1,208 matches
-
pentru care războiul civil funcționează ca supapă) nu va fi suprimată prin asceză și recentrare eclezială a energiilor. Violența va fi controlată psihologic prin șantaj economic, singurul procedeu tehnic care oferă agresorului privilegiul distanței și al invizibilității. Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă: în locul unei palme care mângâie întâlnim crisparea unui pumn metalic, învelit într-o mănușă de pluș. Aceasta este imaginea care definește mecanismele impersonale ale damnării sociale. La întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
din urmă se referă la faptul că viața privată este un drept în sine și nimeni nu își dorește „inspectori guvernamentali” în propriul său dormitor. Feministele nu neagă viața privată ca valoare, ci faptul că în numele acestei valori se pot camufla nedreptățile, abuzurile și violențele din familiexe "„familie". Și viața publică, și cea privată sunt valoroase, trebuie menținute, dar operarea cu dreptul la existență privată nu trebuie să însemne abolirea drepturilor persoanei în interiorul familiei. O femeie bătută și insultată nu are
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
este de obicei recunoscută nici competiția. Contestarea patriarhatului este tratată drept „gălăgie”, „isterie agresivă”, „cârteală”, nu drept formă de negare a unor relații de putere și protest împotriva nedreptății de gen. „Bătălia” sau „războiul sexelorxe "„războiulsexelor"” sunt metafore ridicole care camuflează nerecunoașterea competitorului sau negocierii. - Supraviețuiește tuturor sistemelor economice de producție (celelalte inegalități se schimbă). Orice sistem de producție are o ierarhie suplimentară de tip patriarhalxe "„patriarhal" - Se asociază cel mai bine cu rasismulxe "„rasism" și speciismulxe "„speciism" (acesta din urmă
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
în alegeri. Dacă însă considerăm și alt sens al autonomieixe "„autonomie", persoana care își poartă singură de grijăxe "„grijă", cultura noastră este cea a îngrijirii bărbaților adulți de către femei. Aceasta creează o dependență a bărbaților de femei și este ideologic camuflată în sintagma: îngrijireaxe "„îngrijire" copiilor. Cei mai mulți bărbați adulți sunt implicit tratați și se lasă tratați drept „copii eterni” (vezi în acest sens multiplele analize întreprinse cu privire la dimensiunea de gen a educației: Grünbergxe "„Grunberg,Laura", Miroiu, 1997, Grünbergxe "„Grunberg,Laura", 2001
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
25. Relațiile de putere par, în acest context, să fie acceptate ca relații caracteristice sferei publice. Insistența exclusiv asupra politicii protecției femeilor în politica românească relevă o slabă internalizare a valorilor liberale și social-democrate de orientare feministăxe "„feministă". Aceste politici camuflează faptul că bărbații sunt zilnic îngrijiți în contul unei protecții care are ocazii mult mai rare de manifestare. În aceste condiții, orice mișcare de femei care vizează autonomia, autoafirmarea și parteneriatul trebuie să mențină mereu un echilibru între contestarea patriarhatului
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
misterul suprem al Întrupării (misterul: sacrul, nelimitatul se Înfățișează, se Întrupează). Sacrul instituie astfel o ruptură de nivel ontologic, iese din sfera profană pe care o neagă. Cele două domenii, sacrul și profanul, sunt „alternative, reciproce, complementare” ( ), sacrul se poate camufla În profan, iar profanul poate institui sacrul. „Profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiași structuri constitutive a omului care Înainte se manifesta prin expresii sacre”.( /9). Aceasta echivalează cu o dialectică originală ale cărei consecințe sunt: sacrul dobândește
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
se ocupă decât În mod aluziv, considerând că problema depășește competența istoricului religiilor, cu atât mai mult cu cât procedeul este Încă În stadiul inițial ( /8). Desigur, Eliade vizează aici contextul lumii moderne, radical secularizate, În care „experiența religioasă e camuflată În contrariul ei, o spiritualitate anti religiozitate, opacitate” ( ). Problema „incognoscibilității sacrului” În realitatea profană constituie un element important În concepția lui M. Eliade despre dialectica sacrului și, În același timp, un element de unitate al beletristicii sale. „Misterul măștii” sau
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
chiar hotarul dintre sacru și profan; cei instalați În profan nu pot trece de ea, iar cei de pe scenă sunt Înrădăcinați În sacralitate. „Incongnoscibilitatea transcendentului” reprezintă un tip special de dialectică a sacrului, În care sacrul nu numai că este camuflat În profan, dar „se identifică cu acesta până la desăvârșire Încât devine de nerecunoscut, incognoscibil” ( ). Ba chiar, mai mult, Eliade va considera că „procesul de sacralizare a lumii, a vieții și a istoriei Își are originea În incapacitatea de Înțelegere a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
