1,455 matches
-
STILURI ALE MUZICII BAROCE ȘI CLASICE Noul curent cultural artistic de la sfârșitul Renașterii a găsit la Veneția laboratorul muzical cel mai prolific. Dintre compozitorii cei mai cunoscuți îi amintim pe Willaert, De Rore, cei doi Gabrieli și Monteverdi. În muzică, barocul s-a exprimat, în general, prin două limbaje: cel monodic și cel polifonic. Și în cadrul liturgiei, au pătruns noi compoziții caracterizate de aceleași elemente ale muzicii profane, având ca rezultat conviețuirea unor stiluri diferite. Muzica din Seicento se adresa acelorași
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
credinței asupra ultimelor erezii din sfera protestantă și să invite vocile umane să se asocieze cu ea. S-a născut, astfel, o literatură organistică de mare valoare, avându-l în frunte pe Frescobaldi, cu celebrele sale „comentarii” organistice. Acum, în Baroc, și celelalte instrumente ocupă un spațiu tot mai relevant, și nu neapărat cu rolul de a acompania. Muzica instrumentală, uneori, suplinind cel de-al doilea cor, dialoga cu vocile, creându-se un amalgam timbral cu efecte sonore originale și fascinante
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
legitim. Liturgia barocă a reprezentat un moment de provocare estetică, o experiență hedonistă și o ocazie pentru a desfăta urechile în detrimentul adevăratului obiectiv: lauda adusă lui Dumnezeu și sanctificarea credincioșilor. Situația muzicală în sine era în sintonie cu trăsăturile „stilului baroc”, chiar dacă nu era compatibilă cu finalitatea liturgiei. Nu ne surprinde, așadar, afirmația următorului edict arhiepiscopal: „Templele au devenit piețe publice, chiar mai rău, scene unde sunt reprezentate vanități și obscenități scandaloase, locuri de distracție și teatre ale falsității”. Au existat
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
anul 1749, o lungă enciclică numită Annus qui, care, după bula lui Ioan al XXII-lea, este documentul cel mai important în materie de muzică sacră. Atentă la fenomenele timpului său, enciclica este o descriere interesantă a situației liturgice-muzicale a barocului târziu, în care sunt tratate diferite teme de muzicologie liturgică și este prezentată o analiză istorică, în vederea unor concluzii serioase și echilibrate. Problemele muzicale diagnosticate sunt cele care au ieșit deja la iveală și în perioadele precedente, acum adăugându-se
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
În Veneția fascistă, Hipazia îndepli nește rolul amfitrionului ce retrezește stilul arhaic și misterios al agapelor antice. Eterică și radiind o aură ce trece peste secole, Hipazia se vede pe sine ca reîntruchiparea celei care a fost ultimul apărător al barocului păgân în fața asaltului religiei creștine, celebra Hipatia. Puntea dintre lumi este asigurată de închipuirea Hipaziei, iar vocația pe care apariția feminină și-o arogă este aceea de custode al comorii căutate și de Corto. Aflată în umbră, seducând pe bărbații
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
religie dezlânată, fumegătoare, subterană, care nu sfârșește niciodată. Ca un roman, nu ca o teologie. Cinci căi pentru un singur punct de sosire. Ce risipă. Un labirint, dimpotrivă, care duce pretutindeni și nicăieri. Ca să mori cu stil, să trăiești În baroc. Numai un demiurg rău ne face să ne simțim buni. Dar dacă Planul cosmic nu există? Ce farsă, să trăiești În exil când nimeni nu te-a trimis acolo. Și exilat dintr-un loc care nu există. Și dacă există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
acelașii timp durerea enormă ce acompaniază dezagregarea celulelor cerebrale supraexcitate. În decursul istorie artei reflecții ale spiritualității apar imortalizate în nemumărate capodopere ale artelor vizuale precum în sistemul sculptural realizat în 1652 de către unul dintre cei mai reprezentativi artiști ai barocului, Gian Lorenzo Bernini, ce transpune stările extatice ale Sfântei Tereza de Ávila într-un ansamblu integrat în Capela Cornaro din Biserica Santa Maria della Vittoria din Roma. Capela reprezintă supremația arhitecturii baroce fiind realizată într-o multitudine de marmură policromă
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
și expresia chipului său i-au condus pe anumiți critici să le explice ca pe semnele unui extaz erotic. Oricat de seducătoare ar fi o asemenea ipoteză, ea pare a fi eronată și pusă sub rezervă de către specialiștii în arta barocului ce explică faptul că realizatorul operei, Gian Lorenzo Bernini, ar fi urmat exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola. Nordau precizează că apariția unor astfel de situații contradictorii sunt posibile datorită faptului că singura senzație organică normală cunoscută de toți
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
