844 matches
-
care-l scriu mai desfoliez un strat din ușa ce se face tot mai subțire. Nu mai disting frica de bucurie. 163 Merg mai departe fără pauze de meditație, până la capăt, oricare ar fi el, orice ar aduce, oroare sau beatitudine. Dar să fie, în sfârșit, adevărul... Ne-au sculat a doua zi foarte devreme și ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
corpului „îmbucătățit“ - sparagmos -, absența Gestalt-ului ca „formă ortopedică a realității“ implică o percepere „îmbucătățită“ a Sinelui. Lipsa imaginii speculare nu permite accesul, fie și aproximat, la identitate. Viața dependentului de această notație zilnică este „pigmentată“ de „stări de oroare și beatitudine pasivă“. O altă problemă ar fi și specularea adăugirii lui Lacan din 1966 la „stadiul oglinzii“, care afirmă că, la recunoașterea imaginii, pe lângă infans, participă și unul dintre părinți, cel mai iubit. Recunoașterea imaginii acestuia duce la recunoașterea propriei imagini
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
dincolo de care rezultă un univers indefinit, fără subiect, În care existența nu este deloc ceva personal. În L’Anti-Oedipe, pe care Deleuze a scris-o Împreună cu Guattari În perioada tulburărilor de dupa 1968, accentul cade pe dorința Înțeleasă că lipsa și beatitudine, creație a vieții și voință de putere. Dorința creează realitatea și viața. Ea nu este numai lipsa ci desemnează și o anume pozitivitate și o anume putere afirmativa. Prin toate aceste creații filozofice se deschide calea filosofiilor dezirante care vor
Caleidoscop by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93362]
-
teilor. Crengile se plecau sub povara florilor, făcându-mi temenele cu urarea de bun venit. Un soare primenit de roua dimineții îmi trimitea binețe dinspre soare-răsare și îmi mângâia fața cu o căldură binefăcătoare. Pluteam parcă... În această stare de beatitudine, am ajuns în parc. De undeva din stânga îmi făcea semne disperate Arcul Academiei Mihăilene, adus acolo de primarul Osvald Racoviță cu ocazia „Zilelor Iașului” din anul 1936. Îl salut cu condescendență și n-am încotro... îmi văd de drum. În
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
caracteristica banalității este satisfacția; ea nu se lasă provocată de nimic, caută să se păstreze pe sine, iar satisfacția acestei neschimbări de atitudine produce inerție; iar inerția prelungită, egală cu sine, omogenă și de lungă durată, poate fi resimțită ca beatitudine, ca un fel de amețeală plăcută, aproape de narcoză: este vorba de o stabilitate interioară fără conflict, de forța imobilă a inerției care și-a câștigat cuib și s-a făcut cocon și se complace în această letargie. S-ar putea
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Univers este locuit de noi, perceput ca și cum ar fi prezent în sufletul nostru. Când ești undeva pe munte și descoperi, amețit, sublimul peisajului care se deschide în fața ta, în depărtare, sus și jos, peste tot, ești covârșit de senzația de beatitudine; și devii liber să simți că toate acestea îți aparțin, că sunt în tine și că tu ești în ele, și că nimic nu este absent: totul a devenit prezent, de o prezență simplă, absolută, nemărginită; și întreg interiorul nostru
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
de sine întărită și, ca învinsă, trebuie sau să cedeze locul sau să se (curețe) purifice prin cugetare; să primească botezul de la conștiința de sine, ca așa să poată fi primită în comunitatea spiritului, ce numai el aduce libertate și beatitudine (alleinseligmachend). Această formă a spiritului e un fapt necontestabil. Față însă cu această formă nu se mai poate susținea neci simțământul liric în nemijlocirea și intensitatea, pe scurt în puterea sa cea veche și nejignită; (simțămîntul) puterea e infectat[ă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
prin delegație, trebuind de aceea să fie dobândit prin "crimă". În lumea spiritului, "crima" - dorită de ambele părți și prevăzută ca act obligatoriu în orice scenariu paideic - devine cea mai înaltă formă a afirmației, conferind victimei un moment de supremă beatitudine și acordîndu-i, prin această nouă întrupare, prilejul unei alte vieți. Neputința înfăptuirii acestei "crime" sau șovăiala o vor face, dimpotrivă, să sufere, și ea își va da sufletul cu un oftat de ușurare când lovitura care părea să întîrzie se
