KorAP: Find »[drukola/base=bâigui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...30 >

727 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

sus se auziră iarăși strigăte. — Îl alung din casă! zbieră Ganea, parcă bucurându-se că-și poate vărsa năduful. — Și atunci o să ne facă iarăși de rușine peste tot, ca și ieri. — Cum ca și ieri? Cum adică? Zici că... bâigui Ganea, speriindu-se deodată teribil. — Ah, Doamne, chiar nu știi? întrebă Varia, dându-și seama că a luat-o gura pe dinainte. — Cum... Deci e adevărat că a fost acolo? exclamă Ganea, înroșindu-se de rușine și furie. Dumnezeule, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
eu! Hotărăște-te, domnule, chiar acum, imediat! strigă el din nou, cuprins de frenezie, la Ptițân. Kolea îi întinse un scaun și generalul, aproape epuizat, se lăsă să cadă pe el. — Cred că ar fi mai bine... să dormiți puțin, bâigui Ptițân, care rămăsese perplex. — Mai și amenință! îi spuse Ganea surorii lui, cu jumătate de glas. — Să dorm! țipă generalul. Nu sunt beat, stimate domn, și mă jignești. Văd eu, continuă el ridicându-se din nou, văd că aici totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici măcar nu-și putea găsi cuvintele. Și, în cele din urmă, de-abia după ce Ippolit izbucnise în râs auzind răspunsul lui Ganea și strigase: „Uite, ați auzit, și propriul dumneavoastră fiu spune că n-a existat nici un căpitan Eropegov“, bătrânul bâigui, complet buimăcit: — Kapiton Eropegov, nu căpitanul... Kapiton... locotenent-colonel în retragere, Eropegov... Kapiton... — Nici Kapiton n-a existat! strigă Ganea, supărat foc. — De... de ce să nu fi existat? bâigui generalul și tot sângele îi năvăli în obraji. — Terminați! încercau să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
propriul dumneavoastră fiu spune că n-a existat nici un căpitan Eropegov“, bătrânul bâigui, complet buimăcit: — Kapiton Eropegov, nu căpitanul... Kapiton... locotenent-colonel în retragere, Eropegov... Kapiton... — Nici Kapiton n-a existat! strigă Ganea, supărat foc. — De... de ce să nu fi existat? bâigui generalul și tot sângele îi năvăli în obraji. — Terminați! încercau să-i potolească Ptițân și Varia. — Taci, Ganka! strigă iarăși Kolea. Dar faptul că unii îi luau apărarea parcă îl făcu pe general să-și vină în fire. — Cum n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
după ce le voi mulțumi mamei și surorii dumitale, mă mut chiar astăzi, deoarece această hotărâre am luat-o încă de aseară. Scuză-mă că te-am întrerupt. Mi se pare că mai aveai multe de spus. — O, dacă-i așa... bâigui Ganea, începând să tremure de furie. Dacă-i așa, permite-mi să mă așez, adăugă Ippolit, așezându-se cât se poate de calm pe scaunul pe care șezuse generalul. Sunt totuși bolnav. Așa, acum sunt gata să te ascult, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și cearta bahică, pe la ora unsprezece, când prințul se pregătea să iasă din casă, în fața lui apăru brusc generalul, extrem de tulburat, aproape zguduit de ceva. — De mult caut prilejul să vă întâlnesc, mult-stimate Lev Nikolaevici, de mult, foarte de mult, bâigui el, strângând extrem de tare, aproape dureros, mâna prințului. Foarte, foarte de mult. Prințul îl rugă să se așeze. — Nu, nu mă așez, mai ales că vă rețin. Vin altădată. Mi se pare că vă pot felicita pentru... împlinirea... dorințelor inimii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
morțiș să găsească... lucrul pierdut, în cazuri importante și regretabile: vede că nu-i nimic acolo, că locu-i gol, și totuși îl mai cercetează de vreo cincisprezece ori. — Bine, să zicem așa. Totuși cum s-a întâmplat?... Tot nu pricep, bâigui prințul, derutat. Mai înainte mi-ai spus că nu era acolo, că l-ai căutat în locul acela. Ce, a apărut dintr-odată? — Chiar așa, a apărut dintr-odată. Prințul se uită ciudat la Lebedev. — Dar generalul? întrebă el deodată. — Adică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din suită, purtam cizme lungi de cavalerie. Deși situația nu era strălucită și se presimțeau deja mari nenorociri, eticheta era respectată în măsura posibilităților și chiar cu atât mai strict, cu cât mai tare se presimțeau aceste nenorociri. Da, firește... bâigui prințul, aproape încurcat. Însemnările dumneavoastră ar fi... extrem de interesante. Desigur, generalul îi spunea ceea ce-i spusese cu o zi înainte lui Lebedev, relatându-și deci povestirea fără poticneli. Dar iarăși îi aruncă prințului o privire piezișă, neîncrezătoare. — Însemnările mele, rosti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
