KorAP: Find »[drukola/base=auxiliar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...335 >

8,361 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

formulată de Belletti și Rizzi (1988)25, care au demonstrat că verbele din clasa frighten și inacuzativele nu se comportă la fel în privința selecției auxiliarului și a cliticizării prin ne, precum și pe cea a lui Burzio (1986), conform căruia selecția auxiliarului essere poate fi determinată de prezența/absența unui subiect de adâncime, nu de existența argumentului extern (ceea ce ar deosebi verbele psihologice de inacuzative). Pesetsky (1995: 19) comentează analiza inacuzativă a verbelor cu obiect Experimentator, din structuri de tipul: Bill was

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
John 'John s-a îngrijorat din cauza televizorului'/' Televizorul l-a îngrijorat pe John'. Pesetsky (1995: 19) are în vedere analiza lui Burzio (1981), care distinge pentru italiană între clasa verbelor de tip piacere (pe care le consideră inacuzative pentru că selectează auxiliarul essere) și a celor de tip preoccupare (pe care le consideră inergative pentru că selectează auxiliarul avere), despre care afirmă (Pesetsky 1995: 51) că este corectă dacă interpretarea tradițională a selecției auxiliarului este corectă. Pesetsky menționează un argument suplimentar, preluat de la

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tip piacere (pe care le consideră inacuzative pentru că selectează auxiliarul essere) și a celor de tip preoccupare (pe care le consideră inergative pentru că selectează auxiliarul avere), despre care afirmă (Pesetsky 1995: 51) că este corectă dacă interpretarea tradițională a selecției auxiliarului este corectă. Pesetsky menționează un argument suplimentar, preluat de la Cinque: argumentul postverbal în nominativ al verbului piacere, ca și argumentul postverbal al inacuzativelor, acceptă cliticizarea prin ne (care trebuie acceptat cu rezerva relevanței cliticizării prin ne ca test pentru inacuzativitate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Abraham (2004) adoptă o poziție radicală, susținând că noțiunile de ergativitate/ inacuzativitate nu se pot aplica pentru limbile care au distincții aspectuale de perfectivitate, pentru că inacuzativele sunt intranzitive perfective. Dacă pentru neerlandeză și germană diagnosticele inacuzative (toate derivate din selecția auxiliarului) sunt mai clare, pentru engleză nu s-a făcut o listă exhaustivă a predicatelor ergative. Abraham (2004) sugerează că ergativitatea verbală este un epifenomen al perfectivității, cel puțin în limbile care au semne morfologice ale perfectivității. Reinhart (1991: 1; 1996

