943 matches
-
formă de Cruce în urcare cu heruvimi pe Dealul cu măslini și asini... În apropiere, lacul și codrul. Ciricul și Veneția triștilor. Piața Chirilă și precupețele indo-europene. În zare, mahalaua celestă a magiștrilor Ion Creangă și Mihai Ursachi Ianuarie. Trec, bacovian, convoaie mortuare. În fum de cădelniță, dinspre Vale spre Deal... Bahluiul visează Dunărea. În Valea Pogor, pe umărul bustului de bronz al lui Caragiale mierla își amintește de mine și cântă cu aripile înghețate.
Din Vale spre Deal by Lucian Vasiliu () [Corola-journal/Imaginative/2904_a_4229]
-
Constantin M. Popa Bacoviană Sunt câteva ceasuri în oraș cu limbile smulse cu limbile spânzurate cu limbile moarte Sunt câteva ceasuri în oraș cu limbile scoase precum câinii din fața noilor covrigării așteptând încoronarea cozii Chiar asta am vrut să spun, iubito. Lunea Ciorilor Între
Poezie by Constantin M. Popa () [Corola-journal/Imaginative/3007_a_4332]
-
nebunii a regelui Lear, pierzân-du-și conexiunile, ereditatea și reperele, poetul înaintează invincibil (anabasis), sfidând parcă cioranianul inconvenient de a se fi născut, "pe această cale mortală/ de dragoste și ură și păcate". În ciuda unor obscurități de exprimare, a unor ostentații bacoviene, a unor forme verbale folosite inadecvat, a unor rare truisme sau si-no-nimii redundante tip "ca un vis ta-citurn din beznă/ în mijlocul căruia mă întunec" (p. 23), Adam Puslojio scrie poezie la cea mai înaltă cotă emoțională și expresivă ("post-stănescia-nă", cum
De la Adam citire by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8070_a_9395]
-
în poezie, fie și în forme difuze, Arghezi și Ion Barbu - nu, par experiențe artistice definitiv încheiate. Ultimii mari poeți care au valorificat un filon arghezian sunt Leonid Dimov și Mircea Cărtărescu, dar până la limita anilor ´80. În timp ce blagieni și bacovieni avem și la începutul mileniului III. E o simplă constatare. Pare clar că nu mai poți fi arghezian în poezie în perioada postmodernă (deși nu aș fi foarte sigur, surprize pot apărea). E o întrebare dacă imposibilitatea de racordare a
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
numai ele confirmă victoria repurtată de poet asupra "coșmarului indistincției", a "pustiei generalului", adică exact asupra abuzului de conceptualism de care suferise lirica sa. Cîteva astfel de haiku-uri au respirația viului delicat și pur, dar și o urmă din bacoviana trăire dramatică a fiecărei secvențe (...). Alte dăți - expresia apropiindu-se de apoftegmă - tot autorul Plumbului, cînd de o seninătate convalescentă, cînd reflexiv-enigmatic-sumbru, este cel care călăuzește pe emul în efortul de materializare, parcă pentru a face să se confirme spusa
Ultimul Cornel Regman (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15869_a_17194]
-
de a-ți striga în gura mare apartenența la retorica postmodernistă de tip "both/and"... Ezitările debutantului se văd și în citarea ori parafrazarea neinspirată a unor iluștri predecesori. Trimiterile la ritmurile pentru nunți necesare, sintaxa lui Nichita și plumbul bacovian (Produs Reciclat din Plum se vrea a fi un palimpsest?!) sunt mult prea evidente și nu-i folosesc la nimic. Mult mai în largul lui este Augustin Cupșa când scapă de obsesia intertextualității și scrie cum crede el de cuviință
O deznădejde cinstită by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10428_a_11753]
-
ceva din suprarealismul visului în care personajul din Vizuina luminată vede piațeta bucureșteană din fața Casei de Depuneri cînd în alb, cînd în roșu. Culoarea poemelor lui Catrinel Popa e oranjul, iar boala de care suferă personajul ei e mai degrabă bacoviană - o teamă abstractă, mai mult ghicită, fără înțeles sau motiv. Exorcizată însă de formidabilul gust - barbian aș fi tentat să spun, ca să rămînem în limitele interbelicului - pentru joc, dezvăluit programatic cititorului de un citat ales ca moto al volumului, desprins
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
Catrinel Popa frînturi de vers a căror sursă poetică e, teoretic vorbind, imediat identificabilă la autori clasicizați, dar poezia neagă atît de rapid cuvîntul pe care tocmai l-a introdus încît cititorul nu are timp să descifreze cuvîntul ca arghezian, bacovian... Senzația termenului familiar și poetic rămîne însă. Iată un vers (din obișnuință spun vers, dar nu știu unde începe și unde se termină el) care în prima lui parte pare bacovian, însă imaginea e răsturnată spectaculos, ritmic, într-un cotidian al zilelor
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
