1,129 matches
-
o forță enormă 25 mă ridica deodată din așternut și mă târa, cu tot cu cearșafuri, peste masa de scris, unde-nșfăcam stiloul și, înfășurat în falduri ca de togă, încremeneam cu vârful peniței pe pagină. Purpuriul dungilor de pe pereți devenea un cafeniu adânc și peste București ieșea luna, tramvaiele treceau huruind și scrâșnind pe Ștefan cel Mare, pe când eu încă mai priveam ca hipnotizat scânteia de aur din vârful peniței, întrebîndu-mă cu ce literă s-ar fi cuvenit începută Cartea și neîndrăznind
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
fluierau în parcul dezordonat 49 păsări nevăzute, prinzând liniștea în linii fine, ca o rețea de puzzle. Bazinul era plin cu o apă putredă, în care pluteau coji de copac și alge cu bulbuci băloși. Am privit mai bine statuia cafenie din mijloc și mi-am dat deodată seama că este ceva neobișnuit în înfățișarea ei. La început părea o nimfă de bronz ca oricare alta, reprezentantă modestă a poporului de statui care parazitează fântânile municipale și își acoperă pudic cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
seama cât de adânc intrasem dimineața în văioagă. Am mers un sfert de oră până la dâmb, amețiți de mirosul proaspăt și de puful pe care miile de fluturi albastru electric, roșii, carmin, de culoarea untului, cu striații verzui și punctulețe cafenii îl răspândeau, ca minuscule paiete, pretutindeni. Asemenea fluturi stilizați desenasem în frize, în clasele mici, și străduindu-mă să-i colorez cu cele mai sclipitoare dintre cele douăzeci și patru de creioane colorate, frumos mirositoare, din trusa mea. Și păduricea de salcâmi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
îngustă de lemn crăpat, dat cu petrosin, urcam la doi, privind 67 din când în când propriul meu chip palid în ferestrele rotunde, lucios-întunecate, din peretele curb în care se încastrau marginile treptelor, perete vopsit în ulei vernil, cu dungă cafenie. O ciudată oblicitate a luminii din becurile golașe, pătate de muște, care spânzurau de două fire zgârcite din tavan, făcea ca în fiecare fereastră rotundă din cele cinci-șase care se înșirau până sus, la etajul doi, și apoi, pe o
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
întindea un spațiu albastru, străin, huitor. în ultima fereastră rotundă, cea de lingă marea ușă stacojie scorojită și scrijelită, plină de cuie strâmbe și litere încîlcite, mi-am văzut deodată obrajii de bebeluș și țeasta aproape cheală, ochii umezi și cafenii umpluți în întregime de iris. M-am proptit cu umărul în ușa buretoasă și aceasta a cedat, 68 împrăștiind mii de cojițe de vopsea și un puf de lemn putred. Am intrat sub cupolă. Nebunia mea de-acum se atinge
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
erau acolo pecetluite cu uriașe, obscene lacăte. Pe coridoare apăreau animale necunoscute, care miroseau îngrozitor. Pe jos nu mai erau covoare, ci un mozaic de ciment șlefuit, umed ca în sălile de baie. întunericul era roșcat, crepuscular, îndreptîn-du-se spre un cafeniu de lac în amurg. Drumul cobora, căci la capătul fiecărui culoar se aflau câteva trepte, tocite la mijloc de milioane de pași, care duceau spre un nivel inferior, la fel de închis în sine. Pereții zbârciți erau stacojii ca niște mațe. Ușile
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
al iernii, se uită în propriii săi ochi în oglindă are ceva străvechi, legendar, ca de stampă veche. Stăm încremeniți, fascinați, privindu-ne-n ochi ore în șir, pe când se face tot mai frig și mai întuneric. Oglinda se aburește, cafeniul se-ntinde tot mai mult pe argintul ei, urmat de un bitum dezolat în care mai lucesc doar ochii tăi, Victor. Ochii tăi deodată lărgiți, cu pupilele înghițind tot irisul și făcând întuneric în sala înghețată. Mă-ndrept pe bâjbâite
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
sânt spermatozoizi înotînd fericiți către imensul astru de cleiuri și pielițe care-i cheamă printr-o chemotaxă magică, imperioasă, distrugătoare... De câtăva vreme rămăsesem cu ochii în gol, atent poate doar la insinuarea serii în aerul care prindea un iz cafeniu. Departe, în sala de discotecă, începuseră să încerce microfoanele " Alo. Alo. Se-aude? Pîf! Pîf! Unu. Unu. Unu, doi, trei, patru. Se-aude?" După câteva clipe, brusc, o muzică luată de la mijloc își rostogoli pentru scurtă vreme huruitul, ca să se
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
