924 matches
-
al statului român, în anul al II-lea. Ca orice intelectual român curios, i-am întrebat pe prietenii mei iranieni care e cel mai dificil roman persan, pentru că aș vrea să-l traduc în română. Mi-au răspuns pe loc: Bufnița oarbă!, dar n-am ințeles de ce s-au uitat la mine condescendent... Aveam să ințeleg destul de repede: textul era aproape încifrat, scris într-o limbă aproape sinonimică, redundantă, bogată în fraze ce păreau rupte dintr-un discurs fundamental, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
visul oricărui traducător? Limba română, atât de încercată în confruntările cu atâtea texte „sacre“ ale umanității, a ieșit, sperăm, biruitoare. Textul persan s-a lăsat asimilat, chiar dacă e aproape intraductibil! Ce rău îmi pare, domnule Hedayat, nu poți afla că Bufnița oarbă e primul roman iranian în echivalențe lingvistice românești!... Mulțumesc cerului că m-a eliberat... GHEORGHE IORGA În viață sunt răni care, precum lepra, rod încet în singurătate sufletul și-l distrug. Există dureri ce nu se pot destăinui nimănui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
puternică și mai clară decât corpul meu. Mai reală. Mi se păru că bătrânul negustor de mărunțișuri, măcelarul, doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
doica și târfa de nevastă-mea nu erau decât umbre ale mele. Umbre al căror cerc mă ținea prizonier. Semănăm cu o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea se apleca pentru a citi ceea ce scriam. Cu siguranță, înțelegea bine, numai ea putea să înțeleagă. Când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o bufniță, dar gemetele mi se opreau în gât și le scuipam sub formă de cheaguri de sânge. Poate bufnița suferă de aceeași boală care-i inspiră gânduri asemănătoare cu ale mele. Umbra mea pe perete era exact umbra unei bufnițe, ea se apleca pentru a citi ceea ce scriam. Cu siguranță, înțelegea bine, numai ea putea să înțeleagă. Când o priveam pe furiș, mă înfricoșa. Noapte profundă și tăcută, ca aceea care se abătuse asupra vieții mele. Noapte plină de fantome
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zburînde, glasul oaselor și a umbrelor - păcate... T[OMA] Și al meu b TOMA, MAGDALINA M[AGDALINA] Neci noaptea nu-i a mea... Cerul visează stele, pământul amoruri... tu mă chemi în ruine să visez stafii și s-ascult vocea bufnițelor, a păcatelor. T[OMA] Și a mea... (cu delir ) Și a mea... Magdalino!... cartea ta nu-i destul de scrisă... trebuie să mai scrii o faptă în ea... Eu, care îmblu de mână cu soartea ta, care te-ani scos din
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
îndrăcita din amorul unei umbre care am văzut-o o dată în viața mea. T[OMA] Îți voi da pe iubitul tău, 2257 [MAGDALINA] Neci noaptea nu-i a mea - pe când luna visează eu viu în ruine de mănăstire s-ascult bufnițele și glasul tău. [TOMA] Și ordinul meu! Ascultă, Magdalino! Când vezi acest nour negru înaintea ta gândește [că] eu sunt un nour în cer, tu umbra mea pe pământ...... fără mine tu n-ai fi, unde îmblu eu umbli tu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pe anul 1870 într-un mod oribil și cu precauțiunea viclenește zâmbitoare cumcă n-are să fie recunoscută. Odată... în timpi mari... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa, din principiu și meserie, cu chir Gocovei, întunecoasă bufniță ce cutreiera tribunalele României, care, -n loc de "cocoveau! " îngîna, încet și printre dinți, vorba: "Considerînd!... Acest autor de caraghiozlîcuri, moldovenește: de mascarale, s-apucă-ntr-o bună dimineață, sau într-o bună seară, sau într-una din zile (căci două nu i-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Bărbatul care niciodată în viața lui nu a gustat din dulceața unei femei. Nu este permis. Așa e regula - soldații sunt călugări în templul lui Mao. Ce fel de zgomote? întreabă ea, aproape tachinându-l. Ca sunetul scos de o bufniță? Un șoarece de câmp? Sau vânt? Tânărului i se înnoadă limba și se îndepărtează de ea. Ea îi strigă numele cu blândețe și-l face să se uite înapoi spre ea. Nu-mi place de mine, zice brusc Micul Dragon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
