911 matches
-
spre numele tău și Îngăduie-mi să-ți scriu o ninsoare sau o colboasă de lacrima; În jurul gâtului meu versurile tale s-au făcut de neuitat și de aur: ,,Trăiește romantic din timp incunabul Tăcerea turnata În marmora pură Îi arcuiește păcatul tragic pe gură Tremurând de secrete păduri În vocabul” Mă pierd Într-o amiază solomonică, grea. Caut să te Înțeleg că pe un drept al meu: ,,Prin Babilon treceau carete Pe roți pătrate și Încete” ...Stampe și muzici diavolești
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
procesele inten tate de delatori. Își degajează mâna din strânsoarea ei și începe din nou să se pre umble prin cameră. — Turnătorii sunt cancerul care distruge justiția noastră. Nu se mai mărginesc să transmită că anumiți cetățeni săvârșesc lucruri reprobabile... Arcuiește o sprânceană, batjocoritor. — ...ori că doar au de gând să le înfăptuiască. Nu le e de ajuns că semnalizează până și amănunte ridicole, că unul a tăcut, că altul a râs, că un al treilea a plâns... — Sau că ucid
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Nu! se agață Fulcinius speriat de palla ei. Fibula ce-i ține femeii stofa pe partea dreaptă îl zgârie până la sânge. Nu simte durerea. Panica a pus întru totul stăpânire pe el. Caelis nu i acordă nici o atenție. Reflectează adânc, arcuindu-și frumoasele-i sprâncene. Se gândește la Caledus. Este foarte onorat printre liberții lui Augustus. Gurile rele spun că ar fi chiar bastardul său. Oricum, de când l-a eliberat îl ține pe lângă el ca dispensator, subalternul direct al lui Ianuarius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rana de la genunchi dă și ea semne că se trezește. Se îndreaptă șontâcăind către o catedră din lemn cu spătarul puțin înclinat și curbat. Când să se așeze, se împiedică ușor de picioarele scaunului, care nu sunt drepte, ci lejer arcuite spre exterior. Suduie molcom, după care se con cen trează o vreme să-și aranjeze pliurile togii. Ridică în cele din urmă privirea spre Trio și mormăie gân găvit: Credeați că am să mușc o asemenea momeală ieftină? Pământiu la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
le rostogolească în căușul palmelor, încercând să-și răcorească mintea înfierbântată și mâinile transpirate. Iulius Herodes îl urmează în tăcere. Observă biluțele și un surâs obosit îi luminează pentru o clipă trăsăturile încordate. Myrrhina astea vin de la noi, din Orient. Arcuiește nedumerit o sprânceană. Ciudat, dar nu sunt deloc faimoase ca aici, la Roma. Poate pentru că le găsești peste tot, nu numai mingi de sticlă, ci și vase. Suspină cuprins de o apăsătoare deznădejde. Și noi aveam acasă, poate or mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cocaina! Imelda (chiar așa, Imelda?) n-are chef de astfel de glume. Își scoate pantoful din picior și țintește (vai, foarte prost!) spre capul diwan-ului care se îndepărta. Pantoful crem cu toc înalt trece razant pe lângă turbanul acestuia, apoi se arcuiește elegant peste verandă și ajunge în grădină unde-l pocnește pe Jean Loup în ceafă. Imediat, reflexele lui de om trăit pe străzi intră în funcțiune (acolo dacă nu ești rapid mori imediat, nu?) și se întoarce brusc să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care dansează zglobiu Aducând pacea binecuvântată asupra celor de pe pământ? Viața și moartea avansează mână în mână Teama dispare, totul este doar bucurie și voioșie.“ Cealaltă femeie europeană pare să nu știe cuvintele. Sprâncenele ei desenate cu creionul în sus, arcuite până la jumătatea frunții, sunt încordate de concentrare. Totuși, mormăie ceva cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
soție. În acea după-amiază, cără cărămizile în curte și cu mânecile suflecate ridică acel zid. Când sosise, Bobby nu înțelesese rostul construcției care avea atâta putere asupra noilor lui stăpâni. Era un perete ciudat, care începuse să se dărâme, se arcuia, prăbușindu-se chiar de la mijloc, iar faptul că soții își duceau viața separați de un zid i se părea absurd, însă cu o anume putere mistică. Bănuia că nici măcar pastorul nu știa cum îl ridicase. Izvorâse din durere. Era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