Dada, insistînd asupra caracterului de „revoluție pură” („Tristan Tzara”). În Facla lui Ion Vinea din 29 martie 1931, salută ca pe un eveniment apariția cărții lui Jacques G. Costin, Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte. Critic inegal, insuficient vertebrat, baroc pînă la prolixitate, însă cu intuiții cîteodată surprinzătoare, Boz rămîne un comentator al poeților generației sale. Mai puțin relevante decît cele despre poezie sînt comentariile despre proză, critică și teatru (campaniile în favoarea Crailor... lui Mateiu Caragiale, cronicile despre Hortensia Papadat-Bengescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un avar, din Stănică Rațiu un tâlhar, din Aglae Tulea o brută, din Georgeta o cocotă de lux, din clanul Tulea o pseudofamilie, din societatea burgheză un infern social. Este prezent și conceptul de lume ca joc, definind elementele de baroc din structura romanului. Când Felix Sima vine în casa lui Costache Giurgiuveanu, îi găsește pe cei din clanul Tulea jucând table. Când clanul Tulea ocupă casa lui Costache Giurgiuveanu, în loc să-l ajute ei joacă, fumează și-i fac o situație
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Când Felix Sima vine în casa lui Costache Giurgiuveanu, îi găsește pe cei din clanul Tulea jucând table. Când clanul Tulea ocupă casa lui Costache Giurgiuveanu, în loc să-l ajute ei joacă, fumează și-i fac o situație imposibilă. Elementul de baroc constă în faptul că tema, eroii, conflictul, subiectul sunt structurate pe conceptul de fortuna labilis 1 exprimat prin cuvintele rostite de Costache Giurgiuveanu: "Aici nu stă nimeni", cuvinte care sunt reluate ca o concluzie, ca un laitmotiv epic, în finalul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca ipostaze ale prototipului, ca în piesele lui I. L. Caragiale, unde idiotul ca Agamiță Dandanache stă în vârful ierarhiei ariviștilor. e) Enigma Otiliei este un roman de sinteză, fiindcă pe structura realistă a romanului găsim grefate elemente de clasicism, romantism, baroc, expresionism. Structura realistă este realizată prin tipurile sociale variate, prin "feliile de viață" bucureșteană, prin tehnica de colaj, prin caracterul critic. Tehnica de colaj constă în introducerea listei socotelilor lui Costache Giurgiuveanu descoperită de Felix Sima, prin care acesta află
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ce e drept, ea este o epocă incomparabil individualizată; numai că, datorită acestei individualizări, ea nu a putut fi atât de cuprinzătoare pe cât se spune. Ne-am obișnuit a atribui Renașterii și consecințele ei îndepărtate sau apropiate. Tot ceea ce în baroc sau în romantică este derivare tardivă din Renaștere atribuim acesteia. Reflexele istorice îndepărtate ale unui fenomen nu sânt revelatoare pentru esența lui, ci pentru sufletul epocii care își caută analogii trecute în mod inconștient. Că romantica a iubit Evul Mediu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un conchistador. Toate cuceririle s-au făcut dintr-o nostalgie a spațiului, dintr-o aviditate a depărtărilor. Poate că numai imperialismul va reabilita secolul nostru... Succesiunea epocilor este sursa relativității și a infirmării ideii de progres. Prin ceea ce are viu, barocul neagă Renașterea, iar aceasta, la rândul ei, Evul Mediu. O epocă trăiește prin valorile ei specifice. O alta nu se poate individualiza decât negând pe cele ce-au precedat-o. Greutatea unui moment istoric nu consistă într-o înglobare cât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de estet și orchestrate cu precizie geometrică, discută principiile ontologiei comunitare de la Duns Scotus la Gilles Deleuze. Dispusă într-o sintaxă dialectică, fiecare piesă a cărții trădează formația cosmopolit-eclectică a autorului. Geniul analitic de tip britanic e obturat uneori de barocul francez al frazei și depășit prin masivitatea unei erudiții mai degrabă teutonice. O asemenea desfășurare, care prezintă ramificații arborescente, excursuri istorice, rapeluri polemice și paranteze retorice, ar putea cu greu fi rezumată. Energia consumată în fiecare detaliu al acestei construcții
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
surprinse În genere cu justețe de critica momentului, crede că acest volum ar trebui citit În primul rînd ca o amplă ars poetica. Deoarece, dacă În cărțile anterioare problema raporturilor eu-univers, a „definirii” poeziei sub semnul implicării subiectului În spectacolul „baroc” al dinamicii cosmice și al exersării (și exercitării) puterilor imaginative Întru revelarea Înrudirilor secrete dintre obiecte, apărea doar intermitent, În acest volum ea devine centrul ordonator al viziunii. Voronca Își structurează de fapt acum, pentru prima oară, Întregul discurs liric
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
