1,017 matches
-
tipuri de judecăți (cele transcendente, al căror obiect, de fapt, este transcendent, dar prezentat ca și cum ar fi un "fenomen", ceva care poate fi dat și în experiență). Statutul de instrument căpătat de cele două modele ale rostirii filosofice prin proiectul aristotelic al logicii-organon nu este astfel pus în dificultate: căci analitica și dialectica, deși par a-și fi pierdut funcția întemeietoare, constând în depistarea și respingerea greșelilor rezultate din aplicarea regulilor logice, prima prin analiza "elementelor" raționării, cea de-a doua
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tabela kantiană). Faptul acesta este plin de semnificații "critice"; el însuși stabilește o limită clară de semnificație, de aplicabilitate, a cunoștinței veritabile. Ne interesează însă aici doar sensul fundamental al adevărului, care, deja am constatat, este același ca pentru logica aristotelică, anume corespondența. Totuși, logica aceasta din urmă, socotește Kant, nu poate stabili decât regulile pur formale ale adevărului, ceea ce înseamnă că, din perspectiva sa, adevărul rămâne neîmplinit (cunoștința veritabilă, neconstituită). Regula care susține această funcție formal-logică este principiul contradicției, care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
membrilor unei serii", în sfârșit, "sinteza disjunctivă a părților într-un sistem".127 Într-un fel, conceptul condiționatului îl presupune pe cel al absolutului: oricare dintre cele trei sinteze reprezintă un absolut, însă un fel de absolut potențial, în concept aristotelic, referitor la ceva ce se poate îmbogăți continuu cu câte o unitate din sine, fără să ajungă vreodată la o împlinire. Kant gândește sinteza, așadar, nu asemenea unui dat absolut, a unui necondiționat împlinit în sine, autonom față de orice, separat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
criticii rațiunii pure", substratul reflecțiilor filosofului, în orizontul analiticii (transcendentale) și al dialecticii (transcendentale), este reprezentat de judecată, socotită și de Kant drept purtătoare de adevăr (de fapt, singura formă logică purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
realizat numai două secțiuni din prima parte 155 și putem înțelege că mai cu seamă partea a doua ar fi fost o "critică" deși nu în genul analiticii și dialecticii transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să credem că ar fi putut fi vorba, în partea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu în genul analiticii și dialecticii transcendentale kantiene, nici în cel al analiticii și dialecticii logice aristotelice a trei reconstrucții filosofice despre timp și ființă: schematismul și concepția kantiană asupra timpului, fundamentul ontologic al lui cogito sum cartesian și conceptul aristotelic al timpului. Proiectul întreg ne îngăduie să credem că ar fi putut fi vorba, în partea a doua, de o analiză pregătitoare a conceptului de timp, asemănătoare, formal, cu aceea, tot pregătitoare, a ființei din analitica existențială a Dasein-ului; sau
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cauză ar avea, potrivit lui Heidegger, puternice înrâuriri asupra demersurilor filosofice în genere. La prima vedere, ne aflăm în fața unui comentariu fenomenologic asupra problemei statutului copulativ sau/și existențial al lui "este" din structura judecății de predicație specifice logicii de tradiție aristotelică. În fond, este vorba despre o veritabilă reconstrucție ontologică a lui "este". Ceea ce înseamnă că mizele generale ale demersului sunt: necesitatea operării unei diferențe între sensul copulativ și cel existențial ale lui "este"; posibilitatea de a valorifica sensul existențial într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictatura judicativului, își face mai puțin mediat prezența în discurs, de fapt, în reconstrucția filosofică. Iar pentru o așezare a filosofiei heideggeriene pe firul reacției non-judicative, încadrată ea însăși, totuși, în orizontul dictaturii judicativului, am putea reveni la un gând "aristotelic" formulat în prima aplicație: diferența dintre gândirea-care-se-gândește-(numai)-pe-sine (nous) ca inteligență divină și gândirea care nu se gândește în mod absolut doar pe sine (cum este gândirea omului) constituie timpul însuși. Această din urmă gândire, care are ca model
