1,153 matches
-
Abrudîn maghiară, tema fiind urmată de bánya, falva, formații obișnuite pentru toponimele ungurești, Abrud și Avrud - în romînă), ceea ce a determinat formularea mai multor soluții etimologice. Proveniența din numele maghiar al unei plante abruta, obruta nu a fost acceptată din cauză că apelativul respectiv este împrumutat tîrziu, pe cale cultă (din lat. abrotanum), chiar dacă într-o hartă din secolul al XVI-lea numele maghiar era „dublat“ în latinește ca Abrotania. Descendența dintr-o posibilă cetate *Abrudava sau *Abrudeva, propusă de Hasdeu, n-a putut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Abrotania. Descendența dintr-o posibilă cetate *Abrudava sau *Abrudeva, propusă de Hasdeu, n-a putut fi susținută documentar și fonetic. Apropierea de apelativele sl. rud sau lat. aurum nu a fost suficientă pentru a explica forma integrală a numelui. Un apelativ de origine turco-persană, abroud, ebroud („zambilă“) nu este atestat în limba romînă, iar planta nu abundă în zonă. Presupusa bază slavă *Obrad ar fi rămas în romînește neschimbată, iar în maghiară ar fi evoluat, potrivit legilor fonetice, la Abrad. Comparația
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
E drept că Dobrud ar putea proveni și dintr-un antroponim (din familia Dubrodo, Dobrota etc.), în cazul acesta paralelismul Abrud - Dobrud fiind o simplă întîmplare. Derivarea toponimului Abrud de la adjectivul slav din care s-a format (pornind de la culoare) apelativul care denumește minereul este posibilă nu numai lingvistic, ci și dacă se are în vedere specificul zonei (plină de mine străvechi). Nu trebuie omis faptul că denumirile care pornesc de la adjectivul roșu sunt numeroase în toponimia romînească (Dicționarul geografic din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sl. ruda sunt și ei de ordinul zecilor pe lista numelor de locuri cuprinsă în Dicționar. Poate că nu e lipsit de interes faptul că numele rîului Arieș în care se varsă pîrîul Abrud are și el la bază un apelativ maghiar cu semnificație metaliferă (Aranyos, „de aur, cu aur“, poate „auriu“). Or, se știe că de obicei minereul de aur e asociat cu mineralele cuprifere, a căror culoare este o nuanță voalată de roșu (arămiu, cum se mai spune în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sat în județul Bacău), Hălmăgel (pîrîu, afluent de stînga al Băneștilor și sat în județul Arad), Hălmăjanu (deal pe lîngă Cărand). Apelativul maghiar alma („măr“) explică, direct sau indirect, toate aceste toponime. Alma este o toponimizare prin conversiune a acestui apelativ; Almaș toponimizează, tot prin conversiune, apelativul derivat maghiar almás, „livadă de meri“; Hălmașu este o variantă fonetică regională a lui Almaș; Hălmagiu provine din magh. alma, „măr“ + -ágy, „pîrîu, albie de rîu“; Almășel este un derivat toponimic, în limba romînă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Ampele (cu l omis) a variantei Ampee, propusă de alți exegeți, nu e de folos întrucît forma rezultată prin evoluție fonetică normală ar fi fost *Împere. Ampelum dintr-o inscripție dacică ar fi dat *Impăr. G. Giuglea aduce în discuție apelativul latinesc amnis, amne, „rîu, puhoi“, întîlnit în toponimul italian Teramo < Interamnes), care ar fi putut denumi o apă transformată, uneori, în torent. Acesta ar fi evoluat în am(mn > m, ca în agnellus > *amnel > mńel > miel; e poate dispărea atît
