KorAP: Find »[drukola/base=bisericuță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...51 >

1,252 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866

filmul lui Octav Minar, din Arhiva Națională de Filme (astăzi în copie și la Ipotești), intitulat Eminescu Veronica Creangă. V. Tudor Caranfil, Istoria unei descoperiri, [în] "Almanahul Cinema", 1985, p. 61: Se află acolo (în film, n.n.) aceleași imagini ale bisericuței de la Ipotești, ale casei natale. 22 G. Călinescu, op. cit., p. 21-22. 23 Ibidem, p. 55-57. 24 Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 30. 25 G. Călinescu, op. cit., p. 103. 26 I.D. Marin, op. cit., p. 95. 27 G. Călinescu, op. cit., p. 57

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
dinspre Botoșani în Ipotești cele două biserici, una a satului, cealaltă a Eminoviceștilor stau alături: una, mărturie a familiei, alta construită în amintirea poetului. Așa cum se vede din șosea, biserica satului amintește, simbolic, de piramidele egiptene. Alături, discretă și tăcută, bisericuța familiei Eminovici stă și azi ca un simbol al credinței și al spiritualității neamului în oaza de liniște a Ipoteștilor. Legate direct de Eminescu, cele două biserici de la Ipotești aflate pe coama dealului, în spatele casei memoriale au avut destine spectaculoase

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
aprilie 1620. Important este faptul că în aceste acte sunt pomenite nume de vechi familii de răzăși între care și Isăcescu, dintre care un Ipatie ar fi fost unul din cei cinci bătrâni înființători ai satului [...] care ar fi făcut bisericuța, mai târziu a familiei Emninovici 1. Declarația unui boier hotarnic consemnează că, la vremea respectivă, ipoteștenii erau prisecari, crâșmari, haidăi și plugari 2, adică oameni care veniseră și se așezaseră pe moșie asumându-și obligații față de stăpânii ei. În ceea ce privește bisericuța

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
bisericuța, mai târziu a familiei Emninovici 1. Declarația unui boier hotarnic consemnează că, la vremea respectivă, ipoteștenii erau prisecari, crâșmari, haidăi și plugari 2, adică oameni care veniseră și se așezaseră pe moșie asumându-și obligații față de stăpânii ei. În ceea ce privește bisericuța familiei, informația este directă: în cele din urmă [...] prin ajutorul locuitorilor și venitul de la cârciumile satului, s-a făcut biserica, ce se află astăzi din cărămidă [...] pe temelie de piatră 3. Aceeași sursă (dar și multe altele care întăresc afirmația

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
Cocoranul, Enacache Leca și Mihai Georgeanu, despre care aflăm că a fost caterisit și condamnat la 6 luni și o zi închisoare pentru cununie fără acte7. Se va cunoaște un incident similar legat de unul din preoții care slujea la bisericuța din Ipotești, în timpul când Eminovici era stăpân și-l plătea în numerar. De menționat că pentru un interval considerabil de timp nu se găsesc documente în legătură cu bisericuța și cu preoții ipoteșteni. Abia în anul 1838, într-o însemnare catagrafică Satul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
va cunoaște un incident similar legat de unul din preoții care slujea la bisericuța din Ipotești, în timpul când Eminovici era stăpân și-l plătea în numerar. De menționat că pentru un interval considerabil de timp nu se găsesc documente în legătură cu bisericuța și cu preoții ipoteșteni. Abia în anul 1838, într-o însemnare catagrafică Satul Ipoteștii, proprieta a dumisale aga Doxachi Hurmuzachi cu alți răzăși și anumi frații Isăcești și Neculai Albotă găsim chiar dintru început următoarele precizări: la biserica cu hramul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
precizări: la biserica cu hramul mai marilor voievozi erau doi preoți, un diacon și doi dascăli. Primul preot era Vasile Hudișteanu 8. În această catagrafie sunt trecuți și frații Isăcești, descendenți din Ipatie, care se crede a fi autorii consolidării bisericuței construite, la început, din lemn de către călugării mai sus pomeniți. O altă catagrafie, făcută cu optsprezece ani înainte, în 1820, vorbește despre ipoteșteni că au loc de hrană [...] făcând și alișveriș cu târgul Botoșani, fiindu-le cu apropiere 9. De

