KorAP: Find »[drukola/base=bătrânel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...40 >

981 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

gaură murdară și rece unde Jacinta Coronado Își petrece ultimele ore de viață. — Hai, Daniel. Plecăm. Ia-o dumneata Înainte. Am făcut cum Îmi spunea. CÎnd am plecat, m-am Întors o clipă și am văzut cum Fermín Îngenunghea În fața bătrînei și o săruta pe frunte. Ea Își dezveli zîmbetul știrb. — Spune-mi, Jacinta, l-am auzit. Dumitale Îți plac bomboanele Sugus, nu-i așa? În periplul nostru spre ieșire, ne-am Încrucișat cu antreprenorul de pompe funebre cel legitim, Însoțit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
să pună regulamentul sub semnul Întrebării. Cadavrul era Într-o stare proastă. Probabil că murise de mai bine de douăzeci și patru de ore cînd a ajuns la morgă, și nu În zori, cum susțineau polițiștii. Manuel se temea că, atunci cînd bătrînelul avea să-l vadă, are să se facă țăndări. Domnul Fortuny spunea Întruna că nu se putea, că Julián al lui nu putea fi mort... Atunci don Manuel a tras deoparte lințoliul care acoperea trupul și cei doi agenți l-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
ușa din dos, care se folosea pentru scoaterea morților pe o străduță care strălucea și mirosea precum esofagul iadului. Odată ajunși În bezna Tenebrarium-ului, Fermín s-a apucat să-i dea ultimele instrucțiuni lui Rociíto, În timp ce eu Îl localizam pe bătrînelul căruia Îi promisesem un ultim dans cu Eros, Înainte ca Thanatos să-i facă lichidarea. Nu uita, Rociíto, că bunicuțul e un pic cam tare de urechi, așa Încît să-i vorbești tare, răspicat și murdar, ștrengărește, cum știi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-ți fie cu supărare. Aici Îți cam pierzi ceea ce voi, cei de-afară, numiți discernămînt. Prin urmare, dumneata nu ești o vedenie? — Nu. Vedenia ți-am adus-o eu și te așteaptă jos, dacă ești bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de parfum. CÎnd dădu cu ochii de abundenta frumusețe a Afroditei noastre jerezane, chipul bătrînelului se lumină de paradisuri visate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
bun. L-am condus pe bătrînel Într-o celulă lugubră pe care Fermín și Rociíto o Împodobiseră de sărbătoare, cu cîteva lumînări și cu cîțiva stropi de parfum. CÎnd dădu cu ochii de abundenta frumusețe a Afroditei noastre jerezane, chipul bătrînelului se lumină de paradisuri visate. — Domnul să vă binecuvînteze. — Iar dumneata să te vezi cu el, zise Fermín, făcîndu-i semn sirenei din strada Escudillers să Înceapă a-și desfășura iscusința. Am văzut-o luîndu-l pe bătrînel cu o nesfîrșită delicatețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Afroditei noastre jerezane, chipul bătrînelului se lumină de paradisuri visate. — Domnul să vă binecuvînteze. — Iar dumneata să te vezi cu el, zise Fermín, făcîndu-i semn sirenei din strada Escudillers să Înceapă a-și desfășura iscusința. Am văzut-o luîndu-l pe bătrînel cu o nesfîrșită delicatețe și sărutîndu-i lacrimile care i se rostogoleau pe obraji. Fermín și cu mine ne-am retras din scenă spre a le acorda intimitatea cuvenită. În periplul nostru prin acea galerie de disperări, am dat peste maica

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Jacinta mi-a zîmbit și, cînd am Întrebat-o de ce era atît de bucuroasă, mi-a spus că se ducea acasă, cu Penélope. A murit În zori, În somn. Rociíto și-a Încheiat ritualul amoros după cîteva minute, lăsîndu-l pe bătrînel sleit, În brațele lui Morfeu. CÎnd am ieșit, Fermín i-a plătit dublu, Însă ea, cuprinsă de milă În fața priveliștii tuturor acelor nenorociți uitați de Dumnezeu și de dracul, a ținut neapărat să-și doneze onorariul măicuței Emilia, ca să li

