774 matches
-
vorbește deloc? Doar sunete dezarticulate, doar strigătul profund al trupului, atunci când ejaculează... * — ...Se poate, la urma urmei, să fi și visat, de ce nu... E concesiv, ca să Închidă mai repede subiectul. Ce a putut Christa să-l audă spunând? Încă mai bâjbâie după vis, dar a deschis prea repede ochii În lumină și filmul s-a voalat. Hârtii Înegrite, care se sparg cu un foșnet sec atunci când le atingi. — ...M-a toropit somnul, din cauza căldurii... Își desface și Își pune la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
cu frâul lăsat liber, la pas sau la trap sau la galop. Trebuie doar să te ții sigur în șa. Cum a ajuns trimisul bisericii până în vale pe Drumul Militar, nu pricep. Trebuie să se fi poticnit și să fi bâjbâit mult, ținându-se de copaci pe poteca alunecoasă. Eu nu i-am dat nici un ajutor. Nu. Mi-am zis: Dacă va cădea și se va prăpădi, atunci toată istoria asta va dispărea. O pojghiță subțire de gheață îi acoperea părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și planul lui, până când ați ajuns să-l cunoașteți... Vorbea mult, într-adevăr. Thérèse descuie ușa sufrageriei și intrară amândoi. Camera cu obloanele trase era cufundată în întuneric, dar el știa de unde să aprindă lumina. Numai că acum, din prudență, bâjbâi îndelung în căutarea întrerupătorului. Era cea mai mare încăpere din casă, în mijloc se găsea o masă lungă ca un catafalc, acoperită cu un cearceaf ca să o protejeze de praf, iar pe pereți portretele membrilor dispăruți ai familiei atârnau cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
scârba“ care l-a furat și sunt la fel de conștiente că nu e sfârșitul lumii, chiar dacă asta cred pe moment. Dar Jemima n-a avut o adolescență precum majoritatea fetelor. În vreme ce colegele ei mergeau la petreceri, experimentând machiaje și haine, și bâjbâind prin dormitoare întunecate, pe paturi acoperite cu multe haine, Jemima stătea acasă cu mama ei: mânca, se uita la televizor și visa cu ochii deschiși. Jemima n-a fost la nici o petrecere până ce a ajuns la facultate; chiar și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
aparate ? Și totuși am ceva scris din timpul spitalizării. Pe Caietul bebelușului, acela cu verde, pe care îl primeam toate la câteva zile de la naștere. Îmi notam acolo visele. Aproape adormită, pe întuneric, să nu trezesc bebelușul colegei de cameră, bâjbâiam după el, ca să nu pierd vreo informație care mi-ar fi putut aduce nesperata eliberare, vreun mesaj divin care să mă scape de incertitudini, de așteptarea aceasta chinuitoare pe care o simte oricare proaspătă mamă fără acces la bebelușul bolnav
Poveşti cu scriitoare şi copii by Georgiana Sârbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1781]
-
oferă o explicație posibilă: "Vă e greu să scăpați de subiectivism, presupun", spune el. Ne oprim la o pompă de benzină. Coborâm să ne dezmorțim puțin. După aceea ne continuăm goana pe autostrada pustie. Sosim seara la San Francisco și bâjbâim, un timp, căutând drumul spre adresa unde trebuie să ajungem, la familia V., care ne va găzdui două nopți. Dan se dovedește de un calm englezesc. Mona, urmărind o hartă, îl pilotează. Cu puțin noroc, nimerim în cartierul cu pricina
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul dintre militari descoperi, în sfârșit, un pârâiaș între pietre. Unul după altul, soldații se îmbulziră să-și umple gamelele cu apă limpede. Asta ne va ajunge până la Tenjin. Poate vom mânca la Yamazaki. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
director, de la a VIII-a C, bâigui fata. S-a întâmplat ceva groaznic, altfel nu vă deranjam... Vă rog să veniți... Michael, mort, deși mișcând, asemeni nouă tuturor, niciodată născut, hălăduia de momente bune prin cameră, fără un scop anume, bâjbâind poate în căutarea propriilor haine. Abia acum observă rămășițele lui Teleferic, cu îngrijorare crescândă, enervându-se treptat cumplit. - Mda, nu, bolborosi Clossettino incoerent, destul de încet. Nu vreau! spuse apoi mai tare, privind pereții devastați ai camerei. Am... nu mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Banii nu-mi spun. Trăiesc fără nici o noimă în cochilia mea până - până când? Cum devine chestia asta cu experiența care se va termina până la urmă? Ridică-te, ieși, fă-o - acum, acum. Acum! Mă las purtat de valurile vieții, șovăind, bâjbâi, orbecăi... și, iată-mă, în cele din urmă