3,117 matches
-
era vederea celuilalt braț, sau mai bine zis a puținului care mai rămăsese din el. Imediat sub articulația umărului, ieșea printr-o crăpătură a vestonului ca o suliță de flanc, acoperit de o cupă din alamă, probabil un vas din cârciumă. Omul surprinse privirea poetului. — Îți place Graalul meu, messere? Întrebă cu un glas ironic, apropiindu-i ciotul de față. — La Damietta ai fost rănit? Îl Întrebă Dante, forțându-se să nu-și ferească ochii. Ostentația aceea Îl deranja. Oare cârciumarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi mai constituit, pentru ei, un izvor de minunare... Sau ca și când nu ar fi cutezat să Își ridice privirile asupra grupului lor. În ciuda tulburării pe care o iscase, Antilia era perfect În largul ei, așezată printre dânșii, ca și când băncuța unei cârciumi ar fi fost pentru ea jilțul din odaia unei femei. Poetul era Îngrozit la gândul că cineva ar fi putut să vadă și să povestească: un prior al Florenței abia ales, stând la masă cu o dansatoare, Într-un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aparente, care ne tulbură vederea. Dante pronunțase ultimele cuvinte cu o iritare crescândă, căutând să nu o privească pe Antilia. Poezia lui pentru femeia aceea, o târfă străină... — Înțelegem prea bine reținerea de a-ți târî versurile printre mesele unei cârciumi, zise iarăși Cecco Angiolieri, care nu avea de gând să se dea bătut. Cu siguranță, munca migăloasă a rimelor ca meserie nu face defel casă bună cu o improvizație ca cea pe care ți-o cerem. Ca atare, aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zeul. Pentru Dumnezeu, messere, chiar că aveți dreptate; acela era sfântul Damaso. Priorul Îl alungă cu un gest, În timp ce căuta zadarnic ceva care să semene cu o lingură. O privire rapidă Îi fu de ajuns ca să vadă că În toată cârciuma nu exista nici urmă de așa ceva. Cu un oftat, se resemnă să-și afunde degetele În farfurie, după ce Își suflecase mâneca vestei. În cele din urmă, izbuti să ia o Înghițitură picurătoare. În fond, nu era atât de rău, În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e sursa nenorocirilor mele. — Ca pentru toată lumea. De unde altundeva decât din nebunie izvorăsc toate nefericirile noastre? Dar să fii aprins de iubire nu aș numi-o a fi o nebunie, decât pentru spiritele grosolane... Ah, da, ce-ți spuneam la cârciumă... Nu iubirea mă aduce la o prăvălie cămătărească, ci un demon mai sinistru, Îl Întrerupse Veniero izbucnind În râs. Jocul, messer Alighieri! adăugă de Îndată, văzându-i expresia perplexă. Și nenorocirile sale. Dante Încuviință, zâmbind la rândul său. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nervoasă cupa pe masă, vărsând o parte din conținut, ca și când ar fi vrut să-și țină slobod singurul braț spre a fi gata să se apere. Cu siguranță, În orașul acela, nici un om cumsecade nu ar fi trecut pragul unei cârciumi Înainte de ora a treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
acela căruia Îi răspunde ea cu dragoste, nu-l cunoaște nimeni. Pe el va trebui să-l găsești, dacă vrei să dai de urma Antiliei. — Vrei să spui că nu știi cum să dai de femeia care Însuflețește nopțile În cârciuma dumitale și care de la dumneata Își primește mijloacele de viețuire? — Te Înșeli, messere. Ea nu primește nimic de la mine. Nici n-aș avea mijloacele. Nu, doar un prinț ar putea plăti atât de mult. Dante era din ce În ce mai uluit. — Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din urmă izbuti să se ridice În picioare. Încercă să Își Îndrepte haina cea lungă, care dintr-o dată Îi părea nemăsurată, Într-atâta Îl Împiedica să se miște. Între timp se iscase un vânt nespus de puternic, care mătura Întreaga cârciumă, izbindu-i pereții și tavanul. Flăcările din vasele cu jeratic se agitau amețitor. I se păru că dușumeaua de scânduri i se legăna sub picioare, ca și când statura i-ar fi crescut pe neașteptate. Și totuși mintea Îi era cât se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aminti că trebuia să termine de vorbit Împotriva lui Cecco. Nu e așa, repetă el și Îi păru că fusese minunat de concluziv. Glasul Îi vorbi iarăși la ureche. Nu simți și dumneata cât de greu a devenit aerul din cârciumă? Fumul din vasele acelea afurisite Întunecă totul. Nu ai prefera să ieși, ca să poți respira mai bine? Cu siguranță, greața aceea era cauzată de vasele de jeratic. Încercă din nou să se ridice, În timp ce mâna dinapoia lui parcă voia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
