6,930 matches
-
replică memorabilă, apoi, Înainte să Închidă ochii, adăugă Încet: Între timp, fii deștept: prefă-te că ești prost. Luat prin surprindere, m-am uitat la el cum ațipește, În timp ce marele Rigoberto Își punea sentimentele pe tavă, plângându-se de condițiile aspre ale vieții de oraș: Zgomot, revoltă și agitație, gesturi bruște și tropot: În orașul de azi e loc pentru tot Brusc, auzi un țipăt - e curajos sau tont Ah, cine poate spune dacă e soare sau potop? Ce mai insinua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că folosise bluza pe post de ambalaj pentru un obiect. Golind conținutul, Îl puse pe masa de scris. Era un căluț - Înalt de aproximativ douăzeci de centimetri, cioplit din lemn și vopsit În alb. Pentru coamă au fost folosite fire aspre, negre de păr de cal, dar coada lipsea. Mi se părea vag cunoscut. — Era cumva pe raftul din camera de zi? — Exact. Sub reproducerea cu femme fatale, aia chiar lângă picup. I-am explicat că, dacă se referea la femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi văzută. Eminența cenușie a orașului era mai tânără decât mă așteptam, În jur de treizeci și cinci de ani, maxim patruzeci, și avea o Înfățișare cât se poate de mediteraneană. Pielea nu-i era nici prea Închisă, nici prea deschisă, chipul aspru, cu buze groase și sprâncene bine conturate. Privirea alertă, dar indiferentă, nasul proeminent, prefera să-și aranjeze cărarea Într-un stil sobru, ca bărbații. Dar cea mai impresionantă era cicatricea: pe partea dreaptă a feței, o linie aproape verticală se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tocmai ce răsărise deasupra clădirii de vis-a-vis. Chérie dădu din coadă, dar nu se clinti. În curând am adormit amândoi și eu, cel puțin, m-am scufundat Într-un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit o limbă aspră care-mi explora fața. Când Heino a reușit să-și alunge pudelul curios, mă anunță că se gândise să-și viziteze mama, Împreună cu Boris. M-ar fi deranjat să am grijă de prăvălie cât timp erau plecați? Clienții veneau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ne zărești buluciți claie peste grămadă în cabinele noastre, icnind și gemând și plângându-ne de milă, ai să ne zărești pe noi, feciorii triști și înlăcrimați ai unor părinți evrei, bolnavi până-n măduva oaselor din pricina ruliului de pe aceste mări aspre ale culpabilității - cam așa mă imaginez câteodată pe mine și pe tovarășii mei de văicăreală, melancolie și deșteptăciune, înghesuiți tot în cabinele de clasa a treia și, vai, bolnavi, chinuiți de boală, strigând în răstimpuri, când unul, când altul, ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rău? Trebuie să le spun că-s pe cale să facă o greșeală. De bună seamă că n-au de gând să mă trateze ca o bandă de huligani antisemiți. — Pardon, fac eu și mă strecor printre ei cu o mină aspră pe chipu-mi cuprins de paloare. Unul din ei strigă în urma mea: — Domnu’, cât e...? la care eu iuțesc pasul și-o țin într-un ritm alert spre hotel, fără să pot înțelege ce le-o fi venit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
subțire se trezi o clipă doar ca să se plângă: „Berea aia pe care mi-ai adus-o. M-a terminat. Stomacul mi-a luat-o razna“. Pe locul din fața ei, soțul stătea și zâmbea; Își freca c-o mână bărbia aspră, trăgând cu coada ochiului la fata În balonzaid alb, care se Întinsese pe banchetă, atingându-i cu picioarele cealaltă mână. Myatt se opri o clipă și-și aprinse o țigară. Îi plăcea figura subțiratică a fetei și fața ei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dorească nimic În schimb. Parcimonia era ceea ce se reproșa În mod tradițional celor din rasa lui, iar el Îi va demonstra unui creștin cât de nemeritat era acest reproș. Patruzeci de ani În deșert, departe de mana Egiptului, aduseseră obiceiuri aspre, curmalele numărate și apa tezaurizată. Nici cei o mie de ani În deșertul lumii creștine, unde doar comoara ascunsă e În siguranță, nu Încurajaseră lipsa de reținere. Dar lumea se schimba. Deșertul Înflorea. Ici și colo, În colțuri depărtate, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu tine! Când aproape că ajunse În pragul gării, intră Într-o băltoacă. — Oh, uite ce-am făcut acum! Cât sunt de neîndemânatică! Să-ți stropesc cu noroi un costum frumos și nou ca ăsta! Cu mâna ei mare și aspră, cu inel cu sigiliu pe degetul mic, Începu să-i perie fusta lui Janet Pardoe. — Oh, pentru Dumnezeu, lasă asta, Mabel! spuse Janet. Dispoziția domnișoarei Warren se schimbă. Se Îndreptă și se puse În drum. Spui că-s beată. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
