970 matches
-
scorburoase, adăpostiți de ramuri dese, care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nici glas de om, nici trâmbițare de cucoș, nimic; umbra din fața mea făcea un zid, care se retrăgea cu repejune, pe măsură ce calul înainta în trap iute. Eram nerăbdător, dădeam pinteni fugarului. Nourii de pe boltă se îngroșau, mâncau albastrul cerului; când boarea lină a bălții prinse a-mi mângâia fața, simții o picătură de ploaie pe obraz. „Are să ploaie! gândii. N-am făcut nimic!“ Și o părere mare de rău îmi înnegură sufletul, parcă încercam o grea pierdere. Grăbii pasul calului prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și o altfel de ființă între acele lemnișoare uscate și ciudat alcătuite. După ce s-au dus ele în copce, la deal, fără nici un fel de spaimă, paznicul de la Prelunci a înțeles ce așteptau ele acolo, în pripor. Le sosise pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care fuseseră bătuți și alungați de alții. Mă nene, pe noi ne-a alungat ăia și au pus ei stăpânire aci. Să alcătuiți voi o căscioară de pânză rară. S-o puneți pe o leasă, sus, ca s-o sufle boarea. Acolo nu vă pasă; îi înjurați și le dați cu tifla. Așa am făcut noi polog. Intri în el dumneata c-un capăt de stuf aprins, ca să vezi goangele ce s-au furișat odată cu dumneata, și le strivești cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nici prin gând nu-mi trecea să dorm în camera asta vegheată de o poză cu Aidan și Janie pe cale să se sărute. O bătaie ușoară la ușă m-a făcut să tresar rușinată și Dianne a intrat ca o boare, cu un braț de lucruri. —Prosoape curate! Pe loc a observat poza răsturnată. —La naiba! Oh, Anna! Stă aici de ani de zile, de atâta timp că am și uitat de ea. A fost teribil de lipsit de tact din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
iar după-amiaza luminată în alb se prefăcu în pergament când cerul se întunecă. Draperii albe zburau de la fiecare fereastră. Bucăți de ziare și pungi vechi se iviră peste tot pe străzile indigo. Aerul se subție și se transformă într-o boare care-i făcu pielea de găină pe brațe. — Uite, strigă Kulfi, vine ploaia! Auzea zvon de bucurie dinspre bazar. Privi copiii de pe stradă sărind ca broaștele, incapabili să stea liniștiți din pricina încântării. — Se face frig, zbierau ei și se prefăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Se scutură într-un mod bizar și apoi începu să zâmbescă. — Vai de mine, spuse Kulfi. O să mă plâng vânzătorului de fructe, Sampath dragă. Vrei un ou în loc? Picioarele desculțe ale lui Sampath se răciseră în contact cu podeaua. O boare îi ridică părul de pe frunte. Pielea de pe brațe i se făcu de găină. Se gândi la Transportul Public, la Biroul de Statistică, la masaje capilare, la șosete și papuci, la strategii de interviu. La faptul că nu era niciodată lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pădure, douăzeci de pustnici la masa mea. Dar cei care te cunosc spun că iei forme fără număr. O, Doamne, arată-mi drumul spre minunea nesfârșită. Aerul năvălea prin crăpăturile autobuzului, prin sari-urile și pantalonii lor, astfel că o boare plăcută le învăluia picioarele. Toți păreau foarte entuziasmați, fremătând de parcă o forță uriașă dinăuntrul lor se străduia să se elibereze. În ciuda amabilității șoferului și a atenției de care se bucurase, cu ajutorul unei batiste, unui pic de scuipat și al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
