695 matches
-
etc.). Benzile desenate propriu-zise ocupau doar o parte din paginile revistei, erau publicate și texte tipărite, eventual cu o ilustrație în afara textului: mici povestiri, glume, snoave, texte în versuri, ghicitori, desene independente (așa-zise "caricaturi" cu legendă explicativă, ludică sau burlescă, de regulă). Desenele apărute în revistă erau semnate între alții de Puiu Manu ("O întâmplare cu o minge", 1958), Radu Duldurescu (seria BD ""Cuțu și Miau"", cu aspect foarte "occidental", "disneyan", lucru mai rar, în epocă, în România), Nell Cobar
Arici Pogonici () [Corola-website/Science/308667_a_309996]
-
n. 1440, Paredes de Nava, Palencia — d. 1479, Santa María del Campo, Cuenca) a fost un poet spaniol, unul dintre clasicii literaturii spaniole. A scris o lirică în maniera poeziei de curte a epocii, alcătuită din versuri erotice, satirice sau burlești. Este autorul volumului de versuri „"Coplas por la muerte de su padre"” (1476), considerată capodopera sa, care exprimă, în sonorități grave și reținute, o elevată meditație asupra destinului uman, prefigurând Renașterea. Nu se cunosc cu exactitate nici data, nici locul
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
lui Beethoven sau cântă la orgă muzică proprie la „Saint-Eustache” sau la „Bicetre”, ne dăm seama de dimensiunile activității lui Hervé. Contemporanii și cronicile vremii, vorbind despre Hervé, au ales întotdeauna cele mai caracteristice imagini: jovial, spiritual, sincer, efervescent, subtil, burlesc, antrenant, exuberant, sarcastic, extravagant. Pentru o mai clară înțelegere, creația lui Hervé trebuie împărțită în 3 mari perioade: a) Perioadă “Folies-Concertantes”, în care pot fi cuprinse toate lucrările lirice executate în teatrul sau și apoi în “Folies-Nouvelles” din Faubourg, de la
Florimond Ronger (Hervé) () [Corola-website/Science/307650_a_308979]
-
aliați influenți, ea va lega regele nu numai prin relații sexuale ci și ca prietenă, damă de conversație și sfătuitoare a regelui. Astfel, pentru desăvârșirea planurilor ei de a nu pierde contactul cu regele, organizează la domicilui ei un teatru burlesc cu artiști apreciați. La inaugurarea teatrului va fi prezentată piesa „Tartuffe” de Molière. "Madame Pompadour," mai ales în ultimii ani, trebuie să-și apere cu multă diplomație poziția ei la curte, față de noua amantă a regelui, Anne Coupier de Romanss
Madame de Pompadour () [Corola-website/Science/308315_a_309644]
-
Comedie nostimă în care didacticismul scenaristului Francisc Munteanu e dres cu conotații realiste demne de consemnat. Unul dintre protagoniști este, de altfel, Bucureștiul anilor '80 surprins, în ebuliție, de privirea directorului de imagine Marian Stanciu. Pe lângă bibiluri comice în loc de gag, burlescul scăpat din hățuri al „avocatului” Saizescu și stridențele Dragăi în rol de soacră aprigă sunt, din fericire, dominate de ironia fină a lui Catrinel Dumitrescu. Secv. rapel: nunta în toiul căreia, înainte de a răspunde afirmativ, șoferul întreabă mireasa printre dinți
Buletin de București () [Corola-website/Science/308358_a_309687]
-
de a pune în lumină pericolul dezumanizării, datorat goanei după profituri și parvenitism, comedia Concurs de frumusețe se înscrie printre reușitele genului. Mijloacele folosite de Tudor Popescu pentru realizarea scopului propus aparțin unui amplu registru comic, începând cu cele proprii burlescului și bufonadei, terminând cu incisivitatea amară și lucidă a satirei. Notele dominante țin însă de comedia de moravuri, bine pigmentată cu situații de farsă: de aici contradicția evidentă, ostentativă, între angrenarea pătimașă a eroilor în luptă și micimea scopului lor
