2,062 matches
-
stă singur pe bancheta din spate, Găsit n-a venit, a rămas să aibă grijă de casă. E dis-de-dimineață, soarele n-a răsărit, Centura Verde nu va întârzia să apară, în curând va veni și Centura Industrială, apoi cartierele de barăci, pământul nimănui, clădirile în construcție de la periferie, în sfârșit, orașul, marele bulevard, Centrul. Pe orice drum ai lua-o ajungi la Centru. Cât va dura călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei așa de vorbăreți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mașini îi este aproape imposibil să reziste la presiunea psihologică, automobilului îi e de ajuns că se află undeva, n-are nevoie să vorbească. În sfârșit, orașul a rămas în urmă, cartierele periferiei s-au dus, în curând vor apărea barăcile, în trei săptămâni or fi ajuns la șosea, nu, mai au vreo treizeci de metri, și imediat vine Centura Industrială, aproape totul e oprit, doar câteva fabrici care par a-și fi făcut din activitatea continuă un soi de religie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga „Suntem salvați! Suntem salvați!”, iar naturalista plângea. După aceea m-am trezit, singur, fără să știu cum am ajuns acolo, într-un spital instalat în barăci, unde mă mâncau păduchii. Cineva mi-a explicat că, pentru a ajunge la țărmul oceanului, trebuia să străbat un deșert. M-am hotărât să încerc. Localnicii mă priveau lung, neîncrezători. Cum, fără cămilă? Mi-au dat totuși fructe. Apă. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vînzare. Pentru prima oară o notă de oboseală răzbate din vocea lui și lui Wakefield i se face milă. Cumva, undeva, cineva ar trebui să rămînă la fel, dar niciodată nu se Întîmplă așa. Anton trăiește Într-un soi de baracă de miner, pe cît poate Wakefield să-și dea seama la lumina lămpii cu gaz. Anton arată către un maldăr de saci de iută dintr-un colț și Wakefield, făcut zob, se prăbușește peste ei fără măcar să-și dea seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Nici eu nu eram acasă, am stat pe la fete, prin Banat, la sapă, la irigat, pe tractor, în brazdă. Tot așa până am ajuns la armată. La irigații mutam coloanele, că erau pe roți. Sau duceam muncitorii din câmp la barăci. Mai căram mâncare la animale. Luam un ban și luam și de mâncare. Am lucrat și zidărie, prin Certeze, pe acolo. Aveam un unchi și m-a luat și pe mine să-i dau la mână aia, aia. Am furat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
a scos de-acolo și, de-acolo, mă duce direct la circă. Acuma, pe stradă, când mergeam la circă, venea taică-miu și cu mama la locul faptei, acolo. M-a dus la circă acolo-șa, m-a încuiat într-o baracă d-aia. După câteva minute, așa, până a venit procurorul, aud că l-a omorât și pe tata. Familia mortului. L-a bătut până l-a omorât. Am luat foc! Degeaba am luat foc. M-a bătut și-acolo. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ușor pe șobolan spre albia râului, unde erau împrăștiați bolovanii. Greierașii, care cântaseră până atunci printre pietre, au tăcut brusc, prevestind poate apropierea ploii. Era undeva prin preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau să le adune. — Să intrăm aici... Aici! — Am să le în... în... înapoiez, bâgui Kobayashi. — Să înapoiezi? Când au ajuns la intrarea barăcii, Endō băgă mâna în buzunar. Degetele atinseră țeava tare de oțel a pistolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
preajmă o instalație de măcinat piatră, iar pe malul râului se afla o baracă pentru muncitorii care veneau să le adune. — Să intrăm aici... Aici! — Am să le în... în... înapoiez, bâgui Kobayashi. — Să înapoiezi? Când au ajuns la intrarea barăcii, Endō băgă mâna în buzunar. Degetele atinseră țeava tare de oțel a pistolului. Să înapoiezi? Ce să înapoiezi? Privindu-l țintă în ochi, Endō i-a întins o cursă. — A, deci le ascundeai! Bineînțeles că Endō habar nu avea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fusese ucis pentru o crimă pe care nu o comisese. — Domnule Kobayashi, hai să auzim toată povestea înăuntru... A și început să