împiedicat de piciorul unui scaun și m-am înfipt vijelios cu fața într-o coloană, după care am orbecăit până când l-am zărit pe amicul Fielding în celălalt capăt al sălii. Îmbrăcat cu un smoching alb, își topea șoaptele în boarea ce plutea în jurul unei fete miraculos de frumoase. Purta o rochie decoltată de un cenușiu roșcat - o rochie care făcea ape ca imaginea unui televizor. Părul castaniu cobora în bucle pline peste supapele sensibile ale gâtului și peste tonusul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
abordam o cravată lată, argintie, legată cu un sănătos nod Windsor. Eram în West Village, acolo unde străzile au nume. Bank Street arăta ca o bucățică din sentimentala Londră, cu grilaje negre și flori palide, îmbrățișând sfioasa gresie, chiar și boarea șoptită a ramurii și frunzei. În timp ce mergeam, am avut ocazia să văd un puști de culoare foarte elastic, cam de vârsta lui Felix sau poate ceva mai mare, alături de drăguța lui prietenă. Se întinse cu un gest neglijent spre pomul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
noaptea, de sineală, de epoci triumfale... Dormeau, adânc, oștenii în noaptea diafană Când eu sării afară din cortul de mătasă- Vedeam o semilună pe zare cum se lasă, Și nălucit, crezusem- Flamura otomană. Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare, Dar boarea nopții clare ne-ntoarse la cetate Și povestindu-mi visul domniței spăimântate, I-am arătat cu spada tabloul de pe zare. În alb, domnița blondă, în noaptea ideală, De sus, de la fereastră, ca-n vis ieși afară, Scăldată în sineală, ea
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă să beau sau nu. Îl țin în dreptul nasului și las, mai întâi, să mă inunde boarea lui ușor dulceagă, cu aromă de buruieni, de cretă, de hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă inunde boarea lui ușor dulceagă, cu aromă de buruieni, de cretă, de hârtie arsă, de Țăndărei, de țâța țigăncii, de glorie postumă și, undeva, pe la capătul mirosurilor, nepăsarea cu aburul ei de petunie bălăngănindu-și clopoțeii peste tot. Boarea dulceagă a nepăsării de viața-mi care se prelingea slinoasă, târând în nimicnicie zdrențe de imagini aburite, gândul că mă rătăcisem în depărtarea de mine, uimirea că mai pot fi totuși atent la tot ce-mi mai trecea prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în ușa berăriei, despre aceste semne. Nu voi ști nici mai târziu, peste zece, douăzeci de ani, când îmi voi schimba masa din crâșmă, că a început de fapt timpul Morții. Aerul rece care te înconjoară la început ca o boare plăcută, ca o adiere de briză îndepărtată, răcoarea transformându-se mai apoi în aburi de gheață, învăluindu-te întruna, strecurându-se până și în gânduri, în vise, în dorințe, amorțindu-ți cuvintele, sleindu-ți elanurile, obosindu-te fără să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
semnele sau, dacă le-au fost trimise și lor, nu vor să le deslușească taina și, speriați, fug în zădărniciile ultime. Aceleași zădărnicii ale vieții de până atunci, trăite doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de marmură albă, strălucitoare, peste morminte de înțelesuri. Mă fascinează pierderea aceasta în cuvintele dicționarului latin. Sintagme Moarte, reale în perfecțiunea construcției lor, îmi excită imaginația, îmi stârnesc amintirile, îmi fac sufletul să vibreze ca ramurile unui copac stârnit de boarea venită de peste timp. Oriunde aș deschide dicționarul, știu că voi da de tâlcuri ascunse în mine, că puterea magică a acestor reci, impecabile cuvinte va redeștepta istorii de alte cuvinte, de alte vieți, va face gânduri până atunci neavute să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dintre ei, odată cu trecerea timpului, vor trăda sentimentul acesta pur al generației, vor lovi, vor mușca, se vor dezice. Se vor ploconi, vor îngenunchea la primul pumn de bani azvârlit în fața lor, vor rânji după cum le-o va cere prima boare de parvenire. Ceea ce mulți dintre ei au și făcut și poate mai fac și acum. Repetăm, și generația noastră, ca și cele care ne-au precedat, aceleași păcate, aceleași vanitoase ifose, aceleași intoleranțe și aceeași apetență pentru spectacol public. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lui. „Simțea că moare și el, spunea Lică, secretarul, și voia măcar așa, sub suflarea morții, să se mai întâlnească cu bunicul, tatăl lui.“ Îi povesteam bătrânului din rezerva de spital astfel de întâmplări surprins cum, eu însumi aflat sub boarea morții, observ cum viața se poate ordona, coerentă, din momente și întâmplări disparate. Ceea ce intuiam și discutam la nesfârșit cu prietenii mei în anii facultății, despre viață și text, iată că acum se întrupa în înseși povestirile mele. Textul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele. O tristețe indiferentă ca rătăcirea frunzelor, poate. Fără timp, fără duh, fără corp. Tristețe a coborârii, poate, dacă ai simți-o. Dar nu simți cum cobori. Simți doar cum hălci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să o pot încă numi. Venea doar spre mine, molcomă, unduitoare, cu boare de gheață și amețitoare dogori, ademenitoarea, învăluitoarea, plina de liniștite spaime, minunata suflare a Morții. Acolo, la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
GLIA STRĂMOȘEASCĂ Și-n boarea dimineții e-un alint De-o mână strămoșească, din uitare Pe frunte dat, drept binecuvântare, La hotărârea noastră fără clint... Ca stânca stăm aici cu-mpotrivire, Granit îmbălsămat de-atâți străbuni De două mii de ani rotind cununi Visând o pace
GLIA STR?MO?EASC? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83801_a_85126]
-
lumi ireale Și lasă-mă singur, lucid și stingher, Să-mi caut în noapte, un punct de reper, Pe bolta-nstelată, în lumi boreale... O, lasă-mi pustiită de visuri gândirea În florile albe, în nopțile reci Prin care, ca boarea, făptura ți-o treci Cătând disperată, în zori, fericirea...
LAS?-MI G?NDIREA by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83819_a_85144]
-
ne-o aprins sufletele cu povestea lui... Ne-o urcat și ne-o coborât pe toate hățișurile, de ne-o ajuns inima în gât... - a intervenit omul cu afinata. ― Ar mai fi ceva... - a răspuns povestitorul, ridicând sticla cu o boare de rachiu pe fund, pe care l-a sorbit dintr o înghițitură... La vederea unei asemenea „sărăcii”, cel cu afinata s-a apropiat de povestitor și i-a întins o glajă, aproape plină. ― Uite, asta este a dumitale. Ți-o
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ca și cum s-ar fi pregătit să sară spre adâncul cerului și lăsă fulgii de zăpadă să se aștearnă deasupra lui. Era o zăpadă moale, aproape caldă. Asta Însemna că În marile depărtări dinspre miazăzi, poate În Oceanul Indian, se ivise o boare de aer cald. Iar acea boare anunța primăvara. 1 martie 1475, Cetatea de Scaun a Sucevei Sala Sfatului Domnesc era arhiplină. Se deschiseseră ferestrele, ca să intre mai mult aer, dar zăpușeala dinăuntru parcă creștea. Sosiseră toți marii boieri, fuseseră chemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sară spre adâncul cerului și lăsă fulgii de zăpadă să se aștearnă deasupra lui. Era o zăpadă moale, aproape caldă. Asta Însemna că În marile depărtări dinspre miazăzi, poate În Oceanul Indian, se ivise o boare de aer cald. Iar acea boare anunța primăvara. 1 martie 1475, Cetatea de Scaun a Sucevei Sala Sfatului Domnesc era arhiplină. Se deschiseseră ferestrele, ca să intre mai mult aer, dar zăpușeala dinăuntru parcă creștea. Sosiseră toți marii boieri, fuseseră chemați ambasadorii, curieri așteptau cu caii Înșeuați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]