La prinț nu vrei, cu Lebedev te-ai certat, bani nu ai iar eu nu am niciodată. Uite-așa, am rămas cu buzele umflate în mijlocul străzii. — Mai plăcut e să umbli cu buzele umflate decât să rămâi cu ele umflate, bâigui generalul. Cu acest calambur... am făcut furori... în societatea unor ofițeri.. în opt sute patruzeci și patru... O mie... opt sute... patruzeci și patru, da!... Nu-mi aduc aminte... O, nu-mi aminti, nu-mi aminti! „Unde mi-e tinerețea, unde mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
snopesc... ah, acum încotro ai luat-o? Dar generalul îl trăgea spre pridvorul unei case din apropiere. — Unde te duci? E pridvorul altcuiva! Generalul se așeză pe trepte și tot îl trăgea pe Kolea spre el. — Apleacă-te, apleacă-te! bâiguia el. O să-ți spun tot... rușine... apleacă-te... cu urechea... cu urechea. O să-ți spun la ureche... — Ce-i cu tine! se sperie Kolea teribil, apropiindu-și, totuși, urechea de buzele lui. — Le roi de Rome... șopti generalul, tremurând parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcut, tăceau. Lizaveta Prokofievna nu știa cum să înceapă discuția. În sfârșit, ocărî subit și energic calea ferată și îi aruncă prințului o privire care voia să însemne provocare categorică. Vai! Aglaia nu venea și prințul se pierdea cu firea. Bâiguind și încurcându-se, dădu să-și exprime părerea că ar fi extrem de utilă repararea căii ferate, însă Adelaida izbucni deodată în râs și prințul se simți iarăși distrus. Chiar în clipa aceea intră Aglaia, liniștită și plină de importanță, îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
glumi, te iubesc foarte mult. — Totuși, problema e importantă. Nu mai suntem copii și trebuie să privim lucrurile în mod realist... Fă efortul și spune-mi: în ce constă averea dumitale? — Halal, halal, Aglaia! Ce spui? Nu așa se procedează... bâigui speriat Ivan Feodorovici. — Rușine! șopti tare Lizaveta Prokofievna. — Și-a pierdut mințile! șopti la fel de tare Alexandra. — Averea... adică banii? se miră prințul. — Chiar așa. Am... am acum o sută treizeci și cinci de mii, bâigui prințul, roșind. — Numai atât? se miră sincer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aglaia! Ce spui? Nu așa se procedează... bâigui speriat Ivan Feodorovici. — Rușine! șopti tare Lizaveta Prokofievna. — Și-a pierdut mințile! șopti la fel de tare Alexandra. — Averea... adică banii? se miră prințul. — Chiar așa. Am... am acum o sută treizeci și cinci de mii, bâigui prințul, roșind. — Numai atât? se miră sincer și cu voce tare Aglaia, fără să roșească deloc. De altfel, nu-i puțin, mai ales dacă se face economie... Ai de gând să-ți iei un serviciu? — Am vrut să susțin examenul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de parcă ar fi început să respire mai ușor. — Crudă! Da, sunt crudă! o susținu deodată Aglaia. Rea! Răzgâiată! Spune-i asta tatei. Ah, dar e aici! Tată, ești aici? Ascultă! râse ea din nou printre lacrimi. Draga mea, idolul meu! bâiguia generalul și strălucea de fericire sărutându-i mâna. (Aglaia îl lăsa să i-o sărute.) Prin urmare, îl iubești pe acest... tânăr? — Da’ de unde! Nu-l pot suferi pe... tânărul tău, nu-l pot suferi! se înfurie brusc Aglaia și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cele mai mici consecințe“ și, mai mult decât asta, seriozitatea cu care Aglaia se pronunțase asupra acestei stupizenii. Toți făcură schimburi de priviri întrebătoare; dar prințul, se pare, nu înțelesese aceste cuvinte și era în culmea fericirii. — De ce vorbești așa? bâiguia el. De ce... îmi ceri... iertare?... Voia chiar să spună că nu este demn să i se ceară iertare. Cine știe, poate că observase semnificația cuvintelor privitoare la „stupizenia, care nu poate avea nici cele mai mici consecințe“, dar, om ciudat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
adică nu că ai semăna cu Glebov, dar... că... că mai degrabă, atunci... — Înțeleg. Vreți să spuneți că aș fi mai degrabă un Osterman 77 decât un Glebov? — Care Osterman? se miră prințul. — Osterman, diplomatul Osterman de pe vremea lui Petru, bâigui Ippolit, simțindu-se brusc întrucâtva derutat. Urmă un moment de confuzie. — O, n-n-nu! N-am vrut decât să spun, interveni prințul după o oarecare tăcere, lungind cuvintele, că, după cât mi se pare.... dumneata n-ai fi niciodată un Osterman... Ippolit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aglaia era pusă într-o situație dificilă. — Poate discuta omul ceva serios cu dumneata? Măcar o dată în viață? se supără ea deodată foarte tare, fără să știe de ce și