7,266 matches
-
pe mine pantaloni scurți curați și o bluză imaculată, sarea din apa oceanului am dat-o jos la duș, iar părul - părul de copil, neintrat în faza sârmoasă, încă moale și ușor de aranjat - e lins și pieptănat frumos, cu cărare. Promenada de scânduri are pe toată lungimea ei o balustradă mâncată de vreme și mă cocoț cu fundul pe ea; sub mine, cu pantofii în picioare, tata traversează plaja pustie. Mă uit la el cum își întinde grijuliu prosopul lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
totul de la capăt încă o dată. — Vorbești serios? — Serios! Încă o dată! Dar, pentru Dumnezeu, mai rar! Așa că recit iarăși totul de la capăt și în tot acest timp pantalonii mei continuă să zacă pe jos, și se face tot mai întuneric pe cărarea ascunsă privirilor pe care am parcat, sub frunzișul impresionant. De fapt, frunzele cad chiar în mașină. Maimuța aduce cu un copil care încearcă să-și însușească tabla înmulțirii, dar în nici un caz un copil prost - nu, ci o fetiță isteață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon zice: — Îți mulțumesc din suflet. Îi închide clapeta și-l strecoară la loc în geantă. Mărgelele de la gâtul ei sunt dintr-o piatră verde, intercalate cu mărgele de aur. Sub ele poartă șiraguri de perle. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
superior femeia, un fel de gest prin care îl ignoră, și pleacă. Șoferul dumneavoastră arată actorul. Nu este al meu, tovarășe. Poți pleca spune femeia peste umăr șoferului, continuîndu-și drumul, deschizînd în fața sa, printre pasagerii îngrămădiți la urcare, o adevărată cărare, numai datorită fluxului de răceală și de siguranță emanat de întreaga sa prezență. Șoferul Daciei urcă la volan, dă înapoi încet și dispare. Cum rămîne cu buletinul? arată actorul spre mîna milițianului. De vreme ce tovarășul nu și-a retras reclamația... Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a luat de pe scaunul de alături cartea și a citit din ea povestea fiului risipitor. Copiii n-au mai ieșit în drum cu vînătăi din ziua aceea, iar Săteanu, "moșneagul rege Lear", a început să se uite pe furiș spre cărarea de peste deal, dinspre șoseaua națională. Mihai își amintește bine de acele zile și parcă îl vede pe bătrîn venind de la secerat cu cîte un snop de grîu în spate, să-l arunce în ogradă, să aibă găinile ce ciuguli. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cam același efect. Toți cei care îl cunoșteau erau în unanimitate de acord că este un bărbat carismatic și atrăgător, din punct de vedere sexual. Însă din unghiul din care îl privea Naomi, se vedeau cojițe maronii și albe în cărarea din părul său. Fusese șocată să observe - e drept că-și dăduse și mai devreme seama, dar numai cu ajutorul mâinilor - că ceafa lui Alan nu era mai deloc rotunjită. Linia care unea creștetul capului cu locul unde părul îi atingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
vâneze în pădurea din munții Zhongshan. Acolo, a nimerit un lup care, rănit de săgeata trasă de Zhao, a început să fugă nebunește, urmărit de vânători. Tocmai când credea că nu mai are scăpare, lupul s-a întâlnit pe o cărare cu Dongguo, un învățăcel tare inimos. Cu lacrimi în ochi, l-a implorat să-l salveze. Înduioșat de rugămințile fiarei, acum vrednică de milă, învățăcelul a desfăcut traista pe care o avea în spinare și i-a spus să se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și laturi de peste 3 m. Este realizat din santal violet. "Muntele" este de fapt o sculptură în lemn, care înfățișează văi cu pini și brazi înalți, pagode și pavilioane mici și simple, presărate ici și colo, peșteri adânci legate prin cărări, scări, pâraie și poduri. Lucrarea este realizată cu o minuțiozitate ieșită din comun, este o combinație perfectă între pictură și sculptură. Deși sunt de dimensiuni mici, cei cinci sute de arhați așezați într-un mod armonios pe culmile muntelui sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Shanxi, la 65 km nord-est de Datong. Este compusă din diferite pavilioane care "îmbracă" aspectul natural al peretului de rocă și care sunt unite între ele prin culoare, pasarele și scări. Vizitatorii trec cu multă atenție, călcând ușor pe aceste "cărări suspendate" fixate de stânci, care parcă se prăbușesc la o apăsare mai puternică. Deși scârțâie sub picioare, pavilioanele și sălile rămân neclintite. Construită în anul 491 e.n., mănăstirea a supraviețuit în parte datorită reconstrucțiilor și restaurărilor din timpul perioadelor Ming
