuri de pomină, nu l-am văzut niciodată beat, nici măcar amețit, știe să se stăpînească, domnilor, os domnesc, ce mai. Cum o mai duce cu sănătatea?" Era o întrebare-cheie, făcea parte din sistemul său de capcane, un prieten adevărat, unul dintre aceia pe care Pangratty l-ar fi trimis cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de anul trecut s-a repetat, dar mai rău, își lipise genunchii de-ai mei iar chipurile ne erau atât de apropiate încît am uitat că nu trebuia decât să-i șoptesc ceva și cu răsuflarea înăbușită de bătăile inimii, amețit, în prada unei mari turburări, i-am luat capul în mâini și mi-am lipit buzele de-ale ei într-o sărutare încleștată. Ea mi-a răspuns după o secundă de ezitare, timp în care am îmbrățișat-o și sărutul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să-i spună: „N-o face, tată“, fără a ști ce voia să împiedice de fapt. — Noapte bună, tată, noapte bună ă mamă. Pauza pe care o făcuse spunea totul, dar Carrie, cu ochii ațintiți asupra lui Jack și ușor amețită, nu păru să observe. — Noapte bună, dragule, spuse ea. Nu e minunat că suntem iar împreună cu toții? Ben mormăi ceva nedeslușit, continuând să evite privirea lui Jack, și, ascultător, își duse farfuria la mașina de spălat vasele, cum îl învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
sânge, mi se zugrăvea înaintea ochilor: „E adevărat? Bănuiește? A aflat?“. Și pe vântul zorilor îmi veni un zgomot ușor de pași, de glasuri. Dar poate a fost o părere. Ceva dinlăuntru îmi izbi inima, apoi mi-o strânse, fierbinte. Amețit, pusei piciorul în scară și mă avântai în șa. VIItc "VII" O dorință bolnavă de a afla mă chinuise toată ziua și mă adusese întins, cu toată strângerea de inimă, la crâșma lui Sandu, și apoi la luntrea care aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coșcovă. Marin se înalță - și, izbit întăi îndărăt, mă ridic și eu și pășesc pe pământul plutitor, între plante de apă cunoscute, lângă un culcuș cunoscut... E locul întâlnirii! Și deodată o lumină mă orbește, mă face să închid ochii, amețit. Am înțeles! —Ai înțeles? zise greu Marin, răsărind lângă mine. Ochii rotunzi mă privesc și ard. Îi simt răsuflarea zgomotoasă. De ce mi-ai înșelat copila?... Eu, cu pușca în dreapta, cu stânga în lungul trupului, îl privesc uimit. Și ceva rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sală, îl grămădea într-un colț și prindea să-l descânte și să-l cerceteze. Îl făcea să-și scoată punga - rupea gologan după gologan, supărându-se, râzând, vorbindu-i de domnul grefier și de domnul judecător. Și omul rămânea amețit, se scărpina în cap, își căuta căciula, iar Bucșan strecura gologanii în buzunar și se întorcea în vârful degetelor la locul lui. Toată grija, toată luarea-aminte erau îndreptate asupra ușii. Cum zăreau cu toții sumanul ori cojocul, își încetau scrisul, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Crezi că dacă eu umblu pe coclauri muncind și asudând, nu știu nimica? De ce te doare capul? Ce ai?... Fata privea țintă hârtia boțită pe care tată-său o ținea în mâna stângă. — Ce hârtie e aceea? zise ea deodată amețită. —Mă mai întrebi? strigă cu mânie picherul. Mă întrebi ce hârtie? Să-ți spun ce hârtie? Dar tu până acuma mi-ai spus mie? Mi-ai spus de ticăloșiile tale? Mi-ai spus că-ți făceai de cap cu nu știu cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu în vremea mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu de frică, ca toți ceilalți... Să tremuri, măi, când îi auzi de Faliboga! Da’ ce ți-am făcut eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dădu mânile. Lepădatu nu pricepea lămurit ce este, însă îl străbătu o înfiorare fierbinte, când o simți pe fată tremurând lângă pieptul lui. Îi cuprinse cu dreapta grumazul. Și ea i se zbătea moale în brațe, iar el o sărută amețit. —N-ai să te duci, așa-i că n-ai să te duci? zicea ea, și-l privea c-un fel de sălbătăcie. Vină desară la bordei, am să-l mân pe tătuca de-acasă... ș-om sta de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu sta, du-te înainte, că te ajung... Fata se desfăcu de lângă Lepădatu, își trase iar broboada pe ochi și peste gură; obrazul i se întunecă de ură. Șopti pripit: „Să vii, bădică...“ Și se strecură afară. Lepădatu rămase singur, amețit. Se cinchi jos iar, între blănile de oaie, lângă clitul de opinci. Încercă să lucreze cu custura și cu țăpușa, dar n-avea nici un spor. Bordeiul întunecos, în care trebuia să-l aștepte fata humelnicului, i se așeză în luminile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
