1,819 matches
-
bordei, precum și mâncarea gătită de fata moșneagului, îl mai înviorară. Începu și el a spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa apoi pe moș Nastase să vorbească și privea pe fată, și se simțea în bordeiul acela ca-ntr-o casă a unor prietini. Pe la toacă apoi, ieșiră din bordei și porniră la curte. Fata îi petrecu o vreme cu ochii din prag. Se gândea că drumețul poate să plece iar înainte în pribegie, dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spune câte ceva, despre alt boier și despre altă moșie, de unde venea, lăsa apoi pe moș Nastase să vorbească și privea pe fată, și se simțea în bordeiul acela ca-ntr-o casă a unor prietini. Pe la toacă apoi, ieșiră din bordei și porniră la curte. Fata îi petrecu o vreme cu ochii din prag. Se gândea că drumețul poate să plece iar înainte în pribegie, dacă n-a putea rămâne la curte, și pe la bordei, ca s-o mai vadă, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prietini. Pe la toacă apoi, ieșiră din bordei și porniră la curte. Fata îi petrecu o vreme cu ochii din prag. Se gândea că drumețul poate să plece iar înainte în pribegie, dacă n-a putea rămâne la curte, și pe la bordei, ca s-o mai vadă, n-are să se mai întoarcă. Îi părea rău; flăcăul sămăna a fi om blajin, după ochi și după grai; ar fi fost bucuroasă să-l vadă întorcându-se și așezându-se pe laiță, privind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
patru odăi așa de mari? Ce faci cu ele?... Și el ce-a zis?.. Hm! el ce să zică? N-a zis nimic. A început a râde... Pe o coastă mai prăvălatică, în apropierea curții, stăteau înșirate o mulțime de bordeie. Unele erau clădite ca bordeiele obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ce faci cu ele?... Și el ce-a zis?.. Hm! el ce să zică? N-a zis nimic. A început a râde... Pe o coastă mai prăvălatică, în apropierea curții, stăteau înșirate o mulțime de bordeie. Unele erau clădite ca bordeiele obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum văd eu, are mulți oameni boierul... Hm! are, ce crezi? Pe-acolo de unde vii, n-au boierii atâția?... Apoi boieru nostru are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai duc, alții vin... Când e lucru-n toi, apoi mai aduce lucrători de pe unde-s satele mai dese... Da’ altfel, cu bordeienii facem noi toată treaba... Dă, și pe la noi tot așa-i... zise Lepădatu... Și eu tot în bordei am crescut ș-am trăit... —Așa-i, hm! tot în bordei... Da’ în alte părți oamenii stau în case... Știu eu cum or fi iernile pe-acolo?... Eu l-am întrebat într-un rând pe cuconu Jor: Cucoane Jor, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aduce lucrători de pe unde-s satele mai dese... Da’ altfel, cu bordeienii facem noi toată treaba... Dă, și pe la noi tot așa-i... zise Lepădatu... Și eu tot în bordei am crescut ș-am trăit... —Așa-i, hm! tot în bordei... Da’ în alte părți oamenii stau în case... Știu eu cum or fi iernile pe-acolo?... Eu l-am întrebat într-un rând pe cuconu Jor: Cucoane Jor, zic, în bordei nici grijă n-avem de iarnă... Da’ dumnitale nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
crescut ș-am trăit... —Așa-i, hm! tot în bordei... Da’ în alte părți oamenii stau în case... Știu eu cum or fi iernile pe-acolo?... Eu l-am întrebat într-un rând pe cuconu Jor: Cucoane Jor, zic, în bordei nici grijă n-avem de iarnă... Da’ dumnitale nu ți-i frig în casă? — Și el ce-a zis? — Ce să zică? A început a râde... ș-a spus că el face foc... Eu știu? —Așa-i deprinderea, moș Nastase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nu știi dumneata cum îs iernile grele câteodată?... stăm afară în perdea, cu vitele... Noi suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
trebuie, și te-oi plăti cinstit. Ți-oi da și suman și cojoc, și încălțări după trebuință, și căciulă, și nici mâncare nu ți-a lipsi, că la noi este de unde, slavă Domnului. Și-i dormi și tu într-un bordei cu alți slujitori ai moșiei. Și poartă-te bine, căci și eu oi cunoaște la obraz. —Stăpâne, răspunse Niță domol, eu cu asta am crescut: am slujit... Cred că te-oi mulțămi... Boierul scoase o condicuță din buzunar, trecu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
alb și-l dădu lui Niță. —Poartă-te bine, zise el, și să fie într-un ceas bun... Sluga nouă sărută mâna boierului, apoi se trase lângă humelnic. Boierul închise ușa. Oamenii își puseră cușmele în cap și porniră spre bordeie. Iaca, tot ai rămas la noi... zise moș Nastase vesel. —Și mie îmi pare bine, răspunse Niță. Eu zic să luăm o leacă de rachiu, să cinstim, moș Nastase... —Bine, măi băiete, bine... numai noi nu prea avem crâșme pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de bine ce ne-am văzut... De-acu eu socot c-ai să stai la noi... Boieru-i om cumsecade. —Adevărat, e om tânăr și deschis, mărturisi Lepădatu pe gânduri. Asfințise soarele; amurgul de toamnă se lăsa rece. Focuri ardeau la bordeie. Se auzeau mugete de vite, lătrături de câni, glasuri felurite de oameni. Într-un răstimp de liniște, sunară tropote de cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cai, apoi chemări prelungi pe coasta dealului. Spre rumeneala asfințitului se ridicară deodată cu cârâiri și țipete spărioase