nu zăream nici o ieșire-n pereții uniformi. Trebuia ori să rămân aici și să mor pe mozaicul rece, ca un gândac, ori să mă-ntorc și să-nfrunt păianjenul. Curând însă, cum stăteam nemișcat în tăcerea țiuitoare, un strop de cafeniu, aproape neobservat, începu să difuzeze în mijlocul peretelui opus scării. Foarte încet apăru un dreptunghi, încă nedeslușit, pentru ca în cele din urmă să 150 prindă contur tot mai apăsat o ușă, cu gemuleț mat în partea de sus, cu clanță, cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
în mijlocul peretelui opus scării. Foarte încet apăru un dreptunghi, încă nedeslușit, pentru ca în cele din urmă să 150 prindă contur tot mai apăsat o ușă, cu gemuleț mat în partea de sus, cu clanță, cu balamale, vopsite toate-n același cafeniu posomorit. Ciudat, limpezirea imaginii din perete nu se opri în clipa când atinse realismul perfect, ci continuă până când ușa căpătă o prezență halucinantă, înnebunitoare, așa cum niciodată nici un obiect văzut cu ochii nu ar fi putut-o avea. Vedeam, de parcă ar
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Am coborât ore în șir pe scărița de lemn, înșurubată monoton în pereții dați până la jumătate cu ulei vernil. Mii, zeci de mii de trepte prăfoase, tocite, scârțâitoare. Globurile murdare din tavan dădeau o lumină tot mai stinsă, crepusculul devenea cafeniu închis, echivoc. Din când în când ajungeam pe câte un palier cu uși numerotate, mereu închise, și cu scaune acoperite cu vinilin slinos de-a lungul pereților. Din spatele unor uși venea zgomot de conversație, de după altele un bâzâit continuu sau
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
vârful degetului, lacătul și-a retras carnea lent, prin mișcări ciudate de acomodare. O ură intensă, dementă mi-a suit în creier. 154 Sufocat de valurile de furie și scârbă, am apucat lacătul și l-am smuls din vergele. Sângele cafeniu a țâșnit în toate părțile, stropind ușa până jos și udîndu-mi mâinile. Am simțit satisfacția vinovată și îngrozită pe care-o aveam în copilărie, când apucam cornițele melcilor și le smulgeam din carnea perlată. Dădeam apoi cu melcul de pământ
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
târâtoare care se-ngrămădeau cu miile în cupele cleioase. Ca un imens gălbenuș de ou, dar purpuriu-stins, cu pielița străbătută de rețele alburii, schimbătoare, soarele umplea aproape tot spațiul, așezat direct pe clisa mlaștinei și împrăștiind în aerul sulfuros raze cafenii de asfințit. Era mai mare decât putea fi gândit, era semitransparent și tremurător, umplând subterana fantastică. între pielița lui și pereți, prin razele stinse, prin valurile moi de purpură, zburau monștri. Nu erau lilieci 159 , nici fluturi, nici păsări, ci
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
aproape de, Marius mă trage de mânecă, acolo sunt blugi, hic sunt leones, și-mi vine să-l întreb cum se spune în latină aici sunt femei, dar el e atât de preocupat de alegerea unei perechi de, Să-mi cumpăr cafenii? nu știu cum e cu femeile la cumpărături, dar îmi jur, Sau albaștri?! Lévi-Strauss, Albaștri! Ce zici de perechea asta? Cred că ți-e bună! du-te să-i probezi! Dă, Doamne, să-i fie buni, îmi spun în sinea mea împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
băgat mâna înăuntru și am scos lanțul. Lee trânti ușa la perete, iar femeia ieși în fugă pe verandă. Am intrat în casă, întrebându-mă unde-o fi câinele. Mă uitam în jur prin sufrageria jerpelită, când deodată un mastiff cafeniu, imens, sări la mine, cu fălcile larg deschise. Am bâjbâit după armă, dar bestia începu să mă lingă pe față. Am rămas amândoi locului. Câinele își proptise labele din față pe umerii mei, de parcă am fi dansat lindy hop. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o problemă. În fața lui, era un teanc mare de hârtie ruptă În bucățele. Când Logan Își făcu apariția, Nicholson sări din scaun, trimițând o ploaie albă pe covorul albastru și uzat. — Domnule Nicholson, spuse Logan În timp ce se trântea pe scaunul cafeniu de plastic de lângă Watson. Îmi pare rău că v-am făcut să așteptați atâta. Nicholson se foi În scaun, mici broboane de sudoare lucindu-i pe buza de sus. Nu avea mai mult de 32 de ani, dar părea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
divorț. Capitolul XV Academia de Călărie era o relicvă a vechiului New York. Simțind mirosul puternic de grajd, Amelia Sachs privi pe sub arcadă în interior la cai și, mai ales, la călăreții care arătau maiestuos îmbrăcați aproape la fel, cu pantaloni cafenii, jachete negre sau roșii și șepci de catifea. Câțiva agenți în uniformă de la Secția 20 așteptau afară. Alții erau împrăștiați prin parc, sub comanda directă a lui Lon Sellitto, în căutarea prăzii imposibil de definit. Sachs și Bell pătrunseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
