1,108 matches
-
deodată seama, disperată, că nu putea să se apuce de lucru. Stătea în fața gherghefului gol, privind în gol printre ițele lui goale, și a stat așa două zile-n șir, cu un fel de zîmbetîn colțul gurii, pe când eu, mic bufon al reginei, nu mai știam ce să fac și ce să spun ca s-o urnesc din visătoria ei neliniștită. A treia zi, pe când mama tocmai își scotea, tăindu-l cu foarfecă, bandajul, care se lipise de rană și ieșea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
multe Împrejurări (unele ținând, de-a dreptul, de triviale scenarii infantile numite „de-a v-ați ascunselea” sau „hoții și jandarmii”), dar mai ales În relația cu cenzorii care reprezentau, ubuesc, Cenzura inexistentă (o altă instantanee idee genială a genialului Bufon Național). Tensiunea acestei relații se dovedise extremă, atât la apariția volumului de eseuri Pe contur, În 1984 (volumul tocmai premiat, În 1986, În care, până la urmă, după repetatele insistențe ale editurii, fuseseră scoase doar două interviuri, cele luate de Gh.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-și afle loc și În volumele următoare. În volumul patru, de pildă, Florin Mugur era contemplat În „rolul convenabil de jidov rătăcitor”. Cât de convenabil?, mă simțeam Îndreptățit să Întreb. În aceeași tonalitate, compozitorul Maiorovici apare „pe postul unui mic bufon evreu de casă”, iar Claudio Magris, incapabil, ca atâția occidentali, „a Înțelege ceva din realitatea românească”, este identificat nu doar drept „triestin și germanist”, ci „probabil evreu, ca și Svevo”. Nici Mugur, nici Mândra, nici Magris, nici Svevo, cu defectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
răul ubicuu și reinventând binele din nimic sunt anulate, instantaneu, de stihia neînțelegerii care se crede clarvăzătoare. Brusc, echinocțiul și solstițiul Își inversează, Într-o clipire, rolurile, dar se unesc sub pulpanele zgripțuroaicei, Întețind frustrări și furie. August pălărierul, clovn bufon și confesor, nu mai poate fi de folos, s-ar zice, În asemenea veninoase vârtejuri ale vanității. Vorbele sale sună, Însă, și astăzi, ca un dulce descântec: „Seninătatea, sâmburele puterii mele... nu știu de partea cui este dreptatea, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Ki½, și Cortázar au conferit o nouă legitimitate scriitorului expatriat. Ei sunt doar premergătorii lumii de dezarticulate-articulări În care trăim. Greu să ni-l Închipuim pe Kafka În Lumea noastră Nouă și Încă mai greu să-l vedem În rolul bufon de promotor telegenic al propriei OPERE, cum o cere Întreprinderea computerizată de distracții a Circului Planetar. Felul cum solitarul Franz Kafka a depășit, fără a depăși, imposibilitățile, supraviețuind nu doar În limba germană a Înstrăinării sale, reamintește Însă epocii noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
mereu uimitoare. Reprezentant al „celeilalte lumi”, adevărată tocmai pentru că fantasmagorică, un fanatic apărător al „pozițiilor pierdute ale poeziei”, acest „artist al improvizației” și „prestidigitator metafizic”, tatăl-copil este o sinteză Între Atena și Ierusalim. Un cavaler neobosit al improvizației, un glorios bufon al ezotericului, spion neobosit al enigmelor, pionier pregătit a detecta și exploda minele ascunse În tranșeele războiului burlesc Împotriva plictiselii, el păstrează, totuși, amprenta premisei contra căreia se revoltă. Un profet, totuși... chiar când eșuează În clovn, chiar când Îmbracă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
dovedit a fi un proces nesfârșit, complicat și tulburător. La bine și la rău, nihilismul rămânea energica forță spirituală din spatele creației sale, din spatele originalității și a stilului său. Și-a menținut vie singuratica luptă: ca scriitor, ca artist, ca filosof bufon ce-și bătea joc de filosofie, ca apatrid solitar cu o mască de Buster Keaton și, desigur, ca seducător. Mereu, avocatul diavolului. Scriitoarea Marta Petreu remarca Într-un riguros și strălucit eseu, „Doctrina legionară și intelighenția interbelică” (Apostrof, 1998), că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