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în toponimul italian Teramo < Interamnes), care ar fi putut denumi o apă transformată, uneori, în torent. Acesta ar fi evoluat în am(mn > m, ca în agnellus > *amnel > mńel > miel; e poate dispărea atît în finalul, cît și în interiorul cuvîntului). Apelativul acesta ar fi intrat într-un compus de forma Amnepó leos (gr. Póleos, ar fi genitivul gr. polis, „oraș“, „rîul orașului“). Ajută la explicarea prezenței vocalei o varianta atestată Apolum și toponimele din zonă Poiu lu Stian și Trîmpoiele. Vocala
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
onomasiologic sunt toponimele care provin din magh. atya, „părinte“, termen de respect pentru monahi (Atea, Atia) din magh. barát, „prieten, monah“ (< sl. brat „frate“): Bratca, Brateiu, Brateș, Brăteni, Bărăteaz, Barati, Bărăție (unele pot avea la bază antroponimul romînesc Bratu), din apelativul sau antroponimul rom. frate, Frate, frecvent adaptat fonetic în maghiară sau în slavă (Frata, Frați, Fratele, Frățești, Frățeni, Fratoș tița etc.), din apelativul sau antroponimul romînesc călugăr, Călugăru (Călugări, Călugăreni, Călugărești, Călugăreasa, Călugăreasca, Movila Călugărească, Călugărei, Valea Călugărească etc.); din
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
frate“): Bratca, Brateiu, Brateș, Brăteni, Bărăteaz, Barati, Bărăție (unele pot avea la bază antroponimul romînesc Bratu), din apelativul sau antroponimul rom. frate, Frate, frecvent adaptat fonetic în maghiară sau în slavă (Frata, Frați, Fratele, Frățești, Frățeni, Fratoș tița etc.), din apelativul sau antroponimul romînesc călugăr, Călugăru (Călugări, Călugăreni, Călugărești, Călugăreasa, Călugăreasca, Movila Călugărească, Călugărei, Valea Călugărească etc.); din germ. Propst, „superiorul unei mănăstiri, adjunctul abatelui“ < lat. ecleziastic praepositus (Proștea Mică, Proștea Mare); din magh. remete, „pustnic, sihastru, călugăr“ (Remetea, Remeți, Rimetea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
etnonimul maghiar arnot, „arnăut“, care nu se mai găsește în alte toponime și nu are nici susținere geografică sau istorică. Hasdeu intuiește că este vorba de o bază antroponimică, Arnotă, dar se complică presupunînd că aceasta ar proveni dintr-un apelativ reconstituit prin comparația gr. arnos, lat. arnum, „miel“, căruia i s-ar fi adăugat un sufix slav (formație hibridă greu de acceptat). Ioan Pătruț, observînd că sufixul -otă, întîlnit astăzi numai în nume de familie ori supranume, dar care au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sufixul -otă, întîlnit astăzi numai în nume de familie ori supranume, dar care au funcționat, cu siguranță, înainte de aceasta și ca prenume, formează în slavă sau chiar în romînă, după model slav, nume doar de la antroponime anterioare (nu și de la apelative), consideră că un asemenea antroponim-bază ar putea fi Harn, Harnea, la rîndul său derivat, cu sufixul consonantic -nde la radicalul Har (prezent în Harea, Harșo, Harșia, Hariu, Harțea, Harță etc.), extras din nume ca Hariton, Haralambie. H inițial a fost
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
putea deveni prin epenteza lui u în grupul consonantic (ca lucru > lucuru, agru > aguru) aspuru, s-a făcut referire și la acest paronim, dar evoluția p > c nu este cunoscută în limba romînă. În aceste condiții, a fost reconstruit un apelativ romînesc *ascur, *ascură, care ar fi fost moștenit din latina care, la rîndul ei l-a luat din gr. askouros, unde e consemnat în mai multe surse ca numele unei plante („sunătoarea“). Chiar dacă nu e atestat în latină, termenul trebuie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele de plantă călcadza, iar în albaneză këlkaxë, ambele referindu-se la ceea ce se numește popular la noi rodul pămîntului. Tache Papahagi înregistrează un toponim Călcază, care ar desemna o baltă, în județul Mehedinți. Toponimul albanez foarte apropiat formal de apelativul și toponimul dacoromîn și de apelativul albanez recomandă căutarea provenienței apelativului în substrat. V. Frățilă crede că numele plantei poate fi format în limba romînă de la calce (foarte apropiată de majoritatea variantelor prezentate mai sus), care ar fi urmașul lat.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
