1,796 matches
-
ambele fețe cu vise furate. Și iată-ne acum: eu, autor, colectând glorie și (mult mai mult) dispreț, nemaiîndrăznind să intru nopțile în nici un fel de ring, pentru nici un fel de rundă onirică. Ea, o necunoscută, un plic folosit și aruncat, în care poate au fost bani sau poate he roină. Amândoi am trecut deja de patruzeci de ani și (ca să citez din clasici) „amorul nostru nemuritor s-a dus dracului“... O rog pe D. - „Wherever she is“ - să accepte acest
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dimineții următoare, îmi venise un gând: dacă mă vor acuza de trădare?... De săptămâni în șir aveam senzația că eram sfâșiat, rupt de propria mea personalitate, de ideile și sentimentele care-mi compueau eul și zăceam parcă în bucăți dispersate, aruncate aiurea prin diverse colțuri de țări și nu stiam cum să asamblez la loc acest puzzel delicat. Atunci m-am pus imediat pe lucru: Ce interse comune au țările Uniunii Europene? Ce se află dincolo de aceste interese? Cine stă ascuns
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
Ea transcrise cuvintele într-un mic carnețel cu arc, în care își nota totul, ca să se informeze mai târziu. Neurologul făcea creierul să pară mai șubred decât vechile camioane de jucărie pe care Mark le asambla din bucăți de dulapuri aruncate și bidoane de detergent retezate. Dar cum rămâne cu treapta superioară...? Ce-i deasupra reptilei - un fel de pasăre? — Următoarea structură în ierarhie e mamiferul. Buzele ei se mișcau în timp ce el vorbea, îngânându-l. Nu se putea abține. —Și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nici înălțare. Există și atât. Oamenii n-au idei. Ideile au tot. La un moment dat se uită în jos și se vede pe sine, mâna lui, aruncând. Deci are mână, iar mâna poate prinde. Trupul lui, conturat prin mingea aruncată. Știe repetițiile. Chiar și fără el, sau fără ca altcineva s-o gândească. Mai trebuie să-și amintească și altceva. Altceva ca să salveze pe cineva. Mesaj disperat. Dar poate că nu mai disperat decât ăsta. Specialiștii în medicină năvăliră asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iarăși. Fac o singură buclă continuă și repetitivă de câmpii, munți, tundră, munți, câmpii, deșert, câmpii. Fără vreun semnal clar, stolurile astea urcă, într-o spirală lentă, coloane imense și șerpuitoare de curenți calzi pe care, dintr-o singură privire aruncată părinților săi, pasărea cea tânără învață să-i prindă în aripi. Odată, demult, pe când cocorii se adunau pentru călătoria lor de toamnă, au trecut pe deasupra unei fete din tribul Aleut care stătea singură pe o pajiște. Păsările s-au repezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când și cum îi vine : primul duș după venirea din maternitate e întrerupt la jumătate pentru că Eric începe să plângă. O prăjitură abia începută și lăsată. Sarmale aduse de mama, numai adulmecate. Propoziții începute și neterminate nicicând. Frânturi de gânduri aruncate cât colo, cu graba cu care împingi scaunul în spate ca să te ridici și să alergi la el că plânge. Noaptea, frântă și ea, brutal. Trezitul din 3 în 3 ore, cu lumina veiozei în ochi ca la interogatoriu, și
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
căutând să-i prindă privirea lui Gosseyn, își mișcă buzele și formulă cuvintele: "Lasă-l pe împărat să câștige". Aceasta era problema la care Gosseyn începuse să se gândească. Cum ar fi mai bine să procedeze cu băiatul? O privire aruncată împăratului îl făcu să observe ochii acestuia ieșiți în afară, cu fața foarte încordată. Era momentul să ia o hotărâre. Pufăind, Gosseyn își dădu drumul la respirație. Și aproape imediat băiatul făcu la fel. Dar țipă încântat: - Am câștigat! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
pantofi, se trezi întrebându-se ce s-o fi întâmplat cu costumul pe care-l purta în momentul când a fost transportat în capsula de la bordul navei străine. Oare să se afle un veston, pantaloni, cămașă, cravată, șosete și pantofi, aruncate grămadă, în holul exterior al biroului lui Gorrold? Aceasta era prima posibilitate. Greu de crezut că senzația de vârtej, care precedase momentul transferului afectase și altceva în afară de corpul său. În procesul de similarizare dodecimală al super-creierului său, hainele îl însoțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