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de argint al unui baston. Îmi face complice cu ochiul, lăsîndu-mă să înțeleg că e acolo, în chip miraculos, anume pentru mine. "Să nu-ți fie niciodată teamă, am să fiu întotdeauna lângă tine." Mă trezesc cu o senzație de beatitudine, ca și cum mi s-ar fi dat un cec divin în alb. A fost primul vis din viața mea (am mai avut apoi unul cu Noica și altul cu Horia Bernea) în care m-am trezit cu certitudinea că am fost
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să lupt cu chemarea trupului. „Un băiat ca tine merită mai mult decît să se masturbeze singur În pat“, Îmi spusese Virginia. Traduceam deos beatissimos esse constat: e de la sine Înțeles că zeii sînt foarte fericiți, sînt chiar cuprinși de beatitudine. Cicero vorbea despre zei la plural În limba latină, confiscată mai apoi de Biserică! Profesorul nostru s-a străduit În van să laude Înalta concepție despre valorile eterne predicate de epicurism, eu nu gîndeam decît la plural, nu mă gîndeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
nimic din ceea ce viața prezintă ca iremediabil și fatal, ca mizerie, destin și moarte. Iluziile magiei neagă ireparabilul din lume, neagă moartea ca realitate fatală și universală. Subiectiv, acest fenomen este plin de importanță, deoarece el creează o stare de beatitudine și de exaltare euforică omului. Căci el trăiește ca și cum n-ar muri niciodată. Or, toată problema morții, în fața omului, se reduce la conștiința subiectivă a morții. Pentru cine n-are această conștiință, faptul că va intra prin moarte în neant
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am pierdut din viață nu mai puțin ei se datorește. Din acest motiv, suferința nu poate fi nici blestemată, dar nici iubită. Păstrez față de ea un sentiment particular, greu de definit, ciudat și insesizabil, de un farmec analog luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
luminii crepusculare. Beatitudinea în suferință este o simplă iluzie, căci plăcerea artificială din suferință rezultă din necesitatea de a găsi o împăcare cu fatalitatea durerii, pentru a nu te distruge total prin ea. Ultimele rezerve de viață mocnesc în această beatitudine iluzorie. Singurul asentiment dat suferinței este acela pe care-l exprimă regretul eventualei vindecări. Dar regretul acesta este atât de impalpabil și de difuz, încît nu se poate cristaliza în conștiința nimănui. Toate durerile care se sting aduc cu ele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Căci temporalitatea existenței introduce un element de neant în ființare, deoarece tot ceea ce se consumă în timp își dovedește implicit inconsistența. Fericiți sânt aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut, pe care nu-i interesează decât beatitudinea clipei și încîntarea pentru veșnica prezență și eterna actualitate a lucrurilor. Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu este inconștiența din iubire adevărata trăire a clipei? Nu depășește adevărata iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
văpăile lor numai căldură. Și atunci întunericul nu va mai fi o atracție irezistibilă și nu te vei mai ameți la viziunea prăpăstiilor și adâncimilor. Dar ca să ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile și limitele beatitudinii, dematerializat de raze și purificat de seninătăți, trebuie să fi scăpat definitiv de dialectica luminii și a întunericului, să fi ajuns la autonomia absolută a întîiului termen. Dar cine poate avea o iubire atât de mare? Tabla de materii A
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nelor, ci doar toga curtezanelor. Dacă îi prinde, i-ar putea chiar ucide pe amândoi cu mâna lui, fără să riște nimic. Se indispune. Nu, mai bine aduce problema în fața magistraților. Așa nimeni nu o va compătimi. Un suspin de beatitudine îi umple până la refuz plămânii. Exilul! Ce frumos sună. Și confiscarea a jumătate din dotă și a unei treimi din celelalte bunuri. În folosul lui și al copiilor. Plus decăderea din drepturile părintești. Altminteri, în urma unui divorț, lui i-ar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lângă el. Se apleacă și începe să-i șoptească încet la ureche. Rând pe rând, fața lui Libo trădează sentimente variate. Mai întâi stupoare. Se încruntă, cască ochii mari, neîncrezători. Pe nesimțite, trăsăturile i se destind și un surâs de beatitudine îi înflorește pe buze. Splendid! exclamă entuziasmat. Asinius Gallus îl bate mulțumit pe umăr: — Ți-am zis că nu te las! Îl reține de braț: — Nu care cumva să te prezinți în fața lui Nato, chiar dacă primești citație. Scribonius încremenește. — O să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-l găsească pe Dumnezeu cu cele cinci căi ale lui. Hokmath al-Zeruf a lui era În același timp știință a combinării literelor și știință a purificării inimilor. Logică mistică, lumea literelor și a Învolburării lor În permutări nesfârșite este lumea beatitudinii, știința combinării e o muzică a gândirii, dar ai grijă să umbli cu Încetineală și cu băgare de seamă, pentru că mașina ta ar putea să-ți provoace delir, nu extaz. Mulți dintre discipolii lui Abulafia n-au știut să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
