1,241 matches
-
e-n toate” este titlul unei poezii de George Lesnea. Poezia era în canonul literar basic și exprima paradigmatic ubicuitatea PCR. Căci el, Partidul: „E-n holda întreagă și-n bobul mărunt/ E-n pruncul din leagăn și-n omul cărunt/ E-n viața ce veșnic nu moare”. Sfârșitul statului național. Un sat de lângă Hunedoara. Stufitul era o colonie de rromi care trăiau în barăci aproape de munții de steril ai combinatului siderurgic din zonă. Renunțare la sine. Refren dintr-un cântec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
pălit damblaua, zise părintele Ștefan, punându-și iar cu grijă cârja dinainte; da, l-a pălit damblaua, Petrache... de bună-samă! Petrache sta cu mâinile în lungul trupului și se uita prostit la necunoscut. Popa își trecu dreapta prin barba rară, căruntă, își scărpină gânditor nasul roș; apoi zise repede, cu limba moale, împroșcând pe crâșmar: —De bună-samă, Petrache! Dambla, Petrache! —Părinte, strigă crâșmarul, căscând ochii; mare comedie! A venit să beie un pahar de vin... Încă l-am întrebat dacă vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fie calul de afară... Bun cal!... Părintele se așeză pe un scaun șchiop, își puse cârja între picioare și prinse a gusta cu tact, pe gânduri, din ulcică. Gusta, plescăia din limbă, tușea încet, își trecea mânile prin barba rară, căruntă, și scărpina, cu un deget, ardeiul de deasupra mustăților. Deodată în cadrul ușii răsări un om. Zise intrând: —Bună sara! sărut dreapta, părinte... —Tu ești, Neculai? întrebă popa, răsărind ca din ațipeală. —Eu, părinte. Zice Petrache că pe unul l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet, pe brațe, pe necunoscut și-l purtară în odaia de alături; îl așezară pe un pat; aprinseră o lampă. Lumina împrăștiată descoperi obrazul pământiu și dureros al călătorului. Ochii plini de o durere nemărginită ardeau sub tufa de păr cărunt care-i căzuse pe frunte. Sătenii se sfătuiau încet; în lumina slabă, figurile lor liniștite, sub căciulile de oaie, se zugrăveau puternic. Necunoscutul sufla greu. —Vere Costache, grăi Neculai cătră un țăran tânăr și mărunțel; du-te până la Baba Catinca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spunem câte ceva și mai bem câte-un păhărel... Când a auzit de păhărel, prietinul Cristache s-a dat bătut și n-a mai zis nimica; numai a făcut crâșmarului semn. Dar boierul Dumitrașcu, răsfirându-și în degete frumoasa-i barbă căruntă, mă întrebă cu seriozitate: — Pe drumul acesta e hanul Boului? De ce nu mi-ați spus? Ne opream acolo. Ba s-avem iertare, cucoane Dumitrașcu, răspunsei eu, punându-i un pahar în mână; pe drumul acesta a fost hanul Boului... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
treizeci de ani de atunci, iaca, treizeci de ani, în toamna asta... Aici boierul Dumitrașcu se opri, mai dădu de dușcă un palici de vin și-și mai răsuci o țigară; după aceea își trecu degetele prin frumoasa-i barbă căruntă și rămase gânditor. Eu întrebai: —Ei, cucoane Dumitrașcu? pe urmă? Cum, pe urmă? zise boierul cu un zâmbet blajin; numaidecât să-ți spun ce-a fost pe urmă? Mai bine hai să bem și paharul acesta și pe cai, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cea mai mare. Cuconul Vasile Teodoreanu, polițaiul. Trăia numai cu cucoana Adela, erau singuri, fără copii, și amândoi mărturiseau că sunt foarte fericiți. Dumnealui era scurt și gros, chel, cu un nas mare pornit în jos, cătră barba și mustățile cărunte; dumneaei era uscată, cu obrajii supți și cu un nas lung, care privea spre cer. Cucoana Adela avea o pisică roșă, Floricica; cuconul Vasile, un copoi mare, Osman; și când Osman lua la goană lătrând pe Floricica, care