968 matches
-
mînă, acum bătrînelul tremura ca varga și el băgă de seamă că mînia Începuse să-i treacă, sughița, ba chiar vru să plece, dar era prea tîrziu, babornița se repezise asupra lor. — Jidan spurcat la gură! — Nu! Nu! Nu! striga bătrînelul, plîngînd, fără pic de mînie În glas, ridicînd mîna de parcă ar fi voit să oprească Întreaga scenă, de parcă niciodată n-ar fi vrut să stîrnească toate astea. O să mi-o plătești, jidan spurcat la gură. O să mi-o plătești cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am dat seama... — O să-mi dai toată pensia. O să-mi plătești atît cît Îți cer! Nu te uita la ce-am spus! Nu mi-am dat seama!... Băiatul pleacă... — O să dormi În stradă la noapte, jidan spurcat la gură! Dar bătrînelul n-o mai asculta; Îi Întorsese spatele și se uita sughițând la Julius, care plecase pentru ultima oară de lângă ei, amîndoi. Nu-și dăduse seama ce face, se lăsase purtat de entuziasmul de data trecută, fericirea, pe urmă mînia, mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cearșaf și se trezi nas În nas cu ei doi, Încremeniți În fața ușii. Lumina de la fereastră Îi Îngădui să-i vadă bine de tot: ce bătrînă era Frau Proserpina, dar ce bățoasă se ținea, parcă era un soldat german și bătrînelul evreu clătinîndu-se pe picioare, ce-o fi cu ei că nu se ceartă? Pentru prima dată Îi vedea stînd de vorbă fără să se certe. Desigur că ei strigaseră puțin mai Înainte... Femeia se retrase de la fereastră cînd Îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
clătinîndu-se pe picioare, ce-o fi cu ei că nu se ceartă? Pentru prima dată Îi vedea stînd de vorbă fără să se certe. Desigur că ei strigaseră puțin mai Înainte... Femeia se retrase de la fereastră cînd Îl văzu pe bătrînel apropiindu-se. Făcea tot timpul din cap că nu. Nu avea timbre pregătite pentru diseară... Iarna nu azvîrli pe nimeni În stradă, Îi spuse Frau Proserpina. O să mai vorbim noi cînd s-o topi zăpada. Și pe urmă se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
la bere, de sute de persoane, la Bucur Obor, unde un ins foarte nervos a-nceput să vocifereze când niște țigani s-au băgat în față. „E securist, îl cunosc eu“, a zis atunci, cu un fel de respect, un bătrânel. „Ăsta are putere, o să facă ordi ne.“ La mine-n bloc stăteau mulți securiști, mă jucasem în copilărie cu copiii lor. Îmi aminteam și bancuri cu „mai împrăștiați-vă, băieți!“, și sfatu rile mamei să nu vorbesc „ce nu trebuie
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
unei culturi ce nu trebuie să se stingă, să moară, să piară în neant. Lecțiile pe care le ține nu sunt numai de muzică, ci și de istorie, literartură, filosofie, câteodată, chiar, de matematică, fizică ori chimie, căci, realmente, acest bătrânel plin de viață și nerv, pare a fi o bibliotecă bipedă, o enciclopedie. Ce bine era dacă și azi, la concertul Filarmonicii, organizatorii l-ar fi invitat pe el să prezinte programul. Lipsa lor de orientare o să-i coste. Păcat
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Le-a dedicat artei. Catedra de artă avea clase văruite, cu tavane joase, la ultimul etaj al clădirii, și acum își petrecea mai tot timpul lucrînd la o versiune cu luminaturi a Cărții lui Iona. Uneori, profesorul de artă, un bătrînel prietenos, privea peste umărul lui și-l întreba: — Ăăă... vrei să fie o chestie umoristică, Duncan? Nu, domnule. — Dar de ce i-ai făcut melon și umbrelă? — Dar ce-i umoristic la meloane și umbrele? — Nimic! Eu însumi folosesc umbrela pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
la o ușă de la capătul coridorului pavat cu dale pătrate de marmură și tavan jos, boltit. încăperea din spatele ușii avea un covor gros, o vază cu flori pe șemineul din marmură și alta pe un birou aflat lîngă fereastră. Un bătrînel mărunt citea un document la birou. — Domnul Thaw? întrebă el cu o voce înecată. Vă roc ză luați log. Mă voi ocupa de dumneavoaztră într-o glipă. Thaw se așeză stingherit. Omul avea o gaură pe partea dreaptă a feței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
