713 matches
-
ocupând funcții civile; dar nu numai, creștinii sunt prezenți și în castra ipsa. Conținutul semantic al adjectivului ipsa, tinde să scoată în evidență neobișnuința faptului: sunt creștini chiar și în taberele militare! Cu toate acestea, se pare că în tonul apologetului lipsește orice accent de complăcere. Verbul implevimus nu se referă îndeosebi la castra, poate să dea de înțeles deși manifestă o stare de fapt, potrivit căreia creștinii slujeau în armată, vrea să arate autorității publice numai interesul pe care coreligionarii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
credință, se pare că și-ar fi mărturisit originea creștină prin atitudinea (disciplina) transparentă de a refuza să poarte pe cap cununa de lauri. Motivațiile contrare contestării purtării coroanei deși ne vorbesc despre refuzul idolatriei, nu constituie o exclusivitate a apologetului cartaginez, indicând opinia comună, desemnează în fapt patrimoniul întregii Biserici. Deși De corona ar prezenta aparent unele trăsături de tip montanist, în realitate asistăm la o luare de atitudine împotriva compromisului întreprins de unii soldați creștini față de cultul imperial prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ca un itinerar creștin ce exclude posibilitatea de a sluji la doi stăpâni. Dacă în mesajul evanghelic această concepție se referă la libertatea omului față de bogăția percepută ca autoafirmare egoistă cu scopul de a sluji cât mai deplin lui Dumnezeu, apologetul, îndepărtându-se de specificitatea acestui concept, ne propune o interpretare diferită, deși păstrează substanțial intactă semnificația: dacă sclavia bogăției este o formă de idolatrie, apartenența la o oștire seculară, represivă a libertății de conștiință, implică un compromis cu cultul imperial
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
refuzul coroanei de lauri, era o regulă de viață creștină, o conduită deja adoptată de mulți adepți ai lui Cristos. Însă, foarte probabil, o asemenea atitudine antiidolatrică se pierdea provocând în creștini ispita încălcării anumitor practici legate de cultul imperial. Apologetul se simte dator în conștiință să atragă atenția asupra unei rezistențe majore palpabile, din partea celor compromiși în fața lingușirilor. În paralel cu mărturia martirilor din Acta și din Passiones, soldatul creștin își mărturisește propria credință în public: Christianus sum; printr-un
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
al soldatului, recruta neofitul în oștirea sacră a zeului invincibil, pregătindu-l pentru lupta împotriva puterilor celui rău. Deși etapele inițierii mithraice ar fi avut o anumită potrivire cu cele corespunzătoare catehumenatului creștin, pentru Tertulian similitudinea dintre creștinism-mithraism era negativă. Apologetul considera această ultimă simbologie o imitare a religiei creștine, creată de diavol cu scopul de a ascunde adevărul pentru a spori confuzia între credincioșii creștini. După expunerea despre nelegitimitatea întrebuințării coroanei (De corona, 11), Tertulian condamnă pe față serviciul militar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
civilă: demitizarea bazelor propagandei imperiale fondate pe acea pace păstrată cu forța și înveșmântată de sacralitate aparentă. Rigorismul politic al lui Hipolit, despre concepția dualistă de opoziție dintre poporul lui Dumnezeu și imperiul văzut în manieră nefastă, era comun tuturor apologeților din acea perioadă și se reflecta în normele practice care trebuiau să funcționeze de ghid pentru creștini, indicându-le atitudinile de asumat față de statul roman. Un alt document de mare valoare, atribuit lui, este Traditio apostolica care, după Doctrina Duodecim
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
levatus)»; l-au considerat cel mai josnic dintre toți oamenii și chiar dintre fiarele sălbatice (omnium hominum et vel immanium bestiarum sordidissimus), cel mai crud dintre toți cei care au existat vreodată și l-au inserat chiar și printre eretici. Apologeții creștini nu i-au iertat niciodată lui Nero atât masacrul câtorva sute de creștini, lucru obișnuit în toate puterile absolute, cât și faptul că a dezlănțuit împotriva creștinilor o metodă de luptă sălbatică, neaplicată până atunci față de alte religii străine
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
În efigie, al repetiției decalate: al simulării genurilor, al simulării diferitelor discursuri literare, al simulării tuturor elementelor literare susceptibile de a cădea vreodată pradă vreunui nihilism literar, cum a fost cazul În anii 1950. În mod curios, Barthes a fost apologetul unei literaturi căreia nu i-a Înțeles miza; un ideolog genial, pînă În anii 1970, care a reușit să aducă pe scenă o scriitură criogenică În măsura În care abdicase de la estetică - În sens etimologic - , În care refuza așadar să se adreseze simțurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
