769 matches
-
Everglades din Florida. Prin măsurile luate pentru protejarea pumelor s-a ajuns la repopularea regiunii Marilor Lacuri ca și unele ținuturi nordamericane din vest. S-a ajuns ca habitatul pumelor să fie aproape din nou în regiunile de preerie, zonele boreale, temperate și tropicale. Puma atacă printre altele și animale de talie mare ca cerbi, elani, reni, dar și rozătoare ca șoareci, șobolani, veverițe, castori, sconcs, oposum, coioți, vulpi, reptile, oi și tineret bovin. Animalele de talie mare le atacă printr-
Pumă () [Corola-website/Science/308543_a_309872]
-
scorpionii pot fi găsiți în regiunea mediteraniană. În România se întâlnește o singură specie - "Euscorpius carpathicus", observată în sud-vestul țării. Scorpionii populează în aproape toate tipurile de habitate, inclusiv zonele alpine joase, pădurile tropicale, deșerturile aride, dar lipsesc în ecosistemelor boreale, tundra, taiga munții înzăpeziți. De regulă, trăies în sol, printre stânci, în scorburi, nisipuri sau zonele de litoral ("Euscorpius carpathicus"). Una dintre primele apariții ale scorpionilor în cultura umană este denumirea constelații și includerea sa în cele douăsprezece zodii de
Scorpion () [Corola-website/Science/308508_a_309837]
-
cod LMI IS-IV-m-B-04349). Gheorghe Scheletti a compus piese de muzică instrumentală, multe dintre ele cu caracter militar sau patriotic, precum „Marș funebru la moartea lui Cuza Vodă”, „Hora Griviței”, „Marș funebru la moartea eroilor români de la Plevna”, „Suspinul Carpaților”, „Aurora boreală”, sau valsurile „Dorul”, „Iluzii pierdute” și „Grangurul” (înscris de Johann Strauss în repertoriul său). A compus, de asemenea, și numeroase piese de muzică vocală dintre care: „Vânătorii”, „Cinel-Cinel” și „De la mine pân’ la tine” (pe versuri de Vasile Alecsandri), „Baladă
Gheorghe Scheletti () [Corola-website/Science/308712_a_310041]
-
versanți, grohotișuri și ravene, Păduri acidofile de molid ("Picea") din etajul montan până în cel alpin, Păduri alpine de "Larix decidua" și/sau "Pinus cembra", Păduri de fag de tip "Luzulo-Fagetum", Tufărișuri de "Pinus mugo" și "Rhododendron hirsutum", Tufărișuri alpine și boreale, Tufărișuri subarctice de "Salix spp.", Pajiști de "Nardus" bogate în specii, pe substraturi silicatice din zone montane și submontane, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști boreale și alpine pe substrate silicatice, Fânețe montane, Formațiuni pioniere alpine din "Caricion bicoloris-atrofuscae", Comunități
Parcul Național Retezat () [Corola-website/Science/308756_a_310085]
-
fag de tip "Luzulo-Fagetum", Tufărișuri de "Pinus mugo" și "Rhododendron hirsutum", Tufărișuri alpine și boreale, Tufărișuri subarctice de "Salix spp.", Pajiști de "Nardus" bogate în specii, pe substraturi silicatice din zone montane și submontane, Pajiști calcifile alpine și subalpine, Pajiști boreale și alpine pe substrate silicatice, Fânețe montane, Formațiuni pioniere alpine din "Caricion bicoloris-atrofuscae", Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la câmpie și din etajul montan până în cel alpin, Cursuri de apă montane și vegetația erbacee de pe malurile acestora, Mlaștini
Parcul Național Retezat () [Corola-website/Science/308756_a_310085]
-
3000 de astfel de copaci, care, datorită poziției nordice, înmuguresc abia la 25 mai, pierzându-și frunzele în a doua jumătate a lunii septembrie. În secolul trecut orașul a devenit un centru în industria serviciilor, precum și un centru cultural pentru boreala regiune Norrland. Prima stemă a Umeå consta din 3 capete de reni, apărând la 20 de ani după ființarea orașului din 1622. Regina Kristina decide în 1646 ca renii să apară pe stemă. Deși tema a fost ușor schimbată în
Umeå () [Corola-website/Science/307707_a_309036]
-
de Kurravaara este nelocuită, fără drumuri, pe alocuri acoperit de păduri de mesteacăn sau cu foarte puțină vegetație, un peisaj care se repetă până la frontiera cu Norvegia și Finlanda de la Treriksröset. Zona mai joasă de la est este dominată de păduri boreale care se întind pe sute (dacă nu mii) de kilometri în Finlanda și Rusia. În jur la 15 km est de Kiruna este un grup de sate așezate pe malul râului Torne, dintre care cel mai cunoscut este Jukkasjärvi, unde
Kiruna () [Corola-website/Science/307706_a_309035]
-
ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