fugea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oamenii priveau într-acolo. — Acolo ne oprim și adăpăm boii, zise Băieșu. Nu mai avem mult până la pod, la Tupilați... —Valeu, valeu!... ia stați o leacă, oameni buni... Oamenii întoarseră capetele. Pe cărarea din marginea șoselei se ridică un țigan cărunt, cu obrazul pământiu și zbârcit. Mustața aspră îi era împărțită în două sub nas printr-o ruptură în buza de sus, care-i arăta dinții lungi, albi. Sta încovoiat, în surtucu-i peticit, desculț, cu izmene albe, cu mânile strânse sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i groasă, pătruns de apă, de frig și plictiseală, își opri capul la casa chihaiei. Dincolo de poartă, în fund, în tindă, pâlpâia focul pe vatră cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie tufișurile înalte de fagi cu broboane mari peste pletele lui cărunte. - Chihaia se gândea nemulțămit: Ciocoiu-i mânios și trebuie să-i fac voile... Aista, tânărul, nu-i ca bătrânul, Dumnezeu să-l ierte... Acela avea credință în noi... Așa - mai bine să se facă el păzitor de pădure și eu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clintească trupul gras din locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la crâșmă la crâșmă, și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Cu așa tovarăș poți trece fără grijă prin lumea asta. Măi Niță, eu tot am să beau cu tine o ceașcă de rachiu... Măi, da’ tu tot ai s-asculți de mine, că tu ești mai tânăr și eu îs cărunt. — Bine, bădică, a fi cum îi pofti... răspunse Lepădatu luând ceașca pe care i-o întindea Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă foc și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ș-are să-și aducă aminte de cei bătrâni. Noi aicea așa petrecem, noi în de noi, popă n-avem, biserică n-avem... suntem și noi niște bieți oameni care trăim în singurătate... Gheorghe Barbă începu a râde scuturându-și pletele cărunte: — Iaca așa, măi băiete, vorbește și jâdovu ista de când îl țin eu minte, așa vorbește și oaia asta, moșneagul ista de Tentea... Spun una, spun alta, da’ toate-s la un fel... Și după ce cinstim rachiul, ne ducem și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui împrejmuită cu gard de nuiele. A vârât caiila adăpost într-un grajd lipit cu vălătuci, văruit și stropitcu albastru, și pe mine m-a poftit la odihnă, pe prispa largă. Era un român voinic, cu plete lungi, cu mustața căruntă și cu ochii îngropați sub tufele sprâncenelor. Umbla numai puțintel într-o parte: avea un ușor beteșug la un picior. M-a cinstit foarte prietinos cu apă rece; și nevasta lui a pus într-o oală cu borș o găină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
crescut, bre, muntele. Văd eu că mi-a fost mai mare dorul decât puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o tinereță - da’ de acu îmi pare că mă las de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
s-a întors la ei cu uimire: — Am luat-o eu? —D-apoi cine putea s-o ia? a întrebat cu blândeță badea Toma. Au râs; au fumat câte-o țigară și s-au despărțit. Badea Toma e un om cărunt, cu frica lui Dumnezeu, care n-a nedreptățit pe nimeni, nici n-a mințit în viața lui. Traian e un fecior bun și blând, în care Culi își poate pune toată credința. Îi cetește în ochi ca în cărțile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zâmbește o clipă Culi. „Acest hochstand e un ascunziș într-o taină de codri și numai trei oameni îl cunosc“. Alta nu poate fi. Unul din cei trei sunt eu, și eu mă aflu dincoace. Altul e badea Toma, om cărunt și cuviincios. Al treilea e Traian, băiat bun și buiac, fără griji și fără năcazuri. Poate face o glumă, neștiind că inima lui Culi, săraca lui inimă, e neagră ca tina. Cât i-au fulgerat prin minte aceste judecăți, paznicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
