704 matches
-
față de o imensă tradiție antică: aceea a încrederii omului în capacitatea sa cognitivă, în forța de cuprindere a lumii cu ajutorul rațiunii. Într-un studiu riguros publicat ca introducere la sinteza lui Basile Tatakis, Filosofia bizantină, Vasile Adrian Carabă sintetizează atitudinea apologeților creștini față de ideea de filosofie. Pornind de la citatul de mai sus, gânditorii primei perioade bizantine au făcut o clară demarcație între filosofia profană ("din afară") și cea adevărată, care se reducea la a-l gândi pe Dumnezeu. Domina o atitudine
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
deși depășită. În plus, în cultura Europei orientale ia naștere un așa-numit "raționalism creștin", la care principele moldovean nu găsește de cuviință să se ralieze deocamdată. O va face însă odată cu Istoria ieroglifică. Cantemir preferă, în schimb, fundamentalismul primilor apologeți bizantini, care respingeau de facto sursele gândirii eline antice. Conformismul său se explică în primul rând prin pathos, prin formație (influența lui Ieremia Cacavelas nu poate fi ignorată), dar și printr-o anumită anchilozare, o încremenire într-o etapă fundamentalistă
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
moralizatoare alegorice sau în exercițiile hermeneutice biblice. Acest interes moralizator pune în umbră sau chiar îndepărtează dintre practicile curente experimentul ori observarea directă a naturii. Realitatea se mulează ea după aceste tipare care fac parte din instrumentarul cognitiv al teologilor, apologeților etc. Creștinul este obligat, deci, să cunoască natura, dar numai trecută prin sita interpretării acestora din urmă. Se observă ușor un lucru foarte important: întreaga cunoaștere asupra realității, asupra lumii este controlată de Biserică, căci toți acești autori sunt oameni
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
O altă consecință, datorată lipsei unei intelighenții cu adevărat independente, a fost apariția unor clase educate servile, fenomen pe care Julien Benda îl numește „trădarea intelectualilor”. în loc să joace un rol profetic, de asanare a societății, ei au devenit, în general, apologeții săi remunerați. în loc să lupte pentru adevăr, frumusețe și bunătate, ei și-au coborât pânzele astfel încât să devină lacheii și angajații oricărui regim ajuns la putere, profesori subvenționați de stat, consilieri guvernamentali și așa mai departe. Din păcate, într-o astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
exagerează foarte mult și susține că în întreaga sa activitate omul politic conservator a slujit „unei clici de exploatatori [...] Maiorescu a fost tot timpul un lacheu al Curții, fapt pe care l-a recunoscut și cu care s-a mândrit [...], apologetul militarismului și al obscurantismului [...], vrednic precursor al fascismului”. Maiorescu a luptat “împotriva răspândirii culturii în mase [...], s-a opus răspândirii științei în popor [...], a atacat și depreciat critica literară aflată sub influența democraților ruși [...], a fost unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
el nu a părăsit România decît spre a părăsi lumea însăși, ceea ce înseamnă că întreaga sa activitate artistică s-a consumat în aceleași condiții politice, psihologice și morale în care au trăit și cunoscuții apostoli ai realismului socialist și toți apologeții urii de clasă ca prim pas către o lume fără clase sociale. Numai că în timp ce mai marii sau mai modeștii săi colegi de generație participau cu penelul și cu șpițul la muncile cîmpului sau la treburile oțelăriilor, în timp ce ei alungau
Țipoia and Tzipoia by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12524_a_13849]
-
drept «esteții de la Sibiu» pledau pentru o critică estetică ce descindea din Maiorescu via Lovinescu. Supremația esteticului, într-o ierarhie axiologică cerchistă, era manifestă. Bătălia Manifestului se dădea întru apărarea autonomiei artei împotriva unei arte înfeudate politicului, socialului, moralei. «Pășuniștii», apologeții «plaiurilor străbune», militanții naționalismului extremist, ai «războiului sfânt», ca și, ceva mai târziu, militanții comunismului, toți cei ce se vor situa pe «o poziție ferm angajată pentru impunerea ideologiei marxiste», combătând «de pe pozițiile clasei muncitoare...», nu puteau fi decât adversarii
Cercul poeților dispăruți by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13676_a_15001]
-
curții imperiale. Artistul își începe cariera de la curte cu imortalizarea festivității de încoronare. Încă de la prima ședință în care Bonaparte i-a pozat artistului, David a recunoscut în acesta un idol și în perioada de existență a Imperiului, David este apologetul acestuia. După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din țară. Reușește să emigreze în Belgia și chiar și atunci când Franța este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara
Jacques-Louis David () [Corola-website/Science/300176_a_301505]
-
