1,005 matches
-
pronunțat, de după un dulap, numele lui Lamartine, fiindcă-l traducea. Atât a trebuit, ca să fie întâmpinat de Pogor cu porecla obicinuită de gogoman. Auzi, Lamartine, un plângarniț, un fabricant de rime sunătoare. Jos Lamartine! Aceeași soartă a avut Voltaire, un aristocrat cinic care s-a lingușit pe lângă Frederic cel Mare. Ce-a rămas din scrierele lui? La Pucelle d'Orléans110, nu-i așa? întrebă Pogor cu ironie. Nu mai vorbesc de Corneille, Racine, Boileau, Schiller, Milton și alții, care au fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
podele și pregătind o strașnică bătălie între nemți și ruși, deodată ușa se deschide cu zgomot și năprasnic se înfățoșază soții Alecu și Smaranda Lazu, cu care părintele meu era în relațiuni de prietenie. Dânșii erau numarați între așa-numiții aristocrați ai județului nostru și, după datina veche, făceau vizite de Paști. Doamna Lazu, gătită ca de sărbători, avea o rochie de matasă a cărei foșnet îmi gâdila auzul și a cărei colori vii îmi luau ochii. Frumoasă, veselă și prietinoasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
câștig politic. Situația s-a complicat și mai mult după moartea Reginei Victoria. Succedând-o la tron, Eduard VII a căpătat obiceiul de a aproba liste cu distincții care se refereau la includerea membrilor din cercul său, descriși de un aristocrat contemporan ca ,,o adunătură de evrei și un șir de amatori de curse" (citat de Searle 1987: 21). Acest cerc includea pe baronul de presă Alfred Harmsworth, despre care se spunea că ar fi fost generos cu una din amantele
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
care am discutat în capitolul 2, este probabil benefic în ansamblu. Puține sunt lucrurile desemnate să perpetueze mai degrabă corupția politică și birocratică, decât acceptarea necondiționată a relațiilor și autorității tradiționale. Indiferent dacă elitele sunt bătrânii satului, șefi de trib, aristocrați din tată-n fiu sau comandanți militari, autoritatea tradițională îi ridică aproape la rolul de leviatani hobbesieni, izolați de disciplinele pieței, fără obligații și deasupra controlului exterior. Astfel de modele de guvernare sunt, indiferent de proveniența culturală, evident nepotrivite pentru
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
care poți să scrii, știm noi mai bine ce vrea publicul. Ăștia din showbiz care rimăm inteligent show cu popou. Io trebuia să rămân așa, într-un fel de rezervație, n-am ce căuta printre membrii unei elite rafinate, printre aristocrații ăștia de gang. Nu, eu eram dintr-un alt film. Dacă voiam să am acces acolo, la ei, mai întâi trebuia să șmotruiesc la integrame. Ei erau o aristocrație fină, cum spuneam, ei te învățau cum să prepari broccoli, sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mine, poezia înseamnă un anume rafinament și un standard de viață ridicat. Și lipsa grijilor. Întotdeauna, poezia a fost privilegiul aristocrației. Însă nici sintagma poezie-sărăcie nu e lipsită de adevăr. Se spune că și parazitul e, în absolut, tot un aristocrat. Pentru că nici unul, nici altul nu fac nimic. După mine, ar exista totuși o poezie a ștabilor. A marilor mahări. Este vorba despre manele. Singura formă de poezie admisă. Doar manelele lui Puiu Codreanu, cel cu mintea cam slăbuță, îți propun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
lui Nicolae Mavrocordat de la Văcărești este cunoscută în întreaga Europă. Din spațiul transilvănean trebuie menționate Biblioteca românească de la Blaj (1747), Biblioteca „Samuel Teleki” din Târgu Mureș, cu profil enciclopedic, cuprinzând la confluența secolelor XVIIIXIX 60 000 de volume. Colecția rafinatului aristocrat Samuel von Bruckenthal, cu un fond special Transilvania, are, în aceeași perioadă, 15 972 de volume. Tot acum, la Alba Iulia, biblioteca lui Ignác Batthyány înregistrează în cataloagele sale 18 201 volume: cărți, incunabule și manuscrise și reprezintă una dintre
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Vasile I. Schipor () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93273]
-
