798 matches
-
comandant cu tigvele aurii? — Nu, nu. Sunt sigur că se ascunde undeva, în mijlocul unui alt grup de oameni. N-o să iasă la vedere, unde ar fi în bătaia puștii oricui. — Soldații inamici se mișcă repede, dar se tot uită încoace, bănuitori. — Trebuie să-l întârziem pe Hideyoshi din mers, lângă Râul Ryusenji, fie și doar pentru câteva momente. — Oare să-l atacăm? — Nu, inamicul are douăzeci de mii de oameni, iar forțele noastre nu numără decât cinci sute, așa că, dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
a isprăvit, am tras un gât de scotch, mi-am șters lacrimile cu o batistă de hârtie și am sunat la room service. Am cerut cafea. Sunt cazuri când trebuie să te stăpânești. — Cum să fie cafeaua? sosi și replica bănuitoare. I-am spus: cu lapte și zahăr. Cât de mari sunt ceștile? — Duble, mi s-a răspuns. — Patru cești. — S-a făcut. Stau întins pe pat cu vechea mea agendă de forma unui evantai. Folosindu-mă de foile suplimentare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care încotro, ca după o hârjoană de copii. Asta nu era treabă curată! Mirosea a sabotaj, bodogănise șeful milițienilor, un plutonier major gras și fălcos, care stătea să plesnească în mantaua lui cu guler de blană, uitându-se lung și bănuitor la ceea ce mai rămăsese din cei trei bravi ostași ai Armatei Roșii (căci trei se întâmplase să fie, socotind după toate semnele, precum craii de la răsărit), numărând și renumărând cizmele și petele de sânge și clipind des din ochi din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ecran radar. Trîntit pe jos pe dalele camerei de spital, Lucas se holbă la Marie, al cărei chip arăta o intensă stupefacție, și putu măsura Întreg ridicolul situației. - Un coșmar... Îngăimă el ridicîndu-se În șezut. Cu cine vorbeai? Întrebă el, bănuitor. - Cu medicul. A ieșit tocmai Înainte ca dumneata... Îl cercetă cu privirea. - Parcă ai fi văzut o fantomă. - N-ai plecat la Plymouth? reluă el sec, desprinzînd cu o strîmbătură perfuzia. - Văd că ți-ai recuperat toate facultățile de deducție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sincer În fața aerului Încurcat al Mariei și Își redobîndi pe dată aerul zeflemitor. - Ești o femeie care ține la tradiții, nu e așa? - Păi... - Știi că, În poliție, există un obicei de la care nu ne sustragem niciodată... Ea se Încruntă bănuitoare, Întrebîndu-se În ce capcană voia s-o atragă, și așteptă prudentă urmarea. - CÎnd doi polițiști au scăpat Împreună de la moarte, se tutuiesc. - A... Dacă e o tradiție... Îi zîmbi, fericită că avusese delicatețea să rămînă la tonul de glumă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de puteri, dar mai cu seamă contrariată că nu Înaintaseră mai mult. O privire aruncată spre ceas, care arăta o oră tîrzie, o demoraliză și mai tare. Băgă de seamă că Lucas zîmbea privind-o. Înălță din sprîncene, Întrebătoare, vag bănuitoare, dar zîmbetul lui se accentuă. - Îmi placi. Chiar cînd ești În toane rele. Cred că e grav, doctore! ȚÎrîitul telefonului Îl făcu să rămînă nemișcat cînd tocmai se prefăcea că se Întinde spre ea. Era Caradec. Lucas redeveni pe dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și deschise ușa brusc. Pierre-Marie, instalat confortabil În pat, citea o carte. Înălță mirat din sprîncene. - S-a Întîmplat ceva, tată? Bătrînul dădu ochii roată prin cameră și se uită În cele din urmă și la el, cu o căutătură bănuitoare. - Nu dormi? - Ryan e de vină... mă rog, Erwan, răspunse el cu voce suavă, arătînd spre roman. Pietrele care glăsuiesc. - Dacă l-ai Început, nu-l mai lași din mînă. Ți-l dau de Îndată ce-l termin. Arthus se crispă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu era greu de imaginat fluxul continuu de informații la care putea avea acces un om ca Giannetto, care trăia În stradă. Cu coada ochiului, Dante zări două figuri chircite care se ridicau și se Îndreptau spre ieșire. Observă privirea bănuitoare cu care Giannetto le urmărise mișcările. Înainte să dispară, unul dintre ei se Întoarse. Pentru o clipă, i se păru că deslușește un chip cunoscut, dar