apoi, În perioada stalinistă, a beneficiat de o scurtă recuperare, În intervalul „liberalizării” de la mijlocul anilor ’60, invocându-se „umanismul” și „antifascismul” ei. Exilată din nou, ulterior, din cauza subversivității antitotalitare a textelor și a poziției intransigente a autorului față de dictatura Bufonului Carpaților. Ionescu rămânea un... „huligan”, adică cel care scrie „cu totală sinceritate”, cum spusese, obsedat de adevăr, oricât de inconfortabil sau insurgent s-ar dovedi. Reeditate În Întregime după 1989, textele sale rămân motiv de perplexitate și suspiciune nu doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Caragiale, deși Saul Steinberg s-ar fi putut regăsi, fără Îndoială, În originala insurecție românească Împotriva locului comun, a cărui cămașă de forță acești mari neliniștiți au mitraliat-o, cu toții, prin paradox și parodie, prin ludicul spiritului lor rebel și bufon. Nu ar fi vorba nici chiar de vreun „carnet de membru” În loja internaționalistă a maeștrilor inovatori ai artei moderne. Un dadaist doar În sensul „cetățeniei” modernității, nu al cotizării la o mișcare, fie ea și de avangardă artistică. „Punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
după ce se așezară, el Închise discret ochii și adormi. Kitty era trează, dar găsea mult promovata premieră de la MET mediocră, aproape provincială. Pe scenă, un Romeo corpolent, bărbos, care ar fi fost mai potrivit În rolul tatălui, arăta ca un bufon În costumul lui de catifea roșie, prin care se profila abdomenul generos și prin care Îi ieșea părul de pe piept. Făcea pereche cu o Julietă durdulie, În jur de cincizeci de ani, mai credibilă probabil În rolul mamei sau al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
actor": acolo unde alții au crezut că descoperă artificiul din poza cabotinului, de pe scenă și din spatele acesteia, Carmelia Leonte identifică o paradigmă ("Poezia ca paradigmă a teatrului? Sau teatrul ca paradigmă a poeziei?", se întreabă retoric autoarea), unde poetul și bufonul se "luptă" pentru a ilustra, în fond, ceea ce oamenii de altădată numeau coincidentia oppositorum: "Este o înrăire reciprocă, efect al luptei dintre poet și mim, o exprimare a intoleranței unuia față de celălalt, o ceartă continuă, disperantă, prin care poetul învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
ilustra, în fond, ceea ce oamenii de altădată numeau coincidentia oppositorum: "Este o înrăire reciprocă, efect al luptei dintre poet și mim, o exprimare a intoleranței unuia față de celălalt, o ceartă continuă, disperantă, prin care poetul învață să îl accepte pe bufon și invers". Carmelia Leonte are știința și decența (atât de rară, însă) de a cita atât cât trebuie, cât efectiv îi folosește dintr-o vastă bibliografie suport teoretic, de la Paul Ricoeur și Johans Huizinga, până la Antonin Artaud, Gordon Craig, Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
doi copii exaltați și isterici... (Mab) Poetul apără cu îndărătnicie iluzia, atunci când aceasta este amenințată de adevăr: Mă apropii, lipesc buzele de geamul mat: "Vrei să știi motivul, adevărata cauză pentru care s-a sinucis Lore?" "Nu vreau", se salvează bufonul. (Liniștiți și neliniștiți) Iată, deci, rolul fundamental al bufonului, al paiaței: acela de a salva iluzia. "Geamul mat" este peretele despărțitor care se află cu necesitate între lume și spațiul de joc, între adevăr și iluzie. Faptul că frontiera este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
îndărătnicie iluzia, atunci când aceasta este amenințată de adevăr: Mă apropii, lipesc buzele de geamul mat: "Vrei să știi motivul, adevărata cauză pentru care s-a sinucis Lore?" "Nu vreau", se salvează bufonul. (Liniștiți și neliniștiți) Iată, deci, rolul fundamental al bufonului, al paiaței: acela de a salva iluzia. "Geamul mat" este peretele despărțitor care se află cu necesitate între lume și spațiul de joc, între adevăr și iluzie. Faptul că frontiera este, evident, casantă, ilustrează insecuritatea umanului în prezența inumanului, insecuritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de a te fi născut mort de-a gata... (Trântorul) Este o înrăire reciprocă, efect al luptei dintre poet și mim, o exprimare a intoleranței unuia față de celălalt, o ceartă continuă, dispe-rantă, prin care poetul învață să îl accepte pe bufon și invers. Dar este o acceptare aparentă, pentru că una reală nu ar fi posibilă, decât cu prețul uciderii părților beligerante. În ambele cazuri, moartea ar fi dezonorantă, inacceptabilă. Fără nici o scuză. De altfel, poetul nu urmărește să inventeze vreo scuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
strig, lovindu-mă cu pumnii în piept: "Mă vedeți? Iată-mă. Sunt aici!" Dar oglinda m-a chemat repede la ordine: eram într-adevăr acolo, aruncat într-un colț, cu o strălucitoare față de idiot, turburat de o ură josnică, biet bufon plin de legende: un om și nimic mai mult. (Meridian) Ceea ce descoperă poetul, în drumul spre sine, este un eu artificial, pe care îl cultivă și totuși îl deplânge, un "biet bufon plin de le-gende" ce coboară, de fapt, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