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe gândul principiu al dictaturii judicativului: reflexivitatea Spiritului, împlinită prin cunoașterea absolută de sine a acestuia, spiritul fiind, în ultimă instanță, gândirea care se gândește doar pe sine. La Hegel putem recunoaște aspecte ale unei "metafizici a cunoașterii" de tip aristotelic, așa cum la Husserl, în Erfahrung und Urteil / Experiență și judecată, putem recunoaște o "rescriere" a Analiticii secunde, în partea sa care se ocupă de constituirea cunoștinței și, în acest context, de experiență. Aparent pe alte fundamente decât cele fenomenologice, ideea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și pot fi doar printr-un raport temporal, pentru că timpul este ființare ca atare și el obiectualizează: dar obiectualizează, necesarmente, judicativ, fiindcă el este doar corelatul obiectual al actului de a judeca (de "a lega" în forma judecății). Cu ajutorul conceptului aristotelic de ființă, putem spune că timpul este generalitatea fără gen, ceea ce oferă "existență de fapt", ființare, pur și simplu, fiecăruia dintre cei doi termeni, obiectualitate constituită deja în însuși topos-ul judecății, prin structura operațională a acesteia, care conține în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el este însăși această ființare a Celuilalt. Dar nu cumva sunt două timpuri, așa cum sunt doi subiecți? Potrivit "logicii" urmate până aici, da, sunt două timpuri. Și trebuie acceptat acest lucru, dacă timpul este luat și asemenea ființei și Unului aristotelic, ca o generalitate fără gen, altfel spus, ca "obiect" (oricare) constituit judicativ în poziția de subiect (oricare). În plus, timpul nu trebuie să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectivă a duratelor temporale umplute, constituite obiectual ("obiectiv"), este în fiecare clipă o structură retențial-protențială, ceea ce ar deschide ambele temporalități (ca limitații care nu limitează, cu o formulă noiciană) și ceea ce ar face cu putință anumite "achiziții" de felul habitualităților aristotelice (hexis). Dar "obiectivitatea" temporală a structurii retențial-protențiale nu este, cumva, susținătoare a timpului obiectiv? Și atunci, nu are și ea semnificație judicativ-constitutivă, ca un fel de "facultate" subiectivă? Dificultatea de a răspunde tranșant este legată de mulțimea sensurilor deschise aici
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
207; este vorba despre un context filosofic în care, prin cercetare aplicată, se încearcă formularea unui răspuns la o asemenea problemă. Cele două din urmă facultățile și habitualitățile sunt precondiții ale oricărui act omenesc. Chiar strict formal gândind, dincolo de contextul aristotelic, anume pornind de la simplul fapt al identității unui "ceva" care reușește să se raporteze la "alt-ceva", înțelegem de la bun început că acel ceva îl va primi pe alt-ceva la sine după propriile sale "forme" de preluare (poate, și de prelucrare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
recondiționată categoric și radical ca propoziție, enunțare, deși acest sens al ei, preeminent lingvistic, nu i-a fost nciodată străin, de la inventarea științei logicii de către Aristotel. Accentul mutat pe expresie -vizibil, cum arătam, încă de la formalizarea logos-ului în logica aristotelică, judecata fiind "enunțare" (logos apophantikos) provoacă "eliberarea" gândului (a elementului propriu-zis logic). Abia acum expresia (sau "formula", "carcasa lingvistică") are suficientă autonomie pentru a conta și fără conținutul propriu, "gândul"; deși, pe de altă parte, date fiind cercetările din filosofia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el, (numai) al acesteia. La o primă observație, din acest simplu fenomen al inversării relației de dependență dintre gând și expresie decurge, de fapt, ceea ce am putea numi "a doua formalizare a logos-ului" (după cea dintâi petrecută în logica aristotelică). Fiind a doua, formalizarea aceasta este, desigur, și mai adâncă decât cea anterioară. Conștiința evaluativă, care, pe baza unor scheme logice întemeiate în "principii logice", atunci când nu sunt chiar scheme ale acestora, operează autorizări judicative, își întărește aspectul operațional după
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
natură deschise în orizontul dictaturii judicativului. Pentru a parcurge și această ultimă parte a primului moment al reducției, trebuie să pornim tot de la Aristotel. Acesta socotește că există două situații extreme privind identitatea subiectului și a predicatului. De fapt, contextele aristotelice referitoare la această chestiune sunt mai degrabă ontologice; dar acest fapt nu are, deocamdată, importanță prea mare. În ultimă instanță, subiectul este un individual (tode ti), iar acesta nu poate avea și funcția de predicat într-o judecată. De asemenea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
desigur, în primul rând, în disciplinele instituționale ale dictaturii judicativului, analitica și dialectica. Înainte de a opera reducția în sensul "lucrării" timpului pentru recondiționarea (reconstituirea) elementelor aspectului formal al judecății (și al judicativului), se cuvine a face o trimitere către contexte aristotelice referitoare la individual și universal, fără a privi această operație ca un scop în sine. Pentru cel dintâi, un context semnificativ îl aflăm în Categorii, 2, 1b; 5, 2a 4b, unde Aristotel exprimă clar ideea "poziției" de subiect pe care