văd conducînd la ușile duble decorate cu valuri de lemn. Mînerul rotund de alamă. În spatele lui, coridorul cu ușa spre vestiar. Bănci din lemn neșlefuit, care au fost, de o mie de ori, udate și uscate la loc. O cămașă aruncată, murdară, măturată într-un colț. O bucată de săpun uscat. Abur strecurîndu-se prin fereastra îngustă. O amintire stăruie în aer, o amintire cu etaje și ziduri, amintirea primului etaj, care nu mai există de cîteva zile. În realitate, n-a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
era solid și chel. Stătea cu mîinile încrucișate și capul dat pe spate, de parcă ar fi studiat un colț al tavanului. Cuvintele lui calme ajungeau în aceeași măsură la pacient, doctori, asistente, soră și studenții la medicină, deși privirea inteligentă aruncată vreunuia dintre ei venea să întărească o observație sau o întrebare. — Aici e un caz de infecție bronhică acută, bazată pe o slăbiciune cronică, posibil ereditară, pentru că sora tatălui a murit din cauza asta... Tu n-o să mori de asta. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
auzise povestea lor când avea șaisprezece ani și își promisese că nu se va mărita, însă apăruse Omar. Glasul lui și sprâncenele arcuite o făcuseră să își lase făgăduiala. Și-acum, uite că, la ani când bunică-sa se simțea aruncată ca o cârpă între vechituri, venise unul de un sânge cu ea, care îi șoptea: „Ești frumoasă“. Putea să îl creadă? Avusese femei cam câți sâmburi puteai număra într-un pepene - de ce-ar fi mințit-o? Doar că lumea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
unde fără-ncetare vei aștepta să vie la tine celălalt țărm, jaf veșnic voindu-te pentru păsări din cealaltă zare. Pe șaptezeci și șapte de uliți vei umbla desculț și cu capul gol: ce sămânță n-a fost în deșert aruncată? Ce lumină n-a fost în zadar cântată? L. Blaga, Cetire din palmă, din volumul Lauda somnului (1929) Copilul se naște cu liniile mâinii aprente, care dispar după moarte. Înțelegerea destinului, pitit între adânciturile palmei presupune o căutare a divinității
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
lumină, descifrarea unei serii de asemănări și deosebiri față de celelalte ființe/desculț și cu capul gol, cu lauda acelor, care folosesc limbajul vorbit și posedă imaginea sufletului/sămânță. Aflarea sorții/cetire în palmă devine o încercare a rodirii prin cântec/aruncată, cântată, puse sub semnul interogației asupra destinului/fortunei. Cred că mâna reprezintă idealul epocii contemporane, transmisia digitală fiind gata să creeze o altă lectură. Poemul compus de Lucian Blaga sugerează existența unui limbaj secret, încifrat în liniile palmei, trăsături sub
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
o rariște de brazi Și un ochiu voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată Pe cărare aruncată. Iar pe prispă singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. 84 {EminescuOpVI 85} Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: - Nani, nani
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
goale. Așa s-a dus Precum v-am spus, Și găsi pe Danciu paraleu Șezând călare pe ileu, Și era împodobit Cum n-ați mai văzut, Că avea un cumănac De cernovac, De cloaște căcat De nouă ani în pod aruncat. Când pe cap îl punea Pe umere se oprea, Să nu vre fi șolduros Vre trece până jos, Că era anume făcut pe isteție, De un meșter de blăstămăție Și era cu o mintie creață Toată închegată-n ață, Avea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mănâncă pe sub pământ. 244 Ca vârtejul de vânt, când pe mare se ridică, urcă apa în sus, și de sus jos o aruncă cu trăsnete și plesnete. 245 Ca cu praștia aruncă. 375 {EminescuOpVI 376} 246Ca ierburile prin gunoaie stau aruncate. 247Ca coasa ce jos aruncă orice-nnainte-i găsește. 248Ca peștele, când l-aruncă din undiță pe uscat. 249Ca frunzele, când așteaptă vântul la pământ să le arunce. 250Ca brazdele de pământ, ce s-aruncă de plug. 251Ca steaua la cei pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pin pod. 394Și coada securii face rău pădurii. 395Orbul își caută acul în aria cu paiele și surdul îl povățuește unde sună. 396 Sutele mărită slutele. 397 Fețișoara mărită fetișoara. CIMILITURI Doagă uscată In cui acățată. Bâtă măzărată In pod aruncată. (Porumb) Strigă cel cu un picior Nu mă lăsa cel cu două picioare Că mă mâncă cel cu patru picioare. Am o haită Și toată ziua latră, vara la soare. (Melița) 381 {EminescuOpVI 382} {EminescuOpVI 383} {EminescuOpVI 384} {EminescuOpVI 385
