904 matches
-
ființă ca toate celelalte. Într-o zi doi țărani au coborât dintr-un vagon de marfă un coșciug croit din lemn de brad, cu blănile nevopsite și nici măcar date la rindea, din care răzbea un miros pătrunzător de carne friptă. Aplecat să privească prin mica ferestruică a capacului țintuit, am zărit un craniu cenușiu, cu fața pământie și urechile topite. Așa, cu ochii aceia scurși, sub dârele albe ale sprâncenelor arse, adânc arcuite și cu buzele prăjite ce se străduiau parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
anii ’80. În fața verandei agoniza un bananier înghețat, maroniu și amărât, gata să cadă și el la pământ, așa cum se întâmplase de mult timp și cu gardul de fier. Alături de copacul uscat era o moviliță de pământ peste care stătea aplecată o cruce celtică din placaj. Plymouth-ul tip 1946 era parcat în fața casei, cu bara de protecție atingând veranda și farurile din spate blocând trotuarul de cărămidă. Dar, cu excepția mașinii, a crucii dărăpănate și a bananierului mumificat, curtea era complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
podele. Lana, aplecată peste bancnotele pe care i le dăduse băiatul, începu să scoată niște sunete ce aduceau cu invocațiile unei preotese. De pe buzele ei ca de coral, ieșeau cifre și cuvinte șoptite care pluteau în sus, în timp ce, cu ochii aplecați, scria câteva numere pe o bucățică de hârtie. Trupul ei frumos, care în decursul anilor se dovedise a fi și el o investiție profitabilă, se apleca reverențios peste micul altar cu suprafața de plastic laminat. Fumul ca de tămâie de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de la garajul Broadstane. Cinci minute mai târziu, se afla În bucătăria mică Împreună cu Darren Caldwell, ceilalți ofițeri fiind Împrăștiați În camera de zi cu o cană de ceai și expresii confuze pe chip. Darren se rezema de chiuvetă, cu umerii aplecați, privind prin imaginea sa reflectată grădina Întunecată. — O să mă duc la Închisoare, nu-i așa? Întrebarea fusese puțin mai mult decât o șoaptă. — Ești sigur că nu vrei să-ți schimbi declarația, Darren? Fața de pe fereastra Întunecată Își mușcă buza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-i spusese inspectorul Insch legat de privilegiile care vin odată cu rangul. Nu putea să stea acolo și să nu spună nimic. Era În uniformă, ce Dumnezeu! Dacă ajungea la urechile presei? — Ai impresia că o agentă de poliție, În uniformă completă, aplecată Înafară pe geamul mașinii, care Înjură până nu mai poate, face vreun bine poliției? Nu m-am gândit, domnule. — Jackie, un astfel de comportament ne face pe toți să arătăm ca o adunătură de idioți. Enervezi pe oricine vede sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ziar de pe vremea domniei lui Franz Joseph vom da de unele declarații chiar ale domnului primar, depuse sub jurămînt, declarații cu atît mai prețioase cu cît veneau de la un om care, după propria-i apreciere, era lipsit de orice prejudecată, aplecat fiind spre „pozitivism“. „Scena era cumplită“ (spunea domnul Benedek În Aradi Napló). Doar din considerație pentru cititor, ne vom abține să expunem starea deplorabilă În care se găseau victimele. Domnul Brener era literalmente decapitat, cu un pumnal sau satîr, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
îl înfruntă, nu lăsă să-i scape nici urmă de emoție în voce. — Faci tot ce îți spune Felix să faci? — Da. — Deci ai văzut un asemenea individ? Christopher se ridică în picioare și se aplecă peste balustradă, ținând capul aplecat. — Individul avea într-adevăr un păr superb, un păr de vedetă de cinema. Eu lucrez ca funcționar la agenție, iar în ultimele zile l-am văzut de mai multe ori în stația de autobuz de pe Sunset. Danny își îndreptă degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
întrebări. Deja ți-am spus prea mult. De fapt, zise ea ridicându-se, nu-ți voi mai spune nimic până nu voi vorbi cu doctorul Bovard. Craig o privi curios cum se ducea spre cămin. Ea rămase acolo, cu capul aplecat, sprijinindu-se de unul din ornamentele ieșite în relief. Era tulburător că o putea judeca cu atâta răceală. Dar și mai uimitor era că nici măcar nu se ostenea să-i analizeze povestea. Era o versiune plauzibilă. Trebuia să admită asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
