1,186 matches
-
urlau mereu vorbe fără șir și sudălmi cu care voiau să răscumpere toate tăcerile trecutului. În spatele castelului în flăcări, vechiul conac apărea negru și adormit. Când se uitau într-acolo oamenii se cutremurau involuntar. Ignat Cercel, ca să-și încălzească inima, bolborosi singur: ― Iacă, l-a săturat Dumnezeu și de pământ, și de toate! Capitolul XI PETRE PETRE 1 Toată noaptea spre sâmbătă cerul Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. Mulțimea de țărani, furioasă și gălăgioasă, nu se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sprijinea în cârjă și se oprea să se odihnească pe drum. La curtea Iuga se mărise gălăgia. Castelul ardea mereu, înfundat. Bucătăreasa Profira sărută mâna preotului și-l conduse în odaia mortului. ― Of, Doamne, Doamne, amară soartă ai hărăzit omului! bolborosi preotul, punîndu-și patrafirul, după ce s-a uitat o clipă la cadavrul boierului Miron. Ascunse sunt cărările tale, Doamne, blagoslovit fie numele tău în vecii vecilor, amin! Sosirea preotului nu stânjeni deloc fierberea țăranilor. Câțiva se uitară după el până intră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în dreapta și alta în stânga șoselei, oprindu-se apoi la o distanță numai de vreo sută de pași de gloatele țărănești. Intre ele, pe șosea, apărea trăsura prefectului Baloleanu, escortată de maiorul călare. ― Calm, domnule maior! Să nu ne pierdem calmul! bolborosi Baloleanu, foarte galben, coborând șovăitor din caleașcă, urmat de primul-procuror, care părea cel mai liniștit dintre toți. ― Cum ordonați dumneavoastră, domnule prefect! făcu maiorul Tănăsescu, agitîndu-și atât de vijelios cravașa cu mâner de argint, încît calul ciulea urechile. Deși acuma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Amara s-a restabilit liniștea și ordinea! Baloleanu văzu la câțiva pași cadavrul gol de la brâu în sus al lui Ilie Cârlan și trupul ciuruit de gloanțe al lui Petre, iar între ele cămașa albă, desfășurată ca un drapel prosternat. Bolborosi înfricoșat, întorcînd capul: ― Da... liniștea și ordinea... Prea bine, domnule maior!... Mulțumesc! Capitoul XII APUSUL 1 Până la amiazi, Grigore Iuga își stăpâni răbdarea în Costești. A ascultat toate relatările despre întîmplările din Amara, despre moartea tatălui său și a Nadinei
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la o parte și să spun că n-am murit în câmp, în ogorul cu popușoi, n-am murit nici după ce am fost botezat. Mama mi-a spus că am vorbit destul de greu. Abia pe la patru ani am început să bolborosesc și eu cuvinte, dar care nu puteau fi înțelese. Credeau că voi rămâne un mut. În popor se spune că un copil care vorbește greu, ca să i se dezlege limba, să i se dea o bucățică de pâine de la o
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
era frati-su Lumpă de bicisnic: un smolit mucos și plângăreț, care orăcăia din te miri ce și de aceea i se zicea Simfonia în Do Major. Trebuie să fi avut vreo patru ani și era cam înapoiat mintal, abia bolborosea trei vorbe. Luci, care era de fapt numit Luciosu, așa cum mie mi se zicea Mirciosu, era cel mai bun prieten al meu. Umblam cu el de colo-colo ascultîndu-l cum povestea despre cai, numai despre cai, galopând în arene așternute cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cusururile astea erau compensate de frumusețea părului auriu-purpuriu care-i venea până la brâu, de privirea verde a ochilor ei înțelept-jucăuși. Ea desena complicatele șotroane în formă de melc, cu pătrățele faste și căsuțe periculoase, pe care, dând cu ciobul și bolborosind repede cuvinte ciudate: "înkara-nînkara-astarot-țefirah-sabaot-sabaot-sabaot", trebuia să le parcurgem sărind într-un picior. Vai de cea dintre noi care nimerea într-un pătrățel nefast: simțea atunci că o mistuie o flacără întețită sau că e prinsă într-o crustă de gheață
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
atunci își dădu seama că o pornise singur înainte, cu câinele lângă el. Cei doi așezaseră rănitul la umbra rară a unui salcâm, își scoseseră căștile si se ștergeau pe obraz. Darie se apropie stânjenit, silindu-se să zâmbească. - A bolborosit mereu pe limba lui, în rusește, făcu Iliescu. - Parcă ar fi cerut apă, îl întrerupse Zamfira dar nu mai avem. Și când i-am arătat bucățelele de zahăr, a închis ochii. Nu vrea. Luă din palma deschisă o bucată de
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
