942 matches
-
poemele din Pragurile Apeiron conțin secvențe dintr-o istorie auctorială dilatată, uneori, halucinant), înregistrăm fie ruptura de o alteritate feminină (cu finalul previzibil al poveștii de dragoste: "De ce-ai adus urâtul cu tine în zece scrisori" sau, în notă bacoviană, "Miroseai din ce în ce mai mult a mort,/ deși erai atât de frumoasă/ și pielea ta era la fel de curată/ ca pielea copiilor noștri"), fie, cel mai adesea, relația tensionată cu o dublură ciudată, cu funcționalitate multiplă de umbră, oglindă ori imagine a Tatălui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îi dictează, când și când, tempourile. Dovedind o cultură poetică solidă, tânărul autor nu se sfiește, e adevărat, nici acum a-și recunoaște trecerea prin arsenalul modernist și neomodernist, decelându-și parte din surse sunt transparente în special replicile cu adresă bacoviană, stănesciană sau soresciană. Șerban Axinte dovedește însă, în volumul de față, că mai ales polifonia stilistică postmodernă nu îi e străină. În această din urmă trăsătură, ca și în conștiința artificiului care transpare în multe pagini din Lumea ți-a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce îi potențează disconfortul sau i-l transmută în izolare, înstrăinare (îndeosebi de propria feminitate, aproape repudiată în texte precum Secret sau Feminin din aceleași Seri la Mircești), neliniște rău prevestitoare sau chiar dezgust de sine, ultimul transcris în pastă bacoviană: "În oglinda hoitului mea/ mă contemplu/ bolnavă de tine//...// Curând voi muri/ în ochii tăi/ blând voi deschide/ alcovul/ și voi păși" (În curând, din Seninătatea lemnului). Interiorizarea acestui gen de material (în cazul de față, mai degrabă livresc decât
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în legătură cu iubirea. O notă nouă o constituie dezvoltarea simbolului purității, din aceeași mare temă a iubirii, care, însă, atribuită condiției de poet, impune sacrificii, după cum am arătat mai sus. Marcând începutul unui timp al degradării, care cuprinde ca o apocalipsă bacoviană totul, acest al doilea volum atrage atenția asupra obiectului central al volumelor ce vor urma, aducând, în prim-plan, pentru prima dată, tema morții. Este, totodată, începutul deconstrucției vârstei prime și fericite a copilăriei: Va veni o vreme,/ Când voi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând salva ultimele resturi: "Tu treci prin ceață/ Și eu știu că treci,/ Și e destul ca norii/ Să nu-mi pară reci/ Sicrie fără sațiu/ Umflându
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pusă e că aș fi "poeta vinei tragice". Ea m-a bucurat, pentru că exprimă ideea că între poezia și eseistica mea există o legătură peste care nu se poate trece"193. De asemenea, aceasta își mărturisește și apropierea de poezia bacoviană, de care se simte legată prin anumite afinități: "Care dintre poeții români este poetul dumneavoastră de suflet și de ce?" "Bacovia. E greu de spus de ce. Acea zonă liberă de prejudecăți, unde ți se instalează aproape fără voia ta poezia cuiva
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
române este diferit. Ileana Mălăncioiu, la debut, a trecut neobservată. Generația '60 era deja consolidată și suficientă sieși, promovată prin voci ale criticii extrem de autoritare. Un alt aspect ține de semantica textelor Ilenei Mălăncioiu. Poeta cultivă macabrul, atmosfera sumbră, funebră, bacoviană, ceea ce-l face pe Nicolae Manolescu să afirme, în Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură: "Cenzura ar fi trebuit să închidă amândoi ochii spre a nu vedea cât de "neortodoxă" era poezia sumbră a Ilenei Mălăncioiu (...)." Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
negru: Theodorescu Sion 1911). Cu capul rezemat în palmă, în timp ce brațul are ca suport speteaza scaunului, personajul evocă o tristețe la care se adaugă un soi de reflecție-reverie bolnăvicioasă. Pictorul decupează din lumea insalubră de detracați prosperi și aceste figuri bacoviene de funcționari sau profesori ulcerați de amărăciuni eternizate. XIII.3. Mișu Teișanu și jocul cu măști Deși nu o integrează unui carnaval propriu-zis, masca sporește ceva din senzualitatea femeii, subliniind tensiunea dintre ceea ce este vizibil și ceea ce rămâne ascuns, identitatea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
eloJiul, sublimul: „Sunt în Grația Ta, Doamne!...” Poetul se lasă învăluit sub arcadele clasicității, și astfel, cititorul ar putea intui voluptuoase vibrații eminesciene („3ărea că printre zăbrelele coastelor s-a fost deschis o poartă... ”), sonorități blagiene („Se aude rnicornul”), spasme bacoviene („Sunt un fel de Bacovia al șirei spinării. Al sistemului nervos / parasimpatic. Adie plăcerea / Prin sinapse, / Ca zefirul ușor, / Primăvara, / La Pănăstirea Văratic...”), exaltări ale limbajului tipic arghezian („și prin viespi, albini, aspide. Prin venin și miere dulce”), cu învăluiri