să-și recapete „demnitatea metafizică” prin readaptarea ei la conștiința modernă a mitului. Mircea Eliade gândește „renașterea” literaturii moderne prin redescoperirea miturilor. În timp ce aproape toată literatura postbelică Își asumă angajamentul istoriei, Eliade vrea ca „literatura să-și asume angajamentul sacrului camuflat În profan” (/164). De aici decurge funcția inițiatică și recuperatoare a narațiunii mitice imaginate de Eliade: „revelează omului care a „uitat” originile lui mitice și noblețea lui pierdută cât de mediocră i ar fi condiția, omul modern este un purtător
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
literatură ca desacralizare și „degradare” progresivă a mitologiei: „Suntem pe cale de a Înțelege astăzi un fapt pe care secolul al XIX-lea nu putea nici măcar să-l prevadă: că mitul, simbolul, imaginea țin de substanța vieții spirituale, că le putem camufla, mutila, degrada, Însă niciodată extirpa. Ar merita efortul de a fi studiată supraviețuirea marilor mituri În tot cursul secolului al XIXlea. S-ar vedea atunci cum, umile, minimalizate, condamnate să-și modifice mereu semnificațiile, miturile au rezistat acestei letargii, datorită
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
din viață, nu moartea așa cum o știm toți (osificările spirituale, oprirea pe loc), ci moartea În Înțelesul ei de prim, de Începere, de inaugurare ireversibilă” (/ 35). În mai toate studiile de specialitate, Eliade subliniază că „sacrul” sălășluiește În „profan”, fiind „camuflat” de el și, implicit, limitat. Dar nu În tot cuprinsul profanului. „Nu toate pietrele sunt sacre” (), pentru toți acei ce li se Închină, cu toate că În Înțelegerea lor e foarte posibil ca oricare dintre ele (nu se poate ști care) să
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
-ul” (sacrul) În lumea modernă total desacralizată. Aici „sacrul și suprafirescul sunt așa de amestecate În realitatea profană Încât nu se disting” și aceasta poate constitui premisa imaginarului din proza fantastică a lui Eliade. „În nuvelele mele Încerc Întotdeauna să camuflez fantasticul În cotidian (... ). Cred că Întotdeauna transistoricul e camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (). Eliade accentuează, de asemenea, repetat, că ideea prezenței unei „sacralități irecognoscibile În realitatea profană este ceea ce conferă unitate prozelor sale realiste și fantastice, dar și
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și suprafirescul sunt așa de amestecate În realitatea profană Încât nu se disting” și aceasta poate constitui premisa imaginarului din proza fantastică a lui Eliade. „În nuvelele mele Încerc Întotdeauna să camuflez fantasticul În cotidian (... ). Cred că Întotdeauna transistoricul e camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (). Eliade accentuează, de asemenea, repetat, că ideea prezenței unei „sacralități irecognoscibile În realitatea profană este ceea ce conferă unitate prozelor sale realiste și fantastice, dar și cercetărilor de istoria religiilor. Scriitorul ține atât de mult
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
unitate prozelor sale realiste și fantastice, dar și cercetărilor de istoria religiilor. Scriitorul ține atât de mult la teoria aceasta Încât o formulează În termeni discursivi chiar și printr-un personaj Ivan, În nuvela cu același nume: „Spiritul e Întotdeauna camuflat În Materie”. „ Dumnezeul, spiritul suprem” e „capturat, Închis În Materie, orbit, alienat, ignorându-și propria lui identitate (...). Și asta suntem și noi, noi toți ... nu numai indestructibili, ci și irecognoscibili ... În multe din nuvelele sale, totul se Învârte În jurul noțiunii
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mitică a lui Eliade. Asta face din ele altceva; teatrul le relevă mitul, „spectacolul” este o lecție de inițiere și supraviețuire. Credința acestora este că existența și arta nu pot fi Înțelese numai prin rațiune și că orice se Întâmplă camuflează un mister. Aproape toate personajele lui Eliade sunt sau devin hermeneuți, „lectori de semne”,, căutători de semnificații ascunse În banalitatea vieții. O chestiune delicată este prezența miturilor și simbolurilor În artistică eliadescă. Întrebarea se pune, inevitabil, atunci când autorul romanului este
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
poate suscita” (/29). Dar, dacă pentru mai mulți autori fantasticul poate fi comentat din perspectiva interacțiunii dintre normal și supranatural, a mutațiilor peste marginile firii, a aparițiilor iruptive asupra normalului, M. Eliade „e sigur că acest real cenușiu, acest cotidian camuflează ceva” () și cele două sisteme care se ciocnesc În literatura sa fantastică nu aparțin, unul realului și celălalt fantasticului, ci, cel mai adesea Sacrului și Profanului, două realități care nu se exclud, ci sunt complementare și alcătuiesc, Împreună, sensul lumii
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
