881 matches
-
strigă el îndreptându-se către camera frigorifică. Brenda, draga mea, îmi poți face o favoare în drum spre casă în seara asta? O fată ștearsă cu păr castaniu creț și care purta mănuși groase de piele se îndreptă de unde stătea aplecată peste mâncarea congelată. Lentilele ochelarilor îi erau acoperite de condens și cu o mână ținea o pungă de mazăre, iar cu cealaltă își împingea ochelarii în sus pe nas. Deci aceasta e Brenda, m-am gândit eu. Brenda mesagera, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
sunete mici, hârșt, hârșt, hârșt, apoi un fel de oftat sau de șoaptă, apoi un sunet scurt, aspru, ca de hârtie și apoi din nou zgrepțănatul. Pur și simplu nu puteam să-mi dau seama, și am stat la ușă, aplecată, cel puțin un minut, încercând să asociez o imagine sunetelor acelora, ca la un fel de test sau ceva. Hârșt-hârșthârșt-oftat-foșnit. Iar și iar. Am început să mă sperii puțin, închipuindu-mi că e vreo pasăre sau vreo insectă uriașă, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Un european cu barbă, cu o jachetă de piele a unui pilot american, alergă traversînd parcarea, urmat de alți doi bărbați cu puști. Un chinez cu pieptul gol, cu o curea de pistol În talia pantalonilor săi negri, se strecură aplecat, conducînd un grup de hamali cu bîte de bambus. Erau urmăriți prin tunel de un pluton de soldați naționaliști, cu puștile ridicate În soarele puternic. Se opriră să tragă spre bărbații care fugeau, dînd drumul unei salve de gloanțe. Jim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
extremă de periferie. Era acum șaisprezece ani, în primele zile din iulie. Am intrat în bar transpirat și foarte prost dispus. Am comandat o cafea și un pahar cu apă și am întrebat unde puteam găsi un mecanic. Ea stătea aplecată și căuta ceva în frigider. — Gras nu este? au fost primele cuvinte pe care am auzit-o spunându-le băiatului de la bar, un băiat cu fața ciupită de vărsat și cu un șorț spălăcit la brâu. — Habar n-am..., răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în bucătărie. Prin ușă o vedeam apărând, când întreagă, când doar cu un braț, cu o șuvită de păr. Se întindea spre un raft și scotea o oală, o farfurie. Spălase roșiile cu multă atenție, una câte una, și acum, aplecată desupra tocătorului mișca în grabă un cuțit, mărunțind condimentele. Ținea lama lipită de degete cu multă siguranță. Și descopeream cu uimire că Italia era o gospodină curată și precisă, stăpână pe gesturile ei, pe bucătăria ei. Așteptam stând jos, rezervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
toată greutatea de tejghea. I-am văzut mâna alunecând pe suprafața de metal către șervețelele de hârtie. Cu un gest brusc a smuls câteva și, încovoiată, s-a repezit afară șchiopătând. Am urmat-o, se sprijinise de zid cu capul aplecat. — Ce ai? Își ținea șervețelele între coapse. — Nu mă simt bine, du-mă acasă..., șopti. Era puțină lumină, dar acum vedeam că șervețelele albe deveniseră întunecate în mâinile sale. — Pierzi sânge... — Du-mă acasă, te rog. Dar între timp leșinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
avut senzația că înțelesese ceva. Și nu faptul că eram singur pe întuneric, cu telefonul în mână, a făcut-o să înțeleagă că aveam o viață dublă, cât corpul meu, atât de diferit față de cum era în sufragerie. Cu umerii aplecați, frânți, cu ochii lucitori... eram prea departe de mine însumi. O intimitate neașteptată, dictată de întâmplare (se ridicase să-și ia țigările, pe care le uitase în poșeta din hol), s-a stabilit între noi. Ciudat, Angela, dar uneori reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
O văd. Stă pe trepte, în fața unei porți de care și-a sprijinit spatele. Nu mă aude, pentru că zgomotul ploii îl acoperă pe cel al pașilor mei. Nu mă vede, pentru că își ține capul sprijinit între mâini. Îi privesc ceafa aplecată. Nu mai are părul de paie, acum îl are scurt, negru, lipit de pielea capului ca un ciorap lucitor. Acolo îmi așez mâna, pe capul incredibil de mic, pe părul ud. Tresare, gâtul, spatele îi vibrează ca și cum ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
