758 matches
-
dracu’, da’ parcă-și bate cineva joc de noi.“ „Cine?“, am întrebat, căscând îngrozitor. „Mă-sa-n cur, dacă aș ști, nu s-ar mai povesti. Ce crezi că mie-mi place s-o ard aiurea pe-aici, pe câmpie, bâjbâind după necunoscuți? Să pun microscopul pe-apostolul Paul al tău?“ „Trebuie să ai tu o teorie. N-ai venit până aici doar ca să mă ții de vorbă... Și-o fi Paul vreun apostol, da’ nu e-al meu.“ „Am prins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
împăiată.“ „Toți scriitorii arată la fel, când îi bați într-un cui.“ Am lăsat teancurile de hârtii la locul lor și ne-am strecurat afară din catedră. Trebuia să ajungem pe partea cealaltă, așa că iar am urcat, iar am traversat bâjbâind, iar am înjurat în gând liftul care nu mergea. Până la urmă, am nimerit în scara principală și-am coborât la bibliotecă. Acolo i-am cerut din nou lanterna. Mă bazam pe informații secrete, inestimabile. Scurtu ar fi avut de ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mesaje, date despre identitatea Economiștilor Minții, coordonate ale unor tranzacții importante, în curs de desfășurare. Toate cifrate, ascunse prin replici sau iconi de pagină. Nimeni nu știe exact. Dacă am cunoaște lucrurile astea, n-am mai fi aici să discutăm. Bâjbâim, încercăm să ghicim cine-i cine. Nu te-ai întrebat niciodată de ce dispar toate Pif-urile de pe piață?“ „De pe care din piețe?“, m-am interesat. „A noastră.“, mi-a răspuns inginerul. Nu l-am mai întrebat care „a noastră“. „Nu ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mare față de el și mai că nu-l îmbrâncește afară. Însă aici, în această tâlcuială, sunt pe picior de egalitate cu orice mare dregător. Căci e vorba de minte! Și un mare dregător ar tremura în fața mea... în fotoliul lui, bâjbâind cu mintea. Excelența Sa, Nil Alexeevici, acum trei ani, înaintea duminicii Paștelui, a auzit de asta - pe atunci mai lucram la departamentul lui - și m-a chemat special din sala de serviciu, l-a trimis, adică, pe Piotr Zaharâci să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toată sinceritatea că am stat mult în fața foii de hârtie, în încercarea de a alege ce subiect să abordez. Pentru că, puteau fi multe de spus, fapte la fel de importante pentru noi astăzi, când în fața marilor prefaceri pe care societatea le are “bâjbâim”, căutând adesea “drumuri“ care nu întotdeuna au un capăt, sunt pline de capcane și generatoare și de victime. Și am ales să vă vorbesc despre limbă, limba ca instrument de comunicare între oameni (deci un scop practic) dar în egală
Limba, mijloc de comunicare ?ntre oameni si de reflectare a culturii by Florin Teodot T?n?sescu () [Corola-publishinghouse/Science/83664_a_84989]
-
noi valoarea: în marea întoarcere sufletească, grație căreia un om prea respectat, de grea și înaltă răspundere, depune printr-o asemenea acțiune mărturie pentru primatul spiritualului. Când? Într-o vreme când patriarhul țării acceptă un loc în regență, iar Sinodul bâjbâie în cele mai grele rătăciri". Roman Ciorogariu (1852-1936), profesor la Institutul teologic-pedagogic din Arad (1881-1889 și 1892-1917) și director al acestuia (1901-1917); primul episcop ortodox de Oradea, din 1920 până la moartea sa. Ziarist și luptător pe tărâm național. 9 Nae
Biserica și elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
la somn de voie, dezalcoolizare, faceți găuri unde știți! mustața stă pleoștită, chelia crește! dacă sîntem domnișoară mai animăm pustiul cu băieți, urc spre etajul vagonului pînă la penultima treaptă și mă întorc în vîrful picioarelor, dar tot pustiu locul, bîjbîie gesturi de confuzie bahică pe sticlă, de afară miros de hoit prin definiție și, primenirea aerului, dispare și mirosul, luna nouă, abisul ei, știi că abia te-ai cățărat înapoi după atît abis-Hecate! ce uimește la un oraș și-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
bună” care face lumină în viață chiar și în timpul nopții. Mă tem că acest mit dispare. Este considerabil mai mare decât Mitul lui Moș Crăciun, atât de iubit de copii. Este mitul pornirii în viață, fără de care un învățăcel ar bâjbâi în viață. Calculatorul și tehnica modernă destramă acest mit. E mare păcat! Un alt mit este pe cale de dispariție; a început să se piardă de curând, din timpul tranziției. Este vorba de mitul „Bătrânului Înțelept”. „Sfatul bătrânilor” a condus lumea
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