introdus încît cititorul nu are timp să descifreze cuvîntul ca arghezian, bacovian... Senzația termenului familiar și poetic rămîne însă. Iată un vers (din obișnuință spun vers, dar nu știu unde începe și unde se termină el) care în prima lui parte pare bacovian, însă imaginea e răsturnată spectaculos, ritmic, într-un cotidian al zilelor noastre: "...liza cîntă la clavecin brodează navighează pe internet...". E un procedeu conștient, pentru că autoarea atrage cu insistență parantetică atenția asupra lui în altă parte: "... umbra ta mirosea a
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
Baia de concretețe la care Ioan Flora își obligă producția nu reprezintă o ocultare a poeziei, ci un mod indirect de-a o sugera, tangent la o exasperare a expresiei ce se sacrifică pe sine. Mitul ,omului concret", de sorginte bacoviană (stihul: ,- O, cum omul a devenit concret..." figurează drept motto al volumului intitulat Terapia muncii), e un mit crepuscular, paradoxal regenerator tocmai prin conștiința epuizării pe care o cuprinde. El își adjudecă embrionii epicului ca o probă a alienării asumate
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
trauma telurică, cutremurul, ca în urmă cu trei ani, în noaptea aceea limpede de primăvară când, dintr-odată, crusta a început brusc să crape și să arunce în aer povara pestilențială a mocirlei" (p. 221). Delirul primăverii, frisonul care descompune bacovian conștiințele, dar nu descătușează energiile benefice, îl afectează profund pe Tolea, trăind un prezent umilitor (cozi, lipsuri, suspiciuni, turnătorii etc.). Salvarea lui temporară e într-o clovnerie eretică, simulare a libertății și a detașării de regimul comunist. Bufonul arborează nepăsarea
Disperarea clovnului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9566_a_10891]
-
își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. III. Clasicitatea suferinței Sever pînă la austeritate, economisindu-și bacovian gesturile și mijloacele expresive, Ion Lucian Murnu reprezintă punctul de convergență al unei triple sugestii: mesajul umanist al spiritului grec, ideea creștină a asumării suferinței ca treaptă spre desăvîrșirea spirituală și opoziția tacită, împinsă pînă la nesupunere, în fața unei istorii
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
cuvintele esențiale, nu neaparat cuvintele pure. Capra lui Saba este un asemenea loc; dar și un poem precum Insula, al lui Ungaretti (cel analizat de Hugo Friedrich). Sau, de ce nu?, Din ceas, dedus, de Ion Barbu și, de asemenea, Plumbul bacovian. Emblematicul poem al lui Bacovia, urletul existențial cel mai disperat scris în limba română, este un asemenea loc geometric al suferinței. Nu are importanță câtă culoare simbolistă s-a așternut peste el. Important este locul simbolic și situația descrisă esențial
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
este locul simbolic și situația descrisă esențial, cu materiale netransfigurate, un spațiu în care un individ singur se prezintă cu toată greutatea de plumb a lumii apăsîndu-l. Cum plumbul e mai mut decît capra... nu e de mirare că omul bacovian strigă singur în pustiu. Se află și în poemul acesta toate ocurențele - mormânt, somn de plumb, aripi de plumb, singurătate absolută, orizont inexistent - ca să putem percepe global drama individului. De aceeași natură, (iar în cazul său expresia ,loc geometric" pare
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
sustrag de la exigența adevărului. Cît de ciudat e să putem observa, și aici, o posibilă paralelă cu Bacovia. Exigența de autenticitate pe care și-o impun ajunge să-i expună pe unii poeți la ne-literaturitate. Stângăciile din unele texte bacoviene sau narațiunile umile din unele poeme de Saba par să indice că autorii lor au dat laoparte, în anumite perioade, orice urmă de solemnitate literară. Sinceritatea obsesivă va fi fiind non literară? Sau inhibitoare pentru produsul literar? Iată, oricum, o
Umberto Saba și "privilegiul durerii" by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/10893_a_12218]
-
câtă vreme i-a fost vărsat această subvenție?), așa cum reiese dintr-o scrisoare a lui Macedonski către Pillat, inclusă an volumul pe care al comentez. Și, tot an 1916, Pillat subvenționează apariția plachetei lui Bacovia Plumb, volum esențial pentru lirica bacoviană. ăntre timp se petrec evenimente fundamentale pentru viața lui Pillat. A fost refuzat, decis, ăn cererea lui de căsătorie, de Florica Rosetti. Hotărât să se "așeze", la 6 septembrie 1915 se căsătorește cu Maria Procopie-Dumitrescu, ănzestrată pictorița, semnând cu pseudonimul
Ion Pillat epistolier by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17484_a_18809]
-
foarte multe versuri ale sale spuse pe un ton alb, ușor sacadat, care făceau parte din universul meu, chiar dacă nu eram conștientă de lucrul ăsta“. Destule au fost împrejurările propriei vieți față de care poeta s-a simțit îndemnată să reacționeze „bacovian“, cu „ironie amară“, ceea ce de altfel și în prezent i se întâmplă, în era exasperantei tranziții fără sfârșit: „Tranziția asta care nu se mai termină m-a făcut să revin și mai des la Bacovia. Fie pentru a spune cu
