1,230 matches
-
răspunse Fazel cu glas tare, limpede și liniștitor. Apoi adaugă, ca un ordin: Acum e rândul nostru să-i speriem. Le ceru ajutoarelor sale să ne Încredințeze puști. Între Howard și mine a avut loc un schimb de priviri aproape amuzat; cântăream În mâini, cu fascinație și dezgust, acele obiecte reci. — Instalați-vă la ferestre, spuse Fazel, și trageți asupra oricui s-ar apropia. Eu trebuie să vă părăsesc, le rezerv o surpriză acestor barbari! De-abia ieșise, și bătălia Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
al XI-lea, ramurilor de dud alb? Vreme de săptămâni, m-am preumblat pe jos, apoi pe spinarea unui catâr; i-am Întrebat pe neguțători, pe trecători, pe imamii din moschee, dar m-am ales doar cu expresii neștiutoare, zâmbete amuzate și invitații generoase să mă așez pe divanele lor de culoarea cerului ca să Împărțim ceaiul. Norocul meu a fost să mă aflu, Într-o dimineață, În piața din Reghistan. Trecea o caravană, o caravană mică; nu număra decât șase sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din bețe de chibrit. Cu ce te deranjează pe tine că s-a găsit în lumea asta mare un individ care vrea să te înțeleagă? — Vrei să spui că \sta-i un fel de hobby al t\u? întrebă ea, amuzată. — Da, cred că-l putem numi astfel. Niște oameni mai normali ar zice c\ e vorba de prietenie sau dragoste, dar dacă tu vrei să-i spui hobby, pe mine nu mă deranjează. Ia ascultă, Watanabe! Nu-i așa că și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
așezat pe canapea și a fumat o țigară. Mai erau acolo trei pacienți în pijamale, care fumau și urmăreau o dezbatere politică la televizor. Ia uite la moșul \la cu cârje cum se holbează la picioarele mele! îmi spuse Midori, amuzată. Cel cu ochelari, în pijama albastră. — Normal că se uită! Dacă ți-ai pus o fustă atât de scurtă... Nu mă deranjează. Or fi săracii plictisiți și poate le prinde bine să vadă niște picioare tinere. Se înzdrăvenesc și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
în muzică. A cântat apoi câteva cântece de Bacharach: Close to You, Raindrops Keep Falling on My Head, Walk On By urmate de Wedding Bell Blues. — Douăzeci de melodii, am anunțat-o eu. — Parcă sunt un tonomat uman, constată Reiko, amuzată. Dacă m-ar vedea foștii mei profesori de la conservator, ar fi șocați, cred. Reiko a continuat să cânte, să bea și să fumeze. M-a delectat cu aproape zece bossa nova, cu Rodgers & Hart, Gershwin, Bob Dylan, Ray Charles, Carole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
it a Notre Dame de l’altre part de l’iau it a l’ostel des popelicans it a la pierre 3 foiz 6 avant la feste... la Grant Pute. „Și ăsta ar fi mesajul necifrat?” Întrebă Belbo, dezamăgit și amuzat. „Evident că, În transcrierea lui Ingolf, punctele reprezintă cuvintele ilizibile, din spațiile unde pergamentul era ros... Dar iată transcrierea mea finală, unde, prin conjecturi pe care-mi veți permite să le socot limpezi și inatacabile, restitui textului străvechea-i splendoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
care amăgește și Înșală... Și știi unde e pus astăzi Hermes? Aici, l-ați văzut la ușă, Îl numesc Exu, acest mesager al zeilor, mediator, comerciant, neștiutor de deosebirea dintre bine și rău”. Se uită la noi cu o neîncredere amuzată. „Dumneavoastră credeți că, așa cum face Hermes cu mărfurile, sunt și eu prea ușuratic Împărțind astfel zeii. Uitați-vă la cărțulia pe care am cumpărat-o azi-dimineață dintr-o librărie de duzină din Pelourinho. Magii și mistere ale sfântului Ciprian, rețete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-mi și mie o curiozitate, domnule comisar. Îmi Închipui că, În meseria dumneavoastră, cu oameni care dispar, sau mai rău, aveți de a face În fiecare zi. Le dedicați tuturor un timp atât de... lung?” Mă privi cu un aer amuzat: „Dar ce anume vă face să credeți că-i dedic și acum timp colonelului Ardenti?” Așa, deci, juca tare și lansase din nou provocarea. Trebuia să am curajul să văd, iar el trebuia să-și descopere cărțile. N-aveam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-și fălcile: la câte biserici, școli și poște le făcuse până la șaptezeci de ani, puteau și ei să rabde că se pune al zecelea la coadă, iar nu al patruzeci și șaselea, cum s-ar fi cuvenit. Îi arăta vânzătoarei amuzate marfa de care avea nevoie: nu aia, băi Ghiță, aialaltă - pâinea aia, sticla aia, paltonul ăla. Cu cârja i le arăta. Și dacă vânzătoarea se făcea că nu pricepe, agăța chiar el marfa cu pricina, cu capătul îndoit al cârjei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
