2,292 matches
-
exemplar" cu referire la actele și creațiile primordiale din mituri 94. În Încercarea labirintului, Eliade mărturisește "greșeala" de a fi dat cărții sale Mitul eternei reîntoarceri, subtitlul Arhetipuri și repetare, riscând să creeze confuzie cu terminologia lui Jung pentru care arhetipurile reprezentau structuri ale inconștientului colectiv. (În scrisoarea din 3 mai 1977 adresată lui Culianu, Eliade revine asupra "termenului impropriu pentru ce voiam eu să indic: model exemplar"95). Folosind termenul cu referire la Platon și Sfântul Augustin, cu sensul de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dezvăluit prin mit și reactualizat prin rit, Eliade corectează a posteriori și precizează că titlul potrivit pentru intențiile sale ar fi fost Paradigme și repetare 96. Acesta este și motivul pentru care Eliade folosea termenul de prototip în locul celui de arhetip, folosit de Jung, deoarece "sacrul se manifestă în lume prin limitare de sine, toate realitățile epifanice ale sacrului (hierofanii, simboluri, mituri etc.) fiind ipostaze limitate ale acestuia"97. Teoria "prototipului ideal" este redevabilă doctrinei lui Platon: identitatea dintre ontologia platoniciană
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
aparent eterogene (precum configurația pietrelor și soarta omului, de pildă); a nu mai vedea ceea ce par obiectele, ci ceea ce sunt "realmente" (în mentalitatea omului premodern): a restabili trans-semnificația hierofanică a obiectelor"65. Ideea se sprijină și pe teoria eliadescă a arhetipului celest, a modelului divin pe care îl repetă orice ritual sau gest profan; comportamentul omului arhaic demonstrează că actele umane, obiectele lumii exterioare "nu au valoare intrinsecă autonomă"66. Ele dobândesc valoare și devin reale numai prin participarea la o
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
a intra în insula transcendentală de tip Svetadvâpa - "insula albă" - Insula Șerpilor, Insula lui Euthanasius, este necesară depășirea condiției umane, reîntoarcerea în starea adamică, paradisiacă; insula transcendentă este un simbol al realității absolute, imutabile, transcendente; ființele care populează insula sunt arhetipuri, ființe care pot cunoaște fără să devină 179). Tot din perspectivă gnostică este explicată întrebarea lui Andronic adresată Dorinei ("Cum te cheamă pe tine?"), precum și replica însoțitoarei Dorinei din călătoria spre palatul de sticlă, despre numele lui Andronic: "așa îi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
comunitate locală: "în anumite împrejurări, corpul omenesc se poate sustrage legilor gravitației și condițiilor vieții organice"424. Cel mai puțin camuflat grup sinonimic este Oana (planul mitic) - Anca Vogel (reprezentantă a mitologiei contemporane în care exegeza -în ciuda termenului de "arhetip" folosit pentru acest personaj de către Eliade și a etichetei lui, "totul este mitologizat"- a identificat-o pe Ana Pauker, prin descriere fizică și obiceiuri 425), respectiv zeița și replica ei desacralizată, descrise în cele două portrete. Portretul Oanei se conturează
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
nu înseamnă doar schimbarea identității ("nu mă cheamă Leana"), ci și a destinului ("n-am fost făcută pentru asta") și traduce aceeași înțelegere a decăderii, a trădării pe care o au Antim (Uniforme) și Gavrilescu (La țigănci), artiști al căror arhetip este saltimbancul menit să distreze zeii, și nu oamenii. În fiecare tânăr melancolic și visător, Leana îl caută pe Adrian; acesta este motivul pentru care "sta de vorbă cu cei care i se păreau ei interesanți și numai cu ei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
595. Numele vechi din prima parte a nuvelei "mimează" funcția de identificare a persoanei, deoarece ele se aseamănă substantivelor comune, având un sens general, abstract, iar utilizarea numelui unic instituie un univers familiar și convertește familiarul în esențial, tipul în arhetip și cunoașterea în recunoaștere 596. În planul al doilea al povestirii (lumea de dincolo reprezentată prin hotelul cu trăsături ale infernului dantesc) apar personaje fără nume, "cu rol concret în pregătirea autorevelării numelui, inițiindu-l pe Adrian în planul universului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
învățaseră ei (...). Am redevenit mai ignorant, mai naiv și mai pur decât a fost vreodată un actor în toată istoria teatrului... Și după aceea am luat totul de la început. Am recreat spectacolul, am reinventat arta dramatică"602. Pentru Ieronim, "adevărat arhetip al lui homo ludens"603, oricine devine un personaj în marele spectacolul al lumii. Dacă în planul realității civile, Vladimir Iconaru este elev al liceului "Gheorghe Lazăr", preocupat de entomologie (în La umbra unui crin, pasionatul entomolog poartă numele "simbolic
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