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în orizontul reducției judicative și condiție pentru tematizări și demersuri diverse în logică, filosofie, știință, ideologie etc. Dar aceasta înseamnă că trecerea nu are doar o natură logică; mai degrabă ea este de natură ontologică; și, de altfel, chiar contextele aristotelice în care se discută despre individual și universal, evocate mai devreme, conțin angajamente ontologice. Individualul ("individul") este, pentru Aristotel, substanța primă (prote ousia), singura ființare unitară și indivizibilă, ființarea-simplu-prezentă; am putea spune: faptul-de-a-fi-"acesta". Universalul nu este substanță nici măcar secundă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se ajunge la "ceva" propriu-zis, la "acesta", la faptul- de-a-fi-"acesta"; iar prototipul "acestuia" este subiectul, trecut de statutul de substrat (conceput ca un fel de "materie" încă "neformată", adică privată de formă, însă aflată în așteptarea acesteia, în termeni aristotelici, sau ca un fel de hyle neconstituit noetico-noematic, în sens fenomenologic). Sensul de substanță primă nu este posibil printr-un singur act de timporizare a subiectului judecății; printr-un asemenea act nu putem ajunge decât la sensul de substrat. Este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vol. I, Partea a 2-a, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979. (3) "Parmenides. Fragmente", în vol. Presocraticii. Fragmentele eleaților, Ed. bilingvă, trad. rom. D.M. Pippidi, Editura Teora, București, 1998. Pascal, Blaise, Pensées, Bookking International, Paris, 1995. Patzig, Günther, Silogistica aristotelică, trad. Dragan Stoianovici, Editura Științifică, București, 1970. Pârvu, Ilie, Posibilitatea experienței. O reconstrucție teoretică a 'Criticii rațiunii pure', Editura Politeia-SNSPA, București, 2004. Peters, Francis E., Termenii filosofiei grecești, trad. D. Stoianovici, Editura Humanitas, București, 1993. Platon, (1) The Republic of
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Mincu, Editura Pontica, Constanța, 1998. Vezeanu, Ion, "Dificultăți ale identității absolute: Leibniz și Frege", în Revista de filosofie analitică, Volumul IV, 2, Iulie-Decembrie 2010. Vieru, Sorin, " Note" la Gottlob Frege, Despre concept și obiect, ed. cit. Vlăduțescu, Gheorghe, Modernitatea ontologiei aristotelice: aristotelismul ca filosofie a individualului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983. Vlăduțescu, Gheorghe, Filosofia în Grecia veche, Albatros, București, 1984. Vlăduțescu, Gheorghe, Deschideri către o posibilă ontologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987. Vlăduțescu, Gheorghe, Bufnița Minervei, Editura Științifică, București, 2001. Vlăduțescu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Aristotle", § 9. 52 A se vedea și: Léon Robin, Le pensée grecque et les origines de l'esprit scientifique; Chapitre V, Première Partie: "Aristote", III., 1, 2. 53 Aristotel, Topica, 101 a; p. 8. 54 Günter Patzig susține că silogismul aristotelic, privit în el însuși, nu prin ceea ce a devenit el în "logica tradițională", de-a lungul timpului, nu este un raționament, ci o propoziție. Aristotel a cercetat, în urmare, deodată cu validitatea silogismului, adevărul propoziției pe care acesta o reprezintă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevărul), ceea ce ar însemna că cele două aspecte ale judecății (propoziției), cel formal și cel alethic, sunt atât de strâns legate, încât ar putea fi luate împreună și socotite, în mod necesar, doar în unitatea lor. Cf. Günter Patzig, Silogistica aristotelică; I, 2. 55 Cf. Topica, 100 a 100 b. 56 Cf. Ibidem, 101 b. 57 A se vedea, în acest sens, și Aristotel, De anima, Cartea a III-a. 58 Aristotel țintește către asemenea sensuri, de exemplu atunci când vorbește despre
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Vlăduțescu, O enciclopedie a filosofiei grecești, art. "ironie", pp. 326-327. 61 Cf. Despre interpretare, 4 6, 16 b 17 a. 62 Se cuvine a prezenta un punct de vedere care nu este în acord cu cel susținut aici, privind înțelesul aristotelic al adevărului. Trebuie totuși menționat că în contextul pe care îl voi reda, aparținând unei lucrări a lui Heidegger, adevărul este privit dintr-o perspectivă fundamental diferită față de cea construită aici și că, până la urmă, nu este afectat înțelesul său
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
186. 73 A se vedea: Analitica secundă, 100 a., și Nota 2, p. 190 (Mircea Florian). 74 "... știința constă în cunoașterea generalului ...". Aristotel, Metafizica, I (A), 1, 981 a; (1965) p. 51. 75 A se vedea Gh. Vlăduțescu, Modernitatea ontologiei aristotelice: aristotelismul ca filosofie a individualului. 76 Cf. Analitica secundă, II, 19, 100 a; p. 188. A se vedea și definiția inducției din Topica, I, 12, 105 a: "Inducția însă este ridicarea de la individual la general.", p. 25. 77 "Aristotel a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]