nu izbuti să Își amintească. Cine sunt? Întrebă. — Doi pe care niciodată n-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Apropie-te. Bruno Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată. Numele său nu părea să fi suscitat vreo reacție deosebită În rândul celor de față. Doar câțiva credincioși se mărginiseră să Îi arunce câte o privire bănuitoare, de Îndată potolită de tonul confidențial al predicatorului. După acel scurt salut, părea că și Bruno uitase de dânsul. Își desprinsese privirea, Întorcându-se cu fervoare la predică, cu ochii aprinși Îndreptați către cer. Trebuia să fie spre sfârșit, judecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
chipul impasibil al interlocutorului, citi ordinul de a nu le destăinui nimic celor de față. Dante așteptă să se Îndepărteze toți colegii, iar apoi se grăbi să Îl Întrebe. Nu avea prea mult timp la dispoziție: nu Îi scăpase privirea bănuitoare pe care unii priori i-o aruncaseră În timp ce părăseau Încăperea. Ce știau ceilalți de toată situația? Ce putea să fi spus netotul acela de Bargello? Era cu putință ca vreunul dintre ei să fi fost implicat În ceva ce, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
interzis, iar Dante se gândi că, poate, se arătase prea pripit În a-i accepta concluziile. Probabil că nici el nu credea până la capăt În vinovăția pomanagiului. Fără să mai adauge nimic plecă, Îndepărtându-se spre scară, Însoțit de privirea bănuitoare a celuilalt. Se găsea Încă sub portic când văzu, În centrul claustrului, un grup de oameni Înarmați, purtând uniformele țipătoare ale mercenarilor legației pontificale. Îl Înconjurau, cu lăncile lor, pe un bărbat Îmbrăcat În sutana deschisă la culoare a dominicanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al inchizitorului se Împurpură pentru un moment, iar apoi se ascunse Înapoi sub masca diplomației. — Poate că ar fi mai bine ca despre aceste lucruri să discutăm În camerele dumitale, la adăpost de priviri indiscrete, se mărgini să spună, privind bănuitor În jur. Dante Încuviință din cap, luându-i-o Înainte spre chilia sa. Șezură unul În fața celuilalt, pe băncuțele spartane. Noffo Își lăsă gluga pe spate și Își șterse fruntea brobonită de sudoare cu o pânză pe care o scosese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și pentru că de pe hărțile acelea lipsește un element esențial. Acela pe care nici măcar Teofilo n-a izbutit să-l descopere. — Care? Întrebă Dante bănuitor. — Oceanul imens e măturat de vânturi constante și potrivnice. Ele au ocrotit acele pământuri peste secole. Numai Într-un punct, pe o latitudine de câteva grade, ele suflă prielnic. Fără această cunoștință, orice tentativă e sortită dezastrului. Ai rătăci luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
crede Rembrant", și chinul lui sporea. Nu mai surâdea, iar vechii lui prieteni trăgeau de aici o concluzie ciudată, dar inevitabilă: Dacă nu mai râde înseamnă că e foarte mulțumit de sine". Știind asta, se făcea tot mai sălbatic, mai bănuitor. Era de ajuns ca, intrând într-o cafenea, să fie recunoscut de cineva din cei de față pentru ca totul să se întunece în el. Rămânea o clipă nemișcat, în picioare, plin de neputință și de o ciudată mâhnire, ascunzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o să mă crezi, dar apele s-au liniștit, și sufletul meu o dată cu ele. Am înotat lin, stăpânit de o mare fericire, și am ajuns la țărm. Mâine îmi voi ține făgăduiala. Îl privi dintr-o dată pe d'Arrast, cu chipul bănuitor: - Îți vine să râzi? - Nu. Făgăduielile trebuiesc ținute. Bucătarul îl bătu pe umăr. - Vino la fratele meu, pe malul fluviului. O să-ți fierb niște fasole. - Nu, spuse d'Arrast, acum am treabă. Diseară, dacă vrei. - Bine. Dar la noapte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lacăt șandramalei și să-și urmeze instinctul? Nu-i așa de simplu, se încăpățînează Tîrnăcop, nu ăsta fusese pactul revoluției, spune Gulie, cum să-și lase el totul baltă și să plece? Nici dacă fi vreo femeie la mijloc, zice bănuitor Curistul, Roja ăsta a fost întotdeauna cam muieratic, să nu-mi spuneți că o fi iar vorba de Delfina, ăsta ar trebui să fie un capitol închis. Așa crezi tu, eu zic că oricînd se poate întoarce la ea, ești
