67,494 matches
-
iunie-august 2004, că la Păstorel Deși scriitor polivalent, cu disponibilități pentru toate genurile literaturii, de la epigrame la teatru și de la aforisme și vorbe de duh la cronici gastronomice, proza este ramura cea mai Împlinită a scrierilor sale. Este destul să amintim că „Hronicul Măscăriciului Vălătuc” a fost premiată de Academia Română În anul 1928, iar În 1937 scriitorul a fost distins cu Premiul Național pentru proză. Referindu-se la „Hronicul Măscăriciului Vălătuc”, criticul literar Gheorghe Hrimiuc consideră că, alături de Țiganiada, Amintiri din
115 ani de la nașterea lui Păstorel Teodoreanu. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Culicovschi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_340]
-
Constanța Buzea În prezentarea succintă cu care vă însoțiți poemele ne amintiți că sunteți câștigătorul de anul trecut al premiului revistei noastre la Festivalul Național de Poezie "Tudor Arghezi", secțiunea "Bilete de papagal", de la Tg. Jiu. Spațiul publicistic oferit nu l-ați onorat decât acum, motivele amânării preț de un an probabil
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
se întâmple chiar așa cum ne sugerați. Dar, dacă nu avem încă temeiuri sigure, și nu vă publicăm chiar acum, dvs. cum aflați aceasta, dacă nu citiți revista care v-a dat un premiu la un Festival? Povestea aceasta mi-a amintit că circula pe vremuri un banc cu Feodor Feodorovici, care luptând pe front în Marele Război pentru apărarea Patriei, i-a scris lui Stalin cam așa: "Stimate tovarășe Stalin, doresc cu ardoare, dacă voi muri în luptă, să fiu primit
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13914_a_15239]
-
probabil, originea într-o lungă experiență istorică traumatizantă. Ne-am comportat, cel mai adesea, rău ca națiune, incapabili să ieșim din carapacea izolării, și doar când primejdiile erau iminente am înfrânt forța centrifugă ce ne invita la o perpetuă descentrare. Amintiți-vă de cea mai recentă experiență radicală prin care am trecut, revoluția din 1989. Ce puțin a durat miracolul unității și ce repede am intrat în faza lui „fiecare pentru sine și toți împotriva tuturor" Aici, la capitolele dezbinare, invidie
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
proslăvind valorile civilizației, și altul la Ciorogârla, aproape că ne-ar renaște speranța. Din păcate, lumea făcută posibilă de dl. Iliescu nu e tocmai una a curățeniei. Fără complicitatea cu securiștii, fără bâtele minerești, fără manipulările prin televiziune ( vă mai amintiți de perioada când postul național era condus de Aurel Dragoș Munteanu și când la demonstrațiile opoziției se lăsa brusc ceața, asta, desigur, când țara nu era năpădită de forțe „legionare"...) Iliescu n-ar fi rămas la putere, dar și țara
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
s-a aniversat la Facultatea de Litere. L-am sărbătorit în fiecare 10 ianuarie și după ce a murit - iată, se împlinesc 30 de ani de atunci -, împreună cu foști studenți ai lui care azi sunt bătrâni profesori universitari. Fiecare își mai amintește câte ceva și toți îl regretă și se întreabă cum ar fi fost dacă ar mai fi trăit. - Dați-mi totuși câteva nume dintre cele mai proeminente. - La Iași, unde a trăit zece ani a fost prieten apropiat cu profesorul Myller
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
în timpul stagiului meu parizian, a dat o dimensiune complexă și performantă tematismului. El și-a numit metoda: pluritematism. În același sens au mers Jean Rousset și, într-o oarecare măsură, Jean Starobinsky. Acesta are și o pregătire de stilistician. Îmi amintesc de un studiu al lui Richard despre discursul gurmand sau discursul trifologic la prozatorii din secolul al XIX-lea. Splendid. I-am preluat sugestia și am scris ceva despre discursul gurmand în opera lui I. L. Caragiale. Am descoperit lucruri pe
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
lui studiu. A ieșit la urmă altceva: nu un discurs ironic, ci o carte (aproape) de dragoste spirituală pentru acești poeți de început care au inventat, o dată cu arta de a iubi, arta de a scrie poezie în limba română. Îmi amintesc cu câtă bucurie am descoperit umbreluța ca obiect erotic, ca simbol al unei mari pasiuni erotice, chinuite în versurile acestor veritabili logotheți... Cartea se chema Dimineața poeților și a avut succes. Mi-am reconsiderat atitudinea față de Văcărești, Conachi... Nu mă
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mă rog, de cel care i-a luat locul la Apostrophe), nu de foiletonistul de la Mercure de France. S-au schimbat vremurile. Opere fără temă, fără personaje, fără acțiune, fără epic, fără idei, fără filosofie, fără punctuație? Da, există (îmi amintesc că Philippe Solers a scris un roman care de la început la sfârșit avea o singură frază, fără punctuație, bineînțeles!), poate exista orice. Problema este cine o publică și, dacă o publică, cine o citește. Mi s-a întâmplat, cu 15-20
