1,401 matches
-
Testo, traduzione e commentario, Loescher, Torino, 1963. Cf. R. Macrides, P. Magdalino, „The Architecture of Ekphrasis: Construction and Context of Paul the Silentiary’s Ekphrasis of Hagia Sophia”, în Byzantine and Modern Greek Studies 12 (1988), pp. 47-82. CAPITOLUL XVIII ASCEZĂ ȘI SPIRITUALITATE îN SECOLUL AL V-LEA GREC ȘI îN PRIMA JUMĂTATE A CELUI DE-AL VI-LEA 1. Monahismul egiptean: deșertul Sceti în secolul al V-lea Două mari așezări monastice din deșertul egiptean își începuseră existența în anii
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fără să aibă totuși o formulă bine definită pentru a exprima raportul dintre acestea. în scrisorile 323-324 îl pune în gardă pe Chiril, probabil în timpul tratativelor cu antiohienii, în privința pericolului îndepărtării de tradiția lui Atanasie. Pentru Isidor, sărăcia voluntară și asceza transformă viața monahală în împărăția lui Dumnezeu (I, 129), iar filozofia ucenicilor Domnului (I, 63) și fecioria sînt superioare căsătoriei așa cum cerul e mai presus de pămînt, iar sufletul e superior trupului (IV, 192). Totuși, viața de călugăr nu deplină
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să treacă drept rezultat al propriei investigații. El nu intenționează să ne ofere o istorie organică a monahismului, ci o serie de portrete de indivizi și de grupuri, menite să ne transmită tensiunea lor spirituală și să constituie exemple de asceză și de viață spirituală; acestea se înșiră unele după altele și nu sînt legate între ele decît prin firul vieții lui Palladius - despre care am vorbit -, de altfel implicit și destul de firav. Numele celor mari (Didim cel Orb, cap. 4
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
apoftegmele. Stilul e simplu, viu, colocvial; în special capitolele despre pustia Nitriei sînt bogate în detalii concrete și colorate, izvorîte în mod evident din experiența directă a autorului. Partea consacrată deșertului Sceti e mai dramatică; regiunea era renumită pentru severitatea ascezei practicate acolo. Palladius povestește că la Sceti a fost atît de chinuit de patimi, încît s-a gîndit să renunțe la viața în deșert (cap. 23). Totodată, în această parte, el insistă foarte mult asupra acțiunii diavolului, de exemplu în
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
asupra acțiunii diavolului, de exemplu în luptele cu necuratul ale lui Natanael (cap. 16), Macarie din Alexandria (cap. 18) sau Moise (cap. 19). Pe de altă parte, Palladius nu se ferește să critice defectele crora le poate da naștere uneori asceza, înainte de toate trufia, cum este cazul în povestea lui Valens din cap. 25. S-a discutat despre valoarea istorică a acestei opere; lăsînd la o parte unele erori de cronologie și de detaliu, credibilitatea lui Palladius este în general evaluată
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al VI-lea sînt unele scrisori (600-607) în care Varsanufie și Ioan îi răspund unui călugăr care a citit scrieri ale lui Origen, Didim și Evagrie; Varsanufie încearcă întîi să-l convingă pe acesta să se ocupe mai degrabă de asceză, în timp ce Ioan precizează că e utilă lectura anumitor părți din opera lui Evagrie. Cînd călugărul obiectează că unii Părinți acceptă Centuriile gnostice ale lui Evagrie, Varsanufie precizează că și Sfinții Părinți pot greși cînd se raportează doar la tradiție. Unele
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ajutor pentru cunoașterea vieții spirituale din deșert sub toate aspectele ei, în raport cu problemele concrete ale indivizilor. Varsanufie declară că omul trebuie să trăiască sub domnia harului, nu a legii, dar nu refuză să dea instrucțiuni echilibrate și moderate pentru practicarea ascezei. în ansamblu, Ioan se ocupă mai ales de detaliile practice și ajunge chiar să explice, dacă e necesar, răspunsurile precedente ale lui Varsanufie unor destinatari care nu au reușit să le înțeleagă. Amîndoi, din cîte se pare fără să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
găsite. Așadar, materialul disponibil e departe de a reda ansamblul doctrinei autorului, reproducînd doar o parte a acesteia, care este, în plus, rezultatul unei selecții întîmplătoare. învățăturile sînt niște „conferințe”, adică discuții pe teme cu caracter spiritual, legate de itinerarul ascezei monastice: renunțarea, umilința, conștiința, teama de Dumnezeu, interdicția de a-ți urma propria judecată, aceea de a judeca etc. Ele au fost notate de ascultători și apoi redactate, deși nici cei care le-au transcris nu au fost mînați de