relevarea adevărului suprem în nuntirile cosmogonice sau pur ideatice, Liviu Pendefunda se erijează într-un homo viator, eternul călător și mesager intermundic, prin care se dă relief tentației unificării. De Hermes Trismegistus, zeul sapiențial, cu atribute profetice, astrologice și didactice, apologetul cosmografiei și al riturilor sacrificiale, în fine, zeul cunoașterii secretelor divine, amintește cumulul sugestiv de trimiteri directe ori aluzive la oracular și alchimic. Cititorii rafinați, degustători de intertextualitate savantă, vor sesiza, de bună seamă, că volumele lui Pendefunda abundă în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
singurătății. Această sete mistuitoare este supratema întregii trilogii - intitulată metaforic Setea muntelui de sare - în care este încadrată și piesa Iona, alături de Paracliserul și Matca. Înscrisă în canonul modern al teatrului parabolă, trilogia îl apropie pe Marin Sorescu de marii apologeți ai singurătății: Nietzsche (care formulase aforismul Solitudinea ma înghițit ca o balenă), Camus, Sartre, Heidegger, Emil Cioran. Despre Iona, de pildă, autorul însuși afirmă că este o piesă „despre un om singur, nemai pomenit de singur“. Formele multiple ale solitudinii
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Filon din Alexandria și scrierile trismegiste, influențe pe care pretinsul înțelept nu spune că le-a că-pătat cînd a fost inițiat în tainele cele mari ale esenilor/terapeuților din Egipt! Pre limba acestor lifte, hoția se cheamă înțelepciune. Filon este apologetul care a apărat cu fanatism miturile și profețiile ivrite, interpretate alegoric nu prin conținutul filozofiei elenistice ci mai mult el a încercat o iudaizare a elenismului alexandrin. Edersheim, într-un remarcabil studiu cu privire la acțiunea lui Filon scrie: ,,Abia dacă se
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
aveau și o teologie de te rupea la glagorie să fie sclipitoare și peremtorie cum recunoaște chiar Saul cel plin de vede- nii și tîmpenii, dar și minciuni de oameni nebuni. Eusebiu din Cezareea(260-340), a fost unul dintre primii apologeți ai iudeo-creștinismului și consideră descrierea esenilor din Egipt făcută de către Filon drept comunitatea creștină primară. Clar ca lumina zilei zicerea prelatului grec, dar erau și în Palestina acești eseni, adică geți din Frăția Celui Ales, amintiți chiar de tartorii iudaismului
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
prin mici frății, dar toate foarte subțiri și nesprijinite de majoritatea mozaicilor. Aceste grupuscule care nu trec de două mii de suflete după informațiile anticilor, sau poate că erau în realitate de două sau trei ori mai mult, sînt prezentate de apologeții iudeo-creștinismului drept popoarele creștine din imperiul roman de la sfîrșitul secolului l. Numai tîmpiții mai pot crede asemenea scorneli mîrșave și gogonate! Traian(98-117) le acordă ivriților mozaici în anii 98 sau 99 cetățenia romană, dar pentru care merite, istoria nu
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
mozaici este o blasfemie. Antonia Minor, fiica lui Marcus Aurelius cu Octavia era descrisă de un istoric al vremii pe la anul 175 ca fiind ,,complet elenizată și iudaizată” și nu creștinată cum ar fi trebuit să iasă de sub poala acestor apologeți. Toate aceste informații de la mijlocul secolului ll arată fără putință de tăgadă că atunci nu se admitea vreo confuzie între mozaismul ivrit sau ereziile ieșite din el - fariseism și zelotism sau ebionism - și religia crucii a geților numită de plăsmuitori
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
școlii de cateheți îndrăciți - Didaskalia - pe care o exercită pînă în anul 231, cînd la rîndul lui este obligat să se refugieze în Palestina. A fost continuatorul înfocat al marii plăsmuiri mozaice, unul dintre cei mai importanți scriitori din patristică, apologet și teolog al iudeo-creștinismului timpuriu. Vine în Grecia pentru a se înfrunta cu cei care nu înghițeau tîmpeniile mozaici- lor și trece prin Palestina în anul 215 ajungînd în orașul Cezareea, unde a acceptat cererea lui Alexandru, episcop al Ierusalimului
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
cea stabilită la sfîrșitul secolului Vlll al vremurilor noastre!!! Ori și scrierile iudeo-creștinilor au suferit mai multe ,,îmbunătățiri” stabilite prin opt concilii iar ultimul a avut loc în anul 869!!! Folosirea tendențioasă și mistificatoare atît de către istorici cît și de apologeții iudeo-creștinismului a termenului de ,,biserică” are ca scop falsificarea totală a istoriei acestui cult dar și a unei mari părți a culturii vechii Europe. Termenul modern de ,,biserică” cuprinde o instituție de interes public, recunoscută juridic și care își desfășoară
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
