1,419 matches
-
șapte sute de ruble pe an ca subsidie. Apoi există nenumărate dovezi că el v-a îndrăgit foarte mult încă din copilărie. Conform acestor mărturii și, iarăși, după cum afirmă mama dumneavoastră, el v-a îndrăgit mai ales pentru că de mic erați bâlbâit, pentru că arătați ca un infirm, ca un copil vrednic de milă, nenorocit (iar Pavlișcev, după cum am tras eu concluzia din dovezi precise, a simțit toată viața un fel de compătimire delicată pentru toate făpturile urgisite, pe care natura le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la prima intersecție, în mijlocul mulțimii, cineva îi atinse deodată cotul și-i spuse chiar la ureche cu jumătate de voce: — Lev Nikolaevici, vino cu mine, frate, trebuie. Era Rogojin. Ciudat: de bucurie, prințul se apucă să-i povestească pe loc, bâlbâindu-se și aproape nerostind cuvintele în întregime, cum îl așteptase acum în coridorul hotelului. — Am fost acolo, îi răspunse, surprinzător, Rogojin. Să mergem. Prințul rămase surprins de răspuns, dar trecură cel puțin două minute până îl cuprinse uimirea, după ce ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
m-au umplut neîncetat de o isterie metafizică: un ceas care stă și un ceas care umblă. Cu cât oamenii te interesează mai puțin, cu atât devii mai timid în fața lor, iar când ajungi să-i disprețuiești, începi să te bâlbâi. - Natura nu-ți iartă nici un pas peste inconștiența ei și-ți urmărește toate cărările orgoliului, împînzindu-le de regrete. Cum s-ar explica altcum că oricărui triumf peste condiția de om i se asociază o părere de rău corespunzătoare? Timiditatea împrumută
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că ucid copii nevinovați pentru a chema în ajutor puterile demonice, îl întrerupe Livia cu acreală în glas. Augustus îi mătură argumentul cu o fluturare a mâinii: — Ori de câte ori am avut ocazia am condamnat atare înșe lăciuni vrăjitorești venite de la... Se bâlbâie încurcat: — ...ăla al persanilor, cum naiba îl cheamă? ...Zoroastru. Da, repetă satisfăcut: Zoroastru. În timp ce amenință cu degetul acest dușman nevăzut, își în cetinește mersul în dreptul ei. — Împotriva celor care se dedau la practici ilicite de magie există legi. Se răstește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
el! Bătrânul împărat se scarpină în creștet și murmură mai mult pentru sine: Un zănatic! — Un zănatic, stăpâne, ai dreptate, face Trio Fulcinius un efort disperat să-i intre în voie. Augustus îl fixează mirat din priviri. — Cine? Trio se bâlbâie împiedicat: — Pa... Pacuvius, mărite doamne... Mai face o plecăciune: 95 — Cum ziceai chiar Măria Ta adineauri... — Las’ că știu ce ziceam, nu e nevoie să-mi aduci tu aminte, îl repede nervos împăratul. Nefericitul se clatină. — Da’ stai odată drept
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
țin fiarele departe de podium. — Mai îngreunează și ele un pic structura, suspină nefericit evreul. — Pe mine m-a însărcinat principele să le aduc la Roma, trâm bițează cu mândrie Pusio. — Parcă ziceai că vii din Dalmația? — Păi... da..., se bâlbâie un pic germanul. — Da sau ba? îl presează Rufus. — Germanicus m-a trimis mai înainte să anunț victoria, măr turisește tânărul. Lasă să-i scape un suspin: — Am schimbat doar calul și am plecat înapoi. Rufus fluieră încetișor, admirativ. Pe la
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi mai bine să vă economisiți banii. Un eventual refuz nu se acceptă, Încheie ea pe un ton triumfător. Dan se uită În direcția mea ca să-mi aprecieze reacția, iar eu privesc spre el În același scop. — Ăăă, mulțumesc, se bîlbîie el Înainte să-i sar În ajutor. — Mulțumim! spun eu, mergînd la fiecare și sărutîndu-i. E cel mai frumos cadou pe care ni l-ați fi putut face. Aveți perfectă dreptate În privința dorinței noastre de a ne muta, e startul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a pune punctul pe „i“. Mă privește și așteaptă un răspuns, dar nu știu ce să zic. Planurile mele de a-l seduce s-au topit demult. Intențiile mele de a mă comporta ca Lisa și-au luat zborul pe fereastră. Mă bîlbîi ca o adolescentă, apoi mormăi ceva la iuțeală despre strînsul mesei. Mă ridic, Înșfac farfuriile și le duc În bucătărie, unde fac eforturi să mă linișteșc, sprijinindu-mă de chiuvetă. Ochii Îmi sînt Închiși și respir adînc ca să-mi recapăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