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
Musca-n lapte’’! VIAGRA, NEGOCIERE FINALĂ Moșul: -Domnișoară, cinci pastile! Moartea: Mai ai....zero zile! -Bine, scumpo! Mai...reduc: ,, Încă două și mă...duc!’’ REȚETĂ PRESCURTATĂ Amesteci trei parcuri triste C o ploaie diluviană, Presari versuri simboliste, Și-i...,,Ploaie bacoviană’’! DECLARAREA AVERILOR Nu votez această lege! Sper că mă veți înțelege: Într-o țară fără...hoți, Aș fi jalnic! Ca voi toți! INVENTATOAREA Ești marea inventatoare De terne metafore; Vei ajunge...scriitoare, Când le-aprinzi! Să scapere! FLUTURAȘUL O mângâie
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
aer fierbinte. Simt că mă sufoc de căldură, schimb batistele una după alta, mă gândesc cu nostalgie la toți ghețarii pe care i-am visat pe vremea când doream să fac parte dintr-o expediție la polul nord, la ploile bacoviene din toamnele noastre... Zadarnic. Căldura devine din ce în ce mai insuportabilă. Din când în când, zeilor maya (în al căror imperiu am intrat) li se face milă de noi, trimit un nor, ploaia se prăbușește pe autobuz ca un bivol de apă, urmează
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
era încă elev de liceu, „scările, desigur istorice, din Câmpineanu 40” ale casei lui E. Lovinescu și ale cenaclului Sburătorul (îl introducea aici prietenul său Mihail Cosma, viitorul Claude Sernet), se formase ca poet în ambianța imediat post-simbolistă, prelungind accente bacoviene. Le mărturisește și poezia Tristeți de toamnă, cu care debutează în Sburătorul literar, nr. 43, din 20 octombrie 1922. După Ion Barbu, Camil Petrescu, Camil Baltazar și Vladimir Streinu, un nou începător „cu tâmplele înfierbântate” își face astfel intrarea în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
tavan sub care privirea ți-o apleci) / și ulițele strâmbe ca niște brațe rupte...”), celelalte texte țin de universul reveriei sentimentale, într-un decor citadin modelat în câteva toposuri simboliste, receptate fie din sursă directă, fie - mai evident - din interpretările bacoviene ale unor Demostene Botez sau Camil Baltazar, văzute cu ochiul unui adolescent ce-și pune pe față, până la identificare, masca lamentației elegiace. De la autorul Plumbului, Voronca moștenește cadrul orașului de provincie - „orașul întunecat”, „deznădăjduit”, „de întuneric”, „mâhnit”, „orașul cu balcoane
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
rememorări: E pustiu șie frig în odăi stinse Toată viața o regăsești ca pe un ceasornic oprit Auzi sufletul căzând, poate sunt frunze, Pásul tău prin amintire sângerat și rănit. (Despărțiri) „Rătăcirile”, „preumblările bolnave” sunt de asemenea variante ale periplului bacovian (cu rădăcini în romanța eminesciană), fără, însă „nevrozele”, „delirul” din Plumb. „Personajul” lui Voronca are mai degrabă ceva din fizionomia palidului „elev singuratic” suferind de cenușiul existenței, rostindu-și în versuri de romanță extenuată „restriștile”, „sfâșierile”, „mâhnirile” în registrul minor-sentimental
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
prea mult din spectaculoasa evoluție avangardistă a lui Voronca, Restriști-le debutului trasau totuși o schiță semnificativă a ceea ce urma să se definitiveze ca vectori ai viziunii sale în întreaga creație următoare. Rezolvată, pentru moment, în interiorul convenției simboliste de coloratură bacoviană, „schema” structurantă viza organizarea universului imaginar ca spațiu închis, stagnant și inert, opresant pentru ființă, generator, ca atare, al unei permanente tensiuni, exprimate fără vehemențe conflictuale, dar lizibilă în lamentația elegiacă a subiectului liric urmărit de imaginea „orașului întunecat”, cu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
antropocentrism înseamnă, de fapt, un regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
optimiști par a fi sudicii, în frunte cu Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Horia-Roman Patapievici (cel de dinaintea "omului recent") ș. a. Modelul lor este sentimentalismul ludic-ironic al lui Ion Minulescu, cel văzut de Călinescu drept un Mitică liric. Mai "bacovieni" sunt, în schimb, poeții moldoveni, la ei miticismul filosofic și liric manifestându-se sporadic, ca în cazul unui Liviu Antonesei, care, totuși, se autoprezintă ca un singuratic "serios". Dimpotrivă, cei mai mulți continuă să trăiască nontranscendența nimicului ca spaimă existențială, cum se