suntem, așa cum v-am mai spus. — Dar În cavernele cerurilor nu există lanțuri pentru spiritul nostru. El este liber să aleagă și să dorească. Raționamentul dumitale e nu numai blasfemator, ci și defectuos. Uită-te În jur, chiar și În cârciuma asta fără aer: mâini și picioare frământate, patimi sufletești, emoții așijderea, oare nu Înseși acțiunile voastre imprevizibile sunt cea mai bună dovadă a ceea ce susțin eu? Nu ordinea suprauraniană și dinainte rânduită e cea care Îi călăuzește pe oameni. Forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
meșterului Francesco? Întrebă el cu răceală. Voi toți? Bruno sări În picioare, Însuflețit de o vădită emoție. Părea pe punctul de a răspunde dar, oricare i-ar fi fost argumentația, ea fu Înăbușită de o larmă asurzitoare, provenită dinspre intrarea cârciumii. Un grup de oameni Înarmați dădea năvală, prin agitația mușteriilor din preajmă, care Încercau să se Îndepărteze În grabă, răsturnând bănci și mese. Dante se răsucise și el, În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
e mai puțin trează. Percepția diminuată a spațiului și a timpului și tulburarea imaginației sunt semnele sale cele mai imediate și mai lesne de recunoscut. Îl putea oare salva de la osândă conștiința faptului că era posedat? Ea Îl privise, la cârciumă. Oare nu cu privirea Își Îngheață prada vasiliscul? Oare mai putea scăpa de ritul acelei preotese infernale cu chipul de aramă? Își afundă față În mănunchiul de veșminte pe care Îl apucase, respirând adânc acea mireasmă. Poate că veșmintele erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un oraș levantin cu mahalale sordide, cu femei grase, cu mustării și cu braga, cu copii desculți, pășea șovăielnic ca un intrus În halele asurzitoare ale uzinei de autobuze, ale bumbăcăriilor, În aerul greu, irespirabil, al fabricii de anvelope, În cîrciumile mucede de la barieră, unde pe tejghele mai stau și azi Înșirate cîteva țoiuri ciobite pe gura cărora și-au lăsat urma buzele atîția oameni singuri. Spații mizere fără așteptări, fără perspectivă, așa cum bat eu cîmpii acum pentru că mă cuprinde din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
prima noastră Întîlnire În teniși În fiecare seară Înainte de culcare beam cîte o sută de grame de amalfi la bufetul din colț Tiberiu avea doar cîteva luni Îl lăsam dormind și ne strecuram ca niște infractori În raiul afumat al cîrciumii așa ne strecuram și În poezie așa și În dragoste - „Uite-l pe Eminescu În mizerie!“ și un hohot de rîs - a trecut un grup de eleve gălăgioase, bondoace gheretele unde se vînd gogoși ziare și răcoritoare de la capătul liniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Volk und Kultur“, trec cincizeci de minute bune, timp În care pot să privesc pe fereastră și să mă gîndesc În liniște la lucruri plăcute. Atunci se Întîmplă miracolul, se deschide cutia Pandorei. țaici În colț pe Pantelimon era o cîrciumă Începuse să viscolească spre seară cînd cutiile de tablă În care se țineau În timpul războiului măștile de gaze se umpluseră de monede mărunte de 1 leu și zornăiau pe umerii noștri terminasem colecta pentru Crucea Roșie pe ușa de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
avut tată, zice Martin. Gata acum. Dă-i drumul domnule. — Dumnezeul cui? zice cetățeanul. — Oricum unchiul său a fost evreu, zice el. Dumnezeul vostru a fost evreu. Cristos a fost evreu ca și mine. Și cetățeanu odată hopa Îndărăt În cîrciumă. — Pe Dumnezeul meu, zice, Îi sparg capul ovreiului ăsta blestemat că ia numele Domnului În deșert. Doamne, Îl răstignesc, asta-i fac. Ia dă-ncoace cutia aia de biscuiți. Stai, stai nițel dracului! zice Joe. O mulțime numeroasă Însuflețită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tare-mi plăcea să vin pă jos pă chei cu răposatu bărbatu-miu cînd ne-ntorceam de la petreceri, de la tușa Sofica țamintirile toate aceste locuri populate cîndva de umbrele noastre acum fără spitalul Brâncovenesc fără vechea hală fără birturi și cîrciumi cu biserici Încercuite de blocuri să nu se vadă ca semnele rușinoase spațiile astea extirpate de trecutul nostru de