1,594 matches
-
Codului Muncii în 2004 și 2005. Principala mare noutate pe care a adus-o capitalul străin - mai ales cel occidental - în acest mecanism a constat în creșterea greutății specifice a unui instrument de absorbție a resurselor mai puțin utilizat de către capitaliștii autohtoni - datoria externă. Între 2000 și 2004, datoria externă a României s-a dublat, crescând de la 9,6 miliarde $ la 20,6 miliarde $, după care ritmul de creștere a ieșit total de sub control. La sfârșitul trimestrului al treilea al anului
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
uriașei - la nivel global - companii Mittal Steel. Alte industrii sunt în situații similare, deși capacitatea lor de absorbție a fondurilor guvernamentale sau bugetare este mai redusă. MICA BURGHEZIE POSTCOMUNISTĂ Privatizarea postcomunistă a restructurat țărănimea și a modelat evoluția clasei noilor capitaliști români. A mai avut și un al treilea rezultat important: a decis cu privire la înfățișarea micii burghezii românești postcomuniste. După cum am văzut deja, o clasă de mijloc exista și în societatea socialistă, având în linii mari cam aceeași compoziție cu mica
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
largă. Soluția fericea pe toată lumea. Fosta mică burghezie socialistă reușea să se instituționalizeze în noua societate protocapitalistă a României înaintea altor grupuri sau categorii sociale care urmau să joace un rol ceva mai decisiv în evoluția postcomunismului, precum clasa noilor capitaliști. Și reușea să obțină, în favoarea ei, un foarte important transfer de resurse, prin intermediul statului, de la societate către ea însăși. Așa cum am văzut, privatizările în domeniu s-au făcut prin metode care ignorau valoarea economică a capitalului intelectual, al mărcilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
-și transforma o elită convenabil aleasă în marea burghezie. Unul dintre motive este tocmai lipsa de capital pe care am amintit-o mai devreme. Și chiar dacă mica burghezie a început o acumulare de capital mai devreme decât mulți dintre actualii capitaliști mari sau medii din economia românească, această acumulare a fost, evident, insuficientă pentru o tranziție dinspre mica burghezie către marele capital. Un alt motiv este zona specială a privatizărilor care au avut loc la nivelul micii burghezii: servicii destinate populației
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
într-o pătură cu venituri ridicate și una aflată, dacă nu în pragul sărăciei, în orice caz la un nivel de venituri și de trai asemănător celui al proletariatului. Lipsa de apetit a micii burghezii pentru accederea la situația de capitalist „autentic”, preocupat cu prioritate de dezvoltarea afacerii pe care o conduce și mai puțin de simpla creștere a consumului și securității financiare proprii, a condus, în cele din urmă, la conflicte majore între mica burghezie și marele capital, mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
alte părți, veniturile lor sunt mai mari decât ale oricăror altor salariați și pot fi, în unele cazuri, comparabile cu veniturile obținute de proprietarii de capital. Mai ales într-o societate în tranziție, precum cea românească, în care diferențele dintre capitaliștii autohtoni și funcționarii capitalului străin pot fi chiar în favoarea acestora din urmă. În spațiul fost comunist, legitimarea lor este excepțională - marele capital străin și, pe urmele lui, cel autohton dispun de o legitimitate superioară, pentru că se consideră că reprezintă viitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de altă parte, permite vârfurilor acestor elite să controleze ascensiunea către elite și mobilitatea socială în interiorul elitei. Așa cum era de așteptat, rezultatul imediat a fost un grad ridicat de reproducere a Cea de a doua categorie de ASCENSIUNEA ȘI DECLINUL CAPITALIȘTILOR ROMÂNI În primii ani de după revoluția din decembrie 1989, am avut ocazia să particip la dezbaterile purtate, la nivelul clasei politice conducătoare, cu privire la strategiile de trecere de la economia socialistă la economia capitalistă de piață. Exista, la nivelul întregii clase politice
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
instituțională, restul componentelor acesteia - capital, management, valori, comportamente etc. - urmând să apară prin „generație spontanee”, după principiul că cel mai bun mijloc de a învăța pe cineva să înoate este să-l arunci în apă, iar piața va selecta singură capitaliștii „adevărați” de cei mai puțin potriviți, erau susținute mai ales de reprezentanții politici ai tehnocrației financiare și, deloc surprinzător, de juriști care trăiau cu convingerea fermă că o schimbare de legislație echivalează cu o schimbare de realitate. În schimb, inginerii
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
piața internațională, el era și neinteresat de economia României, și inaccesibil politicienilor și industriașilor români. Construirea capitalismului românesc pornea cu stângul încă din 1990, înainte de toate, din motive tehnice - lipsa capitalului necesar. Al doilea factor era de natură sociologică: lipseau capitaliștii. Acest factor a fost ignorat vreme de aproape un deceniu, până când tocmai instituțiile financiare internaționale - mai concret și mai uman, Stiglitz, în acea perioadă economist-șef al Băncii Mondiale - au atras atenția asupra deficitului de management de tip capitalist modern
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