drumul. — Îmi pare rău. N-am vrut să fiu necioplit. Încăpățânarea ei este pe punctul de a slăbi; cedează. În loc să se depărteze de el, miss Garnier se apropie. S-a dat cu parfum sufocant, cu miros de portocale. Bobby își arcuiește spinarea atingând barul, în încercarea de a se depărta cât mai mult. Simte că nu mai are aer. — Ești un tip rău, îi spune șuierând. Deja ești foarte rău. — Deja? Ea exclamă: — Ești foarte tânăr! Cu țigara în mână, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vas îi este lipită de gură; capul îi este sprijinit și este făcut să bea un lichid amar, care i se scurge pe bărbie. Cade înapoi pe pământ. Apoi, se ridică spre tavan, în timp ce trupul său se răsucește în praf, arcuindu-și coloana, scrâșnind din dinții nefolosiți într-o durere nemaisimțită, pentru că spiritul său iese din întunericul aproape uterin al peșterei, ajunge în gura ei, în povârnișul Lizard’s Back și peste ținut departe, în timp ce stratul de noroi cade dedesubt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt fixate în ea în așa fel încât posesorul ei să nu-și rătăcească drumul. Nu se poate face asta fără tobe pentru că spiritele comunică între ele prin tipare de sunete, așa că tobele scot sunete înăbușite și fac mișcări convulsive arcuindu-se una peste alta, umplând acele tipare, furișându-se și dublându-se pe măsură ce o mască este trecută peste fața pacientului să alunge spiritul de acolo. Una câte una, făcliile sunt așezate pe trupul lui: pe spate, pe ceafă, pe coapse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Cel puțin nu cât timp se afla pe scenă. Nimic nu conta în afara provocării de a crea o anumită expresie pe fețele spectatorilor. Kara cunoștea atât de bine această expresie: ochii care se deschid de surpriză, gura zâmbind vag, sprâncenele arcuindu-se și, mai presus de toate, întrebarea cea mai măgulitoare pentru un iluzionist: cum a reușit să facă asta? În magia de scenă, există anumite gesturi de prestidigitație care pot fi definite prin verbele „a lua” și „a pune”. Creezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de ochii dușmănoși ai lupului și de iscusința vânătorului. Iedul behăiește vesel și zburdă de bucurie, fiind fericit alături de mama sa. După un timp, căprioara și iedul ajung în pădurea întunecoasă, pășind prevăzători spre inima neagră a acesteia, pe sub bolți arcuite de frunze. Dar, când ajung în luminiș, de sub o cetină, se aprind ochii lacomi ai lupului. Dintr-un singur salt, bietul ied ar fi putut fi sfâșiat. Atunci, căprioara scoate un zbieret adânc, sfâșietor și se aruncă în mijlocul luminișului. Lupul
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
apoi Leningrad Moscova cu avionul. Zilele din capitala Uniunii Sovietice au însemnat V.D.N.H. (Parcul Expoziției cu realizările socialismului sovietic, imens, muzee și expoziții în aproximativ 100 de clădiri mamut, cu emblema primului cosmonaut din lume, Gagarin în vârful unui soclu arcuit de vreo 100 de metri, chiar am intrat într-o rachetă) câteva meciuri (pe stadionul Lenin eram atât de supravegheați că dacă voiai să lovești pe unul, erai împiedicat până să cobori mâna), vizita la Mausoleul lui Lenin. Am pornit
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
noptieră și-l întinse. Ea îl respinse cu o mișcare bruscă a brațului. Jones sări din pat, mieunând și pufăind, cu părul zbârlit. Ghearele scrâniră pe podeaua de plastic și fugi. Ripley dus mâna la piept și spatele i se arcui. Începură convulsiile și senzația de sufocare. ― Cod albastru pentru patru sute cincisprezece! Cod albastru, patru unu cinci! striga meditehniciana spre microfoanele omnidirecționale. Ajutată de Burke, ea încerca să imobilizeze umerii pacientei. Încă o mai țineau când în cameră dădură buzna un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
știu, la rândul lor, că sunt ascultați. Ce este atât de greu de înțeles pentru o minte luminată ca a ta?! răspunde el, brusc plictisit. - Nu îmi vine să cred că nu greșește nici unul! chicotește ea. Vocea ei s-a arcuit, pițigăiată, iritată de iritarea lui. Se surprind privind amândoi în aceeași direcție, spre pendula kitsch din perete. - Firește că nu greșește nici unul, doar știu ce i-ar aștepta!... - Și dacă au nevoie să meargă la closet, ce fac? - Voi, scriitorii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
interviuri. Am tendința să ocolesc întrebările pe care mi le pun alții, în fond binevoitori, afectuoși chiar (iar femeile, promițând dulce... cumva... prin vocea cu intonațiile calde, prin gesturile moi ale mâinilor ce-și mângâie îmbietor propriul trup, prin surâsurile arcuite din senin de buzele lor pline de abnegație... îngăduind viitoare plăceri interzise...); nu am reușit să răspund nici măcar la cele pe care mi le pun eu singur, în ultimul timp, cu insistență, cu exasperare... că, uite!, se duce naibii viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