muzicale ca limbaj inițial al înțelepciunii se datorează platonicienilor florentini, care înțeleg din perspectiva teologiei creștine influența orfismului asupra lui Platon, dând pe deasupra „filosofiei iubirii” din "Banchetul" o nouă interpretare, în care Orfeu este artistul arhetipic. Marsilio Ficino este principalul apologet al personajului, el mărturisește în dedicația operei sale din 1469, " In Convivium Platonis sive de Amore", că a aflat cu ajutorul lui Orfeu de puterea nețărmurită a lui Amor asupra lumii întregi. Ficino îi rezervă iubirii ca sublimație a pasiunilor senzuale
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
ideologice și obișnuit cu un alt gen de discurs. Dând însă la o parte ceea ce este perimat sau excesiv în scrierile cu pricina, căutând cu răbdare și fără prejudecăți adevărurile prinse sub balast, descoperim o conștiință superioară și responsabilă, un apologet entuziast al valorilor eterne ale credinței («dogmele mântuirii noastre din efemer»), atingând cu un curaj aproape sinucigaș punctele nevralgice ale modernității și deconspirând sistematic fondul demagogic al democrației politicianiste. Autorul vorbește fără înconjur despre lucruri asupra cărora astăzi se tace
Dobridor, Dolj () [Corola-website/Science/300397_a_301726]
-
București, cartea " Cine suntem", sau "despre taină identității personale și comunitare trăită și exprimată în și prin persoană autorului" Cartea începe cu îndemnul părintelui Iustin Pârvu "Urmați-l, citiți-l și-l veți înțelege"; are o prefață, "Dan Puric, un apologet ortodox", semnată de Dan Ciachir, o postfața, "Dan Puric, un foc nestins", semnată de Gheorghe Ceaușu, și conține zece capitole: Matur poteca spre Biserică; Dragostea, mai presus de artă; Sensul vieții, al morții și al suferinței; Zodia supraviețuirii; Demnitate creștină
Dan Puric () [Corola-website/Science/299931_a_301260]
-
romanele "Huliganii" de Mircea Eliade sau "Animale bolnave" de Nicolae Breban. Albert Camus face parte dintr-un important grup de exegeți ai lui Dostoievski care consideră că scriitorul rus a avut o afinitate mai puternică cu rebelii atei decât cu apologeții creștini din romanele sale. Pentru acești critici, adepți ai existențialismului, adeziunea lui Dostoievski la ortodoxism nu este una autentică, iar voci precum cele ale lui Ippolit, Kirillov, Ivan Karamazov sau Marele Inchizitor trădează o conștiință măcinată de îndoială. Religiozitatea jucată
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
jos) pentru a sublinia faptul că acești autori au făcut parte din generația care a avut un contact personal cu apostolii. Astfel, ei fac legătura dintre apostoli, care l-au cunoscut pe Iisus din Nazaret și generația mai târzie a apologeților creștini, apărători ai autorității ortodoxe și dezvoltatori ai doctrinei: părinții bisericii. "Părinții apostolici" se deosebesc de alți autori creștini ai aceleiași perioade prin faptul că teologia și practicile lor făceau parte, în mare, din acele tradiții aflate în dezvoltare ale
Părinți apostolici () [Corola-website/Science/307349_a_308678]
-
Rhetorica. Susținătorii paternității lui Cicero citează faptul că în Rhetorica se dau ca exemple de ambiguitate construcții ca Tullius heres meus Terentiae uxori meae, etc. și arătând că fiul lui Cicero se numea Tullius iar soția sa Terentia. Ceea ce acești apologeți par să ignore este că Tullius s-a născut abea în 65 î.Chr, și Cicero s-a însurat cu Terentia abea în 79 î, Chr., ambele date fiind ulterioare datei de publicare a volumului. De alfel primul care atribuie
Cornificius () [Corola-website/Science/307731_a_309060]
-
ferocitatea și lipsa de milă. Lev Kopelev scria însă: "În Ucraina, 1937 a început în 1933", cu referire la declanșarea mai timpurie a represiunilor în Ucraina.. Până la prăbușirea Uniunii Sovietice, existența foametei a fost puternic negată de guvernul sovietic și apologeții regimului sovietic din motive ideologice, de cei care au fost induși în eroare de autoritățile comuniste, (precum a fost cazul lui George Bernard Shaw) și, (cel puțin în cazul lui Walter Duranty), de cei care aveau un interes material. Pentru
Holodomor () [Corola-website/Science/306726_a_308055]
-
termenul se mai folosește și pentru programe specifice ale acestor ideologii, cum ar fi încurajarea emigrării și a integrării evreilor în Israel (vezi și aliyah). Termenul „sionist” este folosit și în mod peiorativ în atacuri la adresa evreilor și a Israelului. Apologeții antisemitismului, din dreapta și din stânga hărții politice, folosesc deseori, mai ales după Holocaust, cuvântul „sionist” în locul celui de „evreu”, pentru a nu fi acuzați de antisemitism. O tradiție în acest sens s-a creat încă în cercurile comuniste staliniste și troțkiste
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