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
se află adevărul, dar n-o putem face pe cont propriu. Eu sînt optimist de felul meu și cred că reacția se va produce la un moment dat. În afară de cazul în care există anumite interese în această uriașă impostură. Îmi amintesc că, pledîndu-mi pe lîngă un înalt oficial din cultura comunistă cauza unei cronici - care-mi fusese inițial respinsă de cenzură - la o carte a dlui Ungheanu în care se susținea, între altele, că poezia românească începe pe la 1400, oficialul cu
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]
-
barbar, fără speranțe. Pe calea Rahovei, clădirea roșie a Vamei ( «Vama Poștei») unde întorceau tramvaiele pe vremuri, fabrica de bere «Bragadiru». Intrăm în sala mare a bibliotecii de sector. Biblioteca goală. Cărțile par desenate pe pereți, într-o defunctă împietrire, amintindu-mi de un pitoresc pasaj din Filimon ( «Ciocoii...»). Bibliotecara ( nici nu ne bagă în seamă), instalată la o masă, împletește cu andrelele o căciuliță din lînă bleumarin. Încerc să încropesc cu ea o conversație, răspunde rar, monosilabic ( apatie?), lucrează în
Conotațiile libertății (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13927_a_15252]
-
un coșmar eliberată"). Transcriindu-i aici strofa finală din Milenii, spre recunoaștere, � S-au adumbrit salcâmii de prea-plinul florii/ s-au adumbrit/ s-au aplecat miratele dumbrăvi de meri roșii/ s-au aplecat -/ nu s-au stins") ne-am amintit că le-am mai avut nu demult în fața ochilor, și că le-am acordat atunci un răspuns la post-restant. * Vedeți dumneavoastră cum stau lucrurile și cum se înșeală singur omul Pentru cel care se află la începuturi � căci sunt
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13941_a_15266]
-
care a invitat doi specialiști, din care eu personal am tras concluzia că nu ne aflăm în fața doar a unei oarecare încercări pseudoștiințifice, ca numeroase altele, ci în fața uneia din marile imposturi din ultimele decenii. Parcurgînd "referatele" de care am amintit, de la finele cărții, am descoperit că istoria tipăririi Codexului urcă în anii comunismului, fiind un fel de comandă politică a regimului național-ceaușist. Printre giranții tipăririi îl găsim pe prof. univ. Ariton Vraciu de la Iași, bine cunoscut pentru extravagantele sale idei
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
comunist). Însemnările Doamnei Monica Lovinescu restituie memoriei noastre unele fapte și gesturi pe care, poate, le-am știut și le-am uitat, sau pe care le vedem astăzi, dată fiind evoluția ulterioară, în cu totul altă lumină: cine își mai amintește că 57 de intelectuali cehi, în frunte cu Vaclav Havel au făcut o grevă a foamei de 24 de ore în semn de solidaritate cu muncitorii brașoveni? Sau că la Moscova Andrei Saharov a subscris Apelului Chartei ’77 pentru ca ziua
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
în Polonia a avut loc o manifestație pro-Brașov reprimată în forță de poliție ?(vezi p. 272) Istoria anilor ’80 nu a dus lipsă de gesturi sublime, multe dintre ele rămase pînă astăzi sub o inexplicabilă tăcere. Puțină lume își mai amintește astăzi că regretatul Mihai Botez care suferise bătăi crunte în beciurile Securității și care știa că a fost iradiat a refuzat să se facă publicitate cazului său pentru a nu inhiba acțiunea altor virtuali protestatari. Sau că pe lîngă dizidenții
Lecția de demnitate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13950_a_15275]
-
în timpul războiului actual, televiziunile americane ar prezenta la știri informații despre producția de mături din Noua Guinee... În schimb, am beneficiat din plin de multe anunțuri teribile de genul "ai noștri cuceresc Europa", "Mihalcea își vinde memoria la Paris", ca să amintesc numai cîteva exemple din presa apărută. Sînt multe de spus, nu cred că avem aici spațiul necesar pentru a dezvolta. Aș adăuga doar că ceea ce numim "critică de dans" este un tărîm destul de special și controversat. Consider că nu sînt
Mihai Mihalcea - Prietenul meu elefantul by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13935_a_15260]
-
înscrie pe două registre, "unul simbolic și parabolic, cumva borgesian, celălalt «realist» și intens erotic" ( p. 9). Prozele din actualul volum fac parte din cea de-a doua categorie. Granița este însă una destul de laxă. Și aceste povestiri preponderent erotice amintesc pe alocuri de scrisul lui Borges, prin atenția cu totul specială acordată de autor modalităților narative în detrimentul conținutului propriu-zis. La fel ca în scrisul lui Borges, la Liviu Antonesei semnificantul ia adesea fața semnificatului. Povestirile erotice sînt un soi de