sunt greșite. Daniel era la fel de risipitor. Omul care-și refuza până și un duș fierbinte o răsfăță toată după-amiaza cu atenții. Interpretă pentru ea semne și urme. Găsi pentru ea un cuib de viespi, un bol alimentar rămas de la o bufniță și un craniu minuscul și decolorat de pitulice, care depășea în finețe priceperea oricărui bijutier. — Știi ce-a zis Whitman? o întrebă el. „După ce ai epuizat tot ceea ce au de oferit afacerile, politica, petrecerile și așa mai departe - și ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zice biletul: am supraviețuit ca să aduc înapoi pe altcineva. Să fac ceva cu ceea ce știu. Dar, căcat, nu știu ce știu. Știi multe, insistă Weber. Știi mai multe despre anumite lucruri decât oricine altcineva. Mark își răsuci gâtul, cu ochii ca de bufniță. Chiar știu? Știi ce înseamnă să fii tu. Acum. Aici. Mark se uită din nou la apă, atât de înfrânt că nu mai era în stare nici măcar să se înfurie. Ei și, mă piș. Nici măcar nu sunt sigur că asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
uscat de recolta câmpului. Spulbera pietrișul cu picioarele în timp ce traversa spre mașină. Ea îl apucă de cot, oprindu-l. —Ssst. Ascultă! Auzi din nou, varianta nocturnă. Roiuri de insecte și țipetele vânătorilor de insecte. Din când în când câte o bufniță - Cine-ți face de mâncare? Cine te-ngrijește? - și strigătul antifon care nu putea fi decât al coioților. Animale, care, toate, îi auzeau pe oameni și îi știau doar ca parte a rețelei mai ample de zgomote. Ființe vii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și distrusă, când viața se va reduce la aproape nimic, cuvântul ăsta își va începe înapoierea lentă. Nimicirea e scurtă; migrația e lungă. Natura cu hărțile ei va profita de tot răul pe care i-l poate face omul. Urmașii bufnițelor vor stăpâni noaptea, la milioane de ani după ce oamenii își vor fi săpat propria groapă. Nimic nu ne va duce dorul. Puii de șoim se vor roti deasupra câmpurilor năpădite de buruieni. Forfecarii, nagâții și fluierarii-de-râu își vor face cuibul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
1901): de altfel, Anton Pavlovici critica, la repetiții, realis mul excesiv al regiei, care umplea spectacolul cu zgomote caraghioase („Am să vă scriu o nouă piesă care va Începe așa :...nu se aude nici o pasăre, nici un cîine, nici un cuc, nici o bufniță, nici o privighetoare, nici un clopoțel, nici un ceas, nici măcar un greiere!”-1901); dar următoarele montări au fost reparatorii - În 1902 piesa fiind prezentată chiar Țarului și Curții! Livada cu vișini (1904) i s-a părut autorului, În mon tarea lui Stanislavski, „de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Cinci luni am stat acolo, minunându-mă de grația girafei. Nu mai văzusem până atunci o girafă. Pe urmă peștii. Atât de multe forme... Știați că pisica de mare are suplețea unui covor scuturat foarte încet? Papagalii seamănă cu niște bufnițe vesele. Fuga hienelor e subtilă, aproape că nu mișcă șoldurile. Elefantul african e discret, dar nu înțeleg de ce are colții atât de mari. Toate astea m-au tulburat. De atunci, maestrul s-a închis în cămăruța lui și n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
roagă ca la întoarcere, să-i aducă de acolo un papagal. Omul plecă în Israel, își vizită rudele, își rezolvă treburile pentru care venise și se întoarse în țară. Dar nu găsi un papagal frumos, așa că-i aduse prietenului o... bufniță. Io dădu zicându-i că e un papagal special, o specie rară, acela mulțumi și se despărțiră. La o săptămână, cel care se întorsese din Israel îi dădu un telefon amicului și-l întrebă ce-i mai face... papagalul. Prietenul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și gros de viță de vie sălbăticită. Prin ierburi și bălării de tot felul de buruieni mișunau șerpii de apă, păiajenii, cosași din cei mari, melci și mii de insecte de tot felul. Printre ramurile copacilor se întâlneau ghionoaia cu bufnița, privighetoarea cu ciocârlia și cu ciocănitoarea, turturelele cu porumbeii domestici ai gospodarilor din împrejurimi. Bojdeuca aceasta sărmană, tristă și a nimănui, strivită de nepăsarea unui primar care poate n-a trecut pe strada Țicăul de Sus niciodată, era numită de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și îngrijit, suferea de bătrânețe, cu bărbia începând să-i iasă în afară. Mulțimea urma carul mortului cu boi înjugați. Figuri amestecate ieșeau la iveală, după capriciile înghesuielii. O babă cu gura surpată și nas țâșnit pe sub ochelari părea o bufniță cu basma. Un om voinic cu buza suptă și ochi sclipitori mirosea puternic a vin. între ei se clătina, pe trupul nevăzut, o ceafă cu șuvițe mânate de la o tâmplă la alta ca să ascundă țeasta goală și care acum erau