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Stăniloae, căci și el tinde să depășească timpul heideggerian și existențialist, în genere, cel producător de Angst. De altfel, și în teologia tradițională timpul privit ca pedepsitoare cădere avea contingențe cu angoasa modernă, ajunsă la "saturație" cu acel gol istoric bacovian. Înțeleg foarte bine reacția de "ostilitate" a lui Constantin Noica față de filosofiile timpului ajunse pe culme cu Heidegger și urmașii săi existențialiști: Obsesia timpului a rămas în filosofie o obsesie proastă"253. În timpul devenirii oarbe (eterna reîntoarcere), Noica nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
De aceea, el definește talentul ca dor, adică transmodernist: "A fi poet nu înseamnă a avea talent, ci a avea dor"356. Asta o gândește un poet cu o puternică structură antropologică de vizual. Ea l-a salvat de disperarea bacoviană, dar poetul a simțit primejdia încremenirii spațiale, de unde și ideea lui insolită că vidul e rigid: "Rigid este numai vidul. Neschimbător și static este numai vidul"357. În consecință, ruperea de simetrie ține de aventura timpului, o vedere de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
prezență! / Lespezi naive, oarbe bătrâne, / toate acopăr o transparență" (Cimitir pe zare). Transparența însăși se poate sparge ca o oglindă de René Magritte (v. Cheia câmpurilor), dar în fulgi albi. Asta era posibil și în ieșirea din noianul de negru bacovian, cu mirifica troienire din Decembre. Sunt nemaipomenite ninsori în imaginarul poetic transmodernist, pe care le-am mai întâlnit și la poetul basarabean Victor Teleucă. Transparența zeletiniană abundă de ninsori: "Mă simt doar printre fulgi lumină, / atât cât ar clipi o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
maniera caligramelor lui Apollinaire, imaginând un om în picioare: Avem / un ceva al nos/ tru pe care nu / îl posedăm dar / care ne ține-n / picioare". Aceasta e chiar condiția despicării ființei umane și, cu precădere, a ființei basarabene. Râsu-plânsul bacovian e ceea ce descoperă o existență de bâlci (râsul), mască a ceea ce ascundem (plânsul), dar care plâns ne ține în picioare! (Tandemul râs-plâns). Intuiția sigură a poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întârziat", cum a fost considerat și Eminescu. E ciudat, dar această categorie a târziului îl leagă de Bacovia, cu fire ale unei tristeți mai vechi. Vine, însă, paradoxul, semn al unei logici transmoderne: târziul lui Teleucă nu coincide cu târziul-prezent bacovian: "Nu tot târziul e târziu. Este târziu timpuriu, târziu prezent, dar cel mai interesant pentru mine e totuși târziu-viitor. Lansarea vremii înainte de vreme cu pecetea târziului metaforic"382. Târziul-viitor este un oximoron misterios, asociabil cunoașterii transdisciplinare. Deja Teleucă îl asociază
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vid" are Victor Teleucă revelația ninsorii. Albul ninsorii pare a veni din negrul neantului. La interferența lor, în Bacovia ninge gri. (Teleucă descifrează, pe bună dreptate, o bucurie albă a ninsorii, la Bacovia, în Decembre, poate o excepție în lirica bacoviană). Dar la Teleucă griul se azurizează în albastru. Cele trei nuanțe cromatice sunt esențiale în vizionarismul lui Victor Teleucă. Albastrul său descinde din floarea albastră eminesciană și din albastrul de Voroneț, care este "albastrul cel mai albastru", de o transparență
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ființă modern-postmodernă prin excelență. Ce înseamnă a exista în chip postmodernist? A trăi exclusiv sub semnul concretului, dat fiind că postmodernitatea a eliminat metafizicul atât din filosofie, cât și din viață. Nu întâmplător, postmoderniștii români se revendică din omul concret bacovian și din omul-kitsch caragialean. Aceasta este ființa ușoară, lipsită de "probleme metafizice", care vede în om exclusiv trupul și nu mai crede în existența sufletului. În termenii teologiei părintelui Stăniloae, este lumea opacă, lumea fără lumen. Nemaiavând iluzii, omul biologic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dada. Recuzita simbolista utilizată anterior cu școlareasca docilitate și sârguința ia forma unor ținte de carton, pe care Ț. le brutalizează, cu o anume duioșie nostalgica totuși, fără a renunța integral la tristețile vagi. Ele caracterizează peisajul, păstrat în repere bacoviene: târgul provincial cu limitările lui dătătoare de adânci incertitudini, un cimitir evreiesc în care „mormintele că viermii se târăsc”, o cazarmă din care răzbat cântece triste, un ospiciu, un pension etc. Poetul nu pare încă decis să pornească o campanie
TZARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290319_a_291648]