plouă... Cerul s-a întunecat, iar picăturile de ploaie lăsau urme pe pietrele din albie. Era întuneric în baracă. De peretele făcut din șipci de cherestea era rezemată o cazma și lângă ea un coș pentru cărat pământ. — Hai, scoate ce-ai ascuns! — Nu... nu... nu... aici. Mlaștină. — Mlaștină? Endō auzea povestea pentru prima dată. Cu paisprezece ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Kanai și chinuit de remușcări și de teama de a fi descoperit, nu s-a putut hotărî să se atingă de argint. Îi era teamă și de familie, așa că s-a hotărât să îl ascundă. Auzeau ploaia căzând pe acoperișul barăcii. Ochii li s-au obișnuit treptat cu întunericul. — Îmi spui adevărul, Kobayashi? întrebă Endō, zâmbind sarcastic. A aprins bricheta și-i cerceta chipul. În lumina palidă, fața lui ridată arăta ca o coajă de mandarină uscată. — Unde-i Mlaștina Mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mor dacă nu mă ținea în viață ura pe care i-o port acestui om. Și ura îți dă tărie.“ În sfârșit, datorită vântului care împrăștiase ceața, se zărea în depărtare suprafața neagră-abăstruie a unei mlaștini. Pe mal era o baracă. Ajunseră la Mlaștina Mare. Nu-ți puteai da seama cât era de întinsă, deoarce ceața deasă persista la suprafața neagră și rece a apei. O parte a malului opus, acoperit de o pădurice, se vedea prin ceață, plutind ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
prin ceață, plutind ca o insulă. Valurile de ceață se unduiau deasupra mlaștinii și insula însăși părea că se mișcă încet. Pe malul ud de ploaie al mlaștinii se afla șasiul unui autobuz vechi care fusese abandonat. Dincolo de șasiu era baraca pe care o zăriseră mai devreme. Fusese probabil construită pentru turiștii care treceau pe acolo ca să aibă unde să-și tragă sufletul puțin. Astăzi nu se vedea nimeni prin apropiere. — Gas, ia-o înainte și aruncă o privire, îi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Mă duc eu după apă. Kobayashi l-a oprit pe Gaston din drum de teama reacției pe care ar putea-o stârni aspectul lui ciudat. Endō și Gaston s-au ascuns în autobuzul abandonat, în timp ce Kobayashi s-a apropiat de baracă, intrând cu cizmele prin băltoace. Când a bătut la ușă, a ieșit un țăran. Endō s-a rezemat de peretele autobuzului abandonat, prin al cărui tavan ploua și a început să-și lustruiască pistolul. Fruntea îi era plină de broboane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din case l-ar fi putut vedea. Pe insulă locuiau doar câțiva norocoși, destui totuși. Zero trecu pe sub spital, și se Îndreptă spre cealaltă parte a insulei, unde vârful i se ascuțea - chiar ca prora unei nave. Cineva construise o baracă din pături și cartoane și Își găsise adăpost sub arcadele podului. Peste jarul Încă mocnind fumegau niște crengi, iar În aer plutea un miros de cenușă. Probabil niște imigranți fără casă. Vagabonzi, clandestini. Mulți se temeau de ei, dar Zero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dos, era să și vomit, dar am ajuns, în fine, la șantier, Szabi știa o trecere prin gardul de scânduri, pentru că mai fusese o dată să ia tuburi Bergmann și carbid, mi-a și spus să nu-mi fie frică, în baraca paznicului de multă vreme nu mai stă nimeni, nu ne-a fost greu să găsim șanțul, fiindcă pe unul dintre taluzuri se țuguia o movilă de pământ, Szabi a luat-o înainte, ne-am urcat pe movilă, uitându-ne în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a mai strigat după el, stai, s-ar putea să vezi acolo, la băut, pe unu’ cu mutra ciupită de vărsat, Csákány îi zice, ei, dacă-l vezi, spune-i că ai lu’ Traian îi transmit că poate s-aducă baraca, ai priceput? Prodan a dat din cap, luând-o din loc agale, muncitorul se uita la el cum merge, apoi i-a strigat, pas alergător am zis, dacă-n cinci minute nu ești înapoi, ai bulit-o, se-aude, apoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