de sub ele, de parcă micul cimitir de lîngă aeroportul militar voia cu tot dinadinsul să-i reînvie pe cîțiva dintre milioanele de morți din timpul războiului. Ici-colo, un braț sau un picior ieșeau din morminte, membrele adormiților luptîndu-se pe sub păturile lor cafenii. Șobolanii săpaseră adînc În mormîntul doamnei Hug, olandeza care sosise la Lunghua cu Basie și cu doctorul Ransome, iar tunelurile Îi aminteau lui Jim de Linia Maginot pe care el o construise În spatele grădinii cu pietre din Amherst Avenue pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
de vii? De vii, sigur că de vii! Păi altfel cum crezi? Apa fierbe, Într-adevăr apa fierbe, aburii inundă mica Încăpere, bucătăria improvizată În camera de trecere, În prima cameră, vietățile mișcându-și cleștii inofensivi sunt introduse În cratiță (cafenie, cu smalțul spart) una câte una și Încremenesc martirizate Într-un roșu violent. Pentru racul scăpat sub chiuvetă, pe podeaua murdară din lemn, Încercarea de a evada este o chestiune de instinct. Căci ce să caute el În oală? Bâjbâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
zgomot a ușii șifonierului pe care era montată o oglindă. Camera dispăru rabatându-se În virtualitatea oglinzii și i se Înfățișă curtea. Pe prispa ușii de la intrarea din spatele casei, În două ligheane emailate, zăceau În neofalină, tulburând-i transparența cu dâre cafenii, piesele unui motor de motocicletă, pus la curățat. Alături de ligheane, rezemat de zidul roșu de cărămidă, din cărămidă roasă, se sprijinea cadrul de metal al motocicletei, iar roțile Își propteau cauciucurile fleșcăite de ușa closetului turcesc. Atașul era desprins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
atac, atunci când distanța dintre noi și zona de foc era destul de apreciabilă. În ziua aceea de groază și nebunie, când tărgile veneau și plecau cu carne însângerată de om, un băiat cu două trese, frumos ca un zeu, în dolman cafeniu cu guler de astrahan, ne vorbea despre moartea eroică, pentru ca să ne treacă timpul și să coboare umbrele nopții, căci neputincioși să ne împotrivim uraganului, așteptam ca întunericul să-i pună stavilă. - E smintit, mă gândeam, privind de jos silueta impozantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o femeie, în tril de pasăre măiastră, în tonuri și semitonuri catifelate. Iată-l pe muntean încrucișându-și drumul cu al nostru. Avea o umbră de mustață neagră și favorite retezate în dreptul lobului urechii. Curat îmbrăcat, cu surtuc de lână cafenie, purta peste pletele castanii o căciulă neagră, ca un potcap. Pantalonii din lână albă, țesuți grosolan, îi erau strânși pe pulpe și carâmbii largi și răscroiți, cu burdufele încrețite, îi ajungeau cam până la vreo palmă mai jos de genunchi. Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Hilda picta și ea. Dar toate lucrările ei aveau aceeași temă: moartea. Mi-aduc aminte de o compoziție în ulei, lipsită cu totul de tehnică, concepută dezordonat, haotic: doi pomișori înfipți în gol cu tulpinile drepte și subțiri de culoare cafenie, împliniți în locul podoabei frunzelor cu două globuri măslinii, între care, pe un cer dezolant, vânăt-plumburiu, luna era ovală și galbenă ca lămâia. Fixate pe carton fără nici un fel de cumpănire artistică, aceste câteva detalii realizau totuși neantul străbătut de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alături. - Pentru ce? întrebai eu, bineînțeles numai de formă, căci atitudinea lui îmi dădu să înțeleg că mi-o cedează de bunăvoie. - Poate că Hilda nu-ți place? făcu el amestecând pe paletă, cu pensula muiată în ulei, o culoare cafenie, în care adăugase din tuburi pântecoase trei viermi încolăciți, negru, roz și galben. Nu, pe Hilda n-am dorit-o. Spectacolul din seara trecută nu-mi trezise dorința s-o am, ci dimpotrivă, mă simțeam stingherit în preajma lor, tolerat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
amiaza aceea. Amidé tresărise, la primul șuierat și rămase în ascultare, neclintită. La a doua chemare, dânsa întoarse capul către poartă. Mă zărise. Îi făcui semn să se apropie și veni. Era o tătăroaică de vreo șaptesprezece ani, cu ochii cafenii ca migdala. Căpșorul cu fața mică măslinie, cu nările arcuite în aripile nasului ușor coroiat, cu gurița adusă la colțuri, cu buza de sus ușor înălțată și crestată parcă de cuțit, părea uluitoarea capodoperă a unui descreierat genial. Zâmbetul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]