1,177 matches
-
de îngustă, încât Gaston abia a reușit să se strecoare. Tavanul era jos și s-a lovit cu capul de el de câteva ori. Până la urmă, ca să se protejeze, și-a dus mâinile la frunte. Era miros de igrasie în cămăruța de șase rogojini din capul scării. Un bătrân slab ca așchia stătea pe o plapumă jerpelită din care ieșeau câlții. Era rezemat de perete, cu picioarele întinse. Avea pantaloni pe el, dar în loc de cămașă purta un pulover de damă roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vreo fată. Ceea ce-l îngrijora însă acum era cum să facă să refuze propunerea bine intenționată a bătrânului. Nu se pricepea la așa ceva și nici limba japoneză nu o stăpânea bine. S-a făcut seară. Întunericul se strecura încet-încet în cămăruța de la etaj. Hai să plecăm! Vreau să-ți arăt adevărata Japonie! Bătrânul Higurashitei și-a scos puloverul roșu și pantalonii și a îmbrăcat hakama și haori pe care și le punea când își practica meseria de ghicitor. Când au plecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe picioare... purice? păduche? Nu se poate. „Visez probabil, am un coșmar îngrozitor“, își spuse Gaston. Mai stătea la Tomoe. Avea probabil acest vis înspăimântător din pricina plapumei japoneze care i se lăsa greu pe piept. Ba nu, era chiar în cămăruța lui Higurashitei. Uite, bărbatul care respira greu lângă el era pustnicul Orientului, vlăguit, ofilit, ca o așchie. Dar bărbatul care respira lângă el nu era nici Higurashitei, nici Takamori. Era un ucigaș cu mâna pe pistol. Gaston mai ațipea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
privirile uimite ale chelnerițelor și ale zilierilor. Fața lui de cal atrăgea atenția tuturor. Deși nu o arăta, lui Gaston îi era tot mai milă de Endō. Îi dispăruse teama și tremuratul la vederea lui. Două nopți petrecute împreună în cămăruțe sărăcăcioase nu puteau constitui chiar un motiv serios de împrietenire, dar a început să se simtă apropiat de acest asasin. Era un sentiment asemănător cu cel nutrit față de câinele vagabond. Durerea ce i se citea în ochi pe când îi povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pornit pe coridorul slab luminat. Takamori și Tomoe l-au urmat timid. — Dă-mi cheia, te rog. Polițistul care-l însoțea a luat cheia de la un coleg mai tânăr, îmbrăcat în uniformă. A descuiat o ușă ce dădea într-o cămăruță care arăta ca o celulă de închisoare și a intrat. Tomoe, care nu știa nimic despre locuri ca acestea, l-a întrebat pe Takamori: — „Infirmerie“ înseamnă de fapt „celulă“? — Nu. Infirmeria e locul unde au grijă de bețivi peste noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dacă vreți, spuse Linda. Dumnezeu știe că e loc pentru o grămadă de oameni În casa aia. SÎnt... cîte? se Întrebă ea, Întorcîndu-se spre Michael. Patru dormitoare? Cinci? Micheal dădu din cap aprobator: — Patru dormitoare pe etajul principal, plus o cămăruță de serviciu În spatele bucătăriei, așa că, teoretic, poți invita pe toată lumea. — Deși nu sînt deloc sigură că ar fi indicat să fie atîția. Linda Îi aruncă soțului ei o privire amenințătoare. — Poate Încă un cuplu. Ar fi de-ajuns, sînt convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
desprins oarecum din înăbușitoarea atmosferă în care trăiesc. Mă refugiam în poveștile lui. Și paginile curgeau, și nopțile mele se luminau și ele la o lumânare tainică. Mă pomeneam cu bătăi de inimă când personajul meu se retrăgea seara în cămăruța lui sărăcăcioasă dintr-o suburbie pierdută, și începea să scrie în jurnal. Oare scrie despre noi? mă gândeam involuntar. Și astfel a început, prima oară doar sub forma unei neliniști fără nume, apoi cu ghimpele dulce al iubirii tot mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