glezne fine, cu crupa încordată de efort, cu gâtul întins și roind de sudoare, calul părea un zeu modern fugărind o nevăzută nimfă prin pletele mângâioase ale grâului. Deodată, superbul centaur cu cap de cal și corp de taur își arcui în aer cele peste 400 de kilograme ale sale, făcu un salt și se ghemui la pământ, dispărând din vedere. Când se ridică ținea între fălci un urechiat. — L-a prins! - exclamă Stănciuiescu Vasile. Bravo, Nestor! Calul veni modest și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
văzând privirea întrebătoare a lui Broanteș. îl rugam toți să zâmbească, că era un om vesel, dar lui nu-i ieșea din minte calul. Episodul 57 FOARTE CALD în vreme ce Broanteș răsfoia albumul cu amintiri al Cosettei, iar țigăncușa fierbea cafeaua, arcuindu-se ca o șerpoaică peste ibric, turcii intrau în Camenița. Dar cine-i poate acuza pe eroii noștri? De multe ori, în vâltoarea și-n inconștiența tinereții, oamenii nu iau seama la importante evenimente istorice care mai târziu toată le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un fel deosebit. Apăru iarăși primul câine care intră în apă ca o săgeată. — Ăsta sare cel mai bine! - zise admirativ signora Maxima. Alaltăieri, după săritură, a prins și-un stavrid. La fiecare fluierat, din cadrul ferestrei țâșnea câte-un câine, arcuindu-se superb în văzduh. Călugării numărară șapte. Pe al optulea, un pui de lup de vreo trei săptămâni, probabil pentru că nu avea încă destulă forță să se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ocolit Albert Memorial și am pornit prin parc. Luna palidă răspândea puțină lumină, la fel și luminile de pe stradă, risipite de-a lungul aleilor principale, albe și ireal de frumoase. În față, Serpentina licărea, o panglică argintie cu poduri delicate arcuindu-se deasupra ei. Am ajuns la un pavilion mic de piatră ridicat doar cu câteva trepte deasupra pământului; Sebastian le-a sărit ușor, costumul lui strălucind în lumina lunii. L-am urmat și m-am împiedicat de ceva. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de-o parte și de alta. Pentru Dumnezeu, am șoptit supărată. Știi deja care este treaba acolo sus! Nu te poți abține pentru zece minute? Nu. Degetele lui lungi alunecau precis, ocolind singurul obstacol, și m-au penetrat. Mi-am arcuit spatele și m-am agățat de el. — Vrei să mă opresc? mi-a șoptit în ureche. Am închis ochii, de oboseală, dar și din cu totul alt motiv. —Nenorocitule, am mormăit. O să te fac să plătești pentru asta... M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că se afla cineva acolo. — Înseamnă că s-a și făcut seară. — Cinci minute... Am dormit așa de mult? Nu, eu acum mă culc. Dădu din cap, expunîndu-și privirilor mele ceafa goală, căci Își cuprinse părul cu mîinile și-l arcui de la dreapta la stînga. Prin chimono i se vedeau distinct coapsele și cei doi stîlpi circulari de susținere răsucindu-se și Întorcîndu-se. Am coborît În liniște din pat și-am rămas la marginea lui, cu piciorul stîng pe dușumea. LÎsîndu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
amintesc că era printre puținele studente de la Medicină care nu aveau niciodată timp să se mai și distreze... Nu mai știu ce Tainicele cărări ale iubirii culoare aveau ochii ei... Albaștri sau verzi? Erau mari, limpezi, surâzători sub sprâncene perfect arcuite din naștere și îmi plăcea să mă oglindesc în ei... Doar că șansele erau minime. Am fost doar în trei ori patru plimbări prin Cișmigiu și numai o dată prin Parcul Herestrău, unde a refuzat să urce în barcă... Prefera să
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ciprian scoate, dintr-un loc doar de el știut, încă o fotografie pe care o studiază cu mare atenție. O fetiță subțiratecă, îmbrăcată cu o rochiță modestă de culoare incertă, cu părul legat cu o fundă cam mototolită, cu sprâncenele arcuite deasupra ochilor trași mult înspre tâmple, privește speriată din fotografia îngălbenită de vreme. O găsise, uitată între paginile lui "Robinson Crusoe", pe care reușise să o citească primul după o dispută cu Dragoș care cedase, ca de obicei, impetuozității fratelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]