au depilat-o, i-au atins intimitatea și ea a suportat totul ascultătoare ca un bebeluș. Se mișcă în sus și în jos prin cameră cu mâinile pe șolduri. Din când în când se oprește și rămâne așa, cu capul aplecat, picioarele desfăcute, și burta aceea mare atârnând. Geme încet. O ajut în respirație, îi mângâi spatele. Din când în când Bianca vâră capul pe ușă: — Cum merge? întreabă. Atunci Elsa încearcă să zâmbească, dar nu prea reușește. A citit într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pipi, îmi vârâsem cămașa în pantaloni, totul cu mâinile care mă dureau, iar acum eram acolo cu părul ud, pieptănat pe spate. Îmi bandajau mâinile, o făcea o fată cu o șuviță de păr roșcat care îi atârna pe fața aplecată. Venise medicul legaist, completase un formular și plecase. Ea nu fusese încă îmbrăcată, trebuia s-o îmbrac, hainele se aflau în portbagajul mașinii mele. Nu eram soțul ei, nu eram rudă, nu eram nimeni. Fata care mă doctoricea avea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întind la televizor, inocența emoționantă cu care își îmbrățișează și își sărută copiii înainte de culcare, siguri că vor fi tot acolo și a doua zi. În timp ce mă uitam pe fereastra bucătăriei, Jane Wiener apăru la fereastra ei. Avea capul ușor aplecat, umerii înguști mișcându-i-se în timp ce trebăluia. Ridică o mână ca să își dea la o parte de pe frunte părul negru și drept și privi îndelung curtea cu ochii ei negri, imenși. Deodată, fața ei delicată se încreți într-un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
un tată prea protector. Ăsta era termenul pe care îl folosea Madeleine. Puneam ultima rolă de tapet cu păsărele în mica sufragerie victoriană. Era o treabă migăloasă, mai ales pentru niște mâini așa de mari ca ale mele, și stăteam aplecat, concentrat asupra muncii pe care o aveam de făcut. Cele două fetițe erau așezate pe o latură a mesei de lucru și se uitau la mine. Pălăvrăgiseră și chicotiseră toată după-amiaza și la început nu am băgat de seamă tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
plecat. Nu aveam emoții, așa cum insistase Madeleine. Nu aveam regrete. Pur și simplu nu îmi plăcea să aștept. O să îi spun doctorului de îndată ce avea să sosească. Ușa de deschise. Doctorul intră. Asistenta îl urma ca o pânză albă de corabie aplecată reverențios. Nu își ceru scuze pentru întârziere. Nu am pomenit despre asta. Nu voiam să mă cert cu un om care avea să îmi bage un cuțit în carne. În timp ce îmi dădea bună dimineața și comenta despre vremea frumoasă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
oprit și m-am uitat pe furiș pe hol. Nu îmi venea să cred, deși el era motivul pentru care mă aflam aici. Venea spre mine, mergea încet, ținea de braț o femeie, proaspăta lui soție, credeam eu, avea capul aplecat, spatele încă drept. Un alt bărbat, într-o haină scumpă de cașmir, mergea de partea cealaltă, șoptindu-i ceva la ureche. M-am oprit și am așteptat. Inima îmi bătea frenetic, eram sigur că se vedea de sub cămașă, sacou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Nici tu n-ai vrut copilul. Nici pe Dimi nu l-ai vrut. Iartă-mă că am spus asta. N-am vrut. Mi-a scăpat. Iar pe Dimi eu Îl vreau și Îl iubesc mai mult decât viața mea. Stătea aplecată asupra lui Fima, care se strânsese pe taburetul său, Îmbrăcată În pantalonii uzați din catifea reiată și puloverul roșu, puțin lărgit, ca și cum se abținea din toate puterile să nu-i tragă o palmă peste obrazul grăsuț. Ochii Îi erau uscați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
se filtra prin perdele, umplea camera cu o liniște rece, așeza pete albastre și linii pe rafturi, pe pupitru, pe pereții goi și W. stătea în fața tatălui său, care părea că nici nu-l observă cum sta așa cu capul aplecat, și, ca să umple clipa lungă și goală, să fie, ca de obicei, ascultător, cum fusese toată copilăria lui, W. a tras spre el contractul, a scos stiloul din buzunarul de la piept al vestei și a semnat cu iscălitura lui puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Asculta serios și atent întrebările lui Onkel Rodolph, își măsura răspunsurile, zâmbea apoi mândru și sigur de efectul pe care avea să-l producă în momentul când își va vârî mâna în geanta de umăr. Își întinse palma printre capetele aplecate, ținând la vedere un ciob de teracotă. Pe un cartuș erau înscrise literele LEG. XI. CPI - însemnul legiunii a unsprezecea, Claudia Pia Fidelis, cea care fusese trimisă de către împăratul Vespasian, în jurul anilor 70 î.H., în tabăra Vindonissa. El însuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ființă ca toate celelalte. Într-o zi doi țărani au coborât dintr-un vagon de marfă un coșciug croit din lemn de brad, cu blănile nevopsite și nici măcar date la rindea, din care răzbea un miros pătrunzător de carne friptă. Aplecat să privească prin mica ferestruică a capacului țintuit, am zărit un craniu cenușiu, cu fața pământie și urechile topite. Așa, cu ochii aceia scurși, sub dârele albe ale sprâncenelor arse, adânc arcuite și cu buzele prăjite ce se străduiau parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