viața noastră cheamă amintirile de parcă ne-ar porunci să punem măcar cu gîndul la loc acele fantome mărunte care au alcătuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și, de acum, avea aproape patruzeci și cinci de ani, iar el nu mai izbutise să-și găsească de lucru în altă parte. O perioadă îngroșase și el rândurile șomerilor care își beau salariile compensatorii primite. Își făcea veacul la cârciumă așteptând, nici el nu știa ce, să se întâmple o minune. Pleca spre dimineață acasă, beat și cu buzunarele goale. Noroc că nu avea copii. Dumnezeu nu-l blagoslovise cu urmași, dar nevastă-sa, văzând că o ia pe drumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
parcă întrebându-l de ce mai este acolo în loc să meargă la muncă. Atmosfera devenise foarte încărcată și chiar începuseră să se certe din te miri ce. Nu mai suporta, așa că începu din nou să plece de acasă. Ca să nu-l ispitească cârciuma, ieșea din orășel și urca pe munte. Umbla prin pădurile seculare, ajungând tot mai departe. Își calcula cu grijă timpul ca să apuce să se întoarcă înainte de căderea întunericului, numai bine pentru a evita discuțiile cu femeia. Sus era liniște, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o seară, pierdea vremea alături de ceilalți bărbați din Baia de Sus, în fața barului. El nu avea bani ca să-și cumpere o bere și să stea la taclale cu ceilalți șomeri care își făceau veacul pe acolo. Venea și el la cârciumă, în speranța că va reuși să găsească ceva de muncă. Stătea așezat pe bordură, făcându-și vânt să plece acasă când apăruse maistrul de la exploatarea forestieră. Voia să angajeze doi șoferi pentru camioanele ce transportau lemnul din parchetele de pe munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la treabă. O întrebase unde este secția de poliție și pornise și el într-acolo. Uite, rosti Simion răspicat, în orașul nostru nu s-a mai petrecut nici un omor de mai bine de treizeci și doi de ani. Bătăi la cârciumă, cu niscaiva nasuri rupte da, ceva furtișaguri și din astea am avut, dar moarte de om... de când sunt eu șef aici, nicio dată. Toma se uită la el mirat. Asta nu înseamnă nimic! spuse el privindu-l în ochi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Spune-mi cât am de plată! S-a întâmplat ceva? întrebă acesta grijuliu. Vă supără cumva zlătarii de alături? Dacă doriți, le spun să plece. Nu s-a întâmplat nimic. Vreau să plec. Cum să-ți dai afară clienții din cârciumă? Nu cred că poți să faci așa ceva. Eh, pentru dumneavoastră... Hai, nu mă supăra! Consider că nici n-ai spus una ca asta. Fă-mi te rog nota! Nu costă nimic, domnule inspector, spuse Maricel aplecându-se servil spre polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo, altfel înțelegea el să se distreze la local. Muzica nu-l încânta de loc, pentru că țânțarii din orchestră nu erau în stare să cânte nici măcar un cazacioc ca lumea, iar berea nu-i stârnea nici o dorință. Auzi, bere la cârciumă! Asta nu era o băutură pentru bărbații adevărați. La el acasă, nici femeile nu beau așa ceva. Fiindcă tăria de la terasă nu era pe placul său, negociase cu Maricel și, contra unui bacșiș gras, cumpăra de la local numai apa minerală, pălinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de la Baia de Sus, ci într-un perimetru situat undeva în apropiere. Se vorbea de interese foarte mari și de cantități uriașe de aur aflate în subteran. Inițial nu dăduse prea mare importanță celor auzite, le considera povești spuse la cârciumă în fața unui pahar. Apoi, ascul tând mai cu atenție și văzând că zilnic discuțiile se învârt numai în jurul acestui subiect, își dăduse seama că oamenii chiar știau despre ce vorbesc. Pasiunea lui pentru metalul galben i se aprinsese din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de care să-l convingă de contrariu. Deși oamenii erau necăjiți că rămăseseră pe drumuri odată cu închiderea minelor, cel mai tare îi durea faptul că nu erau lăsați să caute singuri metalul prețios. Târziu, într-o noapte, după ce plecase de la cârciumă, Vlad se dusese direct la biroul său. Îl chemase și pe Boris acolo. Norocul ne surâde din nou, îi spusese el de cum dăduse cu ochii de omul său de încredere. Îi povesti apoi pe nerăsuflate cele aflate de el de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]