albaneză këlkaxë, ambele referindu-se la ceea ce se numește popular la noi rodul pămîntului. Tache Papahagi înregistrează un toponim Călcază, care ar desemna o baltă, în județul Mehedinți. Toponimul albanez foarte apropiat formal de apelativul și toponimul dacoromîn și de apelativul albanez recomandă căutarea provenienței apelativului în substrat. V. Frățilă crede că numele plantei poate fi format în limba romînă de la calce (foarte apropiată de majoritatea variantelor prezentate mai sus), care ar fi urmașul lat. calx, calcem, „călcîi, picior de om
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apelativul călcadză, pe care o vom prezenta sumar, întrucît în raport cu toponimul Călcadză este etimologic indirectă și depășește teritoriul toponimiei. Limba romînă ar fi putut moșteni din latina populară (așa cum s-a întîmplat și cu multe alte cuvinte din latina orientală) apelativul *chalcada, preluat (printr-o filieră fonetică justificată în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în mod amă nunțit) din gr. xalcada (acuzativul lui xalkas), atestat ca nume de plantă (cu sensul „floare de aur“, „floare aurie“). Aceeași temă, cu sufix diferit, se regăsește în apelativele dialectale italiene kaltsaider, kaltseder, kaltsedar, kalčida, calcirel, calcidrel etc. Apelativul existent și în albaneză ar putea fi împrumutat de la aromînii conlocuitori cu albanezii. Călcadză, ca și Ascura, așadar, pot fi două dintre apelativele moștenite de romînă și de alte idiomuri est-europene din latina populară, care, la rîndul ei, le-a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
luminiș în pădure“, „gropi umplute cu apă stătătoare“, „mormane de pămînt ca semne de hotar între moșii“, „băltoaca din fața izvorului“, „loc cu izvor puternic“). Entopicul este întîlnit, cu sensuri asemănătoare, și în bulgară și sîrbă, de unde a fost împrumutat, probabil, apelativul romînesc. Opțiunea pentru una sau pentru alta dintre surse depinde de analiza lingvistică și de atestările fiecărui nume al nume roasei familii onomastice. De exemplu, Bărca Croavelor, Bărca Scorțarului, Bărcoasa, Bărca Dobreștilor, Bîrca Plaiului, Bîrca Sadovei, Bîrca Viezurinilor etc. au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sufixul consonantic -sal hipocoristicului Bîr (prezent și în Bîrcă, Bîrlea etc.), extras dintr-un antroponim slav mai lung (nesigur încă, dar au fost propuse Berislav, Berivoi, Berislav). S. Pușcariu crede că la baza numelui de loc ar putea sta un apelativ autohton cu sensul rîu (pe care nu-l indică) cerut de numele a multe cursuri de apă din familia toponimului Bîrsa, mai ales de cele cu determinant (de tipul Bîrsa Fierului, Bîrsa Tămașului, Bîrsa lui Bucur, Bîrsa Groșetului). Alte etimoane
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pe care nu-l indică) cerut de numele a multe cursuri de apă din familia toponimului Bîrsa, mai ales de cele cu determinant (de tipul Bîrsa Fierului, Bîrsa Tămașului, Bîrsa lui Bucur, Bîrsa Groșetului). Alte etimoane, mai puțin plauzibile, sunt: apelativul tracodacic brĕza, „mesteacăn“ (așadar, sensul primar ar fi „rîul mestecenilor“); bg. brŭzŭ, „iute“ (sinonim cu Bîrza); srb. berza, (reka) „rîul repede“; iliricul (reconstituit prin albaneză) barth „alb“; sl. brs (reconstituit din mai multe apelative neoslave, bg. brus, srb. brûs etc.