nu are rost să vă mai citesc indicațiile scenice. Cunoașteți toți tabloul. Care va să zică, sir Montagu și doamna Wigmore, vă rog. Și actorii care jucau rolurile Începură să citească monoton, bâlbâit, ca niște copii scoși la lecție În fața clasei, cu capetele aplecate și ochii În jos, asupra paginilor. Nici cei care le urmară nu se descurcară mai bine. Se repeziră asupra replicilor, scuipându-le parcă abia așteptau să le termine mai repede. Se Încurcau În sintaxă și puneau accentele unde nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
lordului Shaftesbury În urmă cu vreo doi ani Își păstra și acum strălucirea argintie, imaculată, În ciuda aerului londonez Încărcat de funingine, aparent pentru că era făcut din aluminiu. Recenta Întâlnire cu cerșetorul Îi aminti că, din câte declarase artistul, silueta Înaripată aplecată Înainte, susținută grațios pe un singur picior, pentru a elibera săgeata, reprezenta Îngerul milosteniei creștine, În ciuda faptului că mai toată lumea credea că este vorba de tânărul zeu al iubirii profane, confuzie care trebuie să fi fost jenantă pentru umbra piosului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mormăi Du Maurier. Cea mai mare parte a spectatorilor aleseră „să se dezmorțească“, la fel ca familia Du Maurier, Împrăștiindu-se la bufet și În foaier, În căutare de aperitive sau de prieteni. Câțiva Însă rămaseră pe scaune, cu capetele aplecate, scriind În carnetele sprijinite pe genunchi. Herbert Înțelese că trebuiau să fie colegii critici, care Își Înregistrau impresiile după primul act. George Bernard Shaw nu zăbovi mult, sărind În picioare după câteva minute și pornind grăbit pe interval. Herbert Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
auzeau șuierături, zbierete și fluierături, dar cascada de sunete era dominată de cele două vocale prelungite: uuooooo. — Huo! Huo! James avea o Înfățișare stupefiată, buimacă, total incapabil să Înțeleagă ce se Întâmplă sau cum ar trebui să reacționeze. Parcă paralizase, aplecat Înainte În gestul reverenței, cu chipul palid și rotund, cu fruntea cheală puse În evidență de franjurii bărbii negre și de fundalul negru al hainei de seară. Gura i se deschise o dată sau de două ori, Încet și tăcut, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
domnule? — Numai asta, spuse Norman, trăgând din spate o geantă diplomat. Ofițerul o luă și-l Întrebă: Aveți aparatură științifică sau ceva de genul ăsta? — Nu. Asta-i tot ce am la mine. Atunci să mergem, domnule. Țineți-vă capul aplecat, mergeți după mine și nu vă apropiați de coada elicopterului. Norman se dădu jos, aplecându-se pe sub palete. Îl urmă pe ofițer, coborând scara Îngustă a cărei balustradă frigea. În spatele său, elicopterul se Înălță de pe platformă, pilotul adresându-i un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
deveni fluorescente, semn al unui destin ieșit din comun ce fusese frînt. Îmi doream o cruce mai Înaltă decît celelalte. Minim 12 metri Înălțime, pe 5. Nu țineam morțiș ca brațul perpendicular să fie perfect orizontal, putea sta și puțin aplecat. Ori, fixat În centru cu un singur șurub, s-ar fi putut Învîrti eolian În jurul acestui ax improvizat, după legile olandeze ale lui Cervantes. Lumea urma să vină În pelerinaj pentru a se reculege sub monumentul meu cu duzi. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
numărul 1184. Un conac În stil spaniol, cu o pajiște uriașă În față. Lynn Bracken Încă nu apăruse. Inima Îi palpita. Uitase ce pățești cînd iei benzedrină. Parcă mașina și cercetă casa: nici o mișcare. Se duse pînă la ușă, apoi, aplecat, porni În căutarea unor ferestre. Toate Închise. Un grădinar lucra În spate, așa că n-avea cum să dea ocol casei fără să fie văzut. O ușă de mașină trîntită. Jack alergă spre una din ferestrele din față: Închisă, dar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]