16,661 matches
-
Păi stați că încă n-am ajuns la sarea și piperul situației, spune Sena. — Și spectatorii? își amintește domnul Președinte să întrebe. A fost plin stadionul? — Arhiplin, spune Sena. Gazonul impecabil, atmosferă de finală adevărată de Cupă. Primul fluier al arbitrului abia se aude din cauza hărmălaiei din tribună. Jucătorii ambelor echipe încep meciul timorat, cu multe pase înapoi, se tatonează atent la fiecare contact individual. Spectatorii încep să-și piardă încet-încet răbdarea, se aud mai întîi scandări și înjurături răzlețe dinspre
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
între cele două peluze pe 23 August. întărîtate de atmosfera din tribune echipele încep să riște, să deschidă jocul pe extreme, să tragă la poartă aproape din orice poziție. Și tocmai cînd în cele două apărări încep să apară spații, arbitrul fluieră prima repriză, iar jucătorii intră la vestiare. Pe timpul pauzei rezervele ies la încălzire, jucătorii de cîmp fac doi contra patru, portarii plonjează de la o bară la alta. În sfîrșit trec cele cincisprezece minute, echipele ies tropăind din tunel, urmate
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
iar jucătorii intră la vestiare. Pe timpul pauzei rezervele ies la încălzire, jucătorii de cîmp fac doi contra patru, portarii plonjează de la o bară la alta. În sfîrșit trec cele cincisprezece minute, echipele ies tropăind din tunel, urmate de cei trei arbitri. După așezare se vede limpede că nici unul dintre antrenori n-a operat nici o schimbare tactică, partiturile rămîn aceleași ca înainte de pauză. Se joacă la fel de prudent ca la începutul meciului, așezarea celor două echipe pare trasă la indigo, spectatorii încep din
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe un suport din lemn făcut special, din loc în loc erau lipite bucăți de polistiren, pe care cu ace de gămălie sau piuneze oricine putea să posteze tot felul de informații legate de această lume a hazardului. Tradiții, rezultate, accidentări, arbitri, formule de echipă sau tot felul de alte impresii. Trebuie să-i spui despre ideea care ți-a venit chiar în clipa asta, numai așa o să te eliberezi, acum e momentul, ia uite ce derutat e și Poștășică, nu mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
și dacă este mai bine să fii iubit decît temut] Comoara cea mai prețioasă care este încredințată suveranilor este viața supușilor lor. Funcția le dă puterea de a condamna la moarte sau de a-i ierta pe vinovați; ei sînt arbitrii supremi ai justiției. Cei care sînt buni suverani văd în această putere, atît de lăudată, asupra vieții supușilor, greutatea cea mai apăsătoare a coroanei lor. Ei știu că sînt și ei oameni, ca aceia pe care trebuie să-i judece
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și al uzurpării de autoritate aprobă puterea pe care o aveau altădată parlamentele Franței. Mie mi se pare că, dacă există azi un guvern care ar putea servi drept model pentru înțelepciune, acesta este al Angliei. Acolo, Parlamentul este un arbitru între popor și rege, iar regele are toată puterea de a face bine, dar nu mai are libertatea de a face rău. Machiavelli intră, apoi, într-o lungă discuție asupra vieții împăraților romani, de la Marc-Aureliu pînă la cei doi Gordieni
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
dar să vă luați și pușca cu care ați Îm pușcat ieri alea două ciori! Stan Marinescu era un bărbat cu mișcări repezi, venit din Argeș, albastru de tot În uniforma lui, lucitor În cizme și cu un fluier de arbitru În gură mai tot timpul cînd se găsea În misiune, adică atunci cînd stătea În fața clădirii Sfatului, la stradă, și-i oprea cu șuierătoarea pe bicicliști: „Stop, mă! De ce nu stai? Te prefaci că nu Înțelegi românește, ai?“ Unii chiar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
întrebarea separat și primește chiar un răspuns foarte clar, deși aparent sibilinic. Același răspuns va fi repetat de Isus înaintea lui Pilat, un capitol mai încolo: „Tu ești regele iudeilor? Isus a răspuns: Tu zici”. Confirmare sau provocare a liberului arbitru? Firește că Iuda Îl va preda până la urmă și firește că Isus este Mesia. Afirmațiile nu sunt explicite și directe tocmai pentru că realitatea sare în ochi. Iuda și Pilat îi pun două întrebări inutile, fără sens, retorice. Răspunsul nu poate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Iuda, iar apostolul realizează brusc enormitatea răului pe care l-a comis. Iuda acționează deci în transă? Da, putem afirma acest lucru, dar transa survine abia după ce a hotărât să se despartă de Isus din proprie voință, prin liberul său arbitru, astfel spus, printr-un proces deliberativ strict rațional, neinfluențat de nimeni. Diavolul, crede Origen, n-a reușit să-l pervertească total și irevocabil, dovadă fiind remușcarea și lepădarea de banii murdari. Natura sa păstrase acel „rest de bunătate” care-i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