trecut, trenul eram cam patru sau cinci sute la margineacăii ferate, în salopetele noastre unsuroase. Regina era în primul vagon și se uita rece și grațioasă și ne făcea cu mîna; iar în vagoanele din mijloc erau o sumedenie de bătrînei, primari, cum ar veni, cu lanțuri la gît, toți făcîndu-ne cu mîna ca apucații; iar într-un fel de post de observație, în ultimul vagon, era ducele cu șepcuța lui de iahting. Stătea la o masă cu un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
visătoare, mulți credeau că sînt prietenii cei mai buni ai lui Mary Needham. Cunoștea multă lume, și toți aveau încredere în ea. Vecinii care se urau de moarte îi încredințau secretele. Dar, uite că s-a dus. Și bunică-tău, bătrînelul acela bun. Tonul ei îl irită pe Thaw. Nu și-l mai amintea pe tatăl mamei lui, un bărbat înalt cu mustață albă care locuia într-o vilă cuplată, pe strada următoare. Femeia oftă și zise: — Bineînțeles că bunică-ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
îi privi fața uscățivă și bătrînă, capul care i se bîțîia, și ceva din expresia ei demonstra că și ea are același sentiment față de el. își trase mănușa la loc și-și strecură mîna pe sub brațul lui spunînd potolită: — Haide, bătrînelule. Putem face altceva decît să stăm aici și să ne regretăm vîrsta. Mașina mea e acolo. în timp ce se îndreptau spre mașină, Gay spuse cu o violență neașteptată: — Toată afacerea asta pute de la o poștă! Toată lumea știa că ai dispărut acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mondială și energie și poluare, Sludden și Cortexin au făcut din Unthank cum le-a venit mai bine. Nu ești foarte inteligent, Lanark. — Am început să remarc asta de curînd, spuse Lanark după un moment de tăcere. — îmi pare rău, bătrînelule, nu-i vina ta. Oricum, acum încerc să te înfurii. — De ce? — Vreau să asmuți tot iadul la banchet. — De ce? N-o s-o fac, dar de ce? — Pentru că a fost cea mai blîndă, cea mai politicoasă, cea mai docilă adunare din toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
roșu. Delegatul poate intra. Se retraseră, lăsînd un spațiu îngust între ei. — Ei bine, la revedere, Lanark, zise ea. îmi pare rău că n-o să-ți pot suci brațul la momentul potrivit. Dar dacă o să reușești să faci pe forțosul, bătrînelule, o să aud asta. Se răsuci și se depărtă. — Delegatul poate intra. Sau Nu, spuseră oamenii de pază. Delegatul poate intra. Sau nu. Arătați expresia de intenție prin progresie sau retragere. Se cere expresia de intenție. Se solicită expresia de intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pe Dragoș, și masa și ierburile și lucrurile făgăduite“. Atunci l-am văzut pentru prima oară de aproape pe Dragoș, altfel decât culcat pe masă; fără demnitatea stării de mort sau inofensiva încremenire moale a păpușilor de ceară, părea un bătrânel oarecare; era încălțat cu opinci din piele de porc întoarsă cu porii în afară, purta niște ițari și o cămașă lungă, de in, costumația lui ar fi putut părea la fel de normală și cu câteva mii de ani în urmă, și
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
muchie de cuțit. 2. La câteva zile după plecarea lui Dragoș pornisem pe jos, n-ar fi fost departe. Mergeam agale, din când în când mă opream, îmi rezemam fruntea de zidul vreunei case și plângeam, îmi plăcea figura; un bătrânel s-a oprit să mă întrebe de ce plâng și dacă am nevoie de ceva. „Dă-mi jumătate din batista dumitale, s-o folosesc cinstit“, i-am spus mutându-mi fruntea pe umerii lui, „pentru că mă duc să-mi văd familia
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Dă-mi jumătate din batista dumitale, s-o folosesc cinstit“, i-am spus mutându-mi fruntea pe umerii lui, „pentru că mă duc să-mi văd familia, o mamă văduvă și poate muribundă și o tânără oligofrenă, soră-mea mai mare“. Bătrânelul m-a privit speriat, s-a tras înapoi și a șters-o cât a putut mai repede cu toate că îi spusesem numai adevăruri. Era un joc frumos și necesar, voiam să mă echilibrez; ca de obicei, în dimineața aceea se petrecuseră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
trepte prea fierbinți, simțeam nevoia să-mi răcoresc tălpile, să le așez pe un asfalt obișnuit. Plângeam, aiurea, ca să mă destind, cu fruntea rezemată de zidul unei case, pe strada Romană. Era vizibil că-mi pierdeam vremea de pomană : în afara bătrânelului aceluia milos nu s-a mai oprit nimeni să mă întrebe ce am; de aceea m-am așezat pe marginea trotuarului, bolboroseam ceva, îmi urmăream desfășurarea gândurilor; mai întâi mi-a venit în minte un ilustru personaj, îmi ziceam că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