n-ar fi depus niciodată mărturie. Ce contau pentru el Kamnetz sau copilul? A fost de-o naivitate prostească. O pală de aer rece intră prin ușa deschisă și-l făcu pe doctor să aibă un frison. — E o noapte aspră, spuse el. Ea lăsă remarca să treacă, cu un gest din mâna-i grea. Gândiți-vă că de fapt n-a murit, spuse ea cu venerație. În timp ce juriul se retrăsese, el ieșise afară din clădirea tribunalului pe sub ochii polițiștilor. Aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui calități erau tinerețea și banii, dar era suficient ca să atragă privirile lui Janet, se gândi Mabel Warren cu amară pricepere. — Știi că acesta-i adevărul! spuse ea, furioasă fără motiv. Mai frânse o chiflă cu mâna ei mare și aspră, În timp ce emoția Îi creștea grotesc, lucru de care Își dădea seama. — O să mă uiți Într-o săptămână. — Nici vorbă să se-ntâmple așa ceva, dragă! Ție-ți datorez tot ce am. Cuvintele n-o satisfăcură pe Mabel Warren. Când iubesc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
În fața unei oglinzi, ar fi avut o percepție mai puternică a unei minți străine de la imaginea de-acolo, dar nu satisfacția a ceva frumos, se gândi domnișoara Warren. N-avea nici un sens să se gândească la sine, la părul ei aspru, pleoapele roșii și vocea insistentă și discordant de masculină. Nu exista nimeni, nici măcar tânărul evreu, care să nu-i fi fost rival. Când ea nu va mai fi, Janet Pardoe va rămâne pentru un scurt interval de timp un frumos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cealaltă Încăpere. Un soare palid se strecura oblic prin geam și atingea cutiile și cuferele stivuite dincolo de tejghea. Ninici ridică paharul și funcționarul de la mesagerie rămase cu un deget pe pachetul de cărți, așteptând. — Alo, alo! mugi Lukici cu voce aspră. Cu cine doriți? Telegraful? N-am auzit nimic. Am o groază de lucruri de făcut În stația asta. Spune-i femeii să-și trimită telegramele la ore rezonabile. Ce anume? Vocea lui se schimbă brusc. — Vă rog să mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vadă ce poate face. Ea se duse până la ofițer și-l atinse pe braț. — Trebuie să plec cu trenul acesta, spuse ea. Trebuie neapărat! Înțelegeți-mă, vă rog! El se scutură, eliberându-și brațul, și o repezi pe un ton aspru și precis, iar pince-nezul lui se mișcă În sus și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
te voi ruga să-mi dai drumul“. Iar fata spune: „Dacă latră câinii, stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine și vom pleca Împreună În livada de la capătul grădinii“. Cântă primul vers cu o voce puțin aspră, din lipsă de exercițiu. Josef Grünlich, așezat În colț, se uită mânios la cântăreț, În timp ce Coral stătea lângă soba rece și ascultă cu surprindere și plăcere, pentru că acum doctorul părea a fi mai tânăr și mai plin de speranță. — „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se arătară părinții lui, cu fețele Încrețite a râs, fără a mai fi intimidați de omul cel educat, de doctor, de cel aproape domn. Apoi, cu o voce ceva mai Înaltă, el cântă partea fetei. Glasul Îi era mai puțin aspru și s-ar fi putut să fi fost cândva frumos. Unul din soldații de pază veni la fereastră și privi Înăuntru, iar Josef Grünlich Începu să plângă Într-un mod absurd, teutonic, gândindu-se la orfanii din zăpadă și prințesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