spun, Doamne, Doamne, înmoaie-le inima, dă-le Doamne, cuget bun și răul să se ducă pe pustiu!” Trecuseră câteva ore bune de sfat cu măicuța Natalia, acolo, în încăperea aceea micuță cu tavanul oblic, în care trebuia să stai aplecat. Frig și durere sufletească. Afară începuse să ningă destul de puternic, iar vântul spulbera zăpada. în curtea casei erau doar câțiva cărbuni și nici o bucățică de lemn pentru a face un pic de foc să-si poată încălzi trupul. Din cauza frigului
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cu V. Lascăr, este bătut la al doilea scrutin și nu intră în Comisia de revizuire. Majoritatea comisiunii nu este favorabilă unei revizuiri radicale, nici colegiului unic susținut de Rosetti, nici unei legiuiri de presă prea largi. Camera este mai mult aplecată să facă o revizuire pe baze conservatoare. De aceea alegerea membrilor comisiunii care să redacteze proiectul noii Constituții e semnificativă. În adevăr, pe când generalul Lecca, care cu câteva zile mai înainte rostise un discurs violent împotriva socialiștilor care „mănâncă biftec
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
lumea din jurul lor și că o privesc în mod diferit. „Mergeți într-un mall, un cinematograf, un stadion și priviți ce fac masele. Că e bine, că e rău, jumătate din oameni, dacă nu mai mulți, se plimbă cu capul aplecat și buto nează gadgeturile pe care le țin în mână“, scrie Vaynerchuk.51 „Apariția social media a fost pur și simplu cata lizatorul unei revoluții care se cocea deja în mințile consu ma torilor sătui să se simtă în continuare
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
Nici tu n-ai vrut copilul. Nici pe Dimi nu l-ai vrut. Iartă-mă că am spus asta. N-am vrut. Mi-a scăpat. Iar pe Dimi eu Îl vreau și Îl iubesc mai mult decât viața mea. Stătea aplecată asupra lui Fima, care se strânsese pe taburetul său, Îmbrăcată În pantalonii uzați din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
întind la televizor, inocența emoționantă cu care își îmbrățișează și își sărută copiii înainte de culcare, siguri că vor fi tot acolo și a doua zi. În timp ce mă uitam pe fereastra bucătăriei, Jane Wiener apăru la fereastra ei. Avea capul ușor aplecat, umerii înguști mișcându-i-se în timp ce trebăluia. Ridică o mână ca să își dea la o parte de pe frunte părul negru și drept și privi îndelung curtea cu ochii ei negri, imenși. Deodată, fața ei delicată se încreți într-un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un tată prea protector. Ăsta era termenul pe care îl folosea Madeleine. Puneam ultima rolă de tapet cu păsărele în mica sufragerie victoriană. Era o treabă migăloasă, mai ales pentru niște mâini așa de mari ca ale mele, și stăteam aplecat, concentrat asupra muncii pe care o aveam de făcut. Cele două fetițe erau așezate pe o latură a mesei de lucru și se uitau la mine. Pălăvrăgiseră și chicotiseră toată după-amiaza și la început nu am băgat de seamă tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
plecat. Nu aveam emoții, așa cum insistase Madeleine. Nu aveam regrete. Pur și simplu nu îmi plăcea să aștept. O să îi spun doctorului de îndată ce avea să sosească. Ușa de deschise. Doctorul intră. Asistenta îl urma ca o pânză albă de corabie aplecată reverențios. Nu își ceru scuze pentru întârziere. Nu am pomenit despre asta. Nu voiam să mă cert cu un om care avea să îmi bage un cuțit în carne. În timp ce îmi dădea bună dimineața și comenta despre vremea frumoasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
oprit și m-am uitat pe furiș pe hol. Nu îmi venea să cred, deși el era motivul pentru care mă aflam aici. Venea spre mine, mergea încet, ținea de braț o femeie, proaspăta lui soție, credeam eu, avea capul aplecat, spatele încă drept. Un alt bărbat, într-o haină scumpă de cașmir, mergea de partea cealaltă, șoptindu-i ceva la ureche. M-am oprit și am așteptat. Inima îmi bătea frenetic, eram sigur că se vedea de sub cămașă, sacou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