aristocrații a hoinarilor“ și avuseserăm chiar și cărți de vizită cu titlurile noastre impresionante și ireproșabile. PÎnă acum. Acum eram doar doi autostopiști cu rucsacuri În spate, cu salopetele noastre În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai recente decît cea ermetică a metișilor care și-au pictat sfinții cu o furie Întunecată, captivă. Toate bisericile exprimă În fațadele și altarele lor Întregul țel al artei Churrigueresque de Înfrumusețare cu aur∗. Această imensă bunăstare le-a permis aristocraților să reziste armatelor de eliberare a Americii pînă În ultimul moment. Lima reprezintă exemplul perfect al unui Peru care nu s-a dezvoltat dincolo de condiția feudală a unei colonii. Încă mai așteaptă vărsarea de sînge a unei revoluții cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Albion". Rover-ul elegant tras în fața ferestrei mele, cu volanul pe dreapta, blanc cassé cu scaune de piele, este încărcat metodic cu zeci de cutii și cutiuțe. El, tatăl, este chiar tipul de ofițer britanic din Indii: înalt, distins, alură de aristocrat, prezență de ansamblu impecabilă. Ea, fiica: părul vopsit în trei culori, îmbrăcată la solduri, haotică, militantă ecologistă bio-bio. O cunosc prea bine. Într-un cuvânt, o poamă drăgălașă. Nu prea știu ce să mai scriu despre o asemenea deficiență de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
prin moartea acestuia, neamul marelui scriitor rus se stinge”. Oare? Formal, frunzărind arborele genealogic, așa o fi - expresia însă rămâne urâtă, inexactă și prea pesimistă. Dostoievski nu are neamuri - ca prăvăliașii din Obor -, nu are nici rude de sânge, ca aristocrații de pe Loara. Pentru ca rasa dostoievskiană să dispară ar trebui să se stingă lumea. Ori lumea nu se stinge. Cu posedații, cu sfinții ei idioți, cu precocii, cu adolescenții ei, cu casele ei mortuare - ghețarul nostru hrănește și menține familia de
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
cu mine, cu ea mă voi înfățișa eu acolo și voi zice: Doamne, m-ai trimis în lume cu capul deșert, ți-l aduc înapoi plin de înțelepciunea ta"... Matei Cantacuzino. (Fagmente dintr-o cuvântare festivă, la Radio București.) ...Un aristocrat cu suflet de apostol, un înțelept cu urechea plecată la durerile mulțimei; o inimă senzibilă, o minte clară și comprehensivă: un om obsedat de principiul armoniei pe care-l proclamă în toate ocaziunile ca pe cea mai înaltă expresie a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a fost cu siguranță un vîrf al generației sale, egalul lui Orwell și al lui Graham Greene. Matthew Goode joacă rolul lui Charles Ryder, un tînăr fără avere care, în Oxford-ul anilor 20, leagă o prietenie homosexuală cu delicatul aristocrat Sebastian Flyte (Ben Whishaw). Sebastian îi prezintă casa familiei sale, Brideshead Castle, cu statuarul său neoclasic, dar și cu capela sa romano-catolică. I-o prezintă pe mama sa, evlavioasa lady Marchmain (Emma Thompson), care dezaprobă desfrîul non-stop practicat de fiul
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
cu adevărat și catolic, și matur nota el. și : Waugh e atît de bun pe cît poate fi un scriitor atîta timp cît ceea ce susține e de nesusținut. într-adevăr, Brideshead... e cartea unui om care chiar crede că numai aristocrații și catolicii sînt capabili de spiritualitate. întrebarea e dacă reacționarismul cărții nu e cumva inseparabil de interesul ei artistic, dacă, reducîndu-l pe cel dintîi, ecranizatorii nu cumva l-au redus și pe cel de-al doilea. E o întrebare bună
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
încântător, primitor, cald, neapărând nicăieri bogăția și opulența, ci doar bunul-gust desăvârșit. A fost o seară încântătoare, cu o gazdă încântătoare la acea vreme, senhor Roberto depășise 80 de ani, dar era un bărbat frumos, manierat, cult, cu prestanță, un aristocrat de școală veche, conducând cu mână de fier un adevărat imperiu. A doua zi, Nicolae Văcăroiu și delegația au făcut o vizită în capitala Brasilia, pentru întrevederi oficiale și apoi s-au deplasat la Sao Paulo, de unde și-au continuat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
pe toate străzile! Père Ubu ținea tot o perie de curățat closetul drept sceptru, dar unde dictatorul grotesc avea prin jocul lui Pittiș rezonanțe riscante În comunism, la New York jocul actorului părea o caricatură de desen animat. Când generalii și aristocrații vechii gărzi erau condamnați la moarte și aruncați zgomotos În coșuri de gunoi, la New York, momentul amintea gaguri de film mut. La București, zgomotul brutal al capacului metalic care, Închizându-se, Înghițea carne umană, amintea de ghetouri și torturi. La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pătrundă cu ei În desișul pădurii și să-l descopere pe Jacques Melancolicul. Odată debusolați și pierduți printre arbuști, aveau surpriza să fie invitați să stea pe iarbă sau să urce În copaci ca să observe cum trăiesc membrii coloniei „ecologice“, aristocrații rebeli care refuzaseră societatea și regulile ei ca să trăiască mai aproape de natură și să descopere alte legi, ale unei lumi mai normale. Mergând din loc În loc, din ce În ce mai adânc În pădure, Orlando lipea mesaje de dragoste pe copaci și astfel martorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
