1,382 matches
-
Olympia, Nemea, Corint și Delphi, dar și de la Roma (ludi Capitolini) și Napoli (Isolimpiche). Ludus (pl. ludi): centrele de antrenament pentru gladiatori. Lusiari: gladiatori. Atleți care nu sunt gadiatori legitimi și, prin urmare, nu apar cu pieptul dezgolit, ci poartă armuri și tunici; participă la lupte „sportive“ cu arme care nu rănesc sau rănesc foarte puțin. Manipul: formație alcătuită din două centurii de câte 80 de soldați; prin urmare, un manipul are 160 de soldați, la care se adaugă subofițerii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
exercițiu, nu știe ce spune. A treia oară era cât pe ce să sufăr un atac de inimă. Fac fel de fel de exerciții fizice. Urc și cobor scări. Iau taxiuri și frecventez restaurante. Merg pe jos până la Butcher’s Arm și London Apprentice. Tușesc foarte mult. Borăsc destul de des, ceea ce, în mod sigur îți întoarce mațele pe dos. Strănut și beau cât cuprinde. Mă culc și mă scol, adesea de câteva ori pe zi... A, ai avut ocazia să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în toată acreala și electricitatea din atmosferă se făceau simțite fărâmele unei veselii disperate. Pe terasa Martinei sunt o mulțime de flori, în ghivece, hârdaie, în console. Flori mari, flori mici, roșii, albastre, cărora le dădeau târcoale albine grase, cu armuri la fel de bogate și strălucitoare ca pietrele întunecate de pe fundul râului. Metalice, superdinamice, aceste ființe de joasă înălțime roiau în jurul meu ca niște demoni complici, atât de grei încât, atunci când planau, păreau să atârne de fire invizibile. Mi-a făcut plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Odată cu ordinul dat, a pornit cu pas grăbit spre locul de adunare. S-a așezat în capul liniei care marca locul plutonului doi. Când a simțit că plutonul zbârnâie, a ieșit în fața lui: ― Pluton, v aliniați! Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! S-a întors energic la stânga și, cu pas de defilare, a pornit în întâmpinarea locotenentului Coasă. S-a oprit la patru pași în fața ofițerului și, cu o mișcare zvâcnită, a dus mâna la chipiu: ― Domnule locotenent. Plutonul doi, cu un
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ofițer a luat măsurile necesare pentru ca formația sa să fie aptă pentru a executa ultimul ordin înaintea prezentării raportului în fața comandantului... Când acesta a apărut în capul scărilor, a răsunat comanda șefului de Stat Major: ― Batalion! Drepți! Pentru onorrr, prezentați arm’!!! Toate mișcările curgeau cu țăcănit scurt, ca și cum cineva ar fi manevrat închizătorul unei puști... Șeful Statului Major a prezentat raportul cu glas amplu și sacadat. Apoi a însoțit pe comandant până în fața frontului. ― Bună ziua, ostași! - a salutat comandantul. ― Să trăiți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
plecate, trăind aceleași sentimente ca și dragul lor comandant... Dacă s-ar fi dat cuvântul unuia dintre cei concentrați, ar fi răspuns cu glas sugrumat de emoția trăirii momentului... În acea clipă, s-a auzit comanda: ― Drepți! Pentru onor, prezentați arm’! Un singur țăcănit a adus armele în cea mai frumoasă poziție „pentru onor”. ― Drum bun, ostași! ― Să trăiți, domnule locotenent colonel!!! - a bubuit ca niciodată răspunsul celor concentrați... Comandantul a rămas pentru câteva clipe cu privirea asupra lor. Parcă n-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
råsåritå într-un luminiș stråjuit de umbrele înalte ale copacilor, fulgerat de steluțe dånțuitoare, izvorâte din inimă unui foc rebel, altå datå arena uriașå, din piatrå, mișcându-și neclintirea în zbaterea flåcårilor din torțe, ori o salå imenså împånatå de armuri și trofee, sclipind palid precum sutele de lumânåri råspândite pe lângå pereți, ori mai încoace, în timp, chinuite, ascunse taverne, afumate, duhnind a licori fermentate, si acum spațiul unui teatru de varå. Diferite popasuri în care-și deschisese cartea, mereu
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1650]
-
fost, vreodată, desființat. Alexandru și Erina primiseră cu Îmbujorare această Înaltă dovadă de prețuire. Sfatul fusese Întrerupt de sosirea unei solii din partea regelui Ungariei, pe care Ștefan o primise pe loc. Pe culoarul din mijlocul sălii pășiră patru soli În armuri de argint, punând genunchiul la pământ În fața domnitorului. - Regele Matei Corvinul Îți trimite, prin noi, semn de pace și prietenie! spuse șeful soliei, ridicându-și privirile spre domnitor. Ștefan Îl recunoscu pe căpitanul de lăncieri Jan Jiskra, cel care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