-n pace, repetă mai încet. Se duse la geam, își sprijini o mână de pervaz și se uită afară. — Iartă-mă, îi șoptise fetei trăgându-se în marginea studioului, până când lemnul rece, muchia ascuțită îi intrase în carne. Iartă-mă, bolborosise cuprins de-o lehamite și de-o disperare atât de mare, încât nici la ceas nu se mai uită și nu mai încercă nici măcar să se acopere. De-acum putea să se întâmple orice. Recunoștea în el toată spaima acestor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
când la alta, și o săptămână înainte pregătesc toate bunătățile lumii, să le dea gata pe ălelante. P-ormă bagă-n ele la dulciuri și la cafele, și dă-i, și toacă, o clipă nu le tace gura. Muieri nemuncite, bolborosește ea încet, că bine v-a făcut comuniștii ! Mi-a luat ei prăvălia, da vouă v-a luat mai mult ! Ș-uite la ele, care a dus-o bine-nainte, ș-acuma tot bine-o duce... Și când a fost
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
coteț... a râs putoarea de Niki. Unde să fi stat ea două zile ? Și cum se face c-a venit fără jachetă ? Asta ei, pân-la sfârșit, n-au mai aflat-o. Că madam Ioaniu, cât a mai suflat, a tot bolborosit și fără s-o întrebe ei, tot bolborosea, da altceva nu scotea decât : — ...întuneric... întuneric... întuneric... și o pasăre albă, mare... Dac-a văzut Ivona că n-are ce face cu mă-sa, la urmă s-a lăsat de servici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi stat ea două zile ? Și cum se face c-a venit fără jachetă ? Asta ei, pân-la sfârșit, n-au mai aflat-o. Că madam Ioaniu, cât a mai suflat, a tot bolborosit și fără s-o întrebe ei, tot bolborosea, da altceva nu scotea decât : — ...întuneric... întuneric... întuneric... și o pasăre albă, mare... Dac-a văzut Ivona că n-are ce face cu mă-sa, la urmă s-a lăsat de servici. A luat ea pensie cât a vrut ăia
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
În ultima secvență a visului, Delia e aplecată peste patul meu de spital, Într-o rochie de mireasă răpănoasă, aproape Îngălbenită. Trage cu o seringă enormă al cărei capăt dispare undeva sub pijama În zona inimii un lichid tulbure, care bolborosește În tubul de sticlă pe măsură ce-l umple. Delia are un chip osos, nu atît bătrîn, cît Îmbătrînit. CÎnd se Întoarce să golească lichidul Într-un fel de oală smălțuită În formă de rinichi, văd prin părul slinos și rar că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Unde se evaporase? Auzise parcă un zgomot înspăimântător, lugubru. Și îl durea un braț, înțepenit parcă în urma unui efort violent. Pe urmă sărise în picioare și alergase la marginea cheiului. În lumina felinarului se vedeau apele vâscoase ale canalului clocotind, bolborosind și învârtejindu-se, de parcă însuși diavolul ieșea la suprafață din ele, ca o balenă neagră. În centrul vârtejului licărea o suprafață pală, lucioasă, și lui George îi luă ceva vreme până să-și dea seama că era capota mașinii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la întuneric, se îndrepta spre silueta în picioare, vag profilată în lumina din sanctuar și, în ciuda veșmintelor acum total diferite, recunoscu omul pe care i-l arătase Bill Șopârla la Băi. Se apropie de preot și rosti: — Rozanov. Acest cuvânt, bolborosit cu vocea bizară a lui John Robert, s-ar fi putut să nu-i spună preotului nimic dacă, cu același prilej, câteva persoane nu i l-ar fi arătat părintelui Bernard pe filozof. — Bună ziua, spuse preotul. Eu sunt părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca para focului. Rozanov nu-i spusese nici ei nici lui Hattie că vine la Ennistone. Îl credea bine mersi în California. Dacă ar fi văzut-o... Cu obrajii arzând de vinovăție, își plimbă privirea peste scena viu colorată, apoi bolborosi: — Trebuie să plec. Am de dat un telefon, mă bucur că v-am văzut. Făcu stânga împrejur și alergă spre ieșire. — Ce-ți închipui...? începu Diane. — Uite-o pe doamna, spuse Ruby. Uneori se referea la Alex în acest fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
amintit de domnișoara Dunbury. Bine, am să mă duc. Tom o să aibă grijă de tine. I-am cerut și lui Dorothy să vină (Dorothy era doamna Robin Osmore). Mă reîntorc ceva mai târziu în seara asta. După plecarea doctorului, Anthea bolborosi pe un ton parcă de scuză: — Știi, duminică mă întorsesem în York și nu știam cât e de bolnav, vreau să spun că știam că e foarte bolnav, dar nu credeam că e chiar atât de grav, și pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
