720 matches
-
românesc, Editura Univers enciclopedic, București, 2002. GEANĂ, Gheorghiță, Antropologia culturală. Un profil epistemologic, Criterion Publishing, București, 2005. HERSCH, J., Mirarea filosofică. Istoria filosofiei europene, traducere de Drăgan Vasile, Editura Humanitas, București, 1994. IANOȘI, Ion, O istorie a filosofiei românești, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996. LOVINESCU, Eugen, Istoria civilizației române moderne, Editura Științifică, București, 1972. MAMULEA, Mona, Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura Academiei Române, București, 2007. MAMULEA, Mona, Paradigme metodologice în istoria filosofiei românești, în "Studii de istorie a filosofiei
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura Academiei Române, București, 2007. MAMULEA, Mona, Paradigme metodologice în istoria filosofiei românești, în "Studii de istorie a filosofiei românești", vol. III, Editura Academiei Române, București, 2008. MARGA, Andrei, Philosophy in the Eastern Transition, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995. MICHIDUȚĂ, Adrian, Filosofia românească sub noi priviri critice, Studiu introductiv la vol. C. Rădulescu-Motru, Filosofia în România veche, Editura Fundației "Ștefan Lupașcu", Iași, 2008. MILITARU, Ion, Meditații asupra filosofiei românești, Editura Aius, Craiova, 2003. MUSCĂ, Vasile, Încercare asupra
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Editura Ararat, 1994. NIETZSCHE, Fr., Știința voioasă, Genealogia moralei, Amurgul idolilor, traducere de Liana Micescu, Editura Humanitas, București, 1994. NIETZSCHE, Fr., Călătorul și umbra sa, traducere de Otilia-Ioana Petre, Editura Antet, 1996. NIETZSCHE, Fr., Antichristul, traducere de Vasile Muscă, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996. NISTOR, Octavian, Introducere la vol. Filosofie neokantiană în texte, Editura Științifică, București, 1993. OSTWALD, W., Les fondements énergétiques de la Science de la civilisation, V. Giard et E. Briere, Paris, 1910. OSTWALD, W., Mișcarea perpetuă. Conceptul energiei, traducere de, Editura
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în dezbateri substanțiale, ci îl menține la nivelul interviului și „anchetei”, adesea interesante, dar fără bătaie lungă. În sfârșit, dintre numeroasele reviste culturale centrate pe literatură, alte câteva au tratat mai frecvent chestiuni ideologice și politice, între care Orizont, Vatra, Apostrof, Timpul și revelația de acum câțiva ani, acum confirmată strălucit, Contrafort. Dar, așa cum am spus de câteva ori, direcțiile și orientările multor periodice culturale sunt încă prea confuze și abrupt schimbătoare pentru a se structura cu adevărat într-o piață
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Cluj-Napoca: Nereamia Napocae. Murgescu, M.-L. (1999). Între "bunul creștin" și "bravul român". Rolul școlii primare în construirea identității naționale românești (1831-1878). Iași: Editura A'92. Muscă, V. (1996). Filosofia ideii naționale la Lucian Blaga și D.D. Roșca. Cluj: Biblioteca Apostrof. Nastasă, L. (1999). Generație și schimbare în istoriografia română (sfîrșitul secolului XIX - începutul secolului XX). Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană. Nienass, B. (2013). Postnational Relations to the Past: A "European Ethics of Memory"? International Journal of Politics, Culture, and Society, 26
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună - dar dominantă, pentru creație, pentru lucru în general, este lampa, cum o vedem în Singurătate (1879): A târziu când arde lampa. Pentru imaginea din Noaptea importantă este, din punct de vedere filologic, poziția apostrofului și punctuația. Dacă facem un mic efort, fie și rebusistic, putem să ne dăm seama cum înțelege fiecare editor în parte imaginea, metafora, cuvintele. În Convorbiri literare avem apostroful strâns, acela care indică forme legate, iar după expresie urmează trei
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
imaginea din Noaptea importantă este, din punct de vedere filologic, poziția apostrofului și punctuația. Dacă facem un mic efort, fie și rebusistic, putem să ne dăm seama cum înțelege fiecare editor în parte imaginea, metafora, cuvintele. În Convorbiri literare avem apostroful strâns, acela care indică forme legate, iar după expresie urmează trei puncte (de suspensie), exact așa: Luminarea-i stinsă’n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Titu Maiorescu păstrează în prima ediție termenul, dar mărește pragul apostrofului, ca pentru forme disjuncte
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