gata, în alt sat, el nu vrea să meargă cu mine, zice că a trăit destul, mai stau aici ca să nu moară singur...“. Am tras scăunelul lângă pat și am zăbovit acolo vreun ceas, până mi s-au zvântat hainele, bătrânelul n-a scos o vorbă, îl vedeam bine, zăcea pe spate cu ochii larg deschiși, senin și liniștit, ca unul care și-a încheiat socotelile. După un timp, mi-am dat seama că, în nemișcarea lui aparentă, făcea totuși un
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
în farmacie. „Ah thebui să plec“, mi-a spus, „am întâlnihe cu soțul meu, îl văd venind...“. Am întors capul și m-am uitat în lungul străzii. Abia peste câteva clipe s-a ivit de după colț, dinspre bulevardul Domniței, un bătrânel în redingotă, mergea pâș-pâș, se sprijinea într-un baston cu măciulie de argint, încerca să se țină drept. „Doamnă Gerda“, am spus, „pe soțul dumneavoastră îl cunosc, l-am mai întâlnit, dar nu înțelegeam legătura...“. „Toți ne cunoaștem, dah uităm
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
poarta și am intrat. Curtea aceea aveam senzația că o cunosc bine, parcă dintr un vis. Mai spre fundul ei se înălța o casă dărăpănată, cu o singură încăpere la etaj, iar printre scânduri se mișca silueta familiară a unui bătrânel mărunt și obosit, m-am îndreptat spre el. „Bună ziua, domnule Sima“, am spus. Bătrânul s-a întors spre mine, m-a privit o clipă. „Poți să-mi spui cum vrei“, mi-a răspuns, „dar să știi că mă confunzi...“. Poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
neîncrederea care urmează după o solicitare prea puternică. Încet, încet, vuietul depărtat al orașului s a stins, topit parcă de zăpușeala zilei (mă gândeam la Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată ne credem buricul pământului și poate chiar suntem, pentru că pământul ăsta are sumedenie de burice...“. M-am oprit să respir, domnul Sima se uita în altă parte, m-am așezat
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
pesemne vrea să-mi ceară niște informații, era foarte liniștit, prietenia lui pentru conu Costache durează dinainte să mă nasc eu. Într adevăr, nu era mai nimeni în Prefectură, în dimineața asta. Papa m-a condus sus, la etaj, un bătrânel de la ușă a bătut și-a deschis-o larg, lăsându-mă să intru, papa a zis bonjour și-a făcut cale-ntoarsă, iar conu Costache s-a ridicat iute de la birou și a venit să mă întâmpine. Mi-a cerut scuze
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
floral și ajunse la ușa magazinului de arme. O clipă îl cuprinse teama că ușa n-o să se deschidă, dar ea se deschise aproape de la sine. Când trecu din antreul nu prea bine luminat în magazinul propriu-zis îl văzu pe bătrânelul cu părul argintiu așezat pe un scaun, într-un colț, citind la lumina blândă a unei veioze. Acesta înălță ochii de pe carte, o lăsă jos și se ridică în picioare: - Ah, domnul Clark, spuse el liniștit. Cu ce vă putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ridică piedica armei. ― Fiți atenți, băieți! Orice greșeală... Nucu Scarlat îi aruncă o privire întunecată. ― Dă-i drumul! Avem când să ne socotim greșelile. Inginerul se simți cuprins de un sentiment de jenă. Găsea scena de un grotesc penibil. Patru bătrânei smulși brutal de la tabieturile lor inofensive ― cleveteli banale cu o farfurioară de dulciuri în mână și o partidă meschină de poker la cinci bani deschiderea ― puși dintr-o dată în fața unor necunoscuți înarmați. ― Deci chestiune de câteva ore, rezumă Nucu Scarlat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
eu, interveni timid Melania Lupu. Știu foarte multe povești pe care i le spun lui Mirciulică. Nu văd de ce nu i-ar plăcea și dumnealui una din ele. Dascălu bătu din palme. Alunecă de pe fotoliu și se așeză turcește în fața bătrânei. Melania ridică motanul în poală. Obrazul i se limpezi dintr-o dată. Ochii îi alunecară peste creștetul cârnului. Povestea în șoaptă, făcând abstracție de Ioniță, de Florence și de Șerbănică care o ascultau cu fețe livide, de strigoi. ― "... o grădină minunată
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]