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

cu gingiile lui cu desăvârșire lipsite de dinți bătrânul învățător sexagenar, care până atunci tăcuse și de la care nimeni nu se putea aștepta că va deschide gura măcar o dată în această seară. Valul de râsete se înteți și mai mult. Bătrânelul, crezând probabil că se râde de replica lui spirituală, uitându-se la ceilalți, se apucă și el să râdă și mai cu poftă până ce, în cele din urmă, începu să tușească atât de violent, încât Nastasia Filippovna, căreia, cine știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
foarte ciudată din partea Nastasiei Filippovna. Toți cunoșteau neobișnuita sobrietate care domnise la aniversările ei precedente. Și așa serata devenise mai veselă, dar nu în mod obișnuit. Totuși, nu refuzară vinul, în primul rând generalul, în al doilea rând - doamna vioaie, bătrânelul, Ferdâșcenko, apoi și ceilalți. Toțki luă și el o cupă, sperând să armonizeze noul ton în curs de instaurare, conferindu-i pe cât posibil caracterul unei glume simpatice. Numai Ganea nu bea nimic. Și era greu de priceput ceva din ciudatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe bărbatu-său aceasta îl îngropase cu vreo patruzeci și cinci de ani înainte. Tot mai înainte, trăise lângă ea câțiva ani o nepoată, gheboasă și rea ca o cotoroanță, despre care se zicea că i-ar fi mușcat odată bătrânei un deget; însă și nepoata murise, așa că bătrâna, de vreo trei ani, trăia singură-cuc, de azi pe mâine. Îmi era cam urât în casa ei, de fapt și baba era o ființă de tot nimicul, nu puteai stoarce de la ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
veritabil, medical al cuvântului? — Doar v-am spus că a avut întotdeauna predispoziția asta, se eschivă cu abilitate Afanasi Ivanovici. — Pe deasupra, are și febră... Ceata lui Rogojin era aproape în aceeași alcătuire ca și dimineață; i se alăturaseră doar un bătrânel destrăbălat, care la timpul lui fusese redactorul unei gazete demascatoare, pentru cheflii, despre care circula anecdota că și-ar fi amanetat și băut dinții de aur, și un fost sublocotenent, evident adversar și concurent, prin meserie și menire, al domnului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l suspecteze câtuși de puțin pe prinț. Acest lucru era important pentru el. Generalul termină cu o povestire despre unchiul lui Evgheni Pavlovici, șeful unei cancelarii din Petersburg - „la loc de frunte, șaptezeci de ani, viveur, gurmand și îndeobște un bătrânel cu apucături... Ha! Ha! Știu că a auzit de Nastasia Filippovna și chiar a umblat după ea. Am trecut adineaori pe la el; nu primește, e bolnav, dar e bogat, bogat, are influență și... să-i dea Dumnezeu mulți ani cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
succesul șmecherului de Gouraud poate fi pus pe seama acestei bunătăți. Dar întrebați-mă pe mine câte griji și bătaie de cap am avut după aceea cu problema asta... și tocmai cu acest Gouraud! Imaginați-vă, i se adresă el brusc bătrânelului, voiau chiar să înainteze pretenții în legătură cu testamentul și atunci am fost nevoit să recurg la măsurile cele mai energice... ca să le bag mințile în cap... pentru că sunt maeștri în asemenea daraveli! Ne-mai-pomeniți! Dar, slavă Domnului, asta se întâmpla la Moscova