că În lumea modernă, desacralizată, izbucnirile sacrului par manifestări străine acestei lumi, par contradicțiale „legalități cotidiene”, dar tocmai aceste izbucniri „fundamentează lumea cu adevărat” (), și pentru omul religios homo semnificans sacrul Înseamnă Însăși Realitatea. „În nuvelele mele Încerc mereu să camuflez fantasticul În cotidian” (/151), mărturisește M. Eliade și eroii creației sale pătrund de multe ori fără să știe, fără să Înțeleagă În lumea sacră, În esența numenală. Ei „se văd smulși din iluzie, din insignifiant, din profan și transportați pe
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
mitic și a semnificației simbolice este În Noaptea de Sânziene, perfectăși autorul este conștient de acest lucru: „Camuflajul acesta mi-a reușit, cred, de vreme ce acest simbolism nu dăunează În nici un fel firului epic al povestirii. Cred că Întotdeauna transistoricul este camuflat de istoric și extraordinarul de obișnuit” (/151). Tocmai pentru că este ilustrarea unei convingeri profunde, „fantasticul” lui Eliade nu produce oroare și spaimă de existență și este dimpotrivă, „calm, ca un element firesc de viață. Elementele care produc senzație de fantastic
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
realități complementare În studiul „Sacrul și profanul”: „Există un spațiu sacru, prin urmare puternic, semnificativ, singurul real și există alte spații, neconsacrate, prin urmare, lipsite de structură, de consistență: Într-un cuvânt amorfe” (). Eliade a demonstrat existența constantă a sacrului camuflat În profan, prezență percepută fantastic, inexplicabilă prin recursul la logica rațiunii, dar perfect inteligibilă În logica particulară a gândirii mitice, relevabilă prin semne și simboluri. Nemulțumit că În România s-a văzut În nuvela sa doar „atmosfera de crepuscul bucureștean
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
ar însemna să recunoască faptul că "sunt probabil lipsiți de generozitate, mărunți, mici la suflet" (Epstein, 2008, pp. 31-32), neputincioși, intrigați. Fiind o emoție prea urâtă ca să fie recunoscută în fața lumii, grija pe care o are cineva pentru a-și camufla invidia sfârșește în mod obișnuit prin a o face de nerecunoscut sie însuși/sie însăși. De asemenea, fiind o uneltire de culise, invidia este fățișă extrem, extrem de rar. Ea este un proces ascuns, tăcut, scormonitor, răscolitor, suportat în taină. Potrivit lui
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
a născut din analogia cu nașterea, creșterea, moartea și reînvierea plantei; 3) contribuția tuturor oamenilor (culturilor) la istoria spiritului; 4 ) capacitatea de semnificare și simbolizare specifică comportamentului uman își are adevărata (prima) rădăcină în atitudinea existențială religioasă; 5) sacrul e camuflat în profan așa cum pentru Marx și Freud profanul era camuflat în sacru; sarcină: "a descifra camuflajul sacrului în lumea desacralizată". În sfârșit, 6) cultura drept condiție specifică a umanului. Semnificația politică a culturii: a răspunde pe alt plan unui moment
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sau transferul de salivă de la o gură la alta? Două trupuri înlănțuite sânt sublime? Sau actul împreunării este o gimnastică grotescă însoțită de grohăituri? Așadar, câtă vreme există obiecte ambigue, obiecte care prezintă, oferă, expun și care, simultan, retrag, ascund, camuflează, totul devine în fond o chestiune de perspectivă și alegere. Comportarea noastră față de aceste obiecte implică întotdeauna opțiunea: vrem să rămânem la nivelul splendorii epidermei sau, printr-un imprudent gest de "dezgolire", vrem să pătrundem în "adevărul" viscerelor? Ce este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
moartea pot fi foarte bine, cel puțin în clipa asta, neexplicite, pliate, la pândă doar. Dar ele pot, în principiu, să apară, să fie văzute și să fie proclamate ca "adevăr ultim" al vieții. Ce importanță are că ele sânt camuflate sub stratul acesta de agitație, de vorbe, de bucurii, distracții și aspirații pe care îl numim îndeobște "viață"? Boala pe care medicii o numesc depresie, și pe care am preferat să o numesc prăbușirea sistemului de iluzii, este acest ecorșaj
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
însă, știu foarte bine că nu se poate vorbi despre "omenire" ca despre o specie unitară, ba chiar asta mi se pare a fi una dintre cele mai mari minciuni pe care umanismul le-a pus în circulație pentru a camufla marea diferență, diferența dintre ― să-i spunem pe șleau ― om și anti-om. Iată cea mai simplă dintre întrebări, pe care oamenii refuză deocamdată să și-o pună: putem oare fi ― Ossama Bin Laden și tu, eu, oricare dintre noi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Am ieșit la fel de demn și de firesc precum intrasem și, bineînțeles, nimeni nu părea să se mire sau să ne dea vreo atenție specială. 2 octombrie Specia umană este din capul locului amenințată, ca în filmele proaste americane, de "invadatori" camuflați sub aparențe umane. Eroarea acestor filme este că răpesc invaziei imanența ei. Ele îi fac pe invadatori să vină dintr-un altundeva misterios, dintr-o spațialitate exotică. În plus, camuflajul este formal, aparent și superficial, la o privire mai atentă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]