4,874 matches
-
Era atât de greu să știi ce gândește dincolo de cuvintele ei, dincolo de măștile grăitor alcătuite, ar fi fost edificator să știi ce se întâmplă cu ea seara, după ce întoarce demonstrativ spatele lui Trofin și își așază obrazul în căușul palmei, calmă, gata de somn, cu inima ticăind în interior în timp ce privea alene pantalonii lui Trofin așezați la dungă pe marginea scaunului. Oare cum își rememorează ea toate faptele zilei? Cu luciditate? Cu cinism? Se oprește asupra ororilor săvârșite și-și propune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
răspund și bobocii, nu ne temem nici de soare apune, da, da, da, da. Tata socru zâmbește, plimbarea îi face foarte bine, îi arată Elei o lăcustă pitită între două fire de iarbă, abdomenul i se mișcă repede deși pare calmă, se crede bine camuflată, Ela se apleacă spre ea, o studiază cu atenție, nu pare a avea ace, nici clești, nu pare a fi periculoasă, Întinde mâna s-o prindă dar, la secundă, lăcusta sare la jumătate de metru depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în spatele hanului. În întuneric, foarte aproape de ei, se vedeau copacii, o masă neagră, compactă. Știi pe unde suntem? O întrebă Ovidiu și la negarea ei mută, continuă: lasă, e mai bine așa. Ai dormit tot drumul. Erai foarte liniștită și calmă. Am condus cu o sută cinzeci de kilometri pe oră. La viteza asta puteam avea un accident mortal. Știai? Ai? Ea aprobă mut. Știa. Poate chiar sperase să se întâmple așa. Când a închis ochii deja era împăcată cu ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
amorțită. Dimineața nu mai știa cu ce să se îmbrace. Buzele îi erau crăpate, ochii adânciți în orbite, nasul i se ascuțise. Credea că o să moară și faptul n-o alarma deloc. Își amintea de o mătușă, o munteancă vânjoasă, calmă și bună, așa cum numai în basme bunicii pot fi. La un moment dat, între omoplați i-a apărut o umflătură și curând, din zi în zi forțele începeau să-i scadă. Simțea că va muri și-și arăta nedumerirea: Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cea care mă ajută și care e mai sus. Cu cine vorbești tu, pe tine cine te ascultă, mă întreabă Cezar ieri la cafea. Hai să te scot la o cafea, hai! Mă duc la întâlnire la cafea și sunt calmă și mă aranjez puțin, dar mi se pare cam stupid și n-am entuziasm, deși nu m-a mai scos la cafea mai nimeni, la modul întâlnire cu cineva potențial. Am făcut prea mult, greșit! Avea dreptate, normal, ajunsesem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
și nu mă cunoști? Habar n-am ce comportament e ăsta, e clar că fugi de mine, dar hai să vorbim, să înțeleg! Reziști până mâine? îmi spune el zâmbind în telefon, așa cum zâmbește mereu, de ai senzația că e calm și echilibrat și binedispus și nimic grav nu poate fi, ne vedem mâine după spectacolul tău și a plecat înainte de spectacol iar eu am stat cu Baby și cu Pinochio până foarte târziu, până la 1 noaptea, când a apărut Filosoful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
perete pe dibuite, ochi în ochi, până la colț, unde nu l-am mai văzut, și ce bine, ce bine, ce bine că uite, pleacă așa și e bine, și că mâine ziua mi se va părea uimitor de strălucitoare și calmă și caldă, și că voi merge pe stradă ca și cum sunt Turist în București, cu ochii pe sus, la terasele pline de flori de pe blocuri, hei, ce faci, sunt acasă! și mai stai? nu, vii la mine? Da! în cât timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
a consumat definitiv în timpul vieții. Corpurile lor devin corpuri de glorie. Ana se reintegrează în cosmos prin intermediul mănăstirii, Manole prin intermediul fântânii. Balada Meșterul Manole valorifică moartea ca și Miorița. Prezența morții nu este aici negativă. Moartea din Miorița este o calmă reîntoarcere lângă ai săi. Moartea Meșterului Manole este creatoare. Românul nu caută moartea, nici n-o dorește, dar nici nu se teme de ea, pentru că supraviețuirea acestui popor este miraculoasă. Am continuat să dăinuim aici pe acest Plai mioritic, grație
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