izbiră în toate părțile. Bătut și de valul acesta greu, șopronul începu să se surpe. Mugind, vitele scăpau prin spărturi. Sărmanu avu un plâns omenesc de desnădejde. O plasă de stuh ca o aripă uriașă plesni pe Lepădatu. Se plecă amețit, căutându-și buzduganul, voind să se apere de un dușman. Vântul scăpătă ca o bătaie de pușcă prin spărtură și-l orbi cu omăt aspru. - Toate se petrecuseră într-o clipă, și vitele mugeau prin împrejurimi. - Căzut în brânci, Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul lui, deșertat de o parte din mânia care-l ținea amețit. Se opinti c-un răcnet, trăgând de jos în sus jugul; Murgul rămase moale; necheză ușurel, într-un chip nou, cu totul straniu, cum nu-l auzise niciodată Culi. „I s-a rupt piciorul de la genunchi“, gemu el în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și, pe deasupra, miroseam mai tot timpul a băutură, ceea ce, poate și din pricina bolii, meșterul nu suporta. Mi-a dat să înțeleg că dacă mai continuam astfel era nevoit să renunțe la ajutorul meu. Cum în ziua aceea eram destul de bine amețit, l-am înfruntat. I-am spus că trebuia să se considere onorat de prezența mea acolo; nu se puteau lăuda mulți cioplitori de cruci că aveau în serviciul lor un sculptor. Și tot el era nemulțumit? Meșterul mi-a aruncat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
azilului jocul pescărușilor, despre care știam că era un joc crud și totuși mi se părea încîntător. Îmi plăcea cât de simplu și totodată elegant treceau pescărușii de la crimă la dans. Zburau în cercuri largi, lăsîndu-se să alunece în aer, amețiți poate de lumină și de bucuria dansului lor aerian, pentru ca, dintr-odată, unul să se rupă din cerc, să se lanseze ca o săgeată spre un punct din mare unde înhăța un pește. Apoi își relua, alături de ceilalți, dansul. Omul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în alta. "Femeia tot femeie", mi-am zis, înduioșat de mirarea copilăroasă cu care se examina acum în oglinzi. Făcu câțiva pași de dans. Apoi, prinzîndu-și halatul cu mâinile ca o rochie de bal, începu să valseze de una singură, amețită și fericită. Când a obosit, s-a așezat în fotoliul Bătrânului. "Hai și stai pe fotoliul din fața mea", mi-a strigat. M-am așezat și ne priveam unul pe altul. Ea, obosită și îmbujorată la față, eu uimit: pătrunderea Laurei
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-un editorial din Contemporanul. Și orice s-ar spune, N. Breban pare să vândă mai mult (măcar pentru că a scris mult mai multe cărți!) decât mai tânărul său confrate. Oricum, dacă M. Cărtărescu a spus prostia de mai sus, amețit cum e de ce-a văzut ori auzit prin State, bietul Daian, poet neajutorat și publicând cu chiu cu vai, nu e firesc s-o spună. O fi chiar așa de greu de înțeles că dacă statul subvenționează cultura, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
la Nikko, unul dintre cele mai frumoase locuri istorice ale Japoniei medievale, plin de temple și de pagode peste care apasă, protector și calin, umbra marelui shogun Ieyasu Tokugawa. Vrem să ne urcăm într-un autocar local, care transportă călători amețiți ca și noi dintr-un capăt în altul al răsfiratei așezări. Precauți, cu acel instinct românesc pe care ți-l clădește perspectiva iminentă a unei țepe turistice în Balcani, ne cumpăraserăm abonamente chiar la plecarea din Tokyo, așa că, în clipa
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