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Alte etimoane, mai puțin plauzibile, sunt: apelativul tracodacic brĕza, „mesteacăn“ (așadar, sensul primar ar fi „rîul mestecenilor“); bg. brŭzŭ, „iute“ (sinonim cu Bîrza); srb. berza, (reka) „rîul repede“; iliricul (reconstituit prin albaneză) barth „alb“; sl. brs (reconstituit din mai multe apelative neoslave, bg. brus, srb. brûs etc., „piatră ascuțită“), i.e. bharos (reconstituit prin got. barizeins), „orz“ (Brașov ar avea același etimon, cu sufix, însemnînd „tîrgul cerealelor“). Oricum, forma romînească, cu s, este anterioară formelor maghiară (Burcza) și germană (Burzenland), acestea fiind
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
barizeins), „orz“ (Brașov ar avea același etimon, cu sufix, însemnînd „tîrgul cerealelor“). Oricum, forma romînească, cu s, este anterioară formelor maghiară (Burcza) și germană (Burzenland), acestea fiind adaptări ale celei romînești (ca în sabie > săs. tsabien, magh. sîmbră > magh. czimbora). Apelativul romînesc regional bîrsă, bîrță („lopățica dintre grindeiul și plazul plugului“) nu este plauzibil onomasiologic drept bază a unui toponim de o asemenea răspîndire. Toponimul a fost dedus și din alb. vertse, „scîn durică“ < lat. vertia, din sl. brdce, brdco, „vîrf
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
forme slave sau romînești înrudite etimologic: optsprezece nume Bistra care desemnează nouă ape, două păduri, patru sate, două vîrfuri de munte, o rezervație forestieră și un culoar, situate în Ardeal, Banat și Maramureș. Aceste nume sunt formate în slavă de la apelativul v. sl. bistrŭ, „baltă, gîrlă limpede“. Un grup mai restrîns (cinci nume Bistreț, Bistrețu) desemnează un lac, trei sate și o luncă, în Oltenia. Baza este aceeași, v. sl. bistrŭ, dar i s-a adăugat un sufix -ici (rostit -iți
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care lingviștii menționați nu le-au cunoscut, Blahui (culme în Subcarpații Vrancei) și Blasova (stîncă în Balta Brăilei), primul putînd proveni dintr-un antroponim cu baza blah (< vlah), iar celălalt fiind creat de slavi cu sufixul toponimic -ov, fie de la apelativul vlahŭ (h > s este obișnuit, a se vedea Vlăsia), fie de la un antroponim Vlas, ori apropiat de această formă și cu v transformat în b pe terenul altei limbi (în slavă transformarea nu e posibilă). Gheorghe Bolocan, găsind printre numeroasele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
predeal), apoi romînizat și diminutivat, a devenit un termen specializat, care nu mai acoperea foarte clar sensul exprimat de Poartă. Oricum, Bran și Predeluț erau mai eficiente pentru deno minația topică, nefiind sau nemaifiind înțelese de populația romînească și ca apelative. Sensul de „poartă“ al lui Bran este caracteristic slavilor din nord (cehi și polonezi). Pentru slavii din sud (bulgari, sîrbi), toponimul înseamnă, la origine, „apără toare“. Deși nu poate fi asociat, în momentul creării, cu castelul-fortăreață (care a fost construit
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
graniță, locuită de populații de diverse origini. Astfel, un alt sat al comunei Bran se numește Sohodol (în slavă, „valea seacă“), denumire dublată de sașii din Rîșnovul apropiat prin Dürbach („pîrîul sec“). Singura limbă vorbită în zonă care cuprinde un apelativ (vale) care conține, în structura sa semantică, ambele sensuri („vale“ și „pîrîu“) este romîna, din care, logic, au tradus celelalte două: slava a preluat sensul de „vale“, iar germana pe cel de „pîrîu“. Termenul romînesc Valea Seacă poate fi presupus
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]