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
balta Cucorănilor după vânat, iar la despărțire dăruia bani Harietei, Aglaiei și chiar lui Matei. Arhimandritul avea chiar o țiitoare, iar când surorile îl apostrofau că s-a depărtat de biserică, răspundea constant: foarte bine am făcut 11. Revenind la bisericuța de la Ipotești, o însemnare din 1 ianuarie 1852 vorbește despre osăbite stări de locuitori aflători în acest sat nesupusă la nici un fel de dări și havalale, de câțiva bătrâni nevolnici și văduve, de preotul Vasili Hudișteanu, dascălii Toader sin Diaconu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
punct în care cugetările [lor], de altmintrelea eterogene, să fie aceleași. Hiu, mă, da groaznic mai urlă popa nostru, îl aud tocma-n pădure. Ie, răspundea cu sânge rece văcarul 16. Reproiectând în real conținuturile epicului, apare nelămurirea: în ce măsură sărmana bisericuță a trecut sau nu și printr-un incendiu? Totul devine posibil, ținând seamă de "darurile" mai sus amintite ale preoților, diaconului și dascălului, cu toții având gâtul pâlnie de argint cum se spune în popor. Ceva trebuie să se fi întâmplat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
mănăstire pentru că boierii nu se închideau în aresturi. Dar și recunoscător a fost Frank; până la moarte tata n-a avut un prieten mai intim ca pe Frank 20. Mai mult decât atât, după moartea căminarului (8 ianuarie 1884), înmormântat lângă bisericuța din cotuna Ipotești, farmacistul Franck a luat-o pe Harieta în Botoșani, găsindu-i casă cu chirie. Și, cum la cununie Eminovici i-a împrumutat lui Frank și 5000 de franci, bani din zestrea Harietei, farmacistul va avea grijă ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
pentru familia Eminovici. Urmarea a fost că preotului i se aprobă plecarea în satul Bursuceni, unde, probabil, găsise locul liber 30. Pentru un răstimp de aproape trei decenii, documentele lipsesc. Abia în aprilie 1892 arhiva atestă un nou preot la bisericuța din Ipotești. Este vorba de Ion Ursachi, succesorul lui Constantin Irimescu. Cântăreți i-a avut pe Costache Tuluc și Ion Irimescu. În mai 1892, preotul Ursachi adresează o cerere onor sfinției sale Părintelui Protoereu al județului Botoșani spre a-l considera

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate. Pe marginea din stânga foii stă scris caligrafic: Alianța Română 36. Preotul de la Ipotești își lua în serios întreaga muncă. În 1896 este confirmat faptul că, într-adevăr, bisericuța din Ipotești era de bârne și astăzi este de zid pe temelie de piatră 37. În anul următor, arendașul unei părti din Ipotești era doctorul Alexandrovici, care scotea la vânzare, pentru locuitori, pământ de calitate pe un preț de cel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
legea rurală din 1864, la care a lucrat cu sârg și căminarul, însă [...] de peste 30 ani acel pământ nu se stăpânește de clerul bisericesc, fiind împresurat, nu se știe de cine: de proprietar sau de locuitori?47 În ianuarie 1903, bisericuța, după descriere, pare o ruină: podul deteriorat, lăsând să pătrundă păsări nocturne în ea și să facă mizerie și dezordine 48. Se sugerează chiar închiderea ei din lipsa enoriașilor și din cauză că satul e mic49, recomandându-se bisericile din Stâncești. Poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
nr. 11644/27 martie) în care se menționează că s-a aprobat [...] vânzarea resturilor de lumânări și a copacilor uscați 51, ocazie cu care se află și numele noului paroh: Panaite Scobai. De aici înainte începe o perioadă nefastă pentru bisericuța din Ipotești. Preotul Scobai nu mai prididește trimițând adrese Protoieriei și Prefecturii, informând de starea jalnică a bisericii și cerând aprobări de renovare. Așa, de exemplu, în adresa cu nr. 25 din 2 iulie 1921 către prea Cucernicul părinte Protoereu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
urmare cu D-l Inginer al județului, cu preotul paroh local am ales locul în care se va construi noua biserică a acestui sat, după planul tip aprobat de Sf. Mitropolie de Consiliul Central bisericesc 65. La acea dată, vechea bisericuță, după cum reiese din formularul tip completat de mâna protoiereului, nu arăta atât de dărăpănată ca altădată; se face mențiunea că acoperișul e de tablă veche, dar curtea e împrejmuită în parte cu gard de scânduri, plantată cu arbori decorativi, iar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
aprobase arendarea, începând cu data de 1 ianuarie 1936102. Interesant este faptul că același paroh, la 25 aprilie 1935 (adresa nr. 23) îl informează pe Prea Cucernicul Părinte că Biserica vechi din satul Ipotești este construită în anul 1860103. Ctitorirea bisericuței în cauză are însă o dată cu mult mai veche, fapt deja constatat. Preotul Scobai mai spune că parohia nu posedă teren rezervat pentru cimitir dat la noua împroprietărire; și s-ar putea găsi un asemenea loc dar cu preț mare104. Documentele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
starea parohiei, dar și despre averea ei, informează că biserica dispunea de 8 fălci de pământ în Cucorăni, 11 ha. în Cătămărăști și 5 ha. în Ipotești. Tot aici întâlnim repetarea eronată că anul 1860 ar fi fost anul construirii bisericuței din Ipotești, din piatră și cărămidă, aflată la acea vreme în stare rea110 Părintele nu era foarte atent, chiar atunci când era vorba de date mai recente. Spre exemplu, el scrie: în anul 1928, [apoi taie și scrie 1929] un comitet