și fetele și-l dispută. O fetiță îi împrumută celularul. El dă un telefon, două, trei și vorbește mult și fără rost. Așa, doar nu plătește el. Fetița nu realizează șmecheria și rîde fericită. Precocele, din greșeală sau nu, le bîjbîie prin locuri intime și fetele rîd, țipă și acceptă jocul. Ceilalți băieți blonzi stau pe scaune și orice tentativă a fetelor de a-i antrena la hîrjoană n-are succes. Din acest motiv este mare înghesuială la brunet. Deodată este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete și de foame. Andrei sforăie pe bancheta din fața mea. Și văru’ Laur, da, e-n compartimentul de alături. Caut În geantă pe Întuneric, bâjbâi și dibuiesc pâinea. Pâinea goală și Întunericul m-au salvat În mai multe rânduri. Am fugit și m-am ascuns de ei prin tot felul de demisoluri și hangare și hale Întunecoase, până ce vederea mea s-a deprins cu Întunericul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
amesteca În furtuna aia de țipete și mugete teribilă și incredibilă ca Însăși realitatea faptului că toți eram niște animale acolo-n țarcul ăla de pământ bătătorit pe jos, niște animale de rase sau specii diferite care-n așteptarea tainului bâjbâiam Îndârjiți după un grai comun tinzând să se confunde cu sfâșierea de mamă a mutei. Părințelul era oricum de-al casei. Ne traducea poticnit și gemut, amestecându-și gemetele cu ale Steluței, da, l-au bătut, iar l-au bătut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
cu ciudă la răzbunare. Lauda te imobilizează într-o postură dulceag-căldicică, privind bucuros și stingher la cel ce ți-o aduce și la lungimea discursului său. O carte bună îți deschide calea clarificării de sine, scutindu-te de a mai bâjbâi, prin intermediul modului în care autorul reușește să lumineze lucrurile. * Fiecare trezire reprezintă o întâlnire cu sinele așteptat din viitor. Bine că tabieturile mediază recunoașterea, așezându-ne rapid în același raport cu lucrurile. * Dorința de a scrie (încă) o carte trebuie
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de a te afla în centru. * Conturul existenței personale este dat de compromisul pe care reușim să-l realizăm între necesitate și aspirația noastră către libertate. * Trist este că nu ne învață nimeni sensurile posibile ale libertății, fiind nevoiți să bâjbâim. Să ne amintim de asta când întrebăm: "La ce bun filosofia?" Salvarea survine și sub forma lui "a nu cădea sub stăpânirea timpului tău", adică a refuza să crezi că valorile la modă din perioada în care trăiești constituie maximum
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Camionul încărcat cu gardurile Jandarmeriei face manevre încete, greoaie, pe pietrișul din curte. Colinde de Crăciun răsună molcom în aer, din boxele reglate acum la un nivel acceptabil. Oamenii care au mai rămas parcă nu se îndură să plece acasă, bâjbâie haotic printre brazii centenari din curtea largă. Tarabele comercianților se închid una câte una. Reprezentanții unei televiziuni locale, Phoenix TV, încearcă să ia, disperați, un interviu unui preot al Catedralei, ce le vorbește blazat despre „viața și minunile Sfintei Filofteia
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ni s au luat șireturile, primul, rânjind satisfăcut, ne-a indicat locul de dormit, pe baloturi: „Pe sofale, ca boierii”. Ușa s-a închis și în cameră s-a făcut aproape întuneric căci fereastra, deși mare, era blocată de baloturi. Bâjbâind prin semiobscuritate și dărâmând câteva stive de baloturi am creat câteva prispe în terase; pe ele ne urcam și ne odihneam. Se înserase de-a binelea când ne-a sosit masa. Voi nu erați în porție pe ziua de azi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
prag, dar gardianul ne-a împins din spate. Aproape am căzut în genunchi. În urma noastră zăvoarele răsunau pe coridor, închizând și pe ultimii clienți ai molohului Aiud. Prin camuflajul cu hârtie albastră, dublă, nu străbătea nici măcar un licărit de stea. Bâjbâind, eu la dreapta, Marin la stânga, am dat fiecare de câte un vas de pământ smălțuit: vasul de apă și tineta. Le deosebea doar mirosul. Am „explorat” camera până sub pervazul ferestrei. Puțin deasupra dușumelei de lemn treceau, printr-o nișă
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
pe cealaltă; iar aceste succesiuni nu ajunseseră în nici un caz la sfîrșit. După împușcătura aceea de la Sarajevo, așa cum spunea Winston Churchill, "evenimentele au depășit foarte mult spațiul unei opțiuni conștiente. Guvernele și indivizii s-au adaptat ritmului tragediilor, clătinîndu-se și bîjbîind mai departe într-o violență nenorocită care se manifesta pe o scară tot mai largă, pînă cînd societății umane i-au fost provocate răni care nu se vor șterge nici peste o sută de ani și care s-ar putea