scuturile. Nu era decât o incredibilă șarjă la sabie, care lăsa În urmă doar cadavre Însângerate. Nici un spahiu nu ajunse la malul Dunării. Ienicerii Încercaseră zadarnic să formeze careuri de apărare, protejate de sulițe. Sulițele erau rupte, scuturile erau sparte, armurile erau despicate de tăișul săbiilor. Ienicerii erau călcați În picioarele cailor. Din josul fluviului se auzea pârâitul gheții Împinse de navele ieșite la porunca voievodului. În scurt timp, nici un oștean otoman sau tătar nu mai era În viață. - Au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Puținii supraviețuitori crezuseră că retragerea cavaleriei e un semn de slăbiciune, dar după cincizeci de pași intraseră În raza de acțiune a arbaletierilor. Fusese un tir direct, fără boltă, cu săgeți grele, de oțel, care aveau forța de a străpunge armurile. Turcii nu aveau armuri. Fuseseră de-a dreptul spintecați. Nu fusese o luptă, ci un masacru. Peste valea morții se lăsase, apoi, o liniște grea, străbătută doar de croncănitul corbilor. Era deja după-amiază. Lumina zilei nu putea dura mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
retragerea cavaleriei e un semn de slăbiciune, dar după cincizeci de pași intraseră În raza de acțiune a arbaletierilor. Fusese un tir direct, fără boltă, cu săgeți grele, de oțel, care aveau forța de a străpunge armurile. Turcii nu aveau armuri. Fuseseră de-a dreptul spintecați. Nu fusese o luptă, ci un masacru. Peste valea morții se lăsase, apoi, o liniște grea, străbătută doar de croncănitul corbilor. Era deja după-amiază. Lumina zilei nu putea dura mai mult de trei-patru ore. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
plină de cadavre și, la vederea mantiilor albe cu semnul scutului și spadei, cerură să-l Întâlnească pe comandant. Doar zece dintre ei fură lăsați să ajungă În fața lui Angelo. Nici unul nu purta Însemne militare. Erau echipați de luptă, În armuri ale armatei transilvane. Angelo remarcă unul din cavaleri, cu plete negre, căciulă cu panaș, mustață deasă și ochi verzi, scormonitori. - Din câte am auzit, spuse comandantul Apărătorilor, cetatea Sabac a fost cucerită de un grup de oșteni travestiți În ieniceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iuți, majoritatea atât de iuți Încât nu puteau fi deslușite. Erau lovituri doar cu un deget sau cu două, la baza gâtului, sub nas, după ureche, erau lovituri cu pumnul Închis executate din Întoarceri, cu o forță copleșitoare, care spărgea armurile, rupea cotierele de oțel, străbătea platoșele din piele de bivol și ajungeau până În măruntaie (Midhat văzu chiar o lovitură de pumn care străbătuse platoșa unui Cuceritor, apoi spărsese oasele pieptului și ajunsese la inimă, pe care o scosese cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
apoi, Toranosuke a găsit altul pe mâneca lui Sengoku. În sfârșit, fiecare a început să spună că toți ceilalți sunt infestați și, în toiul discuției, când am venit aici să ne încălzim la foc, am găsit păduchi târându-se peste armurile tuturor. Și-acum au început să ne piște, așa că, vom masacra toată armata inamică. Ne vom dezinfecta rufăria la fel cum a fost ars Muntele Hiei! — Chiar așa? râse Hideyoshi. Cred că și păduchii s-au plictisit să fie asediați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi spart, lăsându-l să alunece pe o matcă fatală. În noaptea aceea, Mitsuhide dormi fericit. Poate datorită băii. Sau grație oaspetelui său neașteptat și atât de plăcut. Soldații se treziseră înainte de răsăritul soarelui, dăduseră de mâncare cailor, își îmbrăcaseră armurile, pregătiseră proviziile, iar acum, așteptau apariția stăpânului lor. În acea dimineață, trebuia să se adune la Templul Hoyo și să părăsească Suwa, îndreptându-se spre Kofu. Aveau să străbată drumul de coastă, pentru a se reîntoarce, în triumf, la Azuchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a le lega lacrimile într-un jurământ al sângelui, Saito Toshimitsu interveni cu cuvintele: — Cred că Domnia Sa și-a deschis inima în fața noastră fiindcă ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Avea rolul de-i înștiința pe principalii comandanți că țara era deja în mâinile lor și de a-i face să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. În umbra muntelui drumul se întunecase deja. Oamenii în armuri străbătură, într-un șir negru, satul Oji și, în sfârșit, ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala, dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE“ Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu același gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
al luncii. Ochii pătrunzători ai generalilor se întoarseră în direcția lui Genemon. Erau acolo Saito Toshimitsu, cu părul său alb ca promoroaca și Mitsuharu, a cărui față tragică semăna acum cu o mască. Împreună cu acești doi oameni, numeroșii membri în armuri ai statului major îl înconjurară pe Mitsuhide ca un zid de protecție. — Gengo, spuse Mitsuhide, în curând se va lumina de ziuă. Ia o companie și traversează primul râul. Pe drum, taie pe oricine care ar putea fugi printre rândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ușile de lemn, iar oțelul lucitor al vârfurilor lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc în apa noroioasă, cu miros viciat, de culoarea cernelei. Chiar dacă puteau să se ridice și să strige, tovarășii lor de deasupra nu se uitau în jos nici un moment. În Nishikikoji, trupele clanului Akechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]