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întristat și m-ați uluit! strigă din nou prințul. — Îmi pare rău. Dar, la drept vorbind, toate astea-s fleacuri și sunt sigur că n-ar fi avut câștig de cauză, ca întotdeauna. Vara trecută, i se adresă el iarăși bătrânelului, se zice că și contesa K. a intrat într-o mânăstire catolică din străinătate. Nu știu cum se face că ai noștri nu rezistă, dacă cedează acestor inși... descurcăreți... mai ales în străinătate... — Cred că astea ni se trag de la... oboseala noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că și contesa K. a intrat într-o mânăstire catolică din străinătate. Nu știu cum se face că ai noștri nu rezistă, dacă cedează acestor inși... descurcăreți... mai ales în străinătate... — Cred că astea ni se trag de la... oboseala noastră, bolborosi competent bătrânelul. Și au o manieră de a predica... elegantă, originală... se pricep și să te sperie. Și pe mine, la Viena, în opt sute treizeci și doi, m-au speriat, credeți-mă, dar nu am cedat și am dat bir cu fugiții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că atunci, domnul meu, nu de iezuiți ai dat bir cu fugiții, ci ai șters-o de la Viena la Paris cu frumoasa contesă Levițkaia, părăsindu-ți postul, strecură deodată Belokonskaia. Oricum ar fi, înseamnă că de iezuiți am scăpat! replică bătrânelul și amintirea plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată. Probabil că bătrânelul voia să-și dea seama mai bine ce fel de om era prințul; din anumite motive, persoana lui începuse să-l intereseze foarte mult. — Pavlișcev a fost un spirit luminat și un creștin, un adevărat creștin! spuse deodată prințul. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deodată prințul. Atunci cum a putut să se supună unei credințe... necreștine? Catolicismul e totuna cu o religie necreștină! adăugă el brusc. Ochii îi străluceau și parcă îi învăluiau pe toți cei prezenți. — Asta-i cam prea de tot, mormăi bătrânelul și se uită cu mirare la Ivan Feodorovici. — De unde și până unde catolicismul este o credință necreștină? întrebă Ivan Petrovici, răsucindu-se pe scaun. Atunci ce este? — În primul rând, e o credință necreștină! începu prințul din nou, extrem de surescitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iar acum îi împing la asta fanatismul, ura față de biserică și de creștinism! Prințul se opri să-și tragă sufletul. Vorbise grozav de repede. Era palid la față și se sufoca. Toți se uitau unii la alții; dar, în sfârșit, bătrânelul râse pe față. Prințul N. își scoase monoclul și îl studia fără încetare pe prinț. Neamțul-poetastru ieși din ungherul lui și se apropie de masă, cu un zâmbet sinistru pe față. — Exagerați foarte mult! spuse tărăgănat Ivan Petrovici, parcă întrucâtva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
stare să mă exprim, dar... — Dar da-ți-mi voie! Prințul tăcu. Ședea pe scaun drept și nemișcat, țintuindu-l pe Ivan Petrovici cu privirea lui arzătoare. — Cred că v-a uimit din cale afară întâmplarea cu binefăcătorul dumneavoastră, observă bătrânelul cu blândețe și fără să-și piardă calmul. Sunteți înflăcărat... poate, datorită izolării. Dacă ați trăi mai mult printre oameni, iar în înalta societate, sper, toți se vor bucura să primească un tânăr remarcabil ca dumneavoastră, atunci, desigur, vă veți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ultimele cuvinte, se ridică brusc în picioare, dădu neatent din mână, împinse cu umărul și... se auzi un strigăt general! Vaza se clătină, mai întâi păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vorbeau cu foarte multă blândețe, mai ales Lizaveta Prokofievna: râzând, îi spunea ceva foarte, foarte încurajator. Deodată simți că Ivan Feodorovici îl bate amical pe umăr; Ivan Petrovici râdea și el; dar mai binevoitor, mai fermecător și mai simpatic era bătrânelul: îl luă pe prinț de mână și, strângându-i-o ușor, lovindu-i-o cu palma celeilalte mâini, îl îndemna să-și vină în fire, ca pe un băiețel speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nikolaevici, din pricina unui urcior de lut? adăugă ea chiar cu o umbră de teamă. Gata, dragul meu, altfel mă sperii, zău așa! — Mă iertați și pentru tot? Pentru tot, nu numai pentru vază? întrebă prințul, dând să se ridice, dar bătrânelul îl trase iarăși de mână. Nu voia să-l scape. — C’est très curieux et c’est très sérieux!* îi șopti el peste masă lui Ivan Petrovici, de altfel destul de tare; se poate ca prințul să fi auzit. — Deci, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aceștia au văzut oameni și mai excentrici decât tine, n-ai cum să-i uimești. Iar tu nici nu ești cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și ne-ai speriat. Zâmbind, prințul o ascultă. Apoi îl întrebă deodată pe bătrânel: — Nu-i așa că dumneavoastră i-ați salvat de la deportare, acum trei luni, pe studentul Podkumov și pe funcționarul Șvabrin? Bătrânelul chiar roși puțin și mormăi că ar trebui să se calmeze. Am auzit și despre dumneavoastră, i se adresă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și ne-ai speriat. Zâmbind, prințul o ascultă. Apoi îl întrebă deodată pe bătrânel: — Nu-i așa că dumneavoastră i-ați salvat de la deportare, acum trei luni, pe studentul Podkumov și pe funcționarul Șvabrin? Bătrânelul chiar roși puțin și mormăi că ar trebui să se calmeze. Am auzit și despre dumneavoastră, i se adresă el imediat lui Ivan Petrovici, că în gubernia X, țăranilor, eliberați deja, care v-au pricinuit destule neplăceri, le-ați dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]