caracteriza întregul popor român, ca o trăsătură psihologică a sa; s-a spus că ciobanul nu luptă cu ucigașii deoarece ar dori moartea, disprețuind existența și nutrind pasiunea autodistrugerii. În zilele noastre, se știe că atitudinea ciobanului este o atitudine calmă, fără zbucium, izvorâtă din adâncul firii omenești, a individului care, pus în fața unei situații limită, caută soluția salvării sale ca om. El vede moartea ca o continuare a vieții sub alte forme, la fel cum întâmpinau și dacii moartea, cu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sa ticăloșie când Îl văzu pe Brândușă apucând sticla de „Borsec” ca pe o grenadă și, ochind soclul Înalt al sobei, Îi făcu vânt. O mișcare simplă, total relaxată, fără umbră de resentiment, o despărțire dureroasă ai fi zis, dar calmă pentru că necesară. Gâtul scurt al sticlei verzui nimeri În muchea de ciment și căzu retezat. Un jet argintiu de apă Împroșcă peretele și soba care Începu să sfârâie. Profesorul Încercă să se ridice socotind că o apropiere prudentă de ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fapt pe care Marta Îl suporta Într-o muțenie absentă, În timp ce laudele lui Coriolan la adresa calităților ei de gospodină nu mai conteneau. Excesive, compensau În parte lipsa lui de afecțiune și, de la o vreme, și alte lipsuri. Seara se arăta calmă, cina bogată și rezerva de „Triferment” liniștitoare. Domnul Moduna culese o măslină de pe salata de boeuf cu speranța că doamna Moduna va Înțelege semnalul și se va așeza și ea la masă, În fața unei căni de ceai, cum obișnuia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poștal răsfoia un bonier, bifa cifre, le confrunta cu o listă alăturată. Din când În când arunca o privire ceasului de perete. Încet, dar sigur, orele de serviciu se apropiau de sfârșit. Fără să ridice ochii din hârtii, Sușu anunță calmă, indiferentă: Canada, cabina 1. Anunțul trezi din toropeală atât pe oficiantă, cât și pe Petru, care socoti că putea profita de Împrejurare pentru a-și face Într-un fel simțită prezența, acum că geamul care despărțea sala poștei de centrală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de mușchi și de licheni. Ici-colo, ca niște găuri de molii Într-un șal verde, surâsul tulbure ori stânjenit al unor cuvinte de neînțeles. Cum de neînțeles era și zăpada care, cu mici Întreruperi, cădea peste oraș de trei zile. Calmă, nepăsătoare, urma să intre, după toate probabilitățile, În Guiness-ul autohton precum inundațiile, cutremurele și incendiul de la moara Bender. Senzația de frig dispăruse, nu și buimăceala. Se uită la ceasul de perete. Era doar șapte. Avea de ales: să se Întoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai auzea, ca o părere de rău. Chiar Petru regretă gestul. Retragerea, Însă, ar fi fost suspectă și periculoasă În același timp. Dulăul l-ar fi sfâșiat Înainte de a ajunge În stradă. Ce doriți? se auzi dinăuntru. Era o voce calmă, de om așezat, sigur pe sine și pe forța câinelui său. În legătură cu anunțul din ziar, bâigui Petru, căruia nu Îi era Încă foarte clar motivul prezenței sale la acea adresă. Ați citit afișul de pe poartă? L-am citit, zise Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dezumflată a unei Dacii roșii cu cinci viteze și frână servo, parcată regulamentar la câțiva pași de sediul miliției. Într-un târziu, apăru și șeful. Călca rar, apăsat, cu mâna la pistol, mirosind a transpirație, după ce cântărise Îndelung situația, aparent calmă, dar capabilă oricând să le joace o festă. Mirosul Înțepător de transpirație Împărți pe loc lumea În două. De emoție și respect, unii abia mai respirau. La vederea șefului de post, ceferistul se ridică sprinten, ca pe vremuri la exercițiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tutun verde pus la uscat. El nici măcar nu deschise cărțile pe care tocmai le primise după o lungă așteptare. Se mulțumea cu micile sale exerciții de stil și cu impresia că lipindu-și urechea de pământ auzea inima Violetei bătând calmă, conștiincioasă, fidelă, o inimă de nădejde pe care va putea conta dacă va fi cazul. Își spunea că Într-un film sau chiar Într-o carte, lucrurile ar fi fost demult rezolvate. Lumea vrea fapte, nu vorbe, de care, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de vulpe polară. 