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes. Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut
Jane Austen () [Corola-website/Science/302437_a_303766]
-
lui Trică", "Din valurile vieții", "Prințesa", "Un democrat", considerând orașul un loc de pierzanie, aceste nuvele au intrigi puternice cu situații dramatice și cu încheieri nefericite. "Revoluția de la Pârlești" și "Crucile roșii" sunt nuvele mai vesele, satire bonome cu aspect burlesc. Prima tentativă de a scrie un roman, a vut loc tot în timpul studenției, în anul 1873, când a încercat să scrie "Osânda răului", dar recunoașterea sa ca romancier a avut loc abia după apariția romanului "Mara", în revista "Vatra" în
Ioan Slavici () [Corola-website/Science/312204_a_313533]
-
Doamnei de Lambert, al doamnei de Tencin, al doamnei de Teffand și al doamnei Geoffrin. Prima sa piesă scrisă în versuri la 18 ani a fost comedia într-un act " Tatăl cel prudent si echitabil" (martie 1712). Urmează apoi romanul burlesc, dar și psihologic în cinci volume și în stil "prețios" " Aventurile lui *** sau Efectele surprinzătoare ale simpatiei " ( 1713 - 1714) , apoi romanul "Trăsura împotmolită" în 1714 și în acelaș an povestirea alegorică "Le Bilboquet" - considerată un exemplu al esteticii rococo. Sub
Pierre de Marivaux () [Corola-website/Science/311521_a_312850]
-
inițiate mai dinainte de către Charles Perrault între "modern" si "vechi" ,Marivaux situându-se de partea amicilor săi , partizani ai "noului" , împotriva dictatului regulilor stricte ale literaturii clasice . In acest spirit scrie parodii după Homer "Homer travestit sau Iliada în versuri burlești" {1717} și dupa Fénelon "Telemac travestit" (1717 , publicat in 1736. Mai publică și romanul parodic "Pharsamon sau Noile nebunii romanești" (Pharsamon ou Les Nouvelles Folies romanesques ) (publ.1737) După „Scrisorile conținând o o aventură” și o serie de eseuri publicate
Pierre de Marivaux () [Corola-website/Science/311521_a_312850]
-
Vienei - d. 1576, Sibiu), precursor al zborului cu rachetă, care și-a imaginat, între 1529-55, la Sibiu, tehnica rachetei în trepte. "Secretul Armei.. secrete" (1988), este un fel de "commedia dell'arte" cinematografică, un basm modern, în haine de comedie burlesca, în care poveștile se amestecă ingenios cu elemente din mitologia civilizației moderne: monitoare TV cu transmisii fotbalistice, muzica și gesticulație specifice universului disco-punk & pop-rock etc. A reușit să facă 9 filme, dintre care ultimul, " Cine are dreptate?" (1990), pe un
Alexandru Tatos () [Corola-website/Science/306174_a_307503]
-
că filmul " S-a furat o bombă" este o parabolă antirăzboinică, având ca metaforă-cheie pledoaria pentru folosirea energiei nucleare în scopuri pașnice. Filmul este considerat „tezist pe alocuri, cu unele metafore naive”, dar care „mizează pe inspirate efecte de comic burlesc și conține câteva secvențe antologice pe parcursul peregrinărilor eroului, un tip de «vagabond chaplinian» interpretat de Iurie Darie”. Regizorul recurge la tehnici de animație, cum ar fi procedeul pixilației (o tehnică prin care personajul este filmat „imagine cu imagine”), mișcarea părând
S-a furat o bombă () [Corola-website/Science/319396_a_320725]
-
case se află birourile tribunalului sau faptul că, în căutarea sălii de judecată, bate la toate ușile și întreabă de tâmplarul Lanz sunt doar câteva din situațiile comico-absurde din romanul "Procesul". De multe ori, atmosfera kafkiană amintește de farsă și burlesc. În "Castelul", situația lui K. este una comică, pentru că, nefiind nici acceptat, nici respins de autoritățile Castelului, se vede nevoit să ducă o existență futilă și stagnantă, hrănindu-se cu iluzii, bazându-se fără succes pe influența amantei sale, încercând