ca niște clopote se nesfîrșesc dar acrobat vîntul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile... Dacă observăm că În celebra secvență, imediat următoare a tipografiilor (XI), o altă suită de imagini Își găsea unitatea În asocieri trimițînd la universul artificial-decorativ al barocului („Tipografii: / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatică / Oglinzi În care imaginea sufletului se adună”...), vom avea niște eșantioane tipice pentru fața vitalist-elementară și reversul artefactelor de cele mai diverse calibre, pe care le conjugă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Ceea ce se pierde la nivelul asocierilor izolate, se compensează În mare parte prin multiplicarea lor În serii de aproximativă echivalență. Caracterul „descriptiv”, „impresionist” al discursului „integralist”, deschis reportericește spre pulsul realului / imaginar facilitează o astfel de compensație. Trimiterea la tehnicile barocului se poate face din nou, căci, - cum scrie Dolores Toma - „Barocul [...] pe de o parte face similitudinea mai inconsistentă și deci mai insolită, pe de altă parte multiplică numărul obiectelor puse astfel În corelație, reușita fiind direct proporțională cu rezistențele
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
parte prin multiplicarea lor În serii de aproximativă echivalență. Caracterul „descriptiv”, „impresionist” al discursului „integralist”, deschis reportericește spre pulsul realului / imaginar facilitează o astfel de compensație. Trimiterea la tehnicile barocului se poate face din nou, căci, - cum scrie Dolores Toma - „Barocul [...] pe de o parte face similitudinea mai inconsistentă și deci mai insolită, pe de altă parte multiplică numărul obiectelor puse astfel În corelație, reușita fiind direct proporțională cu rezistențele obiective Învinse”. Or, Încercînd să degajăm ceva din toposurile imaginarului lui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
captarea În spațiul asociativ a unor elemente ținînd de straturi diverse ale realului - și care ar putea fi raportată la dinamica plasticii futuriste ori la cubismul „analitic” - e acompaniată, Încă În aceste poeme integraliste, de procedeul numit, tot În legătură cu literatura barocului, circumlocuțiune sau perifrază („figură obținută prin Înlocuirea dominației proprii cu un echivalent, aproape totdeauna multiplicat În baroc și de natură metaforică sau metonimică”), astfel că textul poetic devine și aici „macrologic” („pentru că scrie Dolores Toma, oprit la descrierea unui obiect
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fi raportată la dinamica plasticii futuriste ori la cubismul „analitic” - e acompaniată, Încă În aceste poeme integraliste, de procedeul numit, tot În legătură cu literatura barocului, circumlocuțiune sau perifrază („figură obținută prin Înlocuirea dominației proprii cu un echivalent, aproape totdeauna multiplicat În baroc și de natură metaforică sau metonimică”), astfel că textul poetic devine și aici „macrologic” („pentru că scrie Dolores Toma, oprit la descrierea unui obiect, Îl consideră din mai multe puncte de vedere, dînd mai multe echivalente, parțial sinonime”. În mic, e
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
G. Călinescu În Istoria sa. Dar dacă cititorul de astăzi se arată mai puțin șocat de aceste realități ale operei, integrîndu-le firesc unor experiențe poetice omologate de pe acum unei tradiții a modernității, cu filoane ce se prelungesc dinspre manierism și baroc, destule observații și judecăți emise În contemporaneitatea poetului rămîn totuși valabile. Și nu e neapărat nevoie să credem, Împreună cu Șerban Cioculescu, În efectele terapeutice ale versului alexandrin, cu rigorile sale formale, recomandat odată autorului Brățării nopților, pentru a fi de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
loc. cit. . Ilarie Voronca, „Petre Schlemihl”, În Adevărul literar și artistic, XI, seria II, nr. 624, 1932, p. 7. . P. Ricoeur, Metafora vie, București, Ed. Univers, 1984, p. 365. . Ibidem, p. 156. . Dolores Toma, Cyrano de Bergerac. Un model al barocului, București, Ed. Univers, 1984, pp. 176-177. . Ibidem, p. 180. . O. Șuluțiu, Ilarie Voronca, „Invitație la bal”, În Vremea, IV, 1931, nr. 193, p. 5. . D. Toma, Op. cit., p. 138. . Ibidem, pp. 130-131. . Ibidem, p. 132. . O. Șuluțiu, „Brățara nopților” de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
insignifianțe, dovezi ale fantasmagoricei multiplicități a lumii. Din această perspectivă, s-ar putea afirma chiar că experiența poetică a lui Roberto Deidier nu este străină de acea metamorfoză treptată, uneori greu sensizabilă, a obiectului plasat în temporalitate, caracteristică pentru ontologia barocului. Și în cazul de față, abundența detaliilor devine un simptom al tranzitoriului, chiar dacă, abandonând apetența barocă pentru obscuritate, discursul autorului contemporan câștigă în precizie, mimând adesea transparența și directitatea. Așa cum se întâmplă și în pasajul citat mai sus, nu de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de câte un înger -, dezvăluie, între altele, și o particularitate evidentă a scrisului tondellian: veșnica pendulare între transparență și obscuritate, între banalitatea existenței cotidiene și ritmurile misterioase ale altor lumi, materializată într-o formulă ce trimite cu gândul la estetica barocului, dar și la voga postmodernă a performance-ului. Într-adevăr, într-un anumit sens am putea spune că, la fel ca în Pao Pao, asistăm și aici la manifestări ale unei logici performative, indicii ale unei discursivități aflate în perpetuă metamorfoză
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]