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
supunem cazul la cunoștința Înalt Prea Sfinției Voastre. Paroh, P. Scobai 114. Mitropolia nu a dat nici un răspuns la această întâmpinare. În primăvara anului 1935, Irimescu, deși revoltat de dărâmarea casei copilăriei lui Eminescu, aprobă însă cu toată nonșalanța dărâmarea bisericuței de la Ipotești, pe motiv că s-a făcut alta mai arătoasă. Ordinul Protoieriei Botoșani (nr. 666 din 22 mai), înregistrat la Ipotești cu nr. 30, din 24 mai 1935 spune clar: Cucernice părinte, Vi se face cunoscut că I.P.S. Mitropolitul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
nouă. Iscălește: Icon. Al. Simionescu 115. Nici măcar frica de Dumnezeu nu-i oprește pe infatuații noii ctitorii de la săvârșirea unui asemenea act. După mărturia orală a învățătorului Petre Silveanu, sătenii s-au împotrivit însă dărâmării, nu atât pentru conștiința că bisericuța aceasta ar avea o valoare istorică deosebită, ci pur și simplu din frica de Dumnezeu. Aceasta nu este, din nefericire, ultima încercare la care va fi supusă ctitoria 116. În capitolul anterior se menționa faptul că Nicolae Iorga făcea, prin intermediul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
din fiecare sat (Cucorăni și Ipotești) pe care le credeți că au nevoe de lemne 132. Cu certitudine că un astfel de gest se înscrie în altă sferă decât aceea a malversațiilor de tot felul care au marcat istoria locului. Bisericuța familiei Eminovici a fost sfințită la 15 iunie 1994 în prezența Înalt Preasfințitului Calinic Botoșăneanu, de la Mitropolia Moldovei, precum și a foarte mult popor. Printre oameni se aflau și urmașii celor ce refuzaseră să dărâme străvechiul lăcaș atunci când cel nou fusese

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
în care se consemna: la Ipotești sunt pomenite nume vechi de familii de răzași între care și Isăcescu, dintre care un Ipatie ar fi fost unul din cei cinci bătrâni înființători ai satului Ipatie (de unde Ipoteștii) care ar fi făcut bisericuța, mai târziu a familiei Eminovici 8. Trecută în documente când Ipotești când Epotești, moșia a constituit obiectul râvnei multora, din moment ce răzeșii ipoteșteni sunt într-o necurmată luptă cu vecinii. Ca rezultat al acestor neînțelegeri au rămas până astăzi numeroase informații

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
un miros adormitor, sau, și mai mult, se zugrăvesc singure pe cupola bisericii satului, tăcută și înconjurată de misterul celor mai de temut fenomene. Se spune că nimic nu e la voia întâmplării, că toate au o ordine prestabilită, așadar bisericuța cumpărată de Raluca se afla la câțiva pași de casa părintească. Sunt aici în joc sentimente și vedenii nealterate de nici un alt act al rațiunii și de nici o cosmologie învățată și acceptată de-a gata78. Iar atunci când Eminescu spune Credința

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
uimit cum de a reușit să făurească o atât de minunată declarație spontană. Eu credeam a fost răspunsul de o simplitate dezarmantă al lui Eminescu și cu aceasta dialogul a intrat în neant. Aceeași simplitate ca ploaia de stele din bisericuța familiei, dovadă că pentru Feții-Frumoși vremea nu vremuiește 80, iar timpul nu ostenește; zăbava asupră-i e în zadar. Când se pune în cumpănă credința lui Eminescu, impresia generală este că doar educația din școlile comu niste a deformat percepția

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
de la Ipotești biserica-n ruină, pe care-o zugrăvește aproape fotografic: Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână,/ Și prin ferestre sparte, prin uși țiue vântul -/ [...] Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas,/ Abia conture triste și umbre au rămas 85. Bisericuța datează de pe la 1680 și, după multe schimbări și preschimbări, devenise o ruină, nelipsită însă de un farmec misterios: Drept preot toarce-un greer un gând fin și obscur,/ Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur86. Dar misterul bătrânei bisericuțe în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
85. Bisericuța datează de pe la 1680 și, după multe schimbări și preschimbări, devenise o ruină, nelipsită însă de un farmec misterios: Drept preot toarce-un greer un gând fin și obscur,/ Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur86. Dar misterul bătrânei bisericuțe în care La botez l-a dus pe micul/ La icoane l-a-nchinatu-l87 constă mai puțin în mantia de religiozitate în care este învăluită; sprijinind pereții cu nevinovăție ori folosindu-i pentru de-a v-ați ascunsa, copilul resimte că misterul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]