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Dorotei, dar a fost inspirată de el, este Viața lui Dositei, un tînăr, fost soldat, care venise la mănăstirea condusă de Serid și fusese dat în seama lui Dorotei; trăise acolo cinci ani, pînă la moartea sa, făcînd exerciții de asceză severă și de renunțare la propriile dorințe; era, într-un fel, un model de viață spirituală conform cu cel propovăduit de învățăturile lui Dorotei. Bibliografie. L. Regnault, J. de Préville, Dorothée de Gaza. Oeuvres spirituelles (SChr 92), Cerf, Paris, 1963 (text
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
încă nu fusese influențat de Evagrie. în orice caz, scrierea pare să, aparțină autorului Comentariului la Cîntarea Cîntărilor (cf., infra); această carte biblică este citată de mai multe ori, iar Cînt. 1, 10 este comentat în mod asemănător. Discursul despre asceză începe cu un reproș la adresa călugărilor care, împinși de vanitate și de dragostea de cele lumești, trădează adevăratul sens al vieții monastice, căutarea și practicarea adevăratei filozofii, după exemplul lui Cristos, pentru a ajunge la contemplație. O secțiune importantă este
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
separat de cercul persoanelor inutile, retras în solitudine, desprins de lucrurile sensibile și de senzații, sufletul poate atinge starea de contemplare a inteligibilelor. Mai ales aceste ultime teme sînt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe elemente comune cu scrisorile și pare, așadar, că trebuie atribuit aceluiași autor. începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la Discursul despre asceză, constituind, evident, continuarea acestuia. Nilus discută aici cele trei tipuri de sărăcie. Primul corespunde stării
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceste ultime teme sînt o dovadă a notabilei influențe a lui Evagrie Ponticul. Discursul despre asceză are multe elemente comune cu scrisorile și pare, așadar, că trebuie atribuit aceluiași autor. începutul tratatului Despre sărăcia de bunăvoie trimite la Discursul despre asceză, constituind, evident, continuarea acestuia. Nilus discută aici cele trei tipuri de sărăcie. Primul corespunde stării naturale a omului, cînd acesta nu era nevoit să-și facă griji legate de viața materială și se dăruia în întregime lui Dumnezeu, în care
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
element al textului o cît mai mare bogăție de semnificații. Cîntarea, în care mirele e, firește, Cristos, este o profeție a istoriei mîntuirii, iar mireasa este sufletul care se înalță spre contemplarea lui Dumnezeu, punctul de vedere fiind cel al ascezei monastice. Această concepție asigură unitatea operei, care nu se poate înscrie nici într-o tradiție exegetică bazată pe litera textului (de tip antiohian) și nici într-una bazată pe alegorie (de tip alexandrin). Am semnalat faptul că acest Comentariu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
-lea. Clarificarea situației operelor lui Nilus nu a fost însă terminată și este complicată de textele lui Nilus transmise în alte limbi, în special în siriacă, în care s-au păstrat culegeri de maxime și o versiune a Discursului despre asceză care prezintă afinități, dar și diferențe sensibile, în raport cu textele grecești. Operele cîtor autori au ajuns să fie reunite în corpusul lui Nilus? Bibliografie. Ediția textelor în PG 79. Ediții critice există doar pentru Narrationes referitoare la Nilus Sinaitul, sub îngrijirea
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nil d’Ancyre. Commentaire sur le Cantique des cantiques I (SChr 403), Cerf, Paris, 1994. Pentru scrierile în siriacă, ed., intr., trad. it. P. Bettiolo, Gli scritti siriaci di Nilo il Solitario, Peeters, Louvain-la-Neuve, 1983. - Trad. it. a Discursului despre asceză coordonată de C. Riggi, Nilo di Ancira. Discorso ascetico, Città Nuova, Roma, 1983. - Studii: e încă important K. Heussi, Untersuchungen zu Nilus dem Asketen (TU 42/2) Hinrichs, Leipzig 1917. H. Ringshausen, Zur Verfasserschaft und Chronologie der dem Nilus Anciranus
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Evagrie, iar nr. 8 și lui Marcu Monahul. în greacă, limba originară, au rămas doar nr. 5 și 7, celelalte păstrîndu-se doar în traducere siriacă. Sînt scrieri adresate unor călugări, străbătute de o spiritualitate simplă și de moderația în asceză. Nr. 4 și 8 tratează teme cristologice; nr. 3 critică obiceiul de a întîrzia botezul pînă în momentul morții. Cine e autorul, sau cine sînt autorii acestor tratate? J. Lebon, într-un studiu publicat postum prin grija lui A. van