intuiția evanghelistului Luca. Trădarea constituie a patra ispită a diavolului, cea mai teribilă, pentru că începe cu o răstignire, dar și cea mai zdrobită, pentru că sfârșește cu învierea. Cât este vina lui Iuda, cât este vina diavolului? Cât se datorează liberului arbitru și cât posedării? Origen nu tranșează și nici nu cred că se poate tranșa. El duce însă problema până la ultimele consecințe, încercând să înțeleagă resorturile teologice ale trădării. În fond, aceasta ne privește pe toți, dat fiind că la originea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ignee, fiecare având patru fețe (de leu, de om, de taur, de vultur 120) și șase aripi. După ce-și termină cântecul de slavă, cei patru heruvimi încep să se amenințe, prilej cu care Iaoel intervine, afirmându-și funcția de arbitru, de împăciuitor al făpturilor cerești. În spatele heruvimilor Abraham contemplă un car cu roți de foc121. Roțile au o mulțime de ochi. Deasupra carului se află așezat Tronul văzut mai înainte. Se face așadar sinteza Tron-Car. După aceea, glasul din interiorul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
În intertestamentare, cosmosul devine peisaj multiform și policrom, sălaș al epifaniilor. E vorba însă despre un cosmos nemundan, mai precis, supramundan, spațiu transfigurat al eternității. * Propunând un determinism à outrance, scrierile apocaliptice elimină, în opinia unor exegeți, libertatea individuală, liberul arbitru, o valoare ce va deveni axială prin creștinism. În apocalipse, spațiul de mișcare al sufletului se definește prin doi poli: Binele și Răul. Libertatea funcționează așadar „în regimul responsabilității” și al credinței. Cât privește chestiunea dualismului ridicată de alți exegeți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aproape inextricabil cu cetatea diavolului, pentru că cetății lui Dumnezeu îi este greu să se mențină departe de orice contaminare cu răul, atât timp cât va dura pe pământ. Astfel - scrie Augustin -, neamul omenesc crescând și devenind tot mai stăpân pe liberul său arbitru, s-a produs un amestec și un fel de contopire a celor două cetăți, întemeiată pe legăturile nelegiuirii. Iar această dezordine își are originea tot în femeie; nu e vorba de faptul că acestea, lăsându-se amăgite, precum cea dintâi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
esența însăși a naturii create este mișcarea (kinesis), căreia el îi atribuie un caracter eminamente pozitiv. Prin această răsturnare metafizică, îndumnezeirea (entheosis), definită ca o lucrare pe care pronia divină o săvârșește în om după ce a primit consimțământul liberului său arbitru, trebuie așezată la sfârșitul, și nu la începutul existenței. Suita schemei ontologice a lui Maxim este așadar următoarea: genesis - kinesis - stasis (creație - mișcare - odihnă paradisiacă). Îndumnezeirea e posibilă datorită acelor logoi ai ființelor create, care participă la Cristos-Logosul prin mijlocirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cărei primă versiune dezvoltată va constitui un curs ținut la Facultatea de Teologie din București în anii ’50. Iată principalele sale articulații: 1. Înaintarea omului spre desăvârșire presupune o întoarcere la starea sa naturală; atunci când omul hotărăște, prin liberul său arbitru, să urmeze rațiunile naturii, nu mai este singur, pentru că harul divin îl însoțește în suișul său. 2. Urcușul omului se înfăptuiește prin Logos, Cel care le unește pe toate, „Poarta care se deschide spre lumea cunoștinței tuturor acelora care au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
peste tot. Timpul înseamnă moarte, iar moartea ne însoțește după clipă, viața după viață. Timpul înseamnă viață, căci viața înseamnă evoluție (și deci moarte). Adam și Eva au trebuit să cada din Paradis pentru a ni se da un liber arbitru mai larg, o libertate măi mare(viață umanității și identitatea omenirii). Minciuna spusă de șarpe i-a introdus intr-o lume a lor, a introdus absurdul. Noi știm că e ceva de aflat, avem conștiința lumii în care trăim în raport cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o credință încrezătoare, care îi dă o libertate imensă. O imensă libertate "Cristos ne-a eliberat pentru ca noi să rămânem liberi" (Gal., 5, 1). Acest verset nu se referă la libertatea "mică" oricum limitată, sub multe aspecte sau la liberul arbitru, ale cărui procese fiziologice sunt obiectul de studiu al noilor cercetări pe creier. Se subînțelege, așadar, că liberul arbitru ne conduce viața de fiecare zi. Și dreptul penal își are originea în această libertate când se vorbește despre vină; în
