985 matches
-
apoi spre răsărit.393 În Banat, de Rusitori sau Rusitoare, în a cincea zi după Rusalii, se realizează "slobozirea apelor"; o fată, din neamul celui răposat, cară apă pe la casele vecinilor, până când împlinește 80 de vase, fapt consemnat în diferite bocete: "Soare, Soare, mă rog ție, / Mei să-mi dai mărturie. C-am să-i slobod apele / Și să-i dau luminile, / Să-i plătesc și vămile!"394 Obiceiul purtatului apei din casă în casă, dar cu alte conotații, apa având
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
oca de sopon / Numai cu lacrimi de om. / Și după ce i-oi spăla-o / Frumușel că i-oi usca-o; (...) / Și după ce mi-oi usca-o / Îndărăpt i-oi înturna-o / Pe șuierul vântului, / Pe fundul pământului..."85 Într-un bocet bănățean, numit "petrecerea mortului", cosmicul mijlocește trecerea dintre cele două lumi, lumea de aici și lumea de dincolo: "Brade, brade! Să-mi fi frate, / Întinde-ți, întinde / Eu să le pot prinde / Vârfurile tele / Să trec peste ele / Marea în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
glas ca dânsul. Cum să am glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om, / Dacă plâng până adorm?"310 Simbolistica antinomică a cucului, ca încarnare a binelui și a răului, este prezentată într-un "bocet de zori" în care suferința despărțirii este ilustrată de ipostazele antinomice ale cântatului: "...C-astă vară ce-a trecut, / Rău m-a mai cântat un cuc, / Să-mi las casa să mă duc; / M-a cântat pe-un crac uscat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tot ceea ce atingeau. Mama și fratele meu erau ca de piatră. Eu am început să plâng din momentul în care i-am văzut și până-n zori când au părăsit casa. N-a fost un plâns de copil. A fost un bocet. A fost un cântec de jale ca într-un rit străbun. La un moment dat, unul din ei i s-a adresat mamei urlând: Fă-o să tacă ! Dacă nu, ți-o potolesc eu!” Apoi cele șase brute au continuat
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
a stării ambigue a falsului, a indiferenței monstruoase, a inerției: "Suntem în miezul unui ev aprins/ Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
limita dintre real și fantastic-oniric. Analizând cu atenție, descoperim cu uimire că împotriva limpezimii, a accesibilității, ți se dezvăluie o lume de metafore simbol, de metafore rare, de comparații și epitete personificatoare, ajutate de o muzică amplă de oratoriu, de bocet metafizic, de voci ale obsesiilor devenite alegorii ale unor stări reale sau onirice (vocile și visele din "Surâsul Hiroșimei"). Lanțul de procedee, ce țin de sintaxa poetică, sporesc dimensiunile spre fabulos, sau subliniază prezența poetului în lupta pentru cauza păcii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de vânătoare", poetul este retoric și obosit; spațial este pădurea, un fel de Arcadie, castelul devine casa preotului, iubita pe care o adoră are părul lung și negru, e tandră, capricioasă, dulce și amară. Lipsesc din acest volum elementele oculte, bocetele, stampele și goblenurile medievale, poetul se îndepărtează de universul caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
încadrată în strofe și rime, la versul alb (în perioada 1944-1947 și în cea de după 1960) ca apoi, în ultimii ani, să se revină la unii dintre poeți, la tiparele fixe. Reînvie în epocă,balada și poema(liricizate), parabola, satira, bocetul, cântecul-romanță, doina. Ne este tot mai clar faptul că ineditul creațiilor stă în unghiul de percepție estetic, în plasticitatea imaginilor, în asociația și disociația imprevizibilă, fie că poemul este parabolă, este discursiv, sau recheamă confesiunea, instantaneul, narația etc. Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Emil Brumaru nu numai că închină și el un imn tomatelor 7, dar adaugă paradisului liric o mulțime de alte produse vegetale, în special fructe. Nu ne rămâne decât să-l cităm pe Cezar Ivănescu, la care poemul devine cântec, bocet, doină, după substanța senzorială și olfactivă a povestirii, însoțită de melodia a cărui ritm se transformă, ca la cei vechi, în melos. Cezar Baltag "Comuna de aur", E. S. P. L. A., 1960; "Vis planetar", E. P. L., 1964; "Răsfrângeri", E. P. L.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Timpul dus n-o să mai vină,/ Tânăr eu n-o să mai fiu (...)