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
4, 8.2.) au demonstrat că, așa cum se așteptau autorii, copiii ruși folosesc pentru verbele inacuzative din limbajul adulților verbe inergative omofone. În plus − așa cum au arătat Pesetsky (1981) și Borer și Wexler (1992) −, copiii se pare că învață selecția auxiliarelor (în limbile în care aceasta există) pentru fiecare verb în parte, fără să o pună în relație cu tipul sintactic sau semantic al verbului. Concluzia mai generală este că structurile creierului care reprezintă GU sunt supuse unui proces de maturizare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ebraică), deloc (engleză). Reinhart (1996: 13) își propune să demonstreze că reflexivele nu sunt inacuzative, împotriva a ceea ce susținuseră Marantz (1984), Grimshaw (1982, 1990), Bouchard (1984)121, Kayne (1988), Pesetsky (1995), Sportiche (1998): derivatele reflexive sunt inacuzative (argumentul fiind că auxiliarul a fi apare în limbile romanice cu inacuzative și cu reflexive). Reinhart (1996) formulează două generalizări privind legătura dintre intrările lexicale și pozițiile sintactice: Un argument care are rolul Agent trebuie realizat în poziție externă. Un argument care are un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbelor este determinată semantic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14−15) atrag atenția asupra faptului că proprietățile semantice ale unui verb pot fi o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a trece diagnosticele de inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză, selecția auxiliarului este sensibilă la telicitate (verbele telice selectează corespondentul pentru 'a fi'); chiar dacă telicitatea este componentul semantic relevant pentru selecția auxiliarului, acest criteriu se poate aplica numai dacă VP este intranzitiv în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verb pot fi o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a trece diagnosticele de inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză, selecția auxiliarului este sensibilă la telicitate (verbele telice selectează corespondentul pentru 'a fi'); chiar dacă telicitatea este componentul semantic relevant pentru selecția auxiliarului, acest criteriu se poate aplica numai dacă VP este intranzitiv în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19) arată că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt de două feluri: (a) de suprafață − cliticizarea prin ne în italiană, diagnostic care se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt de două feluri: (a) de suprafață − cliticizarea prin ne în italiană, diagnostic care se aplică numai dacă argumentul unui verb inacuzativ rămâne în poziția postverbală în timpul derivării; inserția expletivului there și inversiunea locativă în engleză; (b) de adâncime − selecția auxiliarului, care se aplică la poziția de suprafață a argumentului: verbul it. arrivare 'a sosi' selectează auxiliarul essere 'a fi' indiferent de poziția de suprafață a argumentelor; construcția rezultativă pentru engleză; diagnosticele referitoare la atribuirea rolurilor tematice sau cele legate de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea prin ne în italiană, extracția prin en în franceză, partiția wat−voor/was−für în neerlandeză și în germană, pasivul impersonal (acceptat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbele atelice cu un argument selectează hebben 'a avea', iar participiul lor nu poate fi folosit ca modificator prenominal. Van Hout (2004: 71) preia de la Zaenen (1993)2 ideea că, în neerlandeză, pasivizarea impersonală este sensibilă la control, iar selecția auxiliarelor și modificarea prin participiu, la telicitate; pasivizarea impersonală nu este deci un test pentru inacuzativitate. Alexiadou (2001: 38) arată că în greacă nu există teste standard pentru a distinge între inacuzative și inergative, dar distincția există. Alexiadou (2001: 84) afirmă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dormit, *copil râs, *domn dansat. Cornilescu (2005: 102) formulează următoarea generalizare: Un participiu trecut al unui verb poate fi folosit ca adjectiv cu valoare predicativă numai pe lângă un nume care corespunde unui obiect direct (inițial) al unui verb. 3. SELECȚIA AUXILIARULUI DE PERFECT COMPUS ȘI ACORDUL PARTICIPIULUI PERFECT Selecția auxiliarului de perfect compus − arată Grimshaw (1987: 245) − a fost studiată pentru italiană de Burzio (1986), Centineo (1986)10, Van Valin (1987)11, iar, pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
următoarea generalizare: Un participiu trecut al unui verb poate fi folosit ca adjectiv cu valoare predicativă numai pe lângă un nume care corespunde unui obiect direct (inițial) al unui verb. 3. SELECȚIA AUXILIARULUI DE PERFECT COMPUS ȘI ACORDUL PARTICIPIULUI PERFECT Selecția auxiliarului de perfect compus − arată Grimshaw (1987: 245) − a fost studiată pentru italiană de Burzio (1986), Centineo (1986)10, Van Valin (1987)11, iar, pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987)12. Kayne (2000: 107) observă că selecția auxiliarului este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Selecția auxiliarului de perfect compus − arată Grimshaw (1987: 245) − a fost studiată pentru italiană de Burzio (1986), Centineo (1986)10, Van Valin (1987)11, iar, pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987)12. Kayne (2000: 107) observă că selecția auxiliarului este un fenomen prezent în unele limbi romanice și germanice. Selecția auxiliarului caracteriza stadiul mai vechi al unor limbi: spaniola veche a cunoscut alternanța auxiliarelor ser 'a fi' și haber 'a avea', dar, după o lungă perioadă de variație, a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru italiană de Burzio (1986), Centineo (1986)10, Van Valin (1987)11, iar, pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987)12. Kayne (2000: 107) observă că selecția auxiliarului este un fenomen prezent în unele limbi romanice și germanice. Selecția auxiliarului caracteriza stadiul mai vechi al unor limbi: spaniola veche a cunoscut alternanța auxiliarelor ser 'a fi' și haber 'a avea', dar, după o lungă perioadă de variație, a supraviețuit numai haber (Lamiroy 1999, Stolova 2006); în greacă există câteva relicve