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
rămânem liberi" (Gal., 5, 1). Acest verset nu se referă la libertatea "mică" oricum limitată, sub multe aspecte sau la liberul arbitru, ale cărui procese fiziologice sunt obiectul de studiu al noilor cercetări pe creier. Se subînțelege, așadar, că liberul arbitru ne conduce viața de fiecare zi. Și dreptul penal își are originea în această libertate când se vorbește despre vină; în accepțiunea noastră, o acțiune sau o decizie este "liberă" dacă cel care acționează ar fi putut decide și altfel
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
comportamentele personale de fond. În 2005, la Hannover, cu ocazia Zilei Bisericilor protestante, am avut un dialog constructiv despre sport și despre etica mondială cu responsabilii Ligii de Fotbal din Germania (președintele, antrenorul, un jucător de la echipa națională și un arbitru). Toți erau de acord cu faptul că regulile cele mai bune nu folosesc la nimic dacă persoanele nu simt datoria să le urmeze, din interior. Sportul este mediul realității noastre în care totul depinde ca regulile să nu fie doar
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sportiv: acțiunea rațională conformă cu legile morale nescrise. Incorect este cel ce se bucură de avantaje care nu i se cuvin și care, făcând astfel, încalcă înțelegerea comună. În ultimii ani suspiciunea de corupție a afectat jucători, funcționari, chiar și arbitri al căror comportament în prealabil fusese ireproșabil. În prezent întregul sistem fotbalului împreună cu suporterii, înclinați spre violență apare într-o lumină ambiguă. Încrederea s-a diminuat foarte mult. O lume aparent sănătoasă s-a prăbușit. Dar și asupra ciclismului, handbalului
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și religii, dar deoarece în ele însele se regăsesc elementele pentru susținerea acestor idealuri. Astfel, lupt până când fotbalul și sportul în general dobândesc o nouă credibilitate. Pentru ca acest lucru să se întâmple, toți trebuie să-și ofere contribuția: jucători, atleți, arbitri, funcționari și, desigur, publicul. Sănătate fără obsesia sănătății Cu fiecare ocazie, lucru pe care îl înțeleg, mi se urează "multă sănătate este mai importantă decât toate!". Sănătatea este într-adevăr baza existenței, iar a avea grijă de noi înșine face
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și el" (Fac. III 6-7). Urmările acestei călcări de poruncă, constituie ceia ce noi numit păcat, iar cea dintâi consecință a păcatului a fost deschiderea ochilor minții, omul putând face deosebirea între bie și rău, conștiința sa ridicându-se în arbitru implacabil, care condamnă și răsplătește. Vin apoi corolarele trezirii conștiinței care sunt frica și rușinea. Din acest moment, cei dintâi oameni nu s-au mai învrednicit să vadă pe Dumnezeu față către față și nici să-i mai vorbească gură
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
bucure de drepturi într-un mod responsabil. Autonomia este o ipoteză fundamentală privind moralitatea faptelor oamenilor. Aceștia nu pot fi apreciați ca subiecți morali, recompensați sau pedepsiți dacă faptele lor nu sunt rezultatul exercitării conștiente, avizate și asumate a liberului arbitru al lor. În opinia Mihaelei Miroiu 73, pentru ca autonomia să poată fi realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
realizată este necesară întrunirea câtorva condiții: • Eliberarea sau libertatea față de constrângeri Condiția pentru a ne păstra autonomia este absența oricărei intervenții nelegitime, a oricărui amestec forțat în propria viață. Autonomia nu se poate exercita în comunități care nu respectă liberul arbitru al fiecărei persoane. În genere, nu se poate exercita în comunitățile în care drepturile omului se opresc la ușa casei, a instituției, firmei sau a statului (M. Miroiu, 2001, p. 63). În cadrul problematicii familiei monoparentale, o astfel de condiție ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
răi” în funcție de statutul marital sau de orientarea lor sexuală. O femeie căsătorită nu este cu nimic mai merituoasă decât o femeie ce are o relație nelegalizată sau o femeie singură. Statusurile private ar trebui să fie o expresie a liberului arbitru al fiecăruia. Femeile și bărbații intră însă în relații unii cu alții și le structurează specific sub presiunea modelelor culturale. Uneori, se căsătoresc pentru că așa se obișnuiește și rămân căsătoriți pentru a păstra onorabilitatea în fața celorlalți. De exemplu, la noi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]