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a intrat niciodată în calcul. — Recunoașteți măcar că a avut și ea aventurile ei, îi amintește Gulie. Da, îi răspunde Roja, numai că n-a călcat strîmb niciodată. Angelina și Tușica în schimb, să nu mai vorbesc. Întotdeauna greu de găsit, bănuitoare și greu de convins. De ce trebuia de fiecare dată să duc cu ele aceeași muncă de lămurire? Ce dovadă mai bună vreți că acolo își băgase dracul coada de la început? — Le vorbiți de parcă ar fi fost niște scorpii cum nu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe Lee să-l ucidem pe Georgie Tilden. Cu mine a fost insolent: — Să-ți spun unde poți să-l găsești pe Georgie? Insolența i se potrivea ca o mănușă. Dacă ar fi încercat o abordare ocolită, aș fi devenit bănuitor. Iar pe Lee l-a trimis pe urmele lui Georgie imediat după ce Lee l-a stâlcit în bătaie. Oare spera ca mânia lui Lee să atingă apogeul când va da cu ochii de ucigașul Daliei? Oare știa de colecția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la om, să-mi explici și mie cum vezi tu anumite treburi... Și dacă eu explic ca om și dumneavoastră receptați ca, să mă scuzați, comandant? — Nu este cazul, spuse Aciobăniței, luând o mină jignită. Pilotul îl mai privi o dată bănuitor, apoi spuse: — Sincer să fiu, tovarășe comandant, există anumite fenomene, gravitația, de pildă, cu justețe adusă de dumneavoastră în discuție, sau învârtitul în neștire pe aceeași orbită, care, analizate băbește, până la capăt, sunt inexplicabile. Cum se-nvârt sateliții, știu. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
fără să-mi pese de ghionturi și de vânătăi, pentru ca să-l pot azvârli în capul celui ce ni-l făcuse; să se învețe minte, să nu ne mai jignească prin mila lui. Îi preferam pe trecătorii cinstiți care ne priveau bănuitor, ca pe niște haimanale incorigibile cu care era mai bine să nu aibă de-a face. Cei mai mulți dintre colegi mi se păreau jalnici. Știam bine cât îi urau pe pedagogii cei mai nemiloși, care se lăudau că vor scoate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe-acolo a însemnat o schimbare de o sută optzeci de grade în atitudinea mea. Lucrurile s-au petrecut în felul următor. M-am purtat colțos cu doctorii fără să reușesc altceva decât să-i silesc să fie și mai bănuitori cu mine. Pe măsură ce eu mă izolam mai arțăgos în tăcerea mea, refuzând să răspund la întrebări și să înghit medicamentele pe care mi le dădeau, mă socoteau din ce în ce mai evident un bolnav dificil. Îmi dădeam seama de asta din felul cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vedeam nici o ieșire când mi-a trecut prin minte să încerc să mă prefac. Am devenit blajin, ascultător, cuminte, încât în primele zile doctorii și-au închipuit că am înnebunit de-a binelea. S-au uitat la mine și mai bănuitor, de parcă se temeau să nu-i mușc de gât în clipa următoare. Treptat, însă, s-au obișnuit, ba chiar m-au bătut pe umăr: „Bravo, băiete, ai început să-ți revii”. Cum aveam un oarecare talent la desen, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sânge a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. — Moașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe cineva în legătură cu mine nu-l mai iertam. Și am ieșit trântind ușa. Cam tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu, domnule, mi-a replicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îndrăzneala de a fi pângărit un loc unde nimeni n-ar fi trebuit să pună piciorul. Dar în cele din urmă curiozitatea s-a dovedit mai puternică și mi-a venit inima la loc. „Chiar ați fost?” m-a întrebat, bănuitor, Domnul Andrei. „Am fost, sigur că am fost”. „Și?” „Și ce?” „Cum arată?” „Cine?” „Ei, asta-i bună, sala, domnule”, izbucni Mopsul. Rezervele s-au topit dintr-odată și toți m-au înconjurat, trepidând acum de nerăbdare, dornici să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]