geana trandafirie a dimineții, iar eu adormeam cu aripile lui neglijent îndoite în pat, uitând semnul de carte undeva în plapumă... Într-o zi, totuși, personajul meu a devenit trist și rece cu mine. Se refugia mai mult în singurătatea cămăruței sale. Eu mă întrebam îngrijorată ce se întâmplă cu el, dacă mă mai iubește oare. Într-o dimineață însă, am găsit cămăruța lui goală. Am căutat disperată un bilet, ceva. Nimic. Nicio însemnare. De parcă n-ar fi existat niciodată. Însă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o zi, totuși, personajul meu a devenit trist și rece cu mine. Se refugia mai mult în singurătatea cămăruței sale. Eu mă întrebam îngrijorată ce se întâmplă cu el, dacă mă mai iubește oare. Într-o dimineață însă, am găsit cămăruța lui goală. Am căutat disperată un bilet, ceva. Nimic. Nicio însemnare. De parcă n-ar fi existat niciodată. Însă strângerea mea de inimă îl chema încontinuu, crezând cu tărie că s-a pierdut undeva pe drum, iar acum e singur și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Se crăpa de ziuă cînd ajunseră cu discreție În fața ușii lui Morineau. Lucas o deschise În tăcere cu un șperaclu. Pătrunseră iute cu armele În mîini. În penumbră, explorară cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cele două Încăperi: sala mai mare era la fel de goală ca și cămăruța alăturată. În mod evident, Morineau nu era acasă. La ora 6 dimineața, era ciudat. Profitară ca să facă o cercetare rapidă. În timp ce Marie aprindea lumina și se ocupa de cămăruță, Lucas urcă la mezaninul sălii mari. Îl auzi scotocind printre mobile. - Ai dat de ceva? - Nu. Poate că Gwen i-a destăinuit unde erau lingourile, iar acum e deja departe. Camera, lipsită de mobile, nu avea nici un secret. Marie stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de-a dreptul siderată. Samantha, n-are nici un rost s-o plătești pe Stacey Nicholson ca să-ți calce rufele. O să înveți s-o faci singură. — Dar eu niciodată... — O să te-nvăț eu. Oricine poate să calce. Se duce într-o cămăruță de lângă bucătărie, scoate o scândură veche de călcat acoperită cu un material cu flori și o deschide, după care îmi face semn să vin la ea. Ce trebuie să calci ? — În principiu, cămășile domnului Geiger, spun, apropiindu-mă stresată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pentru bumbac. Aștepți până se încălzește fierul. N-are rost să începi până nu e la temperatura potrivită. Așa, hai să-ți arăt cum se calcă corect o cămașă... Începe să caute încruntată printr-un maldăr cu rufe curate din cămăruță. — Cămăși... cămăși... Nathaniel, dă-ți te rog cămașa jos o clipă. Încremenesc. Când mă uit la Nathaniel, văd că și el a încremenit. — Hai, măi mamă! Râde jenat. — Ei, hai, nu te prosti, dragul meu, spune Iris impacientă. Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care dispare, mă năpustesc În foaier, aproape Împiedicîndu-mă de grăbită ce sînt. — Emma ! Jemima ridică ochii veselă. Excelent ! Tocmai mă uitam după tine. Uite, el e Mick, și vrea să-ți pună niște Întrebări. Ne-am gîndit să mergem În cămăruța aia de acolo. Pornește spre un birou mic și pustiu, aflat la ieșirea din foaier. — Nu ! spun, apucînd-o de braț. Jemima, trebuie să pleci. Acum. Pleacă ! — Ba nu plec nicăieri ! Jemima Își trage enervată brațul și dă ochii peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un pesmet și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