pe oameni..." 635. Decăderea se explică prin faptul că toate artele, "muzica vocală și instrumentală, dansul, sculptura, pictura, toate au fost inventate ca să omagieze și să slujească pe zei...", așadar au avut o origine sacră. Trădându-și vocația religioasă, saltimbancul (arhetip al artistului, așa cum distracția este arhetipul artei) ajunsese "ca toți cei din breasla lui, un simplu meșteșugar de bâlci"636 care distra oameni. Povestea de Ev Mediu are reverberații în planul creației (Antim, care fusese un împătimit entomolog, simte că
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
prin faptul că toate artele, "muzica vocală și instrumentală, dansul, sculptura, pictura, toate au fost inventate ca să omagieze și să slujească pe zei...", așadar au avut o origine sacră. Trădându-și vocația religioasă, saltimbancul (arhetip al artistului, așa cum distracția este arhetipul artei) ajunsese "ca toți cei din breasla lui, un simplu meșteșugar de bâlci"636 care distra oameni. Povestea de Ev Mediu are reverberații în planul creației (Antim, care fusese un împătimit entomolog, simte că are o altă chemare, aceea de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un mesaj "atât de abil camuflat", încât Eliade își exprima teama că nu va fi înțeles 714. Ca urmare, personajele își atribuie nume de camuflaj; Niculina care se prostituează și distruge căsnicii din dorința de a-și găsi tatăl, adică "arhetipul, originea, identitatea"715, poartă, mai întâi, în perioada de maximă căutare, numele de familie al mamei (Bogdan), apoi pe al tatălui (Niculescu). Nu întâmplător posesoare a atâtor nume de camuflaj este și posesoare a unei fabuloase "rochii-garderobă" care conține costumul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
promis și care nu poate fi dat decât de Ființa însăși, dincolo de universul terestru, parcurs pe care C. Noica îl descrie ca trecere din lumea firii în cea a ființei, de la devenirea întru devenire la devenirea întru ființă. Aici găsește "arhetipul ființei" în trei forme de întruchipare ("izotopii" Ființei) și devine "fiu al Ființei"806. "Căderea" în Valea Plângerii nu e nici ea rezultatul unei libertăți de alegere - pe care a avut-o și Adam, nimerit și el, într-o Vale
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
lui Dominic Matei: "Ca și ființa care, în viziunea românească a lumii, nu este o singură și masivă natură generală, nu are un singur nivel de subzistență și nici vreun singur chip (ci doar, cel mult, un singur model și arhetip) moartea este a fiecăruia și e măsura fiecăruia"830. Făt-Frumos s-a reîntors în spațiul matrice; înlăturarea celei mai cumplite nefericiri a firii - iluzia veșnicei tinereți și a nemuririi - înseamnă cea mai mare fericire, singura trăire posibilă a Ființei 831
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
bine, îmi dau seama cât de mult semeni cu Ivan843") sau a lui Procopie (" Într-adevăr, cu cât vă privesc mai bine, domnule doctor, cu atât mi se pare că semănați cu Ivan..." 844) cu Ivan traduce în planul mitic, arhetipul 845. În lectură semiotică, este situația de "preaplin semiotic" în care unui semnificant îi corespund mai mulți semnificați, ceea ce produce în planul realității profane un "eșec al referinței". Cauza acestui eșec nu se datorează vreunui "obstacol" în "istoria referențială" a
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
simbolul puterii magice din privire (prin sacrificarea unui ochi, Odin a dobândit darul clarviziunii)878, "ochiu-nchis afară, înăuntru-i se deșteaptă". Pentru a fi în acord cu numele, natura personajului trebuie să se schimbe, să semene cu adevăratul ei model, arhetipul pe care îl copiază. Schimbarea personajului și întâlnirea sa cu mitul/cu Ahasverus este posibilă, datorită credinței lui în povești exemplare, despre marile taine ale universului, în mijlocul desacralizării treptate a lumii 879: "E o poveste lungă, și pe voi, tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
dramaturgului nu trebuie să fie interpretarea mitologiei antice din perspectiva istoriei moderne, ci prelungirea și completarea mitologiei antice "prin tot ce omul occidental a învățat în ultima sută de ani"). Imaginația creatoare fundează universurile paralele prin această poveste exemplară a arhetipului (personaje, teme, situații, imagini/simboluri arhetipale), iar structurarea realului pe mai multe niveluri permite existența pluralității lumilor: "În toate povestirile mele, narațiunea se desfășoară pe mai multe planuri ca să dezvăluie în mod progresiv "fantasticul" ascuns în banalitatea cotidiană. Așa cum o
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
redea lucrul în mod exact, ci în mod adevărat. Și pentru ca numele să corespundă naturii lucrurilor, personajului i se schimbă înfățișarea. Pentru a fi în acord cu numele, natura personajului trebuie să se schimbe, să semene cu adevăratul ei model, arhetipul pe care îl imită. De aceea, numele pe care îl caută eroul lui Eliade este unul "manifest", "transparent, prin excelență fanic", un nume care nu ascunde nimic..." "Prea simplu chiar": Theodor, Constantin, William (În curte la Dionis). Adeseori, schimbarea numelui