să-și piardă capacitatea de-a o impresiona. Nu mai era mortul Înspăimântător, așa că Îi examină fața mai Îndeaproape decât Îndrăznise vreodată Înainte. Manierele dispăruseră o dată cu viața. Băgă de seamă pentru prima oară că fața lui avea trăsături curios de aspre. Dacă n-ar fi fost atât de suptă, ar fi fost respingătoare. Probabil că doar Îngrijorarea și hrana pe sponci Îi dăduseră aerul de inteligență și o anumită sensibilitate. Chiar și după moarte, sub lumina albăstruie și pâlpâitoare a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Împușcătura. Soldatul o scutise să vadă așa ceva, dar n-o putuse scuti de ceea ce vedea cu imaginația. Ea se ridică și alergă spre ușă, vomând În timp ce alerga. Se așteptase să simtă ușurarea oferită de Întuneric, așa că atunci când dădu de strălucirea aspră a farurilor de-afară, simți parcă o lovitură În țeastă. Se rezemă cu fruntea de ușă și Încercă să se liniștească, simțindu-se infinit mai singură decât atunci când se trezise și-l găsise pe doctorul Czinner mort. Dorea cu disperare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
bătrîne, întinzînd mîna pe lîngă umărul Letiției, spre oblonul ridicat. Vreau să-l țin în brațe strînge bătrîna cu amîndouă mîinile coșul de nuiele, acoperit cu o broboadă. Ne incomodați, de ce nu vreți să înțelegeți?! Ce-i în coș? Tonul aspru al șoferului și, mai ales, întrebarea o sperie pe bătrînă, care se retrage, merge la burta mașinii, bagă coșul într-o margine, face un gest de mîngîiere cu palma pe sub broboadă murmurînd ceva, după care se întoarce să urce. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-mă să-mi termin țigara înlătură ea mîna lui Radu, cu un gest scurt, care aduce, brutal și penibil, în mintea bărbatului imaginea piciorului vacii lovind găleata pusă sub ugerul plin, imediat ce țăranul atinge țîța umflată de-atîta lapte, cu degetele aspre, neunse cu seu ori umezite în apa caldă adusă pe fundul găleții. Păstrează-te, încearcă s-o dreagă femeia ai auzit doar ce-a spus profesorul. Radu îi aruncă un zîmbet echivoc, așază cafeaua lîngă telefon și se retrage pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
alb s-a așezat într-un scaun, îndesîndu-și mai bine mănușile pe degetele desfăcute larg. Permiteți? întrebă actorul, arătînd spre celălalt scaun al mesei. Ții cu tot dinadinsul să fii obraznic în orice împrejurare? îl măsoară femeia cu o privire aspră. Atîtea scaune sînt libere. Dar sînt prea departe de sobă. Vă rog! se înclină actorul, așezîndu-și geanta pe masă, apoi, peste ea, cu grijă, revista și ziarele. Arhitectul se plimbă încet prin toată sala, cercetînd-o atent, încuviințînd uneori prelung vreunei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Un moment! răspunde aspru Maria, grăbindu-se să ascundă aparatul telefonic. Da, intră zice după ce răsucește cheia. Ce-i, draga mea? Nimic; venisem să-ți spun că-i aproape opt murmură fata cu o voce seacă, lovită neplăcut de tonul aspru al maică-si și de prezența cheii în ușă. Scuză-mă! spune, întorcîndu-se. "Cui naiba semeni, că te faci tot mai rea" gîndește Maria, privind lung în urma fetei, apoi, ca trăsnită, rămîne cu privirea în gol: "Cum adică "pui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prețuiești opiniile. Un ochi grăbit, o privire de suprafață ar face imediat asemănarea între asistentă și Maria Săteanu, ca între două haine cusute la fel, dar pe care le deosebești imediat ce prinzi stofa între degete și-o pipăi; Maria este aspră, n-are nimic din catifelarea celeilalte; pînă și cultura doctoriței este o formă de spoială, o acumulare care nu a schimbat nimic în sufletul ei, dovadă întrebarea pusă lui Mihai dacă vrea să asculte o sîrbă... "Ce caut eu aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-și acopere picioarele goale cu colțul unei pături. Bătrîna cu ochelari, așezată lîngă soț, uită să mai clatine din cap, dar continuă șirul de oftaturi prelungi. Nina, întinsă, învelită pînă la brîu cu o pătură mai veche, roasă și aspră, își îndeasă cu putere tîmpla sub coasta actorului, simțindu-se mai în siguranță cînd mîna acestuia, cu degetele desfăcute, i se oprește în părul de la ceafă, ca un paravan între capul ei și zidul rece. În brațele tatălui, unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
realitate -, dar, venită totuși aici, spune pe un ton grav te asigur că nu vom începe o slujbă pe care s-o sfîrșim în zori, deși asta ți-i obsesia. Ochii ei, amețiți deja de băutură, rămași însă reci și aspri, se ridică spre Mihai: M-am simțit cu atît mai jignită mereu, cu cît tu, știindu-mă mama Doinei... Mama Doinei! exclamă Mihai furios. Mai degrabă aș fi jurat că-i ești soră, decît... Maria face un gest brusc, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]