care produce efect luminos. Cum polurile magnetice și geografice ale planetei noastre nu sunt aliniate, în același fel regiunile aurorale nu sunt aliniate cu polul geografic. Cele mai bune puncte de observație a aurorelor se găsesc în Canada pentru aurorele boreale și pe insula Tazmania sau în sudul Noii Zeelande pentru aurorele australe. Aurorele se pot forma de asemenea prin explozii nucleare în straturile superioare ale atmosferei (la 400 km). Acest fenomen a fost demonstrat prin aurora artificială creată în urma testului
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
care să învestigheze partea nocturnă a planetei roșii. Venus, care nu posedă un câmp magnetic, prezintă de asemenea fenomenul de auroră, prin care particulele atmosferice sunt ionizate în mod direct de către vânturile solare, fenomen prezent de asemenea pe Pământ. Aurorele boreale sunt studiate la nivel științific încă din secolul XVII. În 1621, astronomul francez Pierre Gassendi a descris fenomenul observat în sudul Franței. În același an, astronomul italian Galileo Galilei a început investigarea fenomenului ca parte dintr-un studiu referitor la
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
italian Galileo Galilei a început investigarea fenomenului ca parte dintr-un studiu referitor la mișcările astrelor cerești. Faptul că raza acoperită de studiul său era continentul european s-a concretizat în observarea fenomenului în nordul continentului, de unde numele de auroră boreală. În secolul XVIII navigatorul englez James Cook a constatat prezența fenomenului observat de Galileo în Oceanul Indian, botezându-l aurora australă. De atunci a devenit clar că efectul nu era exclusiv emisferei nordice terestre, motiv pentru care a apărut denumirea de
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
efectul nu era exclusiv emisferei nordice terestre, motiv pentru care a apărut denumirea de auroră polară. În aceeași epocă, astronomul britanic Edmond Halley a emis ipoteza potrivit căreia câmpul magnetic terestru ar fi legat de fenomenul de formare a aurorelor boreale. În 1741, Hiorter și Anders Celsius au fost primii care au înregistrat evidențe ale controlului magnetic când se observau aurorele. Henry Cavendish a calculat în 1768 altitudinea la care apare fenomenul, însă a fost abia în 1896 când prima auroră
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
stabilit că aurora apare de principiu într-o regiune de forma unui inel pe o rază de aproximativ 2500 de kilometri depărtare de polul magnetic terestru. Loomis a descoperit totodată legătura dintre formarea aurorelor și activitatea solară, observând ocurența aurorelor boreale în Canada, într-un interval de 20 până la 40 de ore după o erupție solară. Lucrările lui Carl Stormer în domeniul mișcării particulelor electrificate în câmp magnetic au facilitat comprehensiunea mecanismului de formare a aurorelor. În deceniul 1950 a fost
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
derâdere luminile nordului sau a cânta despre ele era considerat a fi periculos, putând cauza luminile să descindă și să ucidă persoana în cauză. Algonchinii credeau că luminile erau strămoșii lor dansând în jurul unui foc ceremonial. În folclorul inuit, aurora boreală era compusă din spiritele morților care jucau fotbal cu cranii umane în ceruri. Inuiții foloseau totodată aurora pentru a-și chema copii acasă înainde de lăsarea întunericului, susținând că dacă o persoană scotea sunete în prezența ei, aurora ar fi
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
multe ocazii în mediul cinematografic, între altele în filmul animat "Happy Feet - Mumble cel mai tare dansator", a cărui acțiune se petrece în Antarctica și prezintă o auroră australă. În filmul "Frecvența vieții" din 2000 cu Dennis Quaid, o auroră boreală cauzează o anomalie temporală. În consecință, un fiu a reușit să comunice cu tatăl său printr-o stație de radioamator în trecut, schimbând cursul istoriei. Fenomenul a trezit atenția și în muzică și poezie. Poetul american Wallace Stevens a denumit
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
1950 în care a apărut acesta. Luminile Nordului sunt menționate în cântecul „Amber Waves” al compozitoarei americane Tori Amos; aurorele constituie totodată tema cântecului omonim din 1978 al formației folk rock Renaissance. Muzicianul Neil Young s-a referit la aurora boreală în cântecul său „Pocahontas”, publicat pe albumul "Rust Never Sleeps". Formația finlandeză The Rasmus menționa de asemenea fenomenul în cântecul „Still Standing” de pe albumul lor din 2003 numit "Dead Letters". În jocul electronic "" ("Dosarele X: Jocul") „luminile” sunt utilizate de
Auroră polară () [Corola-website/Science/306524_a_307853]
-