te pun lângă hârb, scuipă în tine catranul. Întâi să fiarbă catranul - îl înjura el pe catran - și după aia te aduc și pe tine. Se ridica de pe vine și se scărpina în capu-i pleșuv. Mai avea puțin păr cărunt numai pe la urechi și deasupra cefei. Am pus lemne pe foc. Iar căuta ceva, întinzând ghiarele-i de coloarea mâlului într-o parte. Pe urmă își aducea aminte de alta. — Mă duc s-aduc apă. Poate le e sete oamenilor. „Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se risipea și eu ieșeam în lumină, plutind ca pe nouri și genuni. Uncheșul Mitrea mă admira, recunoscând în înfățișarea mea o veche icoană din vreun pridvor în biserică. Pe când el mă privea cu gura pe jumătate deschisă în spinii cărunți ai bărbii ce-i căptușea obrazul, țânțarii dădură din nou năvală asupră-mi. Pielea mea le era mai plăcută, mai moale și mai ușor de străpuns. Poate aveau și alte motive să mă prefere; Mitrea Pescăruș rămânea oarecum în afară de viforul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mi-a trecut un clit de rondele de fildeș. Diametrul lor nu era mai mare de zece centimetri. Erau subțiri, sunau discret. Un artist persan zugrăvise pe ele miniaturi - scene vioaie în colori stânse. Erau o capcană pentru un mușteriu cărunt. Le-am petrecut printre degete, zâmbind; autorul lor ținuse să ilustreze anume povești din Halima, pe care cetitorii europeni nu le găsesc în edițiile traducerilor curente. Pozițiile și pozele cele mai licențioase cu putință erau alese ca să amuze sau barbari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
recitat stihuri dintr-un poem propriu, pe care, subt înrâurirea zilei de primăvară, mai mult decât a vinului, îl tălmăcesc în onoarea domniei tale. Omul râdea; ochii lui mari și negri sub sprâncene puternice și subt o chică zbârlită și căruntă, mă priveau cu tristeță. — Am să mai adaog, urmă el, că acest neguțător armean, care-și caută loc de tihnă sub soare, s-a pregătit să fie profesor de arheologie. Și pe arheolog îl ajută tot negoțul de antichități îndoielnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și un scârțâit de chei răsucite în broaște masive și în sfârșit ușa s-a deschis. În starea mea de speranță exaltată, mi-o imaginasem pe Morna purtând mai multe rânduri de haine unduitoare, acoperite de mărgele, cu un păr cărunt neîngrijit și cu un strat gros de creion negru în jurul ochilor bătrâni și înțelepți, trăind într-un apartament întunecos, plin de cuverturi de catifea roșie și de veioze cu franjuri. Dar aceasta era o femeie obișnuită - probabil pe la treizeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Spune-mi restul, ce mai primești? —OK, nu-mi dau întotdeauna numele corect, dar e cu siguranță bunica ta. E o făptură mititică, care țopăie de colo-colo, în cizme, și cu un șorț înflorat peste o fustă largă. Are părul cărunt prins într-un coc la spate și ochelari mici rotunzi. Nu cred că e bunicuța mea, am zis. Cred că asta e bunicuța din Beverly Hill Billies. Nu voiam să fiu sarcastică; avusesem parte de prea multă deznădejde și speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mânjite cu vopsea albastră, venerând zeița-mamă, mândre că balcoanele le atârnă până la buric. Când nu dansau în vreo poiană pe lună plină, aveau să se distreze pe seama bărbaților așa că, la întoarcerea în Boston, n-avea să-și mai vopsească firele cărunte sau să gătească cina pentru domnul Maddox. S-ar putea chiar să-și ia un Harley și să se radă în cap și să se alăture batalionului Dykes on Bikes 1 la parada Gay Pride. —Trebuie să închid, Dianne. Vorbim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]