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unui alt Marcian, călugăr mai întîi la Ierusalim, apoi la Betleem; inițial anticalcedonian, apoi adept al calcedonismului începînd cam din 480, a murit la 23 noiembrie 492. în două manuscrise, lui Marcian din Betleem îi este atribuit un Discurs despre asceză și multe alte lucruri, transmis printre operele lui Nilus, iar sub numele lui au circulat și alte fragmente; unui Marcian i-a fost atribuit în tradiția manuscrisă și un opuscul Despre toate armele, închinat călugărilor, existent și în corpusul grec
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
al V-lea (cf. p. 000); există apoi un manuscris siriac datat 534, care conține traducerea operelor sale. Marcu trebuie situat așadar între 400 și 530. Polemica implicită din scrierile sale împotriva messalienilor (tendință monastică ai cărei adepți vedeau în asceză și mai ales în rugăciunea continuă calea pentru a ajunge la eliberarea de patimi, care ar fi făcut păcatul imposibil) nu ne ajută prea mult; e adevărat că messalienii, cunoscuți începînd din 360 în Mesopotamia, s-au răspîndit foarte mult
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
lui Pofiriu din Gaza. Acesta, născut la Tesalonic într-o familie de creștini prin 347, a plecat, în jurul vîrstei de 25 de ani, în deșertul Sceti, apoi s-a dus în Palestina, unde a continuat să ducă o viață de asceză severă. S-a stabilit apoi la Ierusalim, unde episcopul Ioan l-a hirotonit preot prin 392; în 395, la moartea lui Enea din Gaza (cf. p. 000 și urm.), a fost uns de Ioan de Cezareea episcop al acelei cetăți
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Ierusalim pentru a asista la sfințirea noii biserici a Sfintei Maria. La începutul anului următor, i-a cerut un sfat lui Ioan Isihastul din Marea Lavră, care i-a sugerat să intre în mănăstirea lui Eftimie; Chiril, dorind o asceză mai severă, a intrat în mănăstirea lui Calamon, lîngă Iordan, însă nu a putut suporta acel regim de viață și curînd s-a îmbolnăvit; influențat și de un vis, în iulie 544 a intrat în lavra lui Eftimie. A rămas
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adevărul este, poate, dincolo de lume, la trezirea din acest vis care este viața (după Calderón) sau la trezirea din ațipirea provizorie care, după Leibniz, este moartea. Astfel, fastul lumesc al teatrului, ce poartă în sine conștiința propriului caracter iluzoriu, pregătește asceza poetului mistic (¿Ques es la vida? Una ilusion,/ Una sombra, una ficcion, / Y el mayor bien es pequeño; / Que toda la vida es sueño; / Y los sueños son"Calderón, Teatro// Ce este viața? O iluzie?/ O umbră, o ficțiune?/ Și
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
trebuie să‑și dorească să‑L urmeze pe Hristos În crucificarea La originile bolii 21 propriei lor naturi denaturate de păcat, să participe la viața liturgică a Bisericii și să se Împărtășească de Tainele sfinte, precum și să se angajeze În asceză personală, arătându‑și astfel dispoziția pentru a deveni receptivi la slava vindecă‑ rii și la implicarea personală În lucrarea hristologică de restaurare a naturii la starea sa originară. Pe lângă toate acestea, Sfântul Vasile cel Mare, cu spiritul său judicios și
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
cel mai bun medicament În orice Încercare a noastră este cuge‑ tarea la Încercările cu mult mai mari prin care au trecut semenii noștri și mai ales sfinții Bisericii noastre. Din scrierile proprii Spiritualității Ortodoxe aflăm că asumându‑ne noi asceza, nevoințele trupești și sufletești, ne Îndreptăm pornirile rele și ne despătimim, curățind orice urmă a răului din noi. Greutatea și durerea nevoinței duce la o stare de acalmie, de liniște, de pace și bucurie, de nădejde și de putere În
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
orice urmă a răului din noi. Greutatea și durerea nevoinței duce la o stare de acalmie, de liniște, de pace și bucurie, de nădejde și de putere În a răbda. Atunci când creștinul nu se nevoiește, nu practică nici un fel de asceză, spre purificarea și folosul trupului și a sufletului, Dumnezeu Îngăduie să fie supărat de vreo boală, ori de vreo Încercare, necaz etc., toate acestea din prea multa Lui iubire față de om, nu spre chinuirea omului, nici pentru a‑l face
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
iubire față de om, nu spre chinuirea omului, nici pentru a‑l face să sufere, ci cu scopul de a‑l ajuta, ca, prin boală, Încercare ori necaz să se ridice acolo unde ar fi ajuns dacă și‑ar fi asumat asceza. Iar dacă omul este credincios și virtuos, el se folosește de boală ca să se cunoască pe sine, să‑și cunoască posibilitățile, limitele umane. 28 Suferința și creșterea spirituală O perioadă de suferință fizică poate fi pentru o persoană un prilej
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]