privea discul enorm, speriat și curios al lunii. Tăcerea, mai mare aici decât în dormitorul lui, îi făcea bine ca și răcoarea ce-l înconjura și-i mulcomea bătăile inimii. Lăsă capul înapoi pe rezemătoarea fotoliului și închise ochii, zicîndu-și amuzat: Ce nostim ar fi să adorm așa!" Din când în când însă trăgea din țigară schițând câte un rotocol de lumină roșiatică. Deodată i se păru că o ușă s-a deschis și s-a închis atât de domol, că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
semăna mai mult a aventură decît a angoasă. Și atunci ? — De cînd se pun ștampile pe ouă, m-am învățat să mă uit cu atenție la data de expirare și să mă întreb permanent dacă nu sînt prea vechi, constată, amuzat, un amic. Odată, cînd am vrut să-mi fac o omletă, am dat peste un ou expirat. M-am speriat îngrozitor, l-am aruncat repede la gunoi și am scos gunoiul în stradă, să nu pățesc ceva... Și am renunțat
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întîmplă ceva eu plătesc asigurările...”. — Așa au aflat și ai mei că fumez ! rîde o puștoaică de lîngă noi. O vecină a văzut pe Facebook o poză de-a mea cu o țigară în colțul gurii și a trimis-o, amuzată, mamei mele... Mă rog, nimic deosebit pînă aici, mica bîrfă există de mult, doar că acum circulă mai repede și mai eficient. Cînd însă tînărul patron al Facebook, Mark Zuckerberg, declară acum cîteva săptămîni „sfîrșitul intimității”, pe mine cel puțin
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
oprit de la o experiență terifiantă și totuși orbitor de frumoasă. Cred că nu era deloc greu de observat că nu puteam suporta privirile ei, că mă pierdeam dacă întîmplător îmi adresa câteva cuvinte. Prima, firește, a observat chiar ea și, amuzată, a început să-și facă din ce în ce mai mult de lucru cu mine. Pe atunci apăruseră și la noi în clasă "oracole" de mai multe feluri, adică liste de întrebări legate de dragoste, la care trebuia să răspunzi cu "da", "nu" sau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
frunze uscate. Atunci mi-a povestit, cu o expresie pe jumătate copilărească, pe jumătate afectată, despre "prietenul ei de la facultatea de matematică", acel Silviu care avea să fie coșmarul meu timp de luni de zile . Dar în acea după-amiază zâmbeam amuzat, cu gândul aiurea, îi vedeam atât de bine defectele: mintea de vrăbiuță alintată, pretențiile de cultură, gesturile ușor manierizate. Râsul ei mă făcea și pe mine să râd, căci atunci își dezvelea niște dințișori strâmbi, nostimi, ca de liliac malițios
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
afectate păreau înfloriturile ei retorice, expresiile franțuzești și nemțești pe care le risipea nepăsătoare în jur! Era un limbaj de bătrână cochetă, de prețioasă ridicolă, particular și, pentru mine, atrăgător, în ciuda disprețului meu pentru histrionism și afectare. Uneori mă gândeam amuzat cât de potrivit e cuvântul "perla" pentru fiecare vorbă a Ginei, cât de bine exprimă el amestecul de magie și superficialitate care o caracteriza; în ziua aceea m-am străduit să nu-i arunc nici o privire. Mi-am făcut de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și cu sentimentul, reînnoit, că nu sânt bun de nimic, că nu pricep nimic din viață. Aproape în același timp cu profesoara s-a strecurat pe ușă, ca un șoricel, și Gina, zâmbind cu gura până la urechi. Era atât de amuzată, încît unul dintre dințișorii ei inegali îi ieșea dintre buze, dîndu-i un aer malițios, de vrăjitoare drăguță, în sarafanul bleumarin, cu un lănțișor fin de aur care se vedea prin gulerul bluzei albastre, părea și mai mică, aproape cât o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și din cauza îngălbenirii fotografiilor - sau îmi proiecta diapozitive pe perete, care erau tot fotografii de-ale ei, în culori. De ce ieșea atât de tristă în toate pozele? Chiar când râdea din toată inima, chiar când era cu adevărat fericită și amuzată, iradia tristețe. Nu, Gina nu era doar o "demimondenă", cum scrisesem în jurnal. Nici n-aș fi putut să iubesc o demimondenă. Fusese crescută rău, avusese tot ce-și dorea, dar rămăsese o ființă neliniștită, predispusă, dincolo de aparențe, la suferință