sub glie și sub cruce: ,,Natură, în mormântul meu, E totul cald, că e lumină!” Atributelor obișnuite ale morții întunericul și frigul , poetul le substituie căldura și lumina, noțiuni antitetice, menite să sugereze plenitudinea sentimentului de integrare definitivă în natură, beatitudinea vieții concepute ca o scurgere continuă în oceanul imens, dar liniștit al morții. 1.4. CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ LITERAR Termenul personaj literar provine din francezul personnage, împrumutat la rândul lui din latinescul persona, care înseamnă: mască, rol, și desemnează personajele
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
început să alerge împreună cu Ela pe miriște. Țipau și râdeau când una o depășea pe cealaltă. S-au trântit într-o căpiță să-și tragă sufletul. Fânul mirosea adânc și răscolitor. Era greu să poți realiza un asemenea moment de beatitudine cu mijloace atât de terne. Și totuși era posibil. Soarele arămea totul în jur. Să nu te lupți cu morile de vânt Știa că avea să plece, chiar dacă somnul lui părea adânc, semăna cu o eternitate. Una mică de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în pernă... Deocamdată Ovidiu doarme împăcat, obosit și mulțumit după dragoste, îmbăiat, deocamdată e al ei, al ei fără nici o îndoială, celulă cu celulă, o ține în brațe, prizonieră a somnului său, deocamdată subconștientul său încă mai este scăldat de beatitudine, încă nu-l săgetează gândul că trebuie să plece, încă nu. Cei câțiva ani de căsnicie le lăsaseră un gust insipid, îi înlăturau din gândurile lor, preferau să nu se gândească la acel timp și abia acum se descopereau unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
somn de însuși visul care acum ține cu ea, îi povestește ce fac îi trimite în timp real note secrete despre mine chiar și acest poem, abia terminat zboară la ea 69 19. nu vă faceți iluzii. expresia dumneavoastră de beatitudine mă face să surîd. motivul pentru care am acceptat să fac dragoste cu dumneavoastră este strict literar. întrucît eu detest această imbecilă așteptare a cititorului în fața personajelor... Oare cînd vor trece la act ? Oare cînd se va produce primul sărut
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
mai precisă despre natura intrusului. o tînără femeie ! Dumnezeule, o tînără femeie dormea în patul lui ! o tînără femeie respira acolo rar și senin, profund absorbită de lumea lui orfeu, poate chiar scufundată într-un vis, cu o expresie de beatitudine pe față. Bernard coborî scările ca o furtună, fără să-și poată reprima starea de precipitare. Deși, în timp ce cobora scările pentru a i se plînge doamnei Warnotte își spunea în gînd „eu am înnebunit, de fapt femeia aceea mă așteaptă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cum dracu îi trăgea pe picioare) mândru, cum să nu, blond ca și ea, cu tundră sură, ce să mai vorbim. Se ținea de el răpită, pierdută în vârtejul dansului, prea strâns lipită de el și cu o expresie de beatitudine pe chipul ei feciorelnic. "Se mărită cu el, e cel mai bogat din sat", mi-a șoptit Codrin în seara aceea ca și când ar fi ghicit ce simțeam și să-mi iau, deci, gândul de la ea. "Cum, am zis, așa mică
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
repede! Ia calul domnului consul... ― Calul, nuuu!...Mmm ! încercă Ledoulx să se opună, dar durerea îl împiedică să-și formuleze protestul până la capăt. Spre seară, după plecarea doctorului Guibert, contele Ledoulx reveni în cabinetul consular într-o stare asemănătoare cu beatitudinea. Medicul îl examinase, îl pipăise cu deosebită grijă pe partea dureroasă și clătinase înțelegător din cap atunci când el îi relatase cu lux de amănunte momentele cele mai dramatice ale suferinței. Strâmbase din nas când îi arătase prafurile, cel alb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]