În Convorbiri literare avem apostroful strâns, acela care indică forme legate, iar după expresie urmează trei puncte (de suspensie), exact așa: Luminarea-i stinsă’n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Titu Maiorescu păstrează în prima ediție termenul, dar mărește pragul apostrofului, ca pentru forme disjuncte, și pune virgulă în loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă ’n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
disjuncte, și pune virgulă în loc de trei puncte, adică așa (sunt redundant pentru că-mi este teamă de tipografi și de computerul care și-a „implementat” ortografia actuală): Luminarea-i stinsă ’n casă, somnu-i cald, molatic, lin. Celelalte ediții păstrează, în serie, apostroful larg maiorescian dar revin la punctele de suspensie din revistă. Se vede clar: Titu Maiorescu face o descriere, enumeră ce este „în casă”, adică luminarea/lumânarea, somnul cald, molatic și lin sunt înșiruite strict în aceeași serie gramaticală. Și ce
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de la sine înțeles că o izolează, deci construiește mai întâi atmosfera, lumina stinsă dinăuntru, iar apoi somnul și visul, se păstrează, așadar, constant în zona abstracțiunilor, nu le amestecă în concret. Revenind la Scrisoarea I, și acolo e chestiune de apostrof. Maiorescu preia, la fel, apostroful larg, creând forme disjuncte: sara suflu ’n luminare - și instituie la toți editorii acest fel de apostrof. În Convorbiri literare Eminescu are un apostrof care poate fi considerat mediu, adică ceva mai mic decât cel
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
izolează, deci construiește mai întâi atmosfera, lumina stinsă dinăuntru, iar apoi somnul și visul, se păstrează, așadar, constant în zona abstracțiunilor, nu le amestecă în concret. Revenind la Scrisoarea I, și acolo e chestiune de apostrof. Maiorescu preia, la fel, apostroful larg, creând forme disjuncte: sara suflu ’n luminare - și instituie la toți editorii acest fel de apostrof. În Convorbiri literare Eminescu are un apostrof care poate fi considerat mediu, adică ceva mai mic decât cel larg dar mai mare decât
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
constant în zona abstracțiunilor, nu le amestecă în concret. Revenind la Scrisoarea I, și acolo e chestiune de apostrof. Maiorescu preia, la fel, apostroful larg, creând forme disjuncte: sara suflu ’n luminare - și instituie la toți editorii acest fel de apostrof. În Convorbiri literare Eminescu are un apostrof care poate fi considerat mediu, adică ceva mai mic decât cel larg dar mai mare decât cel strâns. Sunt, în toată poezia sa tipărită la Convorbiri, trei sau patru forme ale acestui apostrof
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în concret. Revenind la Scrisoarea I, și acolo e chestiune de apostrof. Maiorescu preia, la fel, apostroful larg, creând forme disjuncte: sara suflu ’n luminare - și instituie la toți editorii acest fel de apostrof. În Convorbiri literare Eminescu are un apostrof care poate fi considerat mediu, adică ceva mai mic decât cel larg dar mai mare decât cel strâns. Sunt, în toată poezia sa tipărită la Convorbiri, trei sau patru forme ale acestui apostrof mediu, cea mai ușor de înțeles fiind
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
apostrof. În Convorbiri literare Eminescu are un apostrof care poate fi considerat mediu, adică ceva mai mic decât cel larg dar mai mare decât cel strâns. Sunt, în toată poezia sa tipărită la Convorbiri, trei sau patru forme ale acestui apostrof mediu, cea mai ușor de înțeles fiind aceea din Scrisoarea IV: Povestesc ele ’n de ele, unde avem de-a face cu un calup de cuvinte, cu o rostire egală. în imaginea luminării, însă, acest apostrof trebuie considerat strâns. Eminescu
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
patru forme ale acestui apostrof mediu, cea mai ușor de înțeles fiind aceea din Scrisoarea IV: Povestesc ele ’n de ele, unde avem de-a face cu un calup de cuvinte, cu o rostire egală. în imaginea luminării, însă, acest apostrof trebuie considerat strâns. Eminescu are multe locuri unde cere lectură imitativă, adică așa cum se desfășoară acțiunea, și vom reveni asupra lor. Când ai, însă, scrierea legată: sara suflu’n luminare, și vezi formele aliterante sa-/su; a-u-u-u-a - sugestia suflatului încet
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
două locuri din aceleași poezii. Eminescu are așa: Căci perdelele’ntr’o parte când le dai - și De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele’ntr-o parte. Să se observe: în Noaptea (1871) are cratimă - în Scrisoarea I (1881) are apostrof pentru într’o / într-o. Dar edițiile preiau, toate, după Maiorescu, primul apostrof larg: perdelele ’ntr’o parte, și vițele ’ntr’o parte. Așadar, cum e cu perdelele: le dă pe amândouă într-o (singură) parte? Dar cu vițele de
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