dreapta Mă numesc Sandra Ionescu. Nu e numele meu adevărat. La paisprezece ani m-am îndrăgostit de Radu Ionescu și m-am hotărât că-i voi fi soție pe veci. El era critic de artă, iar eu eram o adoratoare amețită de contemplarea artefactelor pe care el mi le prezenta, cu bunăvoință și zâmbet, la Muzeul George Oprescu, care se află vizavi de casa mea. Acest display al lucrurilor frumoase, care subjugă și nu iartă, ne-a legat pe veci. Firește
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
dar frigul și ume zeala își spun cuvântul. Trebuie să mă întorc acasă. Merg vreo cinci minute pe jos, după care îmi găsesc bicicleta. Încep să pedalez către casă. Vântul îmi biciuie corpul și simt cum mă cuprinde oboseala. Sunt amețită. Îmi doresc să ajung acasă. Pedalez constant, dar fără prea mare viteză. Ce ciudat, nu e nici țipenie pe stradă. În cele din urmă, ajung în fața blocului. Las bicicleta în scară. Nu mai sunt în stare să o car. Găsesc
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
situația lui fusese Încă și mai disperată decît a lor. Se produsese o stranie dedublare a realității, de parcă tot ce i se Întîmplase de la război Încoace se petrecea Într-o oglindă. Sinele lui din oglindă era cel care se simțea amețit și flămînd și care se gîndea tot timpul la mîncare. Nu-i mai era milă de sinele acela al său. Jim bănui că tocmai În felul acesta reușeau și chinezii să supraviețuiască. Totuși, Într-o bună zi, chinezii ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
urechi cearta dintre șofer și paznicul japonez. La vreo două sute de metri mai În aval, unitatea de pionieri refăcea partea centrală a vechiului pod de cale ferată. Jim era bucuros să-i vadă la lucru. Aproape toată dimineața se simțise amețit, iar curgerea continuă a apei prin pontoane era o priveliște liniștitoare. Își măsură pulsul, Întrebîndu-se dacă nu cumva se Îmbolnăvise de beri-beri sau de malarie sau de vreuna dintre bolile despre care Îl auzise pe doctorul Ransome discutînd cu doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
antitanc. Price și Tulloch, amîndoi Îmbătați de vinul de orez, ieșiră din cabină. Își aprinseră țigări, uitîndu-se pofticioși la stadion. Price lovi marginea camionului cu pușca. Cu o voce batjocoritoare, strigă: — Shanghai, Jim... Doar un ocol, Jim, Îl asigură Tulloch amețit. O să căutăm o lădiță de whiskey și cîteva haine de blană pentru fetele din Nanking Road. — N-am văzut nici o haină de blană, domnule Tulloch, și nici whiskey. Doar o mulțime de scaune și mese de sufragerie. Locotenentul Price Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
era altceva, tu mi-ești foarte dragă și nu vreau să-ți fac nimic rău... e ok cu tine? da... știu, ne suntem dragi unul altuia, dar asta e, suntem prieteni, îl strâng de mână pe Pinochio cel bun și amețit, în ochi are putere, iar eu mă concentrez pe atingerea mâinii, tăcem unul lângă altul, tu nu ești parșivă, nu? nu mă minți? nu te mint, cu nimic nu te mint... acum mi-ești așa de dragă, și tu mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
din buțile stivuite în pivnițele boltite, răcoroase și adânci. Ambrozii savurate pe îndelete din ulcioare păstrate în lăcașuri anume săpate în ziduri pentru ele, de a căror vechime nici măcar marele boier nu-și mai amintea. Și toate astea sub lumina amețită a unui opaiț ținut în palme de un fecior palid ca un zeu alungat din înălțimi olimpiene, care se pricepea să-l răscolească zicându-i, cu glas de înger, cântece despre iubiri vinovate și doruri rătăcite. Consulul era... neconsolat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de scris niște scrisori importante... Dar se opri deodată, cu o expresie de supremă surpriză. Liniștea și clipele de desfătare din casa marelui boier Filipescu... Vinurile gustate direct din buțile stivuite... Pivnița boltită... Răcoarea... Ambrozia savurată din ulcioare vechi... Lumina amețită a unui opaiț ținut în palmă de un fecior palid... Acel zeu alungat din Olimp... Glasul de înger... Cântecele despre iubiri vinovate și doruri rătăcite... În fața lui stătea acum chiar acel prince charmant. Venea spre el. Sau, cel puțin, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]