continua să se zbată, cu tam-tam de tobă de tinichea, șuvoiul de apă scursă de pe acoperiș. Dunărea albastră Mamei îi plăcea când tata fredona "Dunărea Albastră". Și o făcea destul de des atunci când era bine dispus. O încânta când îl auzea bolborosind pam-pam-pam-pam, pam-pam, pam-pam și când bătea tactul clămpănind din degete pe tăblia mesei, ba chiar dădea la o parte un colț al feței de masă pentru ca ritmul să răsune mai tare. Numai că tata, pe măsură ce treceau anii, fredona "Dunărea Albastră
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
somon, iscînd vîrtejul Înaltei febre. Aud loviturile de topor ale proniei prin tratatele de medicină, În timp ce vena sihastrei tinereți se zbate pe tîmpla infirmierei ― mă răstoarnă, scoțîndu-mi argintul din oase și răstignindu-mă de-a-ndoaselea crucii, Într-un tîrziu... Nebunii Îmi bolborosesc numele, mă năpădesc răscrucile, În curtea cimitirului mormintele au intrat În călduri. Femeile ușoare ale orașului Își leapădă puii dinaintea unui zeu venit pe catalige-n oraș. Încerc să-mi scot pămîntul din vis, pămîntul peste care nu a căzut
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
opreliștile au stimulat forțele creatoare. Concluzia ar fi că sperietoarea cenzurii ne-a adus imense servicii! Ne-a silit să fim asemenea lui Ulise, abili, ne-a obligat să învățăm cum se construiește un cal troian. Ne-a ajutat să bolborosim ca Pythia. Ce profesor de ambiguitate mai bun decât cenzura puteam avea? Acum, am rămas, nu-i așa? fără profesori. Putem spune ce vrem. Drept care ne-am trezit într-o curioasă lehamite. Ce rost mai are să scrii, dacă marea ocazie
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fragment grăitor pentru sumara înțelegere a cititorului, fragment legat de o minune: redobândirea vederii Bătrânului Anticar, pe numele lui adevărat Heracles Monastirio Cancellaria, personaj central în rândul eroilor din roman, permanent în căruciorul cu rotile, lângă alambicul lui în care bolborosea fiertura miraculoasă, de esențe tari, adesea grăitor de chintesențe filosofice: „Bătrânul Anticar se lingea pe degete, un gest necontrolat, amușind parfumurile greoaie, sacre, zăcând în flacoanele subțiri ca o pasăre-n zbor sub linia orizontului, parcă alunecând pe sub osia lumii
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93063]
-
a fost primul meu domeniu inițiatic, de care n-am vorbit nimănui. Hoinăream ceasuri în șir printre crucile de ciment, de piatră sau de lemn, unele surpate, copleșite de bălării și pe jumătate putrezite. Nu mă gândeam la morți. Le bolboroseam numele și le priveam îndelung fotografiile de porțelan, încastrate în cruci, de parcă făceau parte dintr-o poveste. Iarba înaltă, dintre morminte, plină de flori sălbatice care atrăgeau albinele și viespile, răspândea un miros greu, pătrunzător, care acționa asupra simțurilor mele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
gazul împuținîndu-se în lampă, semn că iarăși trebuia mers și cumpărat altul. Mama torcea pe lavița de lângă sobă, tăcută, închisă în muțenia ei. Uneori, lăsa furca pentru a se apropia de fereastra dinspre curte, unde lua ceaslovul cu rugăciuni și bolborosea din el, în șoaptă, să audă numai ea. Sora mea, Leana, fire neastâmpărată, nu prea suporta să stea acasă. Eu, mai cuminte, sedentar din naștere, încercam să țin pasul cu tata la "lecturi". Biblia o învățasem, cred, pe dinafară, o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
învecina cu incinta unei mănăstiri. Călugări îmbrăcați în sutane negre treceau acum pe lângă mine, grăbiți, cu glugile trase peste capete, fără să-mi dea nici o atenție. Primul pe care am vrut să-l opresc și-a făcut o cruce, a bolborosit o rugăciune, după care a luat-o la fugă. Peste câteva clipe, am rămas singur în fața unui zid. O scară cu șapte trepte de ciment urca până la mijlocul zidului. Nu se vedea, însă, nici o deschizătură, nici măcar o fereastră, acolo. Scara
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
un robot, devenise femeia care calcă, ascunzîndu-și fața Între șuvițele lungi și negre ale părului și nimic mai mult. Cel puțin dacă ar fi fost Nilda, ar fi Întrebat-o și ea, cu broboane de sudoare pe frunte, ar fi bolborosit cîteva cuvinte printre care Florida și rudă, abia șoptite, iar Nilda ar fi Înțeles imediat. Dar Nilda nu mai era acum și ea o să calce la nesfîrșit cămășile stăpînului, Îmbătrînind și topindu-se de căldură În fața scândurii de călcat, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]