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru neerlandeză, de Hoekstra (1984) și Zaenen (1987)12. Kayne (2000: 107) observă că selecția auxiliarului este un fenomen prezent în unele limbi romanice și germanice. Selecția auxiliarului caracteriza stadiul mai vechi al unor limbi: spaniola veche a cunoscut alternanța auxiliarelor ser 'a fi' și haber 'a avea', dar, după o lungă perioadă de variație, a supraviețuit numai haber (Lamiroy 1999, Stolova 2006); în greacă există câteva relicve ale selecției auxiliarului (Alexiadou 2001: 193); în engleza actuală, auxiliarul have 'a avea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai vechi al unor limbi: spaniola veche a cunoscut alternanța auxiliarelor ser 'a fi' și haber 'a avea', dar, după o lungă perioadă de variație, a supraviețuit numai haber (Lamiroy 1999, Stolova 2006); în greacă există câteva relicve ale selecției auxiliarului (Alexiadou 2001: 193); în engleza actuală, auxiliarul have 'a avea' este selectat de toate verbele, dar, în engleza veche, auxiliarul be 'a fi' era folosit pentru verbe precum: come 'a veni', go 'a pleca', return 'a se întoarce', grow 'a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a cunoscut alternanța auxiliarelor ser 'a fi' și haber 'a avea', dar, după o lungă perioadă de variație, a supraviețuit numai haber (Lamiroy 1999, Stolova 2006); în greacă există câteva relicve ale selecției auxiliarului (Alexiadou 2001: 193); în engleza actuală, auxiliarul have 'a avea' este selectat de toate verbele, dar, în engleza veche, auxiliarul be 'a fi' era folosit pentru verbe precum: come 'a veni', go 'a pleca', return 'a se întoarce', grow 'a crește', die 'a muri', fall 'a cădea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o lungă perioadă de variație, a supraviețuit numai haber (Lamiroy 1999, Stolova 2006); în greacă există câteva relicve ale selecției auxiliarului (Alexiadou 2001: 193); în engleza actuală, auxiliarul have 'a avea' este selectat de toate verbele, dar, în engleza veche, auxiliarul be 'a fi' era folosit pentru verbe precum: come 'a veni', go 'a pleca', return 'a se întoarce', grow 'a crește', die 'a muri', fall 'a cădea'; în engleza de azi, mai apare numai în construcția Poirot is gone ' Poirot

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
veni', go 'a pleca', return 'a se întoarce', grow 'a crește', die 'a muri', fall 'a cădea'; în engleza de azi, mai apare numai în construcția Poirot is gone ' Poirot a plecat/a dispărut' (Haegeman 1994: 332). Relația dintre selecția auxiliarului și inacuzativitate a fost subliniată, pentru limba italiană, de Burzio (1986: 50), care a arătat că auxiliarul va fi realizat ca essere 'a fi' dacă există o relație de legare (engl. binding relation) între subiect și un nominal aflat în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în engleza de azi, mai apare numai în construcția Poirot is gone ' Poirot a plecat/a dispărut' (Haegeman 1994: 332). Relația dintre selecția auxiliarului și inacuzativitate a fost subliniată, pentru limba italiană, de Burzio (1986: 50), care a arătat că auxiliarul va fi realizat ca essere 'a fi' dacă există o relație de legare (engl. binding relation) între subiect și un nominal aflat în relație cu verbul. Chierchia (2004: 46) comentează regula formulată de Burzio (1986), subliniind că nu orice tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbelor reflexive, pasive și inacuzative; pentru anumite verbe inacuzative însă, selecția auxiliarului essere este specificată lexical; pentru apariția verbului essere în construcții pasive, explicația este diferită: essere ia complemente predicative, iar participiul pasiv este predicativ. 3.1. Pentru fenomenul selecției auxiliarului au fost formulate mai multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
multe explicații. Wilmet (1998: 322−323) este de părere că alegerea auxiliarului avoir 'a avea' sau être 'a fi' în franceză este legată de topicalizare și de tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitivitate; verbele tranzitive active selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a verbului conține un predicat de stare. În modelul propus de Chierchia (1989, 2004) − vezi Capitolul 3, 5.3.3.1. − selecția auxiliarului de perfect compus în italiană

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a verbului conține un predicat de stare. În modelul propus de Chierchia (1989, 2004) − vezi Capitolul 3, 5.3.3.1. − selecția auxiliarului de perfect compus în italiană se explică astfel: verbul essere 'a fi' este selectat de pasive, reflexive, inacuzative și construcțiile cu si impersonal, adică atunci când este aplicată una dintre operațiile asupra rolurilor tematice care afectează subiectul: P, cuantificarea existențială a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]