pentru a anima atât trăirile sentimentului religios, cât și credința adoratorilor într-o posibilă comuniune cu Divinitatea. Vom vedea că atât păgânismul, cât și creștinismul vor folosi aceleași simboluri, dar cu funcții și semnificatii specifice fiecărui cult în parte. Pentu apologeții creștini, mari apărători ai creștinismului, (Sf. Iustin Martirul și Filosoful, Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen) imaginile erau încărcate de semne și mesaje. Revelația pe care o aducea credința nu anula semnificațiile "primare" ale imaginilor ; ea numai adăuga o nouă valoare. Din
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
Martirul și Filosoful, Clement Alexandrinul, Tertulian, Origen) imaginile erau încărcate de semne și mesaje. Revelația pe care o aducea credința nu anula semnificațiile "primare" ale imaginilor ; ea numai adăuga o nouă valoare. Din multitudinea simbolurilor creștinismului timpuriu, prezente în operele apologeților creștini voi analiza Arborele cosmic-. Este unul dintre cele mai bogate și mai răspândite simboluri. Mircea Eliade distingea șapte interpretări principale pe care, de altfel, nu le considera exhaustive, dar care se articulează toate în jurul ideii de Cosmos viu, în
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
Sădirii Tatălui i se opun buruienile, pe care Tatăl nu le-a sădit. Este vorba de tema catehezei iudeo-creștine, moștenită din cateheza evreiască care apare deopotrivă în iudeo-creștinismul ortodox ca și în cel heterodox. Această temă este prezentă în opera apologeților greci și latini. La Tertullian sădirea desemnează realitatea colectivă. Ea este sădită de Dumnezeu și cuprinde mlădițele numeroase care sunt din belșug în tot Raiul: "profită de ocazia fericirii nebănuite căci tu, care nu ești în fața lui Dumnezeu decât o
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
acel arbore <care se plantează la marginea apelor și, cu frunze neveștejite, rodește la vremea sa>, care nu va vedea nici focul nici securea". Aceeași idee este prezentă la Clement Alexandrinul, apoi la Origen, Ciprian al Cartaginei și la alți apologeți. Textele menționate aduc în actualitate imaginea pomului fiind însoțită de simbolistica butucului, a mlădițelor și vlăstarelor, putem considera că tema "sădirii" pentru a simboliza Biserica lui Hristos se leagă de cateheza baptismală iudeo-creștină ea însăși inspirată din cateheza evreiască. În
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
simbol al Bisericii, al pomului, ca figură a celui botezat, al Pomului vieții ca figură a lui Hristos. Dar toate acestea aparțin aceluiași ansamblu simbolic care se întoarce la iudaismul precreștin și la iudeo-creștinism. După ce am precizat semnificațiile atribuite de apologeții greci și latini din mediul greco-roman și iudeo-creștin, în continuare vom analiza monumentele din partea dobrogeană a Moesiei Inferior care au reprezentate motivul "Pomului vieții". Din acest teritoriu provin șapte astfel de monumente, toate funerare, dintre care cinci de la Tomis, iar
Pomul vieții () [Corola-website/Science/302694_a_304023]
-
lui Quirinius () a fost considerată implauzibilă de către istorici. Nu există nicio mărturie despre cetățeni siliți să călătorească distanțe considerabile pentru a fi înregistrați, și nu e ușor de înțeles de ce ar fi fost justificată bulversarea produsă de recensământ. Încercări ale apologeților creștini de a reconcilia Evanghelia după Luca altor surse au fost descrise de John P. Meier, cercetător al Noului Testament, drept „extrem de forțate”. În mod asemănător Faptelor Apostolilor, Evanghelia după Luca pare să comită erori privind perioadele (lista din menționează
Evanghelia după Luca () [Corola-website/Science/302840_a_304169]
-
139. Conform Liber Pontificalis, Papa Hygin a fost un filosof grec provenit de la Atena (și acest fapt pare probabil, mai ales dacă se ia în considerație că au existat cazuri asemănătoare cum ar fi cel al Sf. Iustin - filosof și apologet - venit din Orient la Roma (100 - 165). Celelalte afirmații din Liber Pontificalis sunt că a reorganizat ierarhic clerul, că a fost înmormântat alături de Sf. Petru, dar acestea nu au valoare istorică. În decursul pontificatului lui Papa Hygin, au apărut la
Papa Hygin () [Corola-website/Science/303751_a_305080]
-
sau Eusebiu de Cezareea () (în greaca veche Εὐσέϐιος, iar în latină numit adesea "Eusebius Pamphili") a fost episcop de Cezareea în Palestina, teolog, apologet și istoric al Bisericii creștine. Data și locul nașterii lui Eusebiu nu sunt cunoscute. Despre tinerețea lui se știe că în jurul anului 300 se găsea în Palestina și că a devenit prieten și ucenic al lui Pamfil, preot din Cezareea
Eusebiu din Cezareea () [Corola-website/Science/304010_a_305339]
-
(n. 21 septembrie 1911, Iași - d. 10 noiembrie 1988, București), (nume la naștere Solomon A. Jacob (pseudonimul literar al lui Alexandru Avram), scriitor evreu român. Inițial, a fost un apologet al proletcultismului, dar ulterior a criticat această atitudine. a fost comunist din ilegalitate, a luptat ca voluntar în Războiul Civil Spaniol și ulterior în Rezistența franceză anti-nazistă (maquis) împreună cu soția lui, celebra militantă Olga Bancic, care a fost pedepsită de
Alexandru Jar () [Corola-website/Science/304044_a_305373]