tăia valuri de mărimea blocului în care locuia Mary, iar femeia și-a mușcate buzele ca să nu chiuie. Ar fi putut să zboare din barcă în orice clipă și probabil că asta avea să se și întâmple la cât de aplecată stătea peste bord, fluturându-și degetele prin apă. Pielea capului a început s-o gâdile, ca și când craniul i-ar fi fost plin cu bule de oxigen. Jina s-a dus împleticindu-se până în partea din spate a bărcii, ținându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
totuși n-o faci. Amândoi au auzit țipătul motorului. Jina a pășit în apă, până când undele i-au urcat în jurul gleznelor, ca să vadă mai bine în susul râului. Ea a fost prima care a văzut barca motorizată și pasagerul care stătea aplecat, în echilibru precar, la pupa. Ea a fost prima care a văzut ceea ce era puțin probabil. Mike venise la Sunny Bar. Mike a condus-o pe cărare, în sus, deși Jina aluneca la fiecare pas, ca și când, în patru zile, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
la scoală de mică hirurgie unde am vorbit. Un gest din mână, nervos, al lui Rim și atît! . . . Lina, care sfârșise, reîncepu: - Noi suntem oameni maturi și tihniți . . . care ținem la reputația noastră . O strâmbătură sau un surâs pe fața aplecată a doctorului . . . O strâmbătură, probabil... și iar tăcere . Tăcere acum la amândoi. Lina începuse a da înapoi în bunele ei nădejdi. Așteptase vorbe bune sau rele și acum se întreba ce însemna tăcerea? însemna rău sau bine? Sau poate Rim
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
la altcineva - la unul ca Eisen! un om el Însuși pierdut În altă lume, gravitând În jurul unui centru străin foarte diferit. Sammler era neputincios. Să fii așa de neputincios Însemna moartea. Și brusc se Închipui nu atât stând drept, cât aplecat, Înclinat și, În mod ciudat, din profil și ca o persoană trecută. Acesta nu era el. Era cineva - și asta Îl șocă - cineva sărac cu duhul. Cineva aflat Între condiția umană și cea neumană, Între substanță și vid, Între plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
din roman sunt proiectate în secolul al XVII-lea, în Moldova: „Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări de la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă, dar de la o iscodire mai atentă se vădea a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
sus, la munte. Câți de ,,u’’ dorit-au, oare, Pe aici să se strecoare? E cuminte-acela care Rezultatul bun îl are. Eu vă spun: La revedere! Avionul pleacă-acum; Voi trimite o vedere Din vacanță, de pe drum. LITERA ,,V’’ Două bețe aplecate, Ce-s bătute, văd, de vânt... E un ,,v’’? El, oare, poate Să apară-n vreun cuvânt? Ne-a convins, din vorbă-n vorbă, Că-i voios, nevoie-mare, Și e vesel, când în ciorbă Nasu-și vâră, cu-ncântare. E în
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]
-
să și-l ascundă. Faptul că omul acela nu avea chip nu mai putea fi o Întâmplare. Pictorul mai observă că cerșetorul făcea exact același lucru ca și el. Studia intrarea În palat. Dar o făcea nemișcat, cu capul ușor aplecat, ca și cum nu l-ar fi interesat decât partea de jos a palatului, sau doar felul În care erau Încălțați ienicerii. Vreme de aproape un ceas piața rămase nemișcată, În așteptare, asemeni unui tablou cu personaj colectiv, pictat de Gentile Bellini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
o cameră Întunecată. Blițul Îi surprinsese pe câțiva, erau cu gura căscată de mirare, cu capul ridicat spre fotograf. Ceilalți stăteau cu picioarele Încrucișate, cu bărbia căzută În piept. În spate, europeanul singuratic se sprijinea calm de perete, cu capul aplecat de parcă Își privea piciorul. Gâtul i se deslușea parțial, Margaret l-a cercetat Îndelung, s-ar fi zis că era fragmentul unui mozaic de preț, curba lui lină era cu neputință de confundat, ori fusese Închipuirea ei care căuta asemănări
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
mâna și i-a mângâiat brațul, o ușoară mângâiere mai degrabă decât strânsoarea călduroasă a mâinii În semn de Încurajare. Oasele subțiri de pe dosul mâinii lui au tresărit. O clipă, Margaret a crezut că băiatul are să izbucnească În lacrimi. Stătea aplecat, cu umerii căzuți, iar asta Îl făcea să arate rotofei, dacă nu chiar gras. — Nu-mi dau seama de ce am venit tocmai la dumneavoastră și, mai cu seamă, de ce v-am povestit toate astea, a spus el dând din cap
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]