bine? Angheluță: Pe dama de caro? Tudorel: Nu, mă, să fii curios. Tu nu știi cum sfârșiți voi ăștia care vreți să le știți pe toate? Cu gâtul tăiat sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de caro? Tudorel: Nu, mă, să fii curios. Tu nu știi cum sfârșiți voi ăștia care vreți să le știți pe toate? Cu gâtul tăiat sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful să nu intrăm că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau mai rău. N-aveți voi stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful să nu intrăm că-i vai și-amar de capul nostru? Tudorel: Exact acolo Anghele. Angheluță: Acolo stai tu? Tudorel: Ce te miri așa? Angheluță: Și ce faci frate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Dragă, îți închipui că și ei stau bine cu chimia. Nu putem să le dăm un simplu obiect din fier ruginit, îmbătrânit pe cale corozivă. E nevoie de ceva mai sofisticat. Pe vremuri, la voi la observator exista o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic pe la noi în douăzeci de ani. De ce n-ar fi? Atunci totul e-n regulă. În cămăruța aia se ascunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o cameră, o cămăruță mică-mică, un depozit de mături și găleți, de fapt. Mai există? Cred că da. Nu s-a mai clintit nimic pe la noi în douăzeci de ani. De ce n-ar fi? Atunci totul e-n regulă. În cămăruța aia se ascunde un secret. De fapt n-o să mai fie secret, odată ce ți-l spun. Acolo stă un pictor. ─ ????? Nu te mira. Mai bine chemăm un taxi. Vreți să mergem acum???? Ce, n-ai cheie? Hai că într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știe istoria cum devine faptele și persoanele. Că ești rege, că ești ești secretar general, până la urmă trăsura rămâne aceeași. Dar timpul... Timpul, vă dați seama, maestre Băcănel, cum se așează și trece, tot trece?! Mantinela apăru din bucătărioară. O cămăruță care era, de fapt, și baie (cu un duș derivat direct din conducta de apă caldă), și bucătărie și toaletă. Ținea în mâini o tavă cu plăcintă. - Coane Ghiule, aproape că strigă femeia, plăcinta e gata. Ciorba am terminat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
luaseră cuvenita parte de bidoane... Puțin respect Meseriașul, părea încă tinerel, soiul acela de ins uitat de vârstă, pirpiriu, bărbos, murdar de pap, sau ce-o fi fost mâzga aceea maronie cu care se mânjesc cizmarii, veni cu plictis din cămăruța lui. Ținea un celular la ureche. Mormăi oftat: - Bine, am înțeles. Da’ n-am timp acu’. A venit un client. Treci că îți dau paraii, pe la cinci. Privi absent sacoșa bătrânului. Trei pâini, o legătură de praz și o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
despărțit... Și ce-a făcut, ce n-a făcut, da uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se iarăși, preocupat, dintr-o partea în alta. Intra în cămăruța lui cu calapoade, ocolea măsuța de lucru și revenea îngândurat în dreptul lui Pancratz. Oftă: - Că zicea și la televizor, cum comentează cine se pricepe, că din cauza lu’ unu, Nostrudansus, și mai era unu ca el care a tradus și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
el, că cine știe, poate întărim legăturile“. Îți dai seama ce pătimea biata fată? - Zău, v-aș ajuta c-o gaură, două, dar n-am cum, oftă meseriașul. Încercați în altă parte, ridică din umeri, dând să se-ntoarcă în cămăruța lui. Se răzgândi. Surâse, pocnindu-și mâinile ca și cum ar fi prins o gâză în palme. - Sau, dacă mai treceți mâine pe la mine, aduc eu o sculă de acasă și v-o găuresc cum trebuie. Dacă nu vă grăbiți... - Îți dai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cui de doiăpe. Bătrânul se veseli. Se-așeză pe scaunul din dreptul mașinii de cusut. - Mă gândeam și eu că aăa se face. Puteam s-o fac acasă. Credeam că ai instrument, de-asta am venit. Gentimir se-ntoarse în cămăruța lui. Mobilul sună de câteva ori, apoi se opri brusc. Bătrânul privea prin ușa larg deschisă a cizmăriei dincolo, peste străduță. Forfota obișnuită a unei dimineți de vară. La pâine se formase coadă. Nu venise mașina. Bătrâna cu găleata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]