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Ileana Cosânzeana (În curte la Dionis, Elena se asociază Înțelepciunii coborâte din cer, Ennoia). Alteori, Eliade desacralizează mitonimul, prin adăugarea de sufixe; Gavrilescu, Manolache redau versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc a saltimbancului văzut ca arhetip al artistului, așa cum "distracția" este arhetipul artei. Ca și Leana din În curte la Dionis și Gavrilescu din La țigănci, Maestrul Manolache sau Meșterul Manole a fost trimis să distreze zeii, dar, pentru păcatele lor, ajung să cânte oamenilor (Leana
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Elena se asociază Înțelepciunii coborâte din cer, Ennoia). Alteori, Eliade desacralizează mitonimul, prin adăugarea de sufixe; Gavrilescu, Manolache redau versiunea desacralizată a numelui prin căderea în derizoriu, pierderea în omenesc a saltimbancului văzut ca arhetip al artistului, așa cum "distracția" este arhetipul artei. Ca și Leana din În curte la Dionis și Gavrilescu din La țigănci, Maestrul Manolache sau Meșterul Manole a fost trimis să distreze zeii, dar, pentru păcatele lor, ajung să cânte oamenilor (Leana) sau să-i învețe pe oameni
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
texte de Mircea Handoca. "Dosarul" Eliade, vol. XV (1984-1985), Personalitate fascinantă, Curtea veche, București, 2013, cuvânt înainte și culegere de texte de Mircea Handoca. Ducrot, Oswald, Schaeffer, Jean-Marie, Noul dicționar enciclopedic al științelor limbajului, Editura Babel, București, 1996. Eliade, Mircea, "Arhetipuri și repetare", în Eseuri, Editura Științifică, București, 1991. Eliade, Mircea, Aspecte ale mitului, Editura Univers, București, 1978. Eliade, Mircea, "Comentarii la legenda Meșterului Manole", în Meșterul Manole. Studii de etnologie și mitologie, Editura Junimea, Iași, 1992. Eliade, Mircea, Europa, Asia
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
București, 2001. Eliade, Mircea; Culianu, Ioan Petru, Dicționar al religiilor, Editura Humanitas, București, 1993. Evseev, Ivan, Cuvânt-simbol-mit, Editura Facla, Timișoara, 1983. Evseev, Ivan, Dicționar de magie, demonologie și mitologie românească, Editura Amarcord, Timișoara, 1998. Evseev, Ivan, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura "Amarcord", Timișoara, 1994. Fânaru, Sabina, Eliade prin Eliade, Editura Univers, București, 2003. Genette, Gérard, "Mimologiques, Voyage en Cratylie", Seuil, Paris, 1976, în românește de Alina Ledeanu, în Secolul 20, nr. 1-2-3/1988. Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Terian Bun de tipar: 2015 • Apărut: 2015 • Format: 16,5 X 23,5 cm Iași, str. Grigore Ghica Vodă nr. 13 • cod 707027 Tel. Difuzare: 0788.319462 • Fax: 0232/230197 editura ie@yahoo.com • http://www.euroinst.ro 1 Mircea Eliade, "Arhetipuri și repetare", în Eseuri, Editura Științifică, București, 1991, p. 15. 2 Idem, Sacrul și profanul, Editura Humanitas, București, 2000, p. 109. 3 Ibidem, p. 99. 4 Ibidem, p. 118. 5 Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993, p.
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
5. 58 Constantin Noica, op. cit., p. 154. 59 Semnul sacralizat (cuvântul sacralizat "havuz" care valorifică prezența germenului de sacralitate din cuvântul profan) este un mit cosmogonic concentrat. (Traian D. Stănciulescu, op. cit., pp. 204-205). Ivan Evseev în Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Editura "Amarcord", Timișoara, 1994, p. 119, considera numele un mit condensat: "Numele unui personaj mitologic, din punct de vedere etimologic, ascunde în sine un mit condensat, iar părțile din nume pot fi regăsite în fragmente ale ritualului". 60 Andrei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
100+1 GRAMAR, București, 2004, p. 176. 97 Ibidem, p. 292. 98 Iorgu Iordan, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983, p. 59; Mihai Vinereanu, op. cit., p. 132. 99 Ivan Evseev, Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Timișoara, Editura "Amarcord", 1994, p. 19; în seria aceasta autorul încadrează nuiaua de alun, bagheta magicianului, bastonașul subțire din lemn sacru, bâta păstorului, toiagul pelerinului, cârja episcopală, sceptrul regelui, caduceul lui Hermes sau tyrsul lui Dionysos; Mircea Eliade, Mitul
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
p. 175. 394 Eugen Simion, "Postfață", la Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. V, Editura Fundației Culturale Române, București, 1992, pp. 210-211. 395 Elena Niculiță-Voronca, op. cit., vol. II, p. 447. 396 Analizând mentalitatea arhaică și istoria literară, Eliade observă că imaginilor, arhetipurilor (adică ceea ce este anistoric, suprapersonal, "etern" în om) le corespunde ceea ce găsești în orice personaj, dacă te ocupi de viața lui interioară. Originalitatea personajului constă în a povesti ce face el. (Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]