/ Ai trecut râzând, femeie,/ Tu femeia mea de lut,/ Fața mea-i de-acum bătrână/ ca un drum de morți bătut." Cezar Ivănescu își pune cântecul sub semnul bocetului și ca muzică și ca atitudine; sentimentul morții, ce străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este omul obișnuit, căci Timpul cu timp se măsoară prin noi, idei valabile sau netransfigurate poetic. Volumul "Fata morgana" presupune un univers tradiționalist intrat în altă viziune: pământul, țărâna cum o numește ea, grâul, duminicile de pace, nopțile și vântul, bocetele sunt evocate fără nostalgie. Poeta este retorică și uscată: "Sus,/ sus sunt cu păsările,/ îmbrățișată de gravitație/ apropiind, depărtând/ pământul de inimă." Iat-o invocând cina de sub vișinul casei, reușind întrucâtva să creeze atmosfera de familie: "Cină/ sub vișinul casei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
epice, balade lirice și reportaj liric. Critica s-a manifestat cu destulă reținere în fața acestei poezii ostentativ folclorice, de expresie ciudată, suprarealistă, ezoterică, într-o muzică nepământeană, sau de joc absurd, dar și într-o incantație severă și gravă specifică bocetului sau blestemului popular. În pofida reținerilor, toți criticii recunosc în Ion Gheorghe un poet autentic. "O caracteristică a poeziei lui este spiritul bogomilic, prezent și în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în poezia interbelică la Lucian Blaga și la alți poeți ai perioadei", caracteristică remarcată de E. Simion, în lucrarea "Scriitori români de azi". La Ion Gheorghe simțim mai pronunțată atmosfera ocultă, prin care mișună specii fabuloase, vrăjitorii, descântece, blesteme și bocete, toate aduse cu un scop, și anume, redescoperirea ființei noastre culturale constante în ciuda vitregiei sorții. Dinamica realității și reportajul Încă din "Căile pământului", întâlnim elemente de transcriere directă, lipsită de transfigurare, a unei realități plasate în lumea satului din perioada
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
demonstrație de reabilitare a unor motive poetice compromise de o viziune simplificat idilică și superficial anecdotică a multor poeme pătrunse, atunci, înainte de vreme, în manualele școlare"1. Și în aceste poeme, domină tonul oracular, aura de legendă, cu incantații de bocete și blesteme, un limbaj familiar sau tehnic, păstrând însă doza de dramatism și de mit care ascund o mișcare puternică și fascinantă. Forța vizionară a poetului Ion Gheorghe, indiferent dacă ne aflăm în sfera monumentalului sau în transcrierea caligrafică a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dispariția totală. "Si totuși suferința noastră de la tine vine,/ și totuși boala noastră de la tine vine/ tentacular trec anotimpurile peste noi/ dar noi ne-mbolnăvim de tine,/ nefericit frig de la începutul iernii." Adrian Păunescu trăiește un acut sentiment al morții. ("Bocet "): Că n-are lumea noastră milă,/ în strâmtul ei calvar trecând,/ și ziua de-și lucrează pomii,/ noaptea lucrează la mormânt." În poemele artă poetică, raportat la condiția poetului și a poezie, Adrian Păunescu descinde din Macedonski și din Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
paradox/ Mama poetului este propria feminitate/ Suavă dependență de matca femeiască/ Și, tresărind molatic tot genul feminin.". În ciclul " De ce" este preocupat de artă, de poezie, "Iar cântecul să fie bătut în cuie fiindcă/ de el depind prea multe, și bocet și lozincă" ("Trădătorul cântec ambiguu"). Volumul "Repetabila povară" cuprinde și un ciclu de versuri de dragoste; dragoste, contrar temperamentului, calmă, atunci când ea trăiește din amintire, dar spectaculoasă, explozivă, de o senzualitate eruptivă, când este determinată de trăirea imediată: "Tu trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prin licitarea imeginii, ci din viziune. Nu explorează resursele unui limbaj, ci devine, el însuși un limbaj. În finalul spectacolului, cele trei surori își rostesc, împreună, monologul final. Cuvintele se suprapun, se adună, se risipesc unele într-altele, într-un bocet ce trebuie să fie doar atât: un bocet, o plângere, un limbaj dezarticulat. Suntem pe o Vale a Plângerii. Cuvintele nu mai pot rămâne ele însele. Nu mai pot exprima decât o durere prea profundă ca ea să fie doar