aici, semiîmbrăcat, în bucătărie, cu țigări și cafele. Dependența se dovedește a fi uneori tare comodă: nu e nevoie decât să te dai jos din pat pentru ea. Mă uit pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de tatăl său într-un cărucior descoperit. Băiețelul purta ochelari cu lentile groase și ramă neagră și groasă. Ochelarii erau ieftini, așa cum era și căruciorul. Brațele slabe ale ochelarilor făceau ca aceștia să alunece de pe urechile palide ale copilului care bâjbâia după ei, după care își ridica privirile, cerând ajutorul tatălui, un bărbat de vreo treizeci de ani, slăbănog, cu păr lung și rar, cu tricou și pantaloni uzați. Pe fața copilului își pusese amprenta o suferință tăcută, așa cum îți este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o ieșire. Sau chiar mai multe. Pentru că la singura poartă cunoscută se simțea, chiar înainte de a călca înăuntru, o boare de aer. Curent. Erau șiruri nesfârșite de oameni ce așteptau la rând pentru a se convinge. Întindeau mâinile spre interior, bâjbâind în văzduh, stăteau cu chipurile încremenite pentru a sesiza orice adiere, ascultau. Și, totodată, cei ce pătrundeau în labirint strigau, chiar de la primii pași, celor de afară: „Da, este aer suficient! Se simte cum circulă! În mod sigur, mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
răspunse: — Eu cred că mulți dintre ei au vorbit prea mult după ce au băut. Curând își dădură seama că tânărul Cerialis, dovedind de un rafinament sinistru, îi menționase pentru ca nevinovăția lor evidentă să stârnească îndoieli cu privire la vinovăția celorlalți. Pe când anchetatorii bâjbâiau, speculatores, răniți în orgoliul lor de profesioniști, dovediră că știu să-și facă treaba. Aduseră probe incontestabile împotriva câtorva dintre personajele respective. Printre acestea se numărau tatăl tânărului care se căise și un magistrat de rang înalt, un quaestor. — Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care transformă o luminoasă amiază de vară într-o seară plumburie de iarnă într-o singură secunde. Așezându-se în scaunul pasagerului, își potrivi comod spatele în tapiseria spătarului, ca pentru a-și scoate la vedere rănile. Mă privi cum bâjbâi după cheia din contact, pe buze cu un surâs vag care mă lua peste picior pentru toată râvna de care dădusem dovadă căutându-l, dar care exprima și acceptarea propriului eșec și autoritatea mea asupra lui. Când am pornit motorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ore. Pentru mine, chestia că nu voi putea călători în Europa numai cu buletinul, mă lasă rece, de problema aceasta, vorba francezului, mi se fâlfâie, totuși simt așa ca un ghimpe că tocmai acum la 20 de ani, de când tot bâjbâim în întunericul tot mai dens al distrugerii noastre latente, ca țară și popor, mai vin și cele două țări ca să ne dea un bobârnac și să ne arate cât de tâmpiți suntem, gândind ca proștii, că suntem un popor liber
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
exclamații reproducea și În acel colț de sală atmosfera din restul tavernei. — Ambrogio... mort? zise În cele din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante simțea o notă falsă În emoția lui. — Bargello și oamenii lui bâjbâie prin beznă, spuse. Așteptă o clipă Înainte să continue, fixându-i rând pe rând pe bărbații așezați În jurul mesei. Era din ce În ce mai convins că erau la curent cu asasinatul și că se prefăceau din cine știe ce pricini nebănuite. Cu siguranță, ideea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi cânte În strună. — Nu erau multe indicii, la locul morții. Nimic altceva În afară de ceea ce v-am povestit. — Cu adevărat, nimic altceva? Augustino părea dezamăgit. Mă gândeam că mintea dumitale superioară o fi surprins vreo lumină acolo unde puținătatea noastră bâjbâie prin beznă. Dar poate că judecata mi-a fost determinată de zvonurile despre domnia ta. Dante strânse din dinți. Apoi Își depărtă privirea, ca și când ar fi fost interesat de oamenii din preajmă. — Mi-am format, totuși, o impresie, zise el apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Simți sub degete uleiul opaițului care se Împrăștiase pe pardoseală și speră că mai rămăsese Îndeajuns. Să fi fost un hoț? Dar ce era de furat Într-o biserică părăsită? Sau cineva, ca el, venise să inspecteze locul crimei? În timp ce bâjbâia prin beznă după ce fusese lovit, avea senzația că, undeva aproape, mai exista și un al doilea