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
-mă În jos la Obiect. Și apoi pentru că dintr-o dată, știam că pot, m-am strecurat În corpul lui Rex Reese. Am intrat În el ca un zeu, așa că eu, nu Rex, o săruta. Undeva Într-un copac țipa o bufniță. La geamuri se Îngrămădeau insectele, atrase de lumină. În starea mea delfică, eram conștientă simultan de ambele procese de amor. Prin intermediul corpului lui Rex, Îmbrățișam corpul Obiectului, Îi molfăiam urechea... și În același timp eram conștientă și de mâinile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ale unei stagnări care fentează timpul activ dau start-ul spectacolului lui Nadj. Urmează un filmuleț - prea lung - gândit ca o continuă descoperire a naturii și semnelor sale faunistice, prezente și în Asobu. Cei patru filosofi întâlnesc un măgar, o bufniță, melci într-un spațiu pe care trebuie să-l parcurgă ca și cum ar dezvirgina un teren de întâmplări inedite. Călătoria e stimulată auditiv de sunete sacadate, sparte, cu care muzicienii sonorizează corpurile în cea de-a treia parte a spectacolului, cea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
D, s-a abătut o emoție mare, mare de tot, un fel de vânticel nesuferit care, în loc să răcorească, dădea fierbințeli. Tovarășa învățătoare Ulărescu se reașezase la catedră, liniștită, trăsăturile ei se legau din nou în alcătuirea de cucuvea sau de bufniță împăiată, ne striga unul câte unul și ne asculta făcând propuneri pentru cele zece locuri din prima serie de pionieri. Când mi-a venit rândul, pe la sfârșit (doar stăteam în banca a patra, pe rândul de la perete), am rostit numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ridicat și el, și-a tras nasul și m-a recomandat pe mine, ochii învățătoarei n-au licărit cu blândețea căprioarei, cum așternuse pe hârtie un poet, ci s-au bulbucat, v-am mai spus, ca la cucuvea sau la bufniță. Palma ei a căzut pe catalog cu un plescăit, mustrătoare, convinsă că ne înțeleseserăm între noi (palma, da, nu tovarășa învățătoare Ulăreascu), cât să ajungem amândoi pe lista ei. Și m-a respins. La Academia Militară a fost o festivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
la Pembroke Books, Jerry a ridicat bicicleta peste bordură cît de grijuliu a putut și a rezemat-o de vitrina prăvăliei. L-am văzut pe Shine schimonosindu-se cumplit la vederea noastră dincolo de geam - fața lui lătăreață arăta ca o bufniță care se holba la noi prin fereastră. Îl priveam din culcușul meu de lînă din coș, mai aproape de el decît fusesem vreodată, mai aproape chiar decît În acea zi nefastă cînd privirile noastre se Întîlniseră pentru prima oară, a mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fi de aceeași ludică umoare cu noii lui stăpâni, cu noi care visam să-l facem să vorbească argoul nostru familiar. Dar nu era chiar atât de domesticit cum ne închipuiam noi - uneori semăna cu un cuc, alteori cu o bufniță cu trăsături omenești, al cărei corp era încarnarea întâmplătoare a unei ființe mari și necruțătoare. În fiecare zi lucram în sufragerie la masa mare, privind din când în când către colivia lui Sucki. El părea melancolic și se uita printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
azi cât de adânci erau. Una după alta, grotele ne arătau tot ce se crease în lume cu o valoare spirituală incarnată într-o imagine sau un semn subtil păstrat în adâncul pământului. Un geniu misterios crease miturile despre Lupoaică, Bufniță, Șarpe, în același fel cu cele despre chipurile Sfinților, Fecioarei, chipul lui Hristos și Buddha, la fel culorile și lumina albă care ne-au urmărit până la sfârșitul călătoriei, când mi-am dat seama că trebuie să fac mai multe descinderi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]