când le dai - și De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele’ntr-o parte. Să se observe: în Noaptea (1871) are cratimă - în Scrisoarea I (1881) are apostrof pentru într’o / într-o. Dar edițiile preiau, toate, după Maiorescu, primul apostrof larg: perdelele ’ntr’o parte, și vițele ’ntr’o parte. Așadar, cum e cu perdelele: le dă pe amândouă într-o (singură) parte? Dar cu vițele de păr: le dă pe toate într-o singură parte, ca și cum i-ar face
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ntr’o parte. Așadar, cum e cu perdelele: le dă pe amândouă într-o (singură) parte? Dar cu vițele de păr: le dă pe toate într-o singură parte, ca și cum i-ar face o cărare marginală? Este clar că aici apostroful strâns cere citirea împreună iar în intenția poetului avem de-a face cu o expresie de limbă: într-o parte = la o parte. Poate că odaia nici nu are fereastră cu două perdele, poate că pluralul perdele se referă, aici
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
perdele se referă, aici, la o singură perdea cu franjuri ori foarte bogată, din mai multe pânzeturi adăugate una peste alta - oricum, sensul este acela al descoperirii spațiului interior, întunecat, pentru a pătrunde lumina lunii înăuntru. Iar acest sens - numai apostroful îl stabilește. Lumina de la răsărit. Dar chestiunea luminii din odaie nu este doar a lui Eminescu. S-o urmărim, tot în opera poetului, înconjurând, însă, un chip feminin într-o odaie a unei case cu cerdac. Desigur, ne referim la
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cei înstăriți, nu pentru oamenii de rând care adunau și păstrau mucuri de lumânări pentru zile negre... Din acest sonet eminescian mai rețin imaginea Crengi mari în flori de umbră mă cuprind. Ea mă ajută să înțeleg funcția gramaticală a apostrofului postpus în scrierea veche - nu numai la Eminescu, dar în mod special la Eminescu. Iată, de pildă, aceste două versuri din basmul eminescian Călin Nebunul: Pe păreți icoane mândre zugrăvite-n umbră par / Cum că chipur’le din ele dintre
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
de lumina lunii - care de data aceasta înălbește pereții exteriori ai unui castel. Am redat textul așa cum îl au edițiile noastre curente. În manuscrisul eminescian este, însă, așa: Pe păreți icoane mândre zugrăvite n’umbră par... Poetul are, adică, acest apostrof oarecum ciudat: deși cade vocala î din în, și ar fi trebuit scrie zugrăvite’n umbră, totuși apostroful este după n. Poetul scrie, adică leagă cuvintele așa cum vrea să se accentueze pentru sens. Într-adevăr, una e una și alta
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
au edițiile noastre curente. În manuscrisul eminescian este, însă, așa: Pe păreți icoane mândre zugrăvite n’umbră par... Poetul are, adică, acest apostrof oarecum ciudat: deși cade vocala î din în, și ar fi trebuit scrie zugrăvite’n umbră, totuși apostroful este după n. Poetul scrie, adică leagă cuvintele așa cum vrea să se accentueze pentru sens. Într-adevăr, una e una și alta e alta: cum avem noi, corect gramatical, înseamnă zugrăvite la umbră, zugrăvite și puse, aflate, undeva în umbră
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
în rostire / recitare se accentuează al doilea termen și se citește legat: numbră. Sunt tocmai florile de umbră din Sonetul cerdacului. Deși poetul ne spune și ne repetă cum vrea să lege cuvintele, noi nu avem urechi să-l auzim. Apostroful a fost scos din scrierea limbii române în 1953, în aceeași epocă de elan electric despre care am amintit mai sus. Chestiunea este că scrierea tradițională românească are trei feluri de apostrof: unul strâns care leagă cuvintele, altul larg care
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cuvintele, noi nu avem urechi să-l auzim. Apostroful a fost scos din scrierea limbii române în 1953, în aceeași epocă de elan electric despre care am amintit mai sus. Chestiunea este că scrierea tradițională românească are trei feluri de apostrof: unul strâns care leagă cuvintele, altul larg care le desparte - și, iată, unul postpus, foarte frecvent în poezia veche, mai ales la Dosoftei (dar foarte frecvent și în vorbirea liberă, așa-zis populară, de astăzi). Pe lângă acestea, mai există desigur
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
foarte frecvent în poezia veche, mai ales la Dosoftei (dar foarte frecvent și în vorbirea liberă, așa-zis populară, de astăzi). Pe lângă acestea, mai există desigur și cratima, adică liniuța dintre cuvinte. Biata liniuță - astăzi a preluat funcțiile celor trei apostrofuri naturale ale limbii - și pe cele ale cratimei vechi. Limba română este, în fond, singura limbă romanică fără apostrof în scriere. Își poate cineva imagina franceza lipsită de acest semn? Da, dar în anii ’5o , anii electrici, nu este așa
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]