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
că dorea să poarte imediat o bătălie decisivă, a dat ordin ca trupele sale să se instaleze la o distanță de 15 km de trecătoarea Jingxing. La miezul nopții, 2.000 de ostași ai statului Han au ajuns, pe o cărare, în spatele taberei armatei inamice și s-au ascuns pe cele două flancuri. Han Xin a poruncit apoi armatei să se îndrepte spre inamic și la revărsatul zorilor a ajuns în aproprierea trecătorii Jingxing. Chen Yu a ordonat ca întreaga oaste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
umede, cum îți apar. Și cum un miracol (din păcate sau din fericire) se poate explica mai întotdeauna și logic, nu cred să-i fie prea greu cuiva să-și pună întrebarea „la ce bun atâtea tunele și răspântii și cărări dacă nu e nimeni să locuiască înăuntru?“. Cred că asta m-am întrebat și eu. Și așa, ca o împletire firească între un răspuns la o întrebare logică și un miracol cu miros de pâine prăjită, fără ca mama, întoarsă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în Drumul Taberei, nu pricepeam cu ce-am greșit eu, un copil de nouă ani (mai inofensiv ca eunucii) și am aruncat pătura și am sărit în picioare și pe culoar m-am întâlnit cu tata, care venea pe trei cărări, sculat din somn, în chiloți, fără ochelari pe nas, și a apărut și mama, a ieșit din baie, udă, doar cu un prosop în jurul corpului. Eu încercam să le spun despre djini (ca să înțeleagă), bolboroseam, tremuram și mă încurcam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
general, băieți, am dat de dracu’, vine noaptea, iar noi ne aflăm în câmp deschis, dacă ticăloșii ăia de indieni se hotărăsc să ne atace, suntem pierduți, vă ordon să vă încolonați în liniște, ne îndreptăm spre marginea prăpastiei, cunosc cărarea ca nimeni altul, am învins în mii de bătălii, păzea, băieți, trebuie să fim cu ochii în patru, cu toții știm ce-i poate pielea puiului ăsta de cățea, Gioe Limonadă, trădătoru’ ăsta alb care s-a înhăitat cu căcații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
motanul Pișta o conducea la fabrică, cam trei kilometri, umblând pe muchia gardurilor), tata tot fugea de-acasă, în primul rând la Brașov, la mama lui adevărată. Femeia aia miorlăită îi dădea însă o farfurie de supă, îl pieptăna cu cărare într-o parte și-l trimitea la gară, spunându-i de fiecare dată „Auraș, mamă, n-are mămica unde să te țină, că, uite, am și eu bărbat și copii“. Odată, pe la paișpe ani, tata a coborât unde s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
dintr-o lume într-alta, și în fiecare dintre ele ajungeam puțin după ce sfârșitul lumii avusese loc. Am trecut prin dreptul terasei după o jumătate de oră. De pe un scaun, văzut din spate, flutura o panglică liliachie. Am coborât pe cărarea abruptă a promontoriului până la o terasă de unde se schimba unghiul de vedere: cum mă așteptam, așezată în coș, complet ascunsă de apărătoarea de plastic, se afla domnișoara Zwida, cu pălăria de paie albă și caietul de desen pe genunchi; tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cafeneaua Universității, n-ai unde să mergi; deci, singurul lucru de făcut e să te apuci de alergat în lung și în lat pe deal, printre paltini și sălcii, cum fac mulți studenți și chiar mulți colegi. Ne încrucișăm pe cărările foșnind de frunze și uneori ne salutăm: „Hi!“, alteori nu, căci trebuie să ne economisim suflul. Alt avantaj al alergatului față de alte sporturi: fiecare e singur și nu trebuie să dea socoteală altora. Întreaga colină e locuită și, alergând, trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
diferite obiecte de îmbrăcăminte și să bea anumite sucuri de fructe; programatori electronici, care pretind că pot termina la computer romanele mele neterminate. Încerc să ies cât mai puțin posibil; evit satul; dacă vreau să mă plimb, o iau pe cărările muntelui. Astăzi am întâlnit un grup de copii cu aer de boy-scouts pe jumătate exaltați și pe jumătate meticuloși, care întindeau niște bucăți de pânză pe o pajiște, formând figuri geometrice. — Semnale pentru avioane? am întrebat. — Pentru farfuriile zburătoare, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