ciori și stănci, într-un convoi lung. Se depărtară repede în lumina amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau ciudat în bătaia flăcărilor. Se alăturară de un foc. Simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curții, și pe moș Irimia Izdrail de la coșerele din vale. Stăteau lângă foc ca în fiecare sâmbătă sara și așteptau pe un flăcăuaș care plecase călare după rachiu. Împrejurimile se liniștiră. Ardea o lumină la curte, ardeau câteva focuri pe la bordeie. Rareori se auzeau glasuri, și în colțul acela de lume, împresurat de toate părțile de tăcerea depărtărilor și de un ocean de întuneric, glasurile acestea moi aveau ceva blând și prietinesc. Flăcăuașul veni într-un târziu cu băutura. Așezați în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe Barbă aduse ulciorul cu rachiu în lumină. Scânteile de la bordeie se stânseră. Numai în întunericul de sus luceau stele. Vântul de peste zi tot sufla și fremăta ușor în perdea. Mihalache Prescurie, vânătorul, zise: —Vătav ca Faliboga n-a avut boierul nici n-a mai avea... Cutreieră moșia ca vântul... N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
puțini. Și sarac am fost - că chiar de aș fi vrut, nu mă puteam duce nicăirea. Eu muncă am dat cât am putut, da’ plată de la boier n-am prea avut, c-am fost un băiet sărman. Am trăit în bordei, am mâncat ce mi-au dat, ș-am muncit ca o vită, nu m-am pus de pricină. Acu am zis așa: mi-a venit și mie vremea să mă duc în lume. Deocamdată m-am oprit aicea - și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pulbere. Drumul apuca spre coada iazului; vitele umblau domol; tălăngi sunau înainte. Soarele răsărea în nourii de aramă, și deodată pulberile se umplură de o rumeneală ușoară; apoi o lumină lină se împânzi în dealuri și-n văi. Curtea și bordeiele rămăseseră departe în urmă. Balta liniștită rămânea și ea într-o parte, cu cârdurile de lișițe pe ea. Tălăngile își opriră sunetul într-o vreme, iar vitele își plecară capetele și începură a ronțăi iarba unei vălcele mlăștinoase. Pe căluțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
băieții; îi întreba de numele vacilor și de năravurile lor, și ei îl purtau printre vite și-i lămureau toate. Apoi îi întrebă și pe ei cum îi chiamă, și unde li-s părinții. - Unii aveau tată și mamă la bordeie; alții erau veniți din sate depărtate, copii orfani rătăciți în lume după o bucățică de pâne. Niță Lepădatu îi întreba cu blândeță, și, ascultându-le glasurile, se gândea la locurile nouă în care a intrat și la viața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o voință: să muncească din răsputeri și să facă avere. „Vorba lui moș Nastase, se gândea Niță: ce-i trebuie lui atâta pământ ș-atâta bănet?“ Într-o zi liniștită de brumar, sâmbătă după-amiază, flăcăul se sui în deal la bordeiul humelnicului. De când venise pe moșie, nu mai dăduse pe-acolo. Las’ că nici n-avusese vreme. Moșneagul era pe lângă vânturătorii lui la șopron. Când cânele cel alb începu a zăpăi cu mânie și a se da la picioarele lui Lepădatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
are să ne ploaie!... Și el ce-a făcut? a râs? — Nu. El a dat așa din cap, și s-a dus mâhnit la curte... Ce să-i faci? Boier, boier, da’ are și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt al vânturătorilor scăzu. Niță ridică ochii și zări în ușa bordeiului numai o clipă capul Marghioliței. —Fată hăi! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și el scârbă!... Hm! Așa-i! Hai la bordei! adăogi moșneagul făcând semn de îndemn cu capul. Trecură printre coșere, printre mormane de pleavă și ciucalăi - și bubuitul de vânt al vânturătorilor scăzu. Niță ridică ochii și zări în ușa bordeiului numai o clipă capul Marghioliței. —Fată hăi! strigă bătrânul când se apropiară; și începu a râde. N-auzi tu, Marghioliță!... ia vezi de-o leacă de apă rece... Și ai pesemne și niște zahar... Iaca, iar a venit omul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
bătrânul când se apropiară; și începu a râde. N-auzi tu, Marghioliță!... ia vezi de-o leacă de apă rece... Și ai pesemne și niște zahar... Iaca, iar a venit omul cel însetat. Lepădatu zâmbi, când fata se repezi din bordei sprintenă, cu cofa de apă în stânga și cu ulcica de lut în dreapta. —Ei, zise el, acu nu-s nici așa de trudit, nici așa de însetat ca atuncea... Ce mai faci? adăogi el privind drept pe fată. — Ce să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a râde, ochii i se micșurară și-i luciră. —Hm! așa-i, încuviință moș Tentea. Fetele iestea au obiceiul de umblă cu toate buruienile prin sân... —Busuiocul nu-i buruiană, tătucă!... răspunse fata. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i buruiană, tătucă!... răspunse fata. Luă cofa și ulcica și coborî în bordei, repede. Acolo, o auziră amândoi robotind o vreme, pe când vorbeau, în lucirile blânde ale soarelui. Când glasul subțirel al moșneagului nu se mai auzi, Marghiolița sui în bordei în lumina aurie și se așeză la marginea prispei, cu toată sfiala care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se duse să mai vadă de niște godaci care guițau ascuțit în ocolașul lor; și după ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]