neputându-se stăpâni. — Se poate și te ascult. Sunt foarte bucuros, bâigui prințul. Aglaia tăcu din nou cam un minut și începu cu dezgust vizibil: — N-am vrut să mă contrazic cu ei în privința asta. Uneori nu le poți nicidecum băga mințile în cap. Întotdeauna mi-au displăcut regulile pe care maman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să se așeze alături de el. Prințul îi fixa cu încântare chipul, încă nefiind în stare să spună nimic, deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum? bâigui el în cele din urmă. Chiar mă iertați? Și... dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Râsul se înteți; în ochii prințului apărură lacrimi; nu-i venea să creadă și era încântat. — Desigur, vaza era splendidă. Mi-aduc aminte că am tot văzut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în râs, ba încă într-unul plin de bunătate. Se lumină la față Lizaveta Prokofievna, se însenină și Ivan Feodorovici. Spuneam că Lev Nikolaevici e un om... un om... pe scurt, numai să nu se înăbușe, cum a observat prințesa... bâigui generalul, cuprins de un fel de extaz bucuros, repetând cuvintele doamnei Belokonskaia, care îl uimiseră. Numai Aglaia era cam tristă; însă chipul ei mai ardea încă, poate și de indignare. Zău că-i foarte simpatic, bâigui iarăși bătrânelul spre Ivan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cum a observat prințesa... bâigui generalul, cuprins de un fel de extaz bucuros, repetând cuvintele doamnei Belokonskaia, care îl uimiseră. Numai Aglaia era cam tristă; însă chipul ei mai ardea încă, poate și de indignare. Zău că-i foarte simpatic, bâigui iarăși bătrânelul spre Ivan Petrovici. — Am intrat aici cu un chin în inimă, continuă prințul, din ce în ce mai panicat, vorbind din ce în ce mai repede, mai bizar și mai cu însuflețire. Mi-era... mi-era frică și de dumneavoastră, și de mine. Mai mult de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
intrând și nescoțând măcar un cuvânt, se prăbuși literalmente, ca leșinat, într-un fotoliu și fulgerător fu zguduit de o tuse insuportabilă. Tuși până ajunse să scuipe sânge. Ochii îi străluceau și pete roșii i se aprinseră în obraji. Prințul bâigui câteva cuvinte, dar acesta nu-i răspunse și mult timp își flutură doar mâinile, cerând să nu fie deocamdată deranjat. În sfârșit, își reveni. — Plec! rosti el cu mare efort și cu vocea răgușită. Dacă vrei, te conduc, spuse prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care prințul nu i-o mai cunoscuse până atunci. Ești gata, remarcă ea cu voce scăzută și parcă liniștită. Ești îmbrăcat, ții pălăria în mână. Deci te-a prevenit cineva și știu cine: Ippolit, nu? — Da, mi-a spus ceva... bâigui prințul, mai mult mort decât viu. — Să mergem. Știi doar că trebuie să mă însoțești neapărat. Cred că ești suficient de înzdrăvenit ca să ieși din casă, nu? — Sunt sănătos, dar... e posibil așa ceva? Tăcu repede și nu mai putu spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nevinovată - nu insist, pentru că nu vreau -, dar oare toate aventurile ei pot justifica mândria insuportabilă, diabolică, egoismul ei atât de insolent, de avid? Iertați-mă, prințe, merg poate prea departe, dar... — Da, tot ce-i posibil. Poate că aveți dreptate, bâigui din nou prințul. E într-adevăr foarte iritată și aveți dreptate, desigur, dar... — Merită să fie compătimită? Asta vreți să spuneți, bunul meu prinț? Dar din compătimire pentru ea și pentru a-i da satisfacție e oare posibil s-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
creștinească“? Doar i-ați văzut chipul în momentul acela: oare suferea mai puțin decât cealaltă, decât femeia aceea a dumneavoastră, care v-a despărțit? Și, dacă ați văzut, cum ați îngăduit să se întâmple? Cum? — Păi... n-am îngăduit nimic... bâigui nefericitul prinț. — Cum n-ați îngăduit? — Zău că n-am îngăduit nimic. Nici acum nu înțeleg cum s-a întâmplat... am vrut s-o ajung din urmă pe Aglaia Ivanovna, dar Nastasia Filippovna a leșinat; apoi, nici acum nu mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de mânecă pe Evgheni Pavlovici, sărind grăbit din loc. — Unde? — Să mergem la Aglaia Ivanovna, chiar acum să mergem! — V-am spus doar că a plecat deja din Pavlovsk, și la ce bun am merge? — Ea o să înțeleagă, o să înțeleagă! bâigui prințul, împreunându-și mâinile a implorare. O să înțeleagă că nu așa stau lucrurile, ci cu totul altfel! — Cum cu totul altfel? Doar vă însurați, nu-i așa? M-da... mă însor. Da, mă însor! — Și-atunci cum e altfel? — O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]