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
al clipei nepieritoare: “absența care precede tăcerea” (nimic de tăcut), inconsistenta lumii, spectacolul ei relativ: “și se mișcau/ împuținându-se/ ca niște rame bătrâne/ ce luminau doar/ la capete/ și deloc” (ochiul de culori). Protagonist al acestui spectacol tragic și burlesc, poetul trăiește subtilitățile rolului: “purtându-mă că frunză/ înghețată de emoție/ zâmbeam oarecum/ toți ochii erau pe mine/ și ce să mă îmbujoreze/ vin nu băusem dar se simțea/ tumoră din mine crescând”. (David Dorian-Amintiri de cristal în Răsunetul din
Victor Știr () [Corola-website/Science/316120_a_317449]
-
muzicaluri și nu li se permitea să prezinte piese fără muzică. Oricum, numele unei piese nu definea în mod necesar ceea ce era. Bufonada de pe Broadway, numită "Căprioara magică" (1852) era denumită "O serie de povestiri comice tragice operaționale istorice extravagante burlesc de farmece." Prima piesă de lung metraj înregistrată a fost "Opereta cerșetorului", care a avut 62 de spectacole succesive în 1728. Abia după aproape un secol, o piesă va depăși 100 de spectacole, cu "Tom și Jerry", pe baza cărții
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
În același an, "Dominoul negru/Între tine, mine și poștă" a fost primul spectacol care s-a numit "comedie muzicală." Pe vremea aceea, în Anglia, teatrul muzical era alcătuit mai ales din music hall, adaptări ale operetei franceze și muzicaluri burlesc, mai ales la Teatrul Gaiety începând din 1868. Ca reacție la acesta, au fost create câteva spectacole de prietenie în familie, cum ar fi Spectacolele germane Reed. Comedianții Edward Harrigan și Tony Hart au produs și au fost protagoniștii unor
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Harrigan și pe muzica socrului său, David Braham. Aceste comedii muzicale aduceau în prim plan personaje și situații luate din viața de zi cu zi a clasei de jos din New York și reprezenta un pas semnificativ înainte față de vodevil și burlesc și către o formă mai cultă. Ele aveau ca protagoniști cântăreți de calitate ridicată, ca (Lillian Russell, Vivienne Segal și Fay Templeton) în locul unor doamne cu faimă îndoielnică, așa cum au fost vedetele formelor muzicale anterioare. Lungimea duratei pieselor de teatru
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
Osmond Carr. Cel mai cunoscut dintre aceste spectacole a avut producții de succes la New York și turnee în Marea Britanie, America, Europa, Australasia și Africa de Sud. Aceste spectacole aveau prețuri potrivite pentru publicul "respectabil", ceea ce constituie un contrast marcant față de spectacolele picante burlesc, melodrame, muzicaluri obscene și operete prost traduse din franceză, care dominau scena în perioadele anterioare din secolul al XIX-lea și au atras spectatori mai degrabă abătuți, care căutau distracții. "O călătorie în Chinatown" (1891) de Charles Hoyt a fost
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
muzicalurile s-au extins pe scena din Londra în așa-numita perioadă Anii Nouăzeci Cei Veseli. George Edwardes renunțase la conducerea Teatrului Savoy al lui Richard D'Oyly Carte. El a preluat Teatrul Gaiety și, la început, a îmbunătățit calitatea burlescului de la vechiul Teatrul Gaiety. El a înțeles că spectatorii doreau o nouă alternativă pentru operele comice în stil Savoy și satira lor intelectuală, politică și a absurdului. El a experimentat unstil de teatru muzical cu haine moderne, pentru toată familia