42. Despărțirea ar fi fost scurtă, fără excese protocolare inutile. Petru socoti totuși că se putea și altfel. Simțea că se afla În fața unor persoane cu care ar fi avut ceva de Împărțit. Fie și o tăcere calmă sau o scurtă privire. Îi rămăsese sticla de șampanie cumpărată chiar de el și o sticlă de Jack Daniels primită cadou, Întreagă ca și dorința lui de a sărbători altfel, chiar dacă mai târziu, intrarea În noul an. Pentru șampanie, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lupte ca să Își apere propria sa goliciune, forma ei fără cusur. Se Întinse pe relaxa așa cum Petru o vedea În desen fără să-și mai acopere Însă de această dată ochii. Își ținea brațele de-a lungul coapselor și privea calmă În jur, Încercând parcă să-și amintească cum arătase cândva locul acela În care ea pășea pentru prima oară. Nu s-a schimbat nimic, Își zise ea. Doar ea, poate. Petru era sub afiș, rezemat de perete, privind când la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apa care șiroia, încremenise complet. Sub ochii mei, trăsăturile domnului Nimeni începură să se modifice; tensiunea i se scurse din corp împreună cu apa. Fața albă și asudată deveni senină și angelică, precum aceea a unei persoane întinse într-un sicriu, calmă și înțeleaptă. Înclină ușor din cap, mecanic. — Important acum e să cedezi, zise el, încet. Avea o altă voce, era ceva mult dincolo de cuvintele rostite. Știi adevărul. Știi că ești deja mort. În adâncul tău știi asta. Eric Sanderson a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sau ce-a făcut sau de ce, dar am nevoie, simt nevoia să-l cunosc, cred. Trebuie să descâlcesc toate ițele înainte să se sfârșească totul. — Nu ești coerent... Pe cine simți nevoia să cunoști? — Pe Primul Eric Sanderson. Ochii albaștri, calmi mă priviră pătrunzător. — Înțeleg. Asta înseamnă că tu ești, ce? Al Doilea Eric Sanderson? — Da, am spus. Presupun că da. — Hmmm, făcu doctorul, încruntând din sprâncene, gânditor. Mândria unui bătrân, cu asta te-ai luptat tu, mi-e rușine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
s-o scriu? — În aer. Fidorous făcu un gest în gol, asemeni cuiva care-și scrie numele cu un diamant. — Până dimineață, pensula asta trebuie să termine toată povestea. Ai înțeles? Întinzându-mi-o, mă privi cu ochii lui albaștri, calmi, senini și serioși. Da, am aprobat, luându-mă prin surprindere. Am apucat coada antică de lemn cu grijă. Ai spus cumva că am de făcut două lucruri? — Mai trebuie și să bei asta, - scoase un pahar mic dintr-un buzunar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doctorul, conducându-mă spre grămada de lucruri de pe jos. Uită-te mai de-aproape. Am ezitat. — În capătul ăsta sunt locuri goale, zise Scout, îndreptându-se de spate. Auzind-o vorbind, ceva viu îmi tresări în gât, însă ea părea calmă, imperturbabilă, ca și când noaptea trecută nu s-ar fi întâmplat nimic. Doctore, crezi c-o să ne mai trebuiască lemn pentru spate? Fidorous probabil că era complet absorbit de ideea montajului, pentru că părea prins absolut pe picior greșit de brusca densitate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am hotărât să stau lângă prora, la umbra lungă a cabinei, continuând să privesc valurile. Scout făcu ceva la laptopul lui Nimeni și doctorul strânse resturile mesei noastre și făcu tot ce mai trebuia făcut pe-o barcă în vremuri calme. Ian reapăru și se plimbă o vreme pe punte în cercuri, apoi, când afară începu să se răcească, dispăru sub punte. Mai trecu un timp și tot nici o urmă de butoi sau de rechin. Cerul se transformă din roșu-aprins în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Nu, am zis, n-a fost. Înțeleg foarte bine de ce-ai făcut-o. Pur și simplu eu... — Ai probleme cu încrederea în oameni. M-am uitat la ea. — Eu am probleme cu încrederea? Ne-am uitat țintă la marea calmă. Mi-am tras jacheta pe umeri și-am privit-o cum se joacă cu degetele mari. — E bine laptopul? — O, mă jucam doar cu conexiunea. Am reușit să-i modific ordinea de prioritate, așa încât Ward să nu observe prea ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mari. — E bine laptopul? — O, mă jucam doar cu conexiunea. Am reușit să-i modific ordinea de prioritate, așa încât Ward să nu observe prea ușor că e deschisă. Ar trebui să ne mai ofere ceva timp. — Bine gândit. — Mulțumesc. Marea calmă. Pescărușii în zare. Scout șezând lângă mine. — Am spus niște lucruri oribile, nu-i așa? — Da, zise ea. Ai spus. Dar eu tot te-am scos din apă. — Scout. Credeam că o să mori, zevzecule. — Și eu la fel. Și pur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]