erau acasă, se simțea În siguranță, dar În absența lor acest sentiment putea fi oricând spulberat de o ieșire a mătușilor noastre. Pentru ele, vehementele articole ale tatei Împotriva pogromurilor și a altor practici guvernamentale nu erau decât capriciile unui aristocrat refractar și deseori le auzeam Întâmplător comentând Îngrozite originea lui Lenski și „experiențele nebunești“ ale tatei. După asemenea ocazii, eram oribil de grosolan cu ele și apoi vărsam lacrimi fierbinți, Închis Într-un closet. Nu pentru că Îmi plăcea Lenski În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
foarte colorat politic. Nu numai omul era bolnav, bolnav era și regimul. „Condamnarea la moarte” (până la urmă executată totuși) era opera ambilor bolnavi. Marcel Mihalaș a fost unul din cei mai înzestrați oameni pe care i-am cunoscut. Era un aristocrat - prin fire, atitudine, inteligență, spirit, cultură. Nu întâmplător, într-o seară de demult, la Gazeta literară, făcându-și temutul rond prin redacții, vulcanicul Fănuș Neagu, înclinându-se ușor în fața lui Marcel Mihalaș, i-a spus: „Noapte bună, excelență!” O mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mi se pare, sau într-o altă carte a lui Lion Feuchtwanger, există o replică memorabilă pe care, în ultimii ani, am avut tristul prilej să o verific, convingându-mă că așa ceva este, într-adevăr, cu putință. Adresându-se unor aristocrați condamnați la moarte în timpul Revoluției Franceze, un om (sau o femeie) din popor le spune uimit(ă) de nepăsarea elegantă, de demnitatea cu care acei nobili își așteptau execuția: „N-ați știut să trăiți (cum trebuie), dar, în schimb, știți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
întrebări chinuitoare, de suferințe, de strălucitoare momente de bucurie, de tragice implorări filozofice; toate, însă, în cadrul unei limpezimi mintale perfecte. Nici Jack London, cu o existență de un tragism impresionant, nici Hemingway, dezechilibratul alcoolic și psihotic, nici o sumă de alți aristocrați ai suferinței psihiatrice, nici Creangă, epilepticul, nici Lamartine, alt epileptic, nu lasă să se întrevadă, în capodoperele lor, personalitatea afectată de boala psihică. * Probabil că Dostoievschi constituie exemplul ilustru. Epilepsia, pe care o descrie magistral, de mai multe ori, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cei mai importanți oameni la modă, oameni cu capul ras, cu trei cefe suprapuse (una prin transplantarea frunții în occiput), bătăuși de vază, VIP-uri de "box total", vedete de seară la televiziuni. Cum să-l suporte pe Grivei acești aristocrați ai tinerimii contemporane, ași ai unor baruri celebre, când ei au chef să lovească în Grivei, să-l sperie, să-l ucidă rafinat, cum cere moda deprinsă la ședințe de lupte importate din Orient? Grivei ar avea o unică șansă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
răi decât alte categorii umane implicate în violențe (ofițerii, soldații, țăranii răsculații, tâlharii). Nu erau dispuși să lupte oricând și oricum (excepțiile o constituie căpitanii prea cruzi sau prea curajoși), erau conservatori și imitatori, preluând aspecte din viața comercianților, a aristocraților, dar mai ales a marinarilor civili și a militarilor. În viața privată, puteau dovedi afecțiune, loialitate, rafinament, așa cum puteau fi desfrânați, brutali, iraționali și risipitori, stimulați de permanența unei bogății obținute periodic și fără mare efort. Cele mai importante mituri
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
alegerea șefilor, reglarea diferendelor, ordinea pe punte, modurile de pedepsire) după bunul său plac, dar, oricum, era preferabilă această echitate inventată și votată periodic regulilor stricte care domneau pe o navă regală. Acolo exista ierarhia castelor (ofițerii erau, în majoritate, aristocrați) și orice insolență se biciuia ceremonios la bustul gol cu celebra pisică cu nouă cozi sau chiar se pedepsea cu spân zurare, conform delictelor înscrise în regulile militare. De aceea mulți dintre pirații secolelor al XVI-lea-al XVIII-lea
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
broderii, folosită de curtezanii secolului al XVIII-lea) și o pălărie de formă cilindrică. Soția domnului Pellegrini, pentru a nu fi mai puțin darnică decât soțul ei, i-a dăruit cizmele sale de mireasă. O marfă foarte fină și de aristocrați, care nu se potriveau nicicum unui tânăr licean. Don Scapini, care se comporta cu înțelegere și bunăvoință atunci când era nevoie să închizi un ochi asupra rezultatelor școlare neîncurajatoare, era foarte rigid când venea vorba de obținerea virtuților. Dându-și seama
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]