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
inspirat gestul neașteptat: m-am ridicat de pe sofa și m-am așezat, lângă perete. Imaginea Ginei se proiecta acum pe fața mea, chipurile noastre se amestecau. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că așa ar putea arăta copilul nostru. Apoi scoase diapozitivul și mă lăsă orbit în mijlocul dreptunghiului gol de lumină. Îi spuneam de multe ori că o iubesc, dar ea părea atunci nemulțumită, așa că până la urmă n-am mai avut acest
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai pomenească niciodată de Silviu, la care ea s-a blocat, apoi a început să râdă cu lacrimi: "Silviu? Ești cam în urmă cu politica. Pe prietenul meu îl cheamă Șerban...Uite-l aici." Și, desprinzîndu-se de mine, atât de amuzată încît uitase că trebuia să se poarte delicat, își trase de sub bluză un lănțișor de aur cu medalion, îl deschise cu unghia și-mi arăta o mică poză alb-negru, fața unui tânăr slăbuț, cu părul blond, tuns scurt. Era prima
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
salutîndu-l, și mi-a zâmbit disprețuitor, iar d-na m-a privit cu o spaimă și o uimire pe care nu știam cum să le înțeleg. Singură Maitreyi și-a ridicat palmele în dreptul frunții și mi-a răspuns la salut, amuzată nespus de compania în care mă aflam și de fata pe care o țineam în brațe. Am încercat și eu să schițez acel salut indian, și am simțit, în acea clipă, cât de ridicolă era situația. Am avut atunci câteva
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că mi se pare murdară, ca orice indiană. Cu ce-și dă pa păr? Pe mine, lașitatea mă cuceri deodată. Începui să bârfesc și pe inginer, și pe Maitreyi, fără să cred un cuvânt din cele ce spuneam, dar ascultând amuzat cele ce-mi vorbeau fetele și Harold. Orice urmă de fascinație și respect pieri din conștiința mea. Mai ales că nu înțelegeam nimic din cele ce se petrecuseră. ― Hai să revedem lista, își aminti Geurtie. Cred că ar fi bine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de dispreț. ― Pudra se spală. D-stră v-ați pudrat când erați mic? ― Nu, nimeni nu se pudrează când e mic... Mă privi fericită. ― Dacă vă pudrați, vă îmbolnăveați. Și Tolstoi spune așa. Iarăși mă mirai, și o priveam probabil foarte amuzat, căci numaidecîț deveni serioasă. ― Nu cunoașteți pe contele Lew Tolstoi (pronunță pe Lew în englezește: Liu), marele scriitor rus? Scrie foarte frumos; și a fost bogat, dar la bătrânețe a lăsat totul și s-a retras în pădure; parcă ar
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu e floarea mea, spuse ea, foarte fericită. Probabil pălii puțin, căci mă privea biruitoare. ― Cum îți vine să spui asta? mă prefăcui eu indignat. ― Floarea aceea avea, împletit, un fir din părul meu... Mă privi încă o dată, pasemite foarte amuzată, și fugi. O auzii, până târziu după miezul nopții, cântând în odaia ei. VI Într-o zi, d-l Sen bătu la ușa mea. Ieșii în prag și îl văzui gata de plecare, iar pe Maitreyi înveștmîntată în cea mai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pot fi fericit decât într-o dragoste perfectă și nu găsesc asemenea dragoste decât aici, aici, în casa, în cartierul ăsta... Vorbisem aprins, sincer, revelîndu-mi mie însumi anumite gânduri, pe care nu le întregisem pînî atunci. Harold mă privea surprins, amuzat, stânjenit. Nu avea ce să-mi răspundă, pentru că nu pricepuse mai nimic din acea "moarte a continentului alb", care mă obseda pe mine de atâția ani, și apoi, nici nu avea chef de vorbă, nerăbdător fiind să plece și să
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
potolească bătăile inimii. "Domnul Orlando!" mai strigă o dată piccolo și se îndreptă spre una din săli, cea cu ușile larg deschise. Adrian îl ajunse din urmă. - Cine îl caută pe domnul Orlando? întrebă. Piccolo-ul îl privi cu un zâmbet secret, amuzat, apoi șopti: - Nu pot să vă spun. E o surpriză. Adrian îl bătu pe umăr și-1 lăsă să plece. Dar, de departe încercînd să nu se trădeze, îl urmărea. Auzindu-se strigat, un bărbat între două vârste, cu ochelari
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]