e un om tare cumsecade. Deși mi-a strâns zdravăn mâna, nu m-a durut, îl cunoașteți?, îl cunoașteți într-adevăr? am întrebat. Traian a dat din cap, sigur că-l cunoaștem, a spus, o să vină imediat, el o să aducă baraca în care o să locuim, mi-a dat fotografia înapoi, ține, pune-o bine, a zis. Într-adevăr o să vină aici? Pe cuvânt?, am întrebat, auzind cum îmi tremură vocea și simțind cum îmi tremură tot corpul, ca atunci când te-apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nici scrisori nu mai scria, și de-aia nu mai are nici curaj să ne viziteze, pentru că-i e frică de ce-o să zicem, pentru că trebuia să-și adune forțele și să prindă curaj, dar când o să vină să aducă baraca, atunci o să-l văd cu ochii mei, apoi iarăși mi-a spus să nu-mi fie frică, și mi-a întins punga cu caramele, zicând să mai iau și să nu-mi fie teamă, că vocea sângelui o să-și spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
chipul tatei, și în vreme ce pământul se fărâmița, mă gândeam la vărsatul de vânt, dar n-am vrut să-mi imaginez bășicile, și atunci, deodată, s-a auzit un sunet de talangă, am ridicat privirea și am văzut cum se apropie baraca, trasă de doi măgari, și unul avea o talangă de gât, și baraca era mare de tot, și era vopsită în cenușiu, și sus, pe ea, ședea nu știu cine, înfofolit într-o pătură, care mâna măgarii cu un băț lung, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar n-am vrut să-mi imaginez bășicile, și atunci, deodată, s-a auzit un sunet de talangă, am ridicat privirea și am văzut cum se apropie baraca, trasă de doi măgari, și unul avea o talangă de gât, și baraca era mare de tot, și era vopsită în cenușiu, și sus, pe ea, ședea nu știu cine, înfofolit într-o pătură, care mâna măgarii cu un băț lung, și atunci am scăpat sapa din mână și m-am uitat la mogâldeața aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
într-o pătură, care mâna măgarii cu un băț lung, și atunci am scăpat sapa din mână și m-am uitat la mogâldeața aia, purta o cască de miner, nu i-am văzut fața, iar mersul nu-l recunoșteam, și baraca se tot apropia, a intrat în fine pe teren, iar chipul celui ce ar mâna măgarii nu se vedea nici acum, și atunci am ieșit din șanț, și am rămas acolo, la marginea lui, și am așteptat, și simțeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
eram astfel nevoiți să jucăm mingea pe terenul celor de pe strada vecină. Mai întâi a fost vorba că și terenul lor va fi săpat, dar apoi, într-o bună zi, muncitorii au plecat și nu s-au mai întors, cu toate că baraca lor cu unelte rămăsese neatinsă lângă șanț. Cei de pe strada vecină ne-au lăsat să ne jucăm acolo, până când, la începutul verii, frații Frunză, orfani, s-au mutat la bunicul lor, l-au caftit pe Zsolt, până atunci campionul străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spus că și el auzise că nu-s deloc preistorice, că le-ar fi făcut minerii din plictiseală, și le acoperiseră apoi cu pământ pentru că le ieșiseră atât de prost, și chiar că nici n-aveai ce vedea la ele. Baraca lui nea Vasile era plasată sub basoreliefuri, lângă peretele de lut, la vreo zece metri de puțul în care băltea apa, era o rulotă dintr-alea pe roți, în care stăteau de obicei constructorii pe șantiere, când am trecut pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
poate c-o să facă el odată scufundări ca să se uite, iar nea Vasile nu poate s-aibă o fantomă, pentru că ele nici nu există, și spunând astea și-a scos de la brâu ciocanul, a lovit de câteva ori în peretele barăcii, strigând să se ivească fantoma lui nea Vasile dacă are curaj, și atunci la început nu s-a întâmplat nimic, dar apoi s-a auzit mișcare în baracă și un mârâit și scârțâieli și gemete, și deodată toată baraca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a scos de la brâu ciocanul, a lovit de câteva ori în peretele barăcii, strigând să se ivească fantoma lui nea Vasile dacă are curaj, și atunci la început nu s-a întâmplat nimic, dar apoi s-a auzit mișcare în baracă și un mârâit și scârțâieli și gemete, și deodată toată baraca s-a zguduit, iar eu m-am speriat atât de tare, că era să scap ciocanul din mână, și am văzut că și Zsolt se făcuse alb ca varul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]