referitor la pierderea noțiunii de castă în cazul celor care călătoreau mult în afara granițelor, respingând ideea părăsirii chiar și vremelnice, a pământului indian. Studiile nu îi lăsaseră lui Amar Nath răgaz să aibă viață socială. La prima întâlnire cu mireasa, bâlbâise câteva vorbe, apoi rămăsese cu privirea ațintită asupra pantofilor, până când, cei care îi supravegheau, se plictisiseră și ceruseră să se oprească ceremonia ceaiului. Desigur, Amrita nu scosese o vorbă în acest timp, dar pe chip îi jucase un zâmbet dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
făcut de un pahar spart de peretele din spate. Evident, Prințul a aruncat cu o cupă de șampanie în operatorul care se ocupă de film. — Ce faci acolo, corcitură amețită? Cât durează să pui toată chestia asta în funcțiune? Operatorul bâlbâie niște scuze în urdu. Și vorbește-mi în engleză! Nu suport să aud maimuțăreala asta de limbă blestemată! — Iertați-mă, sahib! Însuflețit peste măsură, prințul Firoz le cere scuze oaspeților săi, iar Pran aruncă o privire spre rândul de scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mă susțină umpic. Cred că aici ne pripim un pic D.S. Robertson. — Păi D.S. Lennox, doamna pare să-și facă griji din cauza prespapierului și poate e puțin nesigură pe ce s-a furat de fapt În timpul spargerii. — Da... Adică... se bâlbâie ea. Pare să creadă că a dispărut În timpul investigației noastre, spun eu cu un ton puțintel mâhnit. Ray rămâne impasibil. — N-am spus... scâncește vaca bătrână. Cred că cel mai bine ar fi să ne Întoarcem buzunarele pe dos, D.S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
colier, cercei, brățări care-i dau un aer de târfă și nu se asortează cu alura ei arogantă. Bilanțul total al ecuației speciale care e Bunty se ridică la: mult prea femeie pentru Confr. Clifford Blades. El aproape că se bâlbâie: — El e Bruce, prietenul meu despre care ți-am vorbit. Ei, de fapt el e cel cu care mă duc la Scarborough la cheful masonilor. Încerc să-mi Înăbuș un râset. Scarborough. Ha. N-ai să mă vezi Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Nu... Eu... Nasoala Îl privește dezaprobator, dar cealaltă, futabila, Annalise o cheamă, spune: — Am eu bani... — Nici să n-aud! insist eu, scoțând grămada aia de biștari ai lui Bladesey și plătind ostentativ. — Îmi pare atât de rău... Eu... se bâlbâie Bladesey. În timp ce pizdele Își iau hainele, eu Îi șoptesc lui Bladesey, care-i cam tulburat: — Ți-am zis io despre curvele alea de la Ritz. Infractorii pot avea și vagin, nu numai penis, Bladesey. Acu probabil că sunt În vreo cloacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Era, ăă... știi tu... o doamnă a nopții? Mă uit, extrem de iritat, la mizeria asta hidoasă care s-a insinuat cumva În viața mea. Nu. Nu era. Crezi că nu pot cunoaște decât prostituate? Asta crezi tu? — Nu... deloc... se bâlbâie el scuzându-se. Îmi Îndrept spatele pe scaun. Mai bine-l pun la punct pe puțoiu ăsta o dată pentru totdeauna. — Ei bine să-ți zic ceva frățâne: eu am avut mai multe pizde decât tu cine gătite. Și e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
e mare maestru? — Mda... — Ei bine, ofițer...? — Cameron, domnule. — Ei bine, polițist Cameron, vă sugerez ție și colegului tău să vă scoateți deștele din cur. Cunoașteți politica de toleranță zero față de infracțiunile și contravențiile din spațiile publice? — Da... noi... se bâlbâie el. Un bulangiu Începător. Presupun că voi sunteți ofițerii care patrulează zona asta, nu? — Da domnule. — Mă bucur. E un vagabond de rahat În piață, arăt eu În direcția lui Loughton. Insultă pasagerii, inclusiv pe mine. Săltați-l pe puțoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
în fața ei. Una din ele era ofițerul chel căruia Sachs îi dăduse ordine precise mai devreme, iar cealaltă era Kara, purtând o vestă NYPD. Aceasta privea nedumerită când în josul aleii, când la Sachs. - Deci, unde e? Capitolul XIX - Trăiești? se bâlbâi Sachs. Ce... adică, ce s-a întâmplat? - Dacă trăiesc? Da, sunt în regulă... Vrei să spui că nu știai? privi Kara la fel de nedumerită. Polițistul de mai devreme interveni și el în discuție: - Eu am încercat să-ți spun. Dar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