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
toată familia, folosind o persiflare plină de vervă, elegantă și romantică, folosind cântece populare și spectacole cu stil la teatrul Gaiety, Teatrul lui Daly și în alte localuri. Acestea se bazau pe tradiția operei comice și foloseau și elemente de burlesc și ale pieselor lui Harrigan și Hart. el a înlocuit femeile de la bordel cu ansambluri "respectabile" de Fete Gaiety care dansau și cântau pentru a completa distracția muzicală și vizuală. Sucesul primei piese dintre acestea, "În Oraș" în 1892 și
Teatru muzical () [Corola-website/Science/316098_a_317427]
-
elementele criticate de Andrei Gorzo (circul, fantoma) dau filmului "„o forță de impact vizual extrem de expresivă”". El a lăudat unele secvențe vizuale în realizarea cărora regizorul s-a inspirat din producții cinematografice de succes; este vorba de tratarea în stil burlesc a incidentelor comice cu echipa agitatorilor de la proiecția filmului de propagandă stalinistă, aerul fellinian degajat de sosirea nocturnă a circului, atmosfera de tip Wajda din scxena năvălirii în casă a soldaților sovietici sau cadrul final cu stafia care se ascunde
Nunta mută () [Corola-website/Science/321910_a_323239]
-
delectabil la nivelul actorului și al scenei, amestec de pantomimă, film mut și comedie bufă, însă (...) necreditabil la nivelul ansamblului, din cauza ciocnirii neinspirate a registrelor”". Mihai Fulger a apreciat imaginea lui Vivi Drăgan Vasile și spectacolul alb-negru de „un comic burlesc, chaplinian” al bătăii între activiștii comuniști (în care doar steagul comunist rămâne roșu), considerând "Nunta mută" ca "„un film balcanic onorabil - deopotrivă pitoresc și tragicomic, plin de culoare și de vitalitate”". El critică însă teatralitatea interpretărilor. În ajunul Crăciunului anului
Nunta mută () [Corola-website/Science/321910_a_323239]
-
film. Ea îl considera „un film de public lipsit de pretenții”, dar și un „film igienic” prin faptul că nu prezintă „o realitate manelizată, prost caricaturizată, vulgarizată”. Ziarista a adus laude subiectului „digerabil și promițător”, scenariului foarte simplu, umorului uneori burlesc și lipsit de vulgaritate, actorilor simpatici și aspectului tehnic îngrijit. "„Nu este un film de la care să îți vină să fugi, nu e unul pe care să vrei să-l ai pe dvd în casă, dar poate fi un început
Nașa (film) () [Corola-website/Science/323888_a_325217]
-
al lui Șoimaru s-a produs în ipostaza de dramaturg, cu piesa "„Furtună în Olimp”", reprezentată pe scena sălii Studio a Teatrului Național din București, în stagiunea 1945-1946. Piesa este scrisă de pe poziții antirăzboinice, într-un registru mai de grabă burlesc, cu un dialog spumos și replici ingenioase, utilizând personaje și motive împrumutate din mitologia greco-romana. Piesa ""Afaceriștii"", reprezentată la Teatrul Municipal din București în stagiunea 1952-1953, are o structură vădit comformistă epocii respective (pentru această piesă i s-a decernat
Tudor Șoimaru (scriitor) () [Corola-website/Science/323364_a_324693]
-
care Poe le-a utilizat. Având ca subtitlu „A Tale in Imitation of the German”, criticii și oamenii de știință nu sunt de acord dacă Poe ar fi intenționat ca povestea să fie, de fapt, o satiră sau o piesă burlescă a genului, exagerând intenționat elementele de gotic pentru a avea umor. O altă dovadă este că toate celelalte trei povestiri publicate de Poe în 1832 („The Duc de l'Omelette”, „A Tale of Jerusalem” și „Bon-Bon”) sunt povestiri comice, așa cum
Metzengerstein () [Corola-website/Science/325678_a_327007]