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
era destul de domol, am întâmpinat greutăți ridicole când am încercat să mă cațăr înapoi pe piatră. „Muntele“ e puțin prea abrupt, scobiturile prea strâmte. Valurile molcome mă tachinau, ba înălțându-mă spre suprafața falezei, ba trăgându-mă îndărăt. Degetele mele, bâjbâind după o falie, lunecau întruna. Simțindu-mă obosit, am înotat în jur, căutând alte locuri unde marea se zvârlea neastâmpărată înainte și înapoi, dar încercarea de a mă cățăra s-a dovedit și mai anevoioasă pentru că apa era foarte adâncă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
îndoiesc de primele impresii, deși am păstrat certitudinea că văzusem ceva cu totul ieșit din comun. Explicații de felul unei încâlcituri de ierburi marine sau a unei buturugi săltate de valuri nu puteau fi luate în considerație. Am început să bâjbâi după alte justificări. Cu puțin înainte de a mi se fi ivit monstrul uriaș, cercetasem cu mare atenție, în balta dintre stânci, un monstru mititel, viermele roșcat și țepos al cărui trup șerpuitor, lung de câțiva centimetri, părea disproporționat de mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Vinurile mele sunt pe terminate. Da, Lizzie. Ea a dăinuit. Orice altă femeie a însemnat mai multă pasiune, dar mai puțină mângâiere: misterioasele, adâncile atracții semioarbe pe care le încearcă ființele omenești unele față de celelalte, tentaculele care palpează cu repeziciune, bâjbâind în beznă; de ce, în chip inexplicabil dar indubitabil, te îndrăgostești de A și rămâi perfect indiferent față de B? Dar cu Lizzie mă simțeam atât de bine, tachineriile ei binevoitoare, inteligente, îmi dădeau o senzație de libertate. Da, întrebarea finală este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
dar cea din față era încuiată, așa încât va trebui să înconjur casa și să intru prin bucătărie. Pe urmă, cum să găsesc în grabă chibriturile și să aprind o lampă? Presupunând că se strecurase cineva în casă, o să mă audă bâjbâind la ușa din spate și o să mă aștepte. Ce stupid să fii omorât de un hoț speriat! Am șovăit, apoi am pornit-o înainte, pentru că acum frica de exteriorul singuratic era la fel de intensă ca și frica de interiorul casei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine, și a urmat un moment penibil. S-a dat un pas îndărăt, iar eu am făcut eu mâna un gest menit instinctiv să risipească brusca atmosferă de violență. Am trecut pe lângă el, ieșind în hol, și am început să bâjbâi după minerul ușii din față. Ben, care m-a urmat imediat, a dat să-mi deschidă ușa, și mâinile ni s-au atins. A trebuit din nou să mă dau în lături, ca să pot ieși din casă. Nu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cum au fost. Îmi pare rău. La revedere. — Lizzie, strânge-mi mâna o clipă. Îmi dădu o mână inertă. Era umedă, nereceptivă, micuță, și nu am putut prelungi gestul într-o îmbrățișare. Și-a retras mâna, și-a început să bâjbâie prin poșetă. Scoase un ciob din oglinda care se spărsese când Rosina o izbise cu piciorul, și o batistuță mică, albă. Îndată ce a simțit batista în mână, a început să plângă liniștit. Mă simțeam atât de mișcat și de mâhnit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sfărâmaseră în noi, toate oasele și încheieturile care le leagă nu mai erau întregi, nu mai existam ca persoane. Lacrimi lente începură iar să se prelingă, în timp ce ochii lui Hartley continuau să fie ațintiți asupra flăcărilor lumânărilor, iar mâna îi bâjbâia orbește pe masă în căutarea șervețelului. L-am împins către ea. — Dar de ce nu l-ai putut apăra?... O, e o întrebare prostească, Hartley, nu pot suporta toate astea... Pretindea că-i numai din vina mea, și era vina mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
papuc de gimnastică rebegit. La vederea acestui picior, am scăpat binoclul, și privind uluit pe sub mâna dusă streașină la ochi, am deslușit clar o siluetă care se lăsa în jos, săltând ca o broască pe pietre, încleștându-se cu mâinile, bâjbâind cu picioarele după o muche de sprijin, în orice caz, coborând. De fapt, pentru o persoană agilă, coborârea turnului nu era o greutate de neînfrânt, dar pe mine m-a săgetat un junghi de spaimă, care m-a făcut să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]