povestind și-ar fi ușurat inima, vorbi pe urmă numai de reflectorul rușilor, prinse să arate pe hartă, să măsoare, să combine cifre și formule... Bologa îl asculta din ce în ce mai mohorât, fără să mai rostească un cuvânt. Glasul căpitanului, în care bâlbâia numai frica, începu să-l indigneze. Se stăpânea, simțind însă cum i se infiltra ura în sânge, cum îi alerga prin toate vinele, ca o otravă. Se uita pe hartă și vedea numai degetele căpitanului, ținând compasul și mișcîndu-se de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acuma: dă la o parte rațiunea cazonă și spune ce-ai face tu dacă, de pildă, fiind în armata rusească, te-ar trimite să te bați cu ungurii, care au pornit să te dezrobească? ― Stai, stai... nu-i așa, prietene! bâlbâi locotenentul roșind. Mai întîi patria... ― Nu ocoli întrebarea, stărui Bologa, triumfător. Răspunde cinstit! În asemenea cazuri nu pot fi două răspunsuri! Varga tăcu. Întrebarea îl încurca, și mai ales curajul lui Bologa. În sfârșit, zise șovăitor: ― Există o lege pentru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se mai întoarce aici, domnule doctor? întrebă atunci Ilona, fără sânge în obraji și cu o îngrijorare rău ascunsă în ochi. ― Desigur, fetițo, făcu medicul jovial, luînd-o de bărbie. N-ai grijă, că nu fuge! ― Nu de-aceea, dar... așa! bâlbâi Ilona, roșind până-n vârful urechilor. Petre înțelese atâta că e vorba de urlab și, spre mulțumirea doctorului, îndată se apucă, plin de fericire, să adune lucrurile locotenentului. Ilona se retrase după ușă și nu se urni de acolo până ce Meyer
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piept în piept și Apostol o strânse brusc în brațe și o sărută prelung parc-ar fi dorit să-i soarbă tot sufletul dintr-o dată. Fata, cu brațele moarte, murmură aproape deznădăjduită: ― Doamne... Doamne, iartă-mă... ― Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dîndu-i drumul în vreme ce ea, cu pași moi, ieșea din tinda întunecoasă. Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ia dați la o parte picioarele celea! ― Domnule locotenent... poftiți divizia... a sosit divizia! strigă telefonistul, sculîndu-se și scoțând receptorul din cap. Apostol Bologa, istovit, se lăsă pe colțul patului. Sufletul îi era plin de recunoștință, în vreme ce buzele-i fripte bâlbâiau în neștire: ― Mulțumesc... foarte bine... După ce se odihni o clipă, se simți mulțumit și se uită împrejur, întrebîndu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Văzu pe aghiotant în fața multiplului telefonic, și pe Varga, alături, îndoit de șale, plecat puțin înainte, trăgând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am visat... Apostol plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își frângea mâinile, bâlbâind foarte repede cuvinte fără șir, pline de milă și de spaimă, așteptând parcă mereu un răspuns. Deodată își aduse aminte că Bologa e arestat sub o învinuire crâncenă și că, stând de vorbă, riscă să fie și el amestecat, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
privirile țintite spre vârfurile prunilor înfloriți ce se înălțau deasupra coperișurilor din fundul ogrăzii și astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ieșind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezând ochilor, îngrozit. ― Ce s-a întîmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câțiva pași, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... și iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire! ― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind, întorcînd privirea spre Vidor cu o pâlpâire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripția zgâriată la marginea scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi Klapka, surprins. Bologa întoarse ochii iarăși la inscripție, o silabisi și urmă domol: ― Atunci, ce nevoie de...? Nu sfârși, dar Klapka înțelese și sări de pe scaun, înțepat, aproape furios, îl apucă de umăr și-l scutură, sîsîind: ― Trezește-te, omule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]