spune: ,,..către Biserica din casa ta.” Iar în Epistola lui Pavel către evrei la 10,25, chiar Saul scrie acest adevăr ca să le fie de împotrivire tuturor plăsmuitorilor vechi sau noi: ,,Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei.” Apologeții iudeo-creștinismului au plecat de la ideea că toate scrierile mozaice cuprinse în Vechiul și Noul Legămînt așa cum l-au stabilit Conciliile de-a lungul a 800 de ani, sînt revelații divini și au caracter sacru. Cu asemenea pretenții numai nebunii, fanaticii
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
cu pluta cînd le auzeau gugumăniile iar grecii le puneau cîte o rață moartă pe treptele sinagogilor care du-cea sigur la păruială și însîngerare. Falsificarea perioadei de timp cînd scrierile mozaicilor au fost traduse în greacă a fost făcută de către apologeții iudaismului din Alexandria în secolele l-ll ale erei noastre, cînd au urmărit să iudaizeze toată filozofia greacă și astfel să poată dovedi tuturor că ei sînt cel mai vechi și mai înțelept popor din lume și de aceea Iahwiță i-
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
l î.e.n. fiind impuse de nevoia de a sluji în greacă în sinagogile din Alexandria pentru că moza- icii la acea vreme nu mai știau limba lor de baștină, ebraica și de peste două sute de ani vorbeau numai grecește. Însă ebraiștii și apologeții iudeo-creștinismului nu au nevoie de istorie, dovezi, argumente și adevăr, ei au revelațiile primite de la Iahwe și odată ,,dezvăluite” cu foc și sabie goimilor cap de lut, trebuie luate ca ,,adevăruri sacre” sau ,,istorie revelată.” Izvoarele istorice antice ne arată
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Și aceasta pentru că dezmoștenirea celor bogați, asociată cu propaganda voalată în rândul proletariatului care în gândirea lui simplă credea că va deveni proprietar, a creat o mișcare socială abil manipulată sub lozinca “Proletari din toate țările, uniți-vă". Prin urmare, apologeții socialismului urmăresc instaurarea colectivismului pentru a realiza egalitatea. Pentru aceasta atacă instinctul de familie prin suprimarea proprietății (eludând caracterul ei familial), prin desființarea dreptului de moștenire, prin emanciparea femeii (care devine egală cu bărbatul) și prin preluarea de către stat a
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Platon din Republica, deja deteriorate și răstălmăcite de Rousseau. În plus socialiștii sunt și atei convinși declarând un război necruțător împotriva credinței, aspect pe care-l numesc obscurantism religios și care trebuie eradicat prin mijloacele științei. Karl Liebknecht, unul din apologeții și ideologii comunismului spunea chiar că: “știința este eliberatoarea omenirii, științele naturii ne eliberează de Dumnezeu, iar inițierea poporului spre această viziune a realizat-o Marx prin științele sociale’’. Eroare gravă, pentru că știința nu a reușit să depășească limitele stricte
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ardeleni. Această denunțare intransigentă a filiației dacice, în paralel cu îmbrățișarea frenetică a celui mai pur latinism, este explicabilă prin diferența de funcție politică a celor două idei. Latinismul apărat cu sagacitate de Școala Ardeleană a fost o doctrină defensiv-emancipatoare, apologeții săi urmărind să dobândească pe spinarea ei recunoașterea parității neamului românesc cu celelalte popoare învecinate. Ca idee integratoare, latinismul aspira deci la ieșirea poporului român, descendent al marilor romani, din starea de acută inferioritate politică în care se regăsea. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a o controla (Hemingway: tatăl său se sinucisese, iar mama lui Îi trimite arma, un Smith and Wesson, Însoțită de o prăjitură cu ciocolată!). Fiecare din aceste motivații, mai mult sau mai puțin conștiente În mintea sinucigașului, Își găsește imediat apologeții. «Jupiter nu putea să vadă nimic mai frumos pe pământ decât sinuciderea lui Cato», scrie cuprins de-o frenetică admirație Seneca. Și totuși, această moarte voluntară, cea mai glorioasă din istoria Occidentului, s-a alterat de atâtea confuzii, de atâtea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e decât o legendă derizorie dintr-un timp apus. Bibliografia sinuciderii nu-i poate omite pe marii apologeți, după ce i-a reținut pe prigonitori. Lăsând de-o parte cazurile extreme, precum marchizul de Sade, care, În Filozofia În budoar 34 se lansează Într-o teorie unde libertinajul și burlescul Își dau mâna, Luminile propun o variantă cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Relația dintre viață și adevăr, ca transcriere, apare și la Xenofon: aflat, la moartea lui Socrate, În Corint, el compune un șir de note, numite Apomnemoneumata, care vor să redea imaginea evenimentului printr-o descriere exactă. Tot apomnemoneumata Își numeau apologeții creștini din secolul al II-lea Însemnările evanghelice, În opoziție cu cele mincinoase, ale păgânilor. În punctul În care jurnalul intim se leagă de o realitate istorică precisă, el se Întâlnește cu toate aceste scrieri vechi. Indecisul cumulează atât funcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]