boettgeri" (țestoasă de uscat), "Vipera ammodytes" (vipera cu corn), "Canis lupus" (lupul), "Lacerta viridis" (gușterul), "Ruscus aculeatus" (ghimpele), "Campanula crassipes" (clopoțeii Cazanelor), "Daphne laureola", "Taxus baccata" etc. Flora Parcului Natural Porțile de Fier este reprezentată printr-un amestec de flore boreale, montane cu cele de origine mediteraneană. Totodată se constată coborârea în altitudine a unor elemente montane și urcarea unor elemente sudice. Au fost descrise și identificate 171 de asociații vegetale de cormofite cuprinse în 20 de clase de vegetație, din
Parcul Natural Porțile de Fier () [Corola-website/Science/306948_a_308277]
-
, sau pădurea boreala, este unul din cele mai mari biomuri, ocupând aproximativ 21 milioane de ha, adică aproximativ 16% din suprafața terestră a Terrei. Este situată în nordul (și parțial centrul) Europei, Asiei și al Americii de Nord, exact la sud de biomul tundrei. Anumite
Taiga () [Corola-website/Science/303121_a_304450]
-
Pădurile de conifere (numite uneori "păduri boreale") sunt zone de vegetație în care predomină vegetația arboricolă (arbori și arbuști) și gimnospermică (brazi și pini). Ele sunt răspândite în zonele subarctice, temperate și subtropicale. Sunt specifice zonelor de mai sus de latitudinea de 55° în emisfera nordică și
Pădure de conifere () [Corola-website/Science/303174_a_304503]
-
nordul Chinei, pe lanțul muntos Himalayan, în Georgia, pe munții Alpi și Pirinei. Aici trăiesc foarte multe specii de plante. Vegetația poartă denumirea și de taiga. Arborii se clasifică după felul acelor lor.Există două feluri de păduri de conifere; boreale și montane(m-ții Stâncoși și Himalaya). Cei mai reprezentativi sunt molidul, pinul, bradul alb, zada, jneapănul (singurul arbust din pădurile de conifere), tuia (numit și arborele vieții), tisa, chiparosul, cedrul, cupresifolia și sequoia roșie. În Europa și Asia, pădurile
Pădure de conifere () [Corola-website/Science/303174_a_304503]
-
Boarul (Bootes potrivit terminologiei latine a Uniunii Astronomice Internaționale) este o constelație vizibilă în emisfera nordică sau boreală. În limba română, această constelație mai este cunoscută și sub numele de Văcarul. Cel mai simplu mod de recunoaștere este prelungirea cozii constelației Ursei Mari. Constelația este situată între 0° și +60° declinație. Numele provine de la grecescul Βοώτης, Boōtēs, însemnând
Boarul (constelație) () [Corola-website/Science/303207_a_304536]
-
liber. În trecut, ciobanii români care se uitau la cerul înstelat considerau constelația Boarului ca fiind "Ucigă-l Toaca" sau "Dracul", și adevărul este că, într-adevăr se aseamănă (Boarul conține și două coarne; o pereche este formată din Coroana Boreală, iar cealaltă dintr-o înșiruire de stele ce merge spre Carul Mare). În anticul Babilon, stelele constelației Boarului erau cunoscute sub numele de SHU.PA. Ele au fost descrise ca aparținând unei constelații a zeului Enlil, care era liderul pantenonului
Boarul (constelație) () [Corola-website/Science/303207_a_304536]
-
Câinii de Vânătoare este o constelație boreală, puțin proeminentă. Această constelație a fost introdusă de astronomul Johannes Hevelius în 1687 pentru a completa un loc gol la vest de Ursa Mare. Potrivit lui Hevelius, sunt reprezentați câinii Boarului, „Chara” și „Asterion”. Situată „sub nasul” Ursei Mari, constelația este
Câinii de Vânătoare (constelație) () [Corola-website/Science/303220_a_304549]
-
grizzly, lupi, coioți, puma), precum și ferme pentru creșterea vitelor. În continuare spre est, preeria cu climă uscată temperat continentală excesivă este cultivata cu cereale, răpită - canola și fan pentru industria de creștere a bovinelor. Nordul Albertei este acoperit de păduri boreale de conifere. Întreg peisajul Albertei este punctat de sonde de petrol și gaze naturale. Pe langă resursele tradiționale de petrol și gaze, în nordul provinciei, în apropierea orașului Fort McMurray, au început să fie exploatate imensele rezerve de nisipuri petrolifere
Alberta () [Corola-website/Science/298038_a_299367]
-
superior drept). Perioada optimă de observare este seara, din luna aprilie până în octombrie. M13 poate fi observată de pe ambele emisfere ale Pământului, însă declinația nordică a obiectului îi favorizează puternic pe observatorii aflați în emisfera nordică; pentru observatorii din regiunile boreale, obiectul este foarte sus în nopțile de vară. Pentru observatorii aflați în emisfera sudică, obiectul se află mult mai jos pe bolta cerească, cu excepția zonelor apropiate de Ecuator. Cu toate acestea, acesta Messier 13 este vizibil din aproape toate zonele
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]