trup. Dar poate că fusese doar rodul imaginației lui. Între timp, izbutise să aprindă lampa. Apropie micul cerc de lumină de locul exact unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Se lipi se perete, Îngrozit. Așa Își imaginase dintotdeauna deșteptarea oștii morților, În ziua Judecății. Dar acea resurecție avea ceva șovăielnic, de parcă ar fi fost o versiune mizerabilă, o parodie. În locul unor trupuri renăscute, curățate de păcat, membrele acelea care bâjbâiau spre dânsul În semiîntuneric păreau Însemnate de plăgile cele mai Înfiorătoare, prost Înfășurate În bandaje impregnate de sânge și puroi. Simți cum inima Îi stă În loc. Hoarda leproșilor imunzi nu trebuia să sosească, așa cum se temeau cei de la San Piero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de un corb. Degetele priorului nu izbuteau să deschidă o breșă printre pliurile cărnii, În timp ce prințul Bisericii, depășind stupoarea inițială, Începuse să-și tragă suflarea ca să cheme ajutor, cu ochii sticloși de groază. Poetul Își slăbi prada cu mâna dreaptă, bâjbâind pe birou după o sfeșnic cu care să Îl lovească. Între timp, Acquasparta Îl prinsese de talie cu brațele, Încercând la rândul lui să Îl târască spre ușă, pentru a se pune În siguranță. Sub strânsoare, mânerul dăgii ascunse Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa rămânea închisă și totuși întunericul se făcea mai străveziu, ca și cum soarele atotbiruitor ar fi izbutit să străbată prin grămezile de sare. N-aveam lampă, dar dacă mergeam pe bâjbâite de-a lungul zidurilor atingeam mănunchiurile uscate de frunze de palmier care împodobeau pereții, și, tocmai în fund, o ușiță, cioplită grosolan, cu o clanță pe care o ghiceam pipăind cu vârful degetelor. După multe zile, la multă vreme după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
O dată cu prietenii veneau uneori și discipolii; Jonas devenise șef de școală. La început faptul îl uimise, căci nu putea vedea ce ar fi avut de învățat alții de la el, când el însuși mai avea atâtea de învățat. Artistul din el bâjbâia în întuneric; cum ar fi putut atunci să le arate altora calea cea adevărată? Dar înțelese destul de repede că un discipol nu era neapărat cineva care vrea să învețe ceva. Mai adesea, dimpotrivă, te făceai discipol din plăcerea dezinteresată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să vadă, stelele istovite ce mai pluteau încă pe cerul umed. Dar țipetele de pasăre se auziră mai limpede, amestecate cu niște cârâituri necunoscute și, aproape în aceeași clipă, cablul începu din nou să scârțâie. Negrii își înfundară prăjinile și bâjbâiră, cu mișcări de orbi, în căutarea fundului. Omul se întoarse către malul pe care-l părăsiseră. Era acoperit de noapte și de ape, nemărginit și sălbatic, ca și continentul de arbori ce se întindea dincolo de el, pe mii de kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-ntr-o cocină, rîtanilor, vrea să-i sperie, încă puțin și ați fi fost gata să o puneți și de-o mică aventură cu unele dintre croitorese, forțează nota. Sus pe platformă, din cauza întunericului au fost nevoiți să caute pe bîjbîite pînă cînd unuia mai dezghețat i-a venit ideea să taie niște găuri din loc în loc în prelată cu cuțitul pe care-l avea la șold, pentru ca razele lunii pline de afară să poată pătrunde înăuntru. Șoferul a încercat să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
intitulat Unde scurte, la atentatul cu bombă pus la cale de Pitic și la Carlos Șacalul. — Ia s-auzim totuși ce mai spun, zice domnul Președinte scoțînd la iveală o cheiță, dacă o fi aflat de încercarea de la Iași, adaugă bîjbîind undeva în spatele rafturilor, descuind o ușiță de lemn din perete, lăsînd să se vadă o parte din scala unui aparat Enescu 2. încet, încet, o să adun de la voi material cît pentru zece revoluții, izbucnește Roja. Nu e nimic rău în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cînd o cere situația. — A fost o nebunie, dom’ Șef, i se pare și lui Tîrnăcop, imediat ce m-am amestecat în mulțime n-am mai fost eu însumi. — Mi s-a întîmplat și mie pentru cîteva minute, recunoaște Gulie, am bîjbîit înainte cu gloata fără să știm încotro, de parcă am fi avut cu toții orbul găinilor. — Și dopuri în urechi, completează Tîrnăcop. — Pe asta au mizat și uite că le-a ieșit, reia Dendé, chiar dacă o parte a planului a fost improvizată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]