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
iar semințele ființelor vegetalo-electrice rodesc pe Pământ, cucerind oraș după oraș. Totul evocă atmosfera sumbră și terifiantă din The day of the triffids. Oamenii sunt neputincioși în fața multiplicării demente a structurilor ce iau în captivitate continentul nord-american. Nici măcar bombele atomice aruncate, ca un semn al disperării, nu mai pun zăgaz avansului implacabil. Rasă sângeroasă, locuitorii de pe Kurno sunt posedați de un instinct voyeurist al lichidării civilizațiilor. Ei urmăresc, pe ecranele lor gigantice, crepusculul atomic al Pământului cu aceeași fidelitate cu care
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
fiu primul. care s-o strige. Dar nu eram, cum crezusem, canalia cea mai ingenioasă. Ceilalți doi cardinali m-au întrecut. Ei au cerut ca papa Formosus să fie și despuiat de odăjdiile papale, să fie smuls din jilț și aruncat, gol, în groapa, comună. Când i-am auzit, să-mi vină rău, de ciudă că nu-mi trecuse și mie asta prin minte. Firește că propunerea lor a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu condamne un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mai dura asta? Gâfâia, trezindu-se în ceea ce părea a fi un colț dintr-o piață romană de mult îngropată. Se uită la cei doi stâlpi care aveau deasupra un portic. De-a lungul lui, două bucăți cubice de piatră, aruncate una peste cealaltă, ca și cum constructorii de acum două milenii ar fi lăsat pur și simplu sculele și și-ar fi abandonat munca. Auzea pași grei în spatele ei. Căuta o ieșire, dar nu vedea decât una. Cărarea se îngusta din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
să te descriu prietenilor mei din grupul de terapie colectivă. Lucrând în camera aceasta, izolându-te de societate. Mintea aceasta stranie, medievală, în mănăstirea ei. — Au fost fără îndoială intrigați, murmură Ignatius. Găsise ranița și îndesa în ea niște șosete aruncate jos, pe podea. În curând mă vor putea vedea în carne și oase. Așteaptă numai să audă despre torentul de ficțiuni plăsmuite de mintea ta! Ignatius căscă. — S-ar putea ca mama să-mi fi făcut un mare serviciu plănuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
trebuit să accepte ca dar elanul care mă lansa spre spectacolele de strip-tease permanent din Pigalle și strada Berri. Dacă, Împreună cu Tina, Îi dăruiam ceva tatei, era un simulacru al ortodoxiei lui. El hotăra că Îi semănam. Privirea acestui om aruncată asupra cuplului nostru era aceea a unui anexionist. Voia ca eu să știu la fel ca el - ba mai mult Încă: decreta că știam - că nu e de ajuns o Întreagă viață pentru a descoperi o singură ființă. Trebuia oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ocazia să vorbim de alte lucruri altă dată. Da, asta începea să semene a reconciliere. Îi arunca bătrânului om doar câteva firmituri crumbs de speranță, fără a se angaja pe sine la vreo concesie sau admitere. Câteva fărâme de speranță aruncate bătrânului nu l-ar pune în situația de a face concesii sau de a se resemna. Însă, desigur, știa că nu va scrie niciodată scrisoarea. Poate că investigatorul avea dreptate. Era prea mândru, la urma urmei. Adeseori se simțea umilit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
va mai cădea niciodată. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă în viață, când credem că totul e pustiit la picioarele noastre, dar apoi observăm că a mai rămas câte ceva, tot așa aici câteva fragmente împrăștiate, zdrențe murdare, resturi de materiale aruncate, cutii ruginite, scânduri putrede, o bucată de plastic pe care vântul o poartă de colo colo, ne arată că acest teritoriu a fost ocupat pe vremuri de așezări de proscriși. În curând edificiile orașului vor înainta ca o linie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de pe lumea asta, înseși cuvintele, care nu sunt lucruri, ci doar le desemnează cât pot de bine, și desemnând le modelează, chiar dacă au servit exemplar, presupunând că e posibil, sunt folosite de milioane de ori și tot de atâtea ori aruncate, dar apoi noi, umili, cu coada între picioare, precum câinele Găsit când îl apasă rușinea, trebuie să le luăm din nou, și ele lut călcat în picioare, frământat și mestecat, înghițit și scuipat, eterna reîntoarcere chiar există, domnilor, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]