Memorie „rea“ și memorie „bună“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13004_a_14329]
-
de fugitivă, o recitire la lumina halbei a Momente-lor din primul an al secolului trecut. Lumea lui Gambrinus și a țal-ului. O lume care, dînd zațul pe spumă, găsește, așa, soluții anti-criză. Idealul ei nu e nici beția (cu bacoviana justificare de mai tîrziu că "altfel e greu pe pămînt"), nici tipicul angoaselor de cafenea, descîntate aristocratic, lîngă o ceașcă în care se arată destinul. Ce vrea lumea asta a bărbaților - damele sînt, de obicei, obstinate băutoare de ceai... - e
Carul cu bere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7510_a_8835]
-
deja citat: „acolo unde pulsează/ perfecțiunea ironică a umbrei”). Descoperim, de asemenea, în special în partea a doua a culegerii, un poet Eugen Suciu nu neapărat necunoscut, dar altfel în bună măsură, un poet care vine din profunzimile pastelului metafizic bacovian și care se confundă cu un peisaj aidoma de vulnerabil, de lipsit de apărare, un loc unde „totul atârnă de un fir de păr”. În versurile din Abur, pentru a continua cu această idee a fragilității amenințate. lumina însăși „atârnă
Versuri convingătoare, lirism de calitate by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/2560_a_3885]
-
Simona Vasilache MULTE înțelesuri i s-or fi dat toamnei bacoviene, și multe pricini i s-au căutat tristeților ei. Lăsînd, însă, deoparte, apăsarea, pe care toți o simțim, a obligațiilor. „E toamnă... mi-au dat de scris..." - așa se termină o poezie cu un titlu ciudat pentru Bacovia, Belșug. De pe la
Obligații by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6877_a_8202]
-
de un cal mic, mic, mic/ de oțel// Dar/ nu va mai fi nici un Homer/ nici un Eneea/ nu va pleca spre Latium". Iar eminescianul Luceafăr ni se înfățișează coborît din slava-i celestă pentru a fi adus la treapta comizerației bacoviene: "Oho, Luceafăr blînd,/ de cîte ori am fost flămînd!/ cutreieram pustie străzi/ cătînd în lăzi niscaiva prăzi:// un muc, o coajă, un ziar/ să mai pot zice-o dată: iar!// Oho, Luceafăr bun/ de cîte ori am fost nebun// și
Litota morala by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10118_a_11443]
-
în 1999 cu volumul Eseuri despre om și epocă. Al doilea volum este O descriere a operei, completat cu alte glose și cu un jurnal. Încheierea trilogiei o va da un volum despre receptarea contemporană și posteritatea critică a operei bacoviene, anunțat cu titlul Triumful unui marginal. Critic important în viața literară a Bacăului, participant la reapariția revistei "Ateneu" în 1964, despărțit ulterior de redacție pentru alte inițiative culturale și revenit de curând într-un colectiv nou, animator al publicisticii regionale
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
români, atât în ierarhia criticii, cât și în aceea a publicului, în a cărui conștiință a pătruns cu câteva sintagme memorabile, cum numai Eminescu, Creangă, Caragiale, Coșbuc, Rebreanu și Sadoveanu au reușit să pătrundă. Ca și în cazul acestora, amprenta bacoviană este imediat recognoscibilă. Constantin Călin s-a devotat lui Bacovia începând din 1964, când a scris primul său articol în subiect, ca un fel de "mică bravură", după cum mărturisește în încheierea volumului consacrat operei (p. 423). Părea o bravură, pentru că
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
în deceniul opt. După centenar, era firească o oarecare relaxare, pentru a putea vorbi de o nouă relansare a interesului criticii din 1990 încoace, când multe elemente ale atmosferei de tranziție spre capitalism rezonează profund cu criza idealului din opera bacoviană. Criticul prefigurează această diagramă a receptării, de care se va ocupa în volumul următor. Înregistrează o modificare radicală în propria atitudine critică, după patru decenii de familiaritate cu biografia și opera bacoviană: Pentru a-l înțelege, în 1964 simțeam nevoia
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
capitalism rezonează profund cu criza idealului din opera bacoviană. Criticul prefigurează această diagramă a receptării, de care se va ocupa în volumul următor. Înregistrează o modificare radicală în propria atitudine critică, după patru decenii de familiaritate cu biografia și opera bacoviană: Pentru a-l înțelege, în 1964 simțeam nevoia de bibliografie. Acum trăiesc poezia sa. Bacovia mi-e contemporan" (p. 424). Se observă acum că Bacovia este pentru Constantin Călin mai mult decât un obiect de investigație neutră: este ocazia mărturisirii
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]