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
studenți, acum absolvenți de Regie Radu Apostol, Alexandru Berceanu, de pildă și susținut de cîțiva dintre profesorii lor. Fiecare întîlnire, pe anumite teme, cu citit și comentat ad-hoc, cu o atmosferă deschisă și polemică de cenaclu de bună calitate, îmi amintea de anii furioși și consistenți ai studenției mele. Exercițiul dialogului este dorit în acest cerc și exersat cu măsură. E foarte important asta, mai ales cînd trăiești într-o societate arogantă și suficientă, care nu dă doi bani pe acest
Faptul divers by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13937_a_15262]
-
impresionante, cu un lac răcoritor, cu o fîntînă dăruită la începutul secolului de George Cantacuzino. Alei urcă, altele coboară, se lățesc, se îngustează într-o varietate de idei. Uneori, cînd plouă, aerul proaspăt și o anume tristețe a aburilor îmi amintesc de parcurile Flo-renței pe care le străbăteam în-tr-o vreme în lung și-n lat. Proporțiile sînt pline de echilibru și tihnă. Încă se mai poate observa asta, chiar dacă vajnicii comuniști au vrut, cu orice preț, să anuleze noblețea și atmosfera
A fost cîndva în România by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13959_a_15284]
-
de pasaje de corespondență, în capitolul despre Gombrowicz. Dinamismul unora dintre secvențe poartă în el o tăietură de factură cinematografică. Tehnica alăturării de imagini e interesantă, combină portrete și secvențe în mișcare, sacadate de pasaje ce conțin ferme judecăți critice amintind pe alocuri de nefirescul mișcării în celebra secvență a scărilor din Potemkin, filmul lui Eisenstein. Cartea lui Nadeau e răgazul plăcut pe care ar trebui să și-l îngăduie orice iubitor al literaturii franceze. Maurice Nadeau - Să fie binecuvîntați, cuvînt
Binecuvîntarea amintirii by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13949_a_15274]
-
cândva soților Ceaușescu. Nu se știe dacă au ajuns la destinatari, dar le-am putut vedea reproduse anul trecut în "Adevărul". Receptarea în actualitate a cărților lui Breban s-a resimțit de pe urma acestor fapte și de aceea le-am și amintit. Romanul său ultim, Voința de putere (Dacia, 2001), a fost puțin comentat, iar cineva dintre cei care au făcut-o au văzut în el o expresie a epuizării literare a scriitorului. Nu am avut, citind romanul, același sentiment, chiar dacă și
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
proiecta cititorul într-un univers propriu, inconfundabil. Prin mizele mari tematice puse în joc. Prin capacitatea de a însufleți personaje. Breban este, după Marin Preda, am mai spus-o, creatorul cel mai puternic de personaje din proza noastră postbelică. Să amintim că Voința de putere este a doua piesă din ciclul de romane inaugurat cu Ziua și noaptea, în 1998. Vor urma și altele, după cum prozatorul a anunțat, configurându-se astfel, de pe acum, o reprezentare a lumii românești post-decembriste cu dimensiuni
Putere și destin by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13955_a_15280]
-
act de faptul că, după lunga noapte comunistă, România a redevenit o țară democratică: separația bisericii de stat nu numai că n-a părut normală ierarhilor B.O.R., dar, din contra, ei au dorit s-o facă irealizabilă. Vă amintiți care a fost principala preocupare a preoților în lunile și în anii de imediat după căderea comunismului? O sfeștanie generală: de la clădiri publice la monumente de artă, de la guvern la primărie și de la școală la obor, totul a beneficiat de
Educația religioasă by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13971_a_15296]
-
vana unde i se făcea baia și mai ales oala imensă de noapte, din noptiera pe care se ferea să o mai deschidă după ce, cotrobăind prin ea, descoperise vasul greu de porțelan al cărui miros îl persecuta ori de câte ori și-l amintea. Odihna de după-amiază cu perdelele toate trase, la care îl obliga fără drept de replică bunica lui, atât aici cât și în hotelul de la băile din apropierea orașului, unde își petreceau vara în anul acela, era mult mai puțin amuzantă decât
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]
-
toate acestea, încă de atunci de când se petrecuseră. Copiii sau cel puțin unii dintre ei află tot ce le ascund cei mari. Întrucât și eu devenisem unul dintre cei "mari", pierdusem cărarea pe care dibuisem mai demult adevărurile ascunse. Îmi amintesc însă, atât de limpede, ultima noastră seară, acolo pe terasa hotelului, la câțiva pași de bazinul cu apă sărată care licărea ispititor. După câteva zile ploioase, cerul se limpezise, se putea din nou mânca afară. Așteptam să se termine valsurile
Moartea în tablou german by Nicolae Balotă () [Corola-journal/Journalistic/13904_a_15229]