luminate de lună de Takakumi Ikoka, ca să-l citească în timpul călătoriei. Pe covorul de frunze luminate de lună Frunzele de ginkgo-biloba cădeau ca o ploaie măruntă de pe crengi și punctau cu galben pajiștea. Eu mă plimbam cu domnul Okeda pe cărarea de pietre netede. Am spus că aș fi vrut să separ perceperea fiecărei frunze de ginkgo de perceperea tuturor celorlalte, dar mă întrebam dacă ar fi fost cu putință. Domnul Okeda a spus că era posibil. Premisele de la care plecam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
malurile opuse, fără a ne scăpa din ochi, atenți să nu ne întoarcem spatele. Iapa mea își potrivea pasul cu pasul calului său negru, de parcă ar fi înțeles. Povestirea își potrivește pasul după ritmul lent al potcoavelor de fier pe cărări povârnite, către un loc ce păstrează secretul trecutului și al viitorului, dar și timpul întors în sine, ca un laț atârnat de oblâncul șeii. Știu deja că drumul lung ce mă duce la Oquedal va fi mai puțin lung decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ceas. Era ora șase, iar primele raze de soare mângâiau arbustul spinos din fața dormitorului său. Fumul focurilor de dimineață, mireasma de lemn fin care stârnește pofta de mâncare, va pluti în curând în aer, se va auzi forfota oamenilor pe cărările care traversau în lung și-n lat desișul de lângă casa lui; strigătele copiilor care se duc la școală; oamenii cu ochii cârpiți de somn care se îndreaptă spre locurile de muncă din oraș; femeile care se strigă una pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
vrea un diamant. Toate femeile vor diamante. Iată un subiect în legătură cu care toate femeile gândesc la fel. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă pe vine și se uită la pompă. După ce terminase de băut ceaiul cu Mma Potokwane, o luase pe cărarea care ducea la șopronul pompelor. Era una dintre cărările acelea sinuoase care par să nu se mai termine, dar care, în cele din urmă, te duc la destinație. Cărarea asta făcea o buclă largă în jurul unor câmpuri de dovleci înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
subiect în legătură cu care toate femeile gândesc la fel. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă pe vine și se uită la pompă. După ce terminase de băut ceaiul cu Mma Potokwane, o luase pe cărarea care ducea la șopronul pompelor. Era una dintre cărările acelea sinuoase care par să nu se mai termine, dar care, în cele din urmă, te duc la destinație. Cărarea asta făcea o buclă largă în jurul unor câmpuri de dovleci înainte să coboare într-o donga, un șanț adânc, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
După ce terminase de băut ceaiul cu Mma Potokwane, o luase pe cărarea care ducea la șopronul pompelor. Era una dintre cărările acelea sinuoase care par să nu se mai termine, dar care, în cele din urmă, te duc la destinație. Cărarea asta făcea o buclă largă în jurul unor câmpuri de dovleci înainte să coboare într-o donga, un șanț adânc, și să se termine brusc în fața unui șopron micuț, care adăpostea pompele. Șopronul era el însuși ferit de soare de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o îndesă apoi în buzunar. Zgomotul părea să se apropie, apoi îl văzu apărând dintre tufișurile care ascundeau poteca sinuoasă: era un scaun cu rotile în care stătea o fată care își acționa singură scaunul. Când își ridică privirea de la cărarea din față și dădu cu ochii de domnul J.L.B. Matekoni, se opri cu mâinile încleștate de marginile roții. Se uitară o clipă unul la altul, apoi ea zâmbi și începu să-și croiască drum pe ultimii metri ai cărării. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de la cărarea din față și dădu cu ochii de domnul J.L.B. Matekoni, se opri cu mâinile încleștate de marginile roții. Se uitară o clipă unul la altul, apoi ea zâmbi și începu să-și croiască drum pe ultimii metri ai cărării. Îl salută politicoasă ca un copil bine-crescut. Ce mai faceți, Rra? îl întrebă ea, întinzându-i mâna dreaptă cu stânga peste antebraț în semn de respect. Își strânseră mâinile. Sper că n-am mâinile unsuroase, zise domnul J.L.B. Matekoni. Lucram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]