față de idiot, turburat de o ură josnică, biet bufon plin de legende: un om și nimic mai mult. (Meridian) Ceea ce descoperă poetul, în drumul spre sine, este un eu artificial, pe care îl cultivă și totuși îl deplânge, un "biet bufon plin de le-gende" ce coboară, de fapt, în infrauman. Există o disociere nevrotică a subiectului poetic de eul empiric (ca la Rimbaud, Ezra Pound, Saint-John Perse): Am vrut să fug primul și m-am lovit de propriul meu schelet, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
trădează o anumită degenerescență, o învechire a măștii care își adaugă și mai mult fard, să pară mai tânără. Toată această îmbulzeală de chipuri se înscrie într-un arabesc nevrotic. Pentru că grotescul și arabescul resping chipul omenesc" (E.A. Poe), acești bufoni ajung să respingă poetul. Pluralitatea, deci, este o nouă capcană pe care Botta și-o întinde sieși. El este marginalizat de propriile sale creații și atunci, cum arătam, își uită masca pe figură și se pierde definitiv printre actorii acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
gîndesc În urmă, la copilăria mea, În speranța că voi găsi acolo vreo confirmare cît de mică a valorii mele, vreun semn că, măcar pentru o vreme, am fost sortit să fiu ceva mai mult decît un diletant și un bufon, că am fost Înfrînt de o serie de Împrejurări inexorabile și nu de un defect adînc gravat În gena mea. Ca lumea să poată zice “Ai avut ghinion, Firmin” și nu “Asta ți-o puteam spune și noi”. Mijesc bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
nu a avut bucuria să câștige nici la cel mai copilăresc joc unde hazardul avea vreun rol. De la jocul de bile până la cursele de cai, de la aruncarea potcoavei la țăruș până la poker, părea că destinul îl folosea ca pe un bufon, că îl privea cu un ochi mereu ironic. Ruleta a fost marea lui șansă, și e uimitor cum acest om rudimentar în gândire a avut totuși viclenia să profite de singurul punct unde putea să străpungă, ca un scorpion, platoșa
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unui proces îndelungat de pe parcursul vieții a unei persoane mature cu retrăirile ei sufletești. DA VINCI a lucrat asupra portretului aproape patru ani. Pentru a obține rezultatul dorit utiliza diferite metode și procedee: invita la ședințele de pozare muzicanți, artiști, bufoni. Scopul era de a obține pe chipul Monei Lisa cele mai variate nuanțe emoționale, dintre care a ales-o pe cea, care a armonizat cel mai bine cu vârsta eroinei, - cu timpul. În figura 1 este redată copia capodoperei „GIOCONDA
Revela?ia Eminescu ?ienigma "DA VINCI - CIURLIONIS" by Zaharia Don?u () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83666_a_84991]
-
pân-la Varatic (adică la Piatra) pentru ca să nu mai gândești un moment măcar la mine. Ce să mai continuăm, doamnă, o comedie, pe care d-ta ai știut s-o joci bine, nu-i vorba, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine! De-mi voi aduce vrodată aminte de d-ta, fii sigură că va fi fără ură și fără amor. Fără ura, căci urîndu-te ți-aș da o valoare pe care o femeie de ușurința d-tale n-
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
cu gesturi de pontif, gesturi pe care adunarea le primește și cărora i se supune așa cum se supun credincioșii când preotul săvârșește liturghia în fața lor. Și, brusc, în această atmosferă de reculegere sacră, Brando își strâmbă fața într-un râs bufon și mâna i se întoarce cu un deget în sus - în gestul atât de cunoscut al celui pe care-l doare în fund de tot ce se petrece: este bătaia de joc care ia în derâdere orice ritual. Și e
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
din spate a casei e acoperită cu stegulețe, iarba e Împînzită cu corturi, pe o scenă cîntă o formație, iar copiii țipă, sărind pe un castel-trambulină. — Emma ! Ridic ochii și Îl văd pe Cyril Înaintînd spre mine, Îmbrăcat ca un bufon, cu o pălărie cu colțuri roșii și galbene. Unde ți-e costumul ? — Costumul ! Încerc să-mi iau un aer surprins. Doamne ! Îhm... Am uitat că trebuie să vin În costum. Ceea ce nu e În totalitate adevărat. Aseară pe la ora cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
tata. — Emma e sufletul companiei ! spune Kerry, cu un chicotit răutăcios. Nu știați ? — Emma ! Cyril se apropie de pătura de picnic. Deci pînă la urmă a venit și familia ta ! Și costumați, pe deasupra. Foarte frumos ! ZÎmbește radios, și pălăria de bufon scoate ușoare clinchete, În adierea vîntului. Să nu uitați, vă rog, să vă luați și bilete la loterie... — Ne luăm, cum să nu, spune mama. Și ne Întrebam.. Îi zîmbește. Nu-i puteți da Emmei liber măcar o jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]