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
resursele unui limbaj, ci devine, el însuși un limbaj. În finalul spectacolului, cele trei surori își rostesc, împreună, monologul final. Cuvintele se suprapun, se adună, se risipesc unele într-altele, într-un bocet ce trebuie să fie doar atât: un bocet, o plângere, un limbaj dezarticulat. Suntem pe o Vale a Plângerii. Cuvintele nu mai pot rămâne ele însele. Nu mai pot exprima decât o durere prea profundă ca ea să fie doar a piesei. Odată plecați ofițerii, odată încheiată sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Blaga); Și, în organizarea conștiinței mele, femeia mea era mai vie și mai reală decât stelele distrugător de uriașe. (Camil Petrescu) - Hiperbola substantivală interferează cu epitetul, metafora, comparația, enumerarea: Imensul cristal careți servește de pleoapă. (Gellu Naum); Abia mai înțeleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adâncul adâncurilor parcă.; Între noi e o prietenie definitivă ca viața și moartea. (Camil Petrescu) - Hiperbola verbală se poate suprapune unei dezvoltări a metaforei verbale, unei antiteze etc.: poți zidi o lumentreagă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
că apoi aceste bucate se vor fierbe foarte curînd și se vor face moi. Boboc Să nu dai afară bobocii de rață sau de gîscă decît peste trei zile și să-i stropești cu chinovar*, că ți-i deoache lumea. Bocet Femeia care bocește bine are, saraca, tot de morți parte. Bogăție Nici un bogat nu-i pe lumea cealaltă în rai, căci nu se poate boieri în amîndouă lumile. Cine are mai multe brazde-n palmă va fi bogat nevoie mare
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
într-o casă unde sînt mai multe copile, apoi se crede că una din ele va muri curînd. Mătrăguna, dacă este undeva în grădină, nu se scoate, că apoi moare fata sau gospodina casei aceleia. Nu-i bine să spui bocetele care spun femeile cînd duc mortul la groapă, fiindcă se poate pricinui moartea cuiva. Cînd găsești șerpi prin holdă, moare cineva, și dintr-însul ajunge la pomană. Pe cine strigă bolnavul cînd e aproape să moară, acela va muri îndată
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
tăi Tu să nu ții dai Că-ți trebuie-n rai. Și ai ce să-i dai Tot un colăcel Și un gulerel cu banul din el Cu lumina din stupină Ca s-o ia...cutare În mînă. Un alt bocet care se cîntă, cînd se lucrează gulerele: ,,...Cutare...și tu mi-ai plecat Pe un drum Îndelungat și neapropiat Înainte ai să mergi. Ochii să-i arunci la mîna dreaptă Că acolo mai este, o lină fîntînă Cu apă sălcie
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
banul din fiecare guler, Înseamnă plata fiecărei vămi, pe care o va trece sufletul mortului pînă la locul hotărăt: rai sau iad. CÎntarea gulerelor se repetă tot timpul cît se lucrează la cele 44 de gulere, Încheindu-se cu următorul bocet: I.,, Scoală-te, cutare...uităte la vale Vine-un pîlc de porumbei Ce sînt frățiorii tăi. Care vin să te petrecă Și să te ducă la groapă. II.,, Scoală-te, cutare...uităte la vale Vine-un pîlc de păsărele Nu
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
de păsărele Ci sunt surorile tale Care vin să te petreacă și să te ducă la groapă. ” Sicriul fiind așezat În carul mortuar ( În zilele noastre În mașina mortuară ), de cele trei bocitoare și de rudele apropiate. Împreună glăsuiesc următorul bocet: ,, Bucură-te mînăstire Că frumos plocon Îți vine. Nu vine să Înflorească Ci vine să putrezească. ” După Înmormîntare, cele trei bocitoare, cîntă prelung și jalnic ,, Ale țărînei ” : ,, Pămînte pămînte, de azi Înainte Să te lași ușor, ți-o fi frățior
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
de inspirație. Din cei patru scriitori biblici lipsește Matei și simbolul său transcedental îngerul. Dar, arta celui claustrat stă sub semnul unei sacralității negative, a nedesăvârșirii, a imperfecțiunii umane, într-un gol temporal: "Sunt stihuri fără ani", sub forma unui bocet arhaic, în care se împreună aspirația spre puritate ("de sete de apă"), cu dorința de extincție ("Și de foame de scrum"). În celulă, numai existența tencuielii se justifică fiind singura "filă" accesibilă pentru exprimarea gândirii și simțirii poetice. Dacă apostolii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]