doar ansamblul instituțiilor de tip comunist îl împiedica să se manifeste ca atare. Mai târziu, când s-a observat empiric, inclusiv la nivelul vieții cotidiene că românii adoptă cu precădere comportamente diferite de cele descrise în manualul de liceu cu privire la capitaliști, aceste „deviații” au fost puse pe seama educației comuniste, a nostalgiilor după autoritarismul protector specific comunismului sau chiar al unor mai îndelungate tradiții „balcanice”, adică „grecești-bizantine”, deci pe seama diferențelor dintre civilizația greco-ortodoxă și cea europeano-catolică, de tipul celor identificate „empiric” de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
voință politică” și „rețeaua fostei Securități” să poată fi ignorate și contrazise legitim. Noua abordare implica faptul că o economie capitalistă de piață se face nu numai cu instituții moderne ale pieței și nu numai cu capital, dar și cu capitaliști. Evident că, imediat după revoluție, ceea ce îi lipseau României era tocmai capitaliștii. Cei autohtoni nu aveau cum să se formeze decât în timp, iar Occidentul dezvoltat ezita să și-i trimită pe ai săi în România, ca urmare a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
legitim. Noua abordare implica faptul că o economie capitalistă de piață se face nu numai cu instituții moderne ale pieței și nu numai cu capital, dar și cu capitaliști. Evident că, imediat după revoluție, ceea ce îi lipseau României era tocmai capitaliștii. Cei autohtoni nu aveau cum să se formeze decât în timp, iar Occidentul dezvoltat ezita să și-i trimită pe ai săi în România, ca urmare a unor decizii strategice cu privire la expansiunea către est, decizii care nu cuprindeau și România
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
cuprindeau și România. Această situație specială a țării noastre a fost contextul internațional care i-a permis societății românești să ignore capitalul străin - mai ales că și el ignora România - și să treacă la construirea unei clase sociale sui-generis de capitaliști autohtoni. Pentru asta însă, a avut nevoie de timp - iar acest timp este acum tratat ca o „întârziere”, ca simplă menținere a economiei socialiste într-o vreme care nu mai era a ei, prin efortul motivat ideologic al unor lideri
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
FDSN, PDSR), considerată „neocomunistă” -, România nu construiește capitalismul. Dimpotrivă, o face într-un ritm extrem de alert și cu costuri foarte mari. În primul rând, îl construiește instituțional; în al doilea rând, și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea capitalului de stat (cu excepția privatizării în masă), ci de transferul de venituri către noua clasă a capitaliștilor români, aflați în interiorul economiei socialiste. Una dintre metode a fost aceea de a-l subvenționa financiar. Statul român a subvenționat economia pe patru căi principale. Prima au reprezentat-o subvențiile directe, adresate aproape exclusiv sectorului de stat (cu excepția celor din
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
an a fost de 156%. A patra metodă a fost aceea a contractelor guvernamentale, a căror distribuție preferențială a stârnit numeroase scandaluri de corupție. Ca urmare, în primii ani ai postcomunismului, noua clasă politică românească „incubează” o nouă clasă de capitaliști români - dar nu în afara economiei socialiste, ci în interiorul ei, nu pe piața privată nou-apărută, ci mai ales pe „piața socialistă” a relațiilor comerciale dintre întreprinderi, bănci și instituții administrative, toate ale statului, în interstițiile cărora se dezvoltă noi societăți private
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
nu pe piața privată nou-apărută, ci mai ales pe „piața socialistă” a relațiilor comerciale dintre întreprinderi, bănci și instituții administrative, toate ale statului, în interstițiile cărora se dezvoltă noi societăți private, aflate în strânsă legătură cu acestea. Noua clasă de capitaliști români se formează, ca urmare, nu atât dintre întreprinzătorii privați nou-apăruți, ci în strânsă legătură cu tehnocrația economică și industrială a economiei socialiste. Într-o primă etapă, aceștia sunt pur și simplu subvenționați. În cazul lor, „acumularea primitivă a capitalului
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
aveau un avantaj competitiv important - se aflau deja la controlul producției. Problema capitalismului românesc era de a transfera producția nu doar sub controlul lor tehnic, ci în proprietatea lor. Aceasta a fost cea de a doua etapă a formării clasei capitaliștilor români, momentul în care se trece la luarea în proprietate a capitalului industrial al economiei socialiste. A existat un moment-cheie al acestui proces, iar el a constat în introducerea pe scară largă a privatizării prin MEBO, ceea ce a determinat transferul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
acum își dorea să scape de sub tutela politică și administrativă și să se miște singură. Ceea ce și face, profitând de schimbarea politică pe care, parțial cel puțin, a sprijinit-o. Următorii 4-5 ani, până prin 2001-2002, sunt anii de glorie ai capitaliștilor români, ani de ascensiune rapidă. Clasa de capitaliști medii a primilor șapte ani se întărește și începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, dar și regional. În a doua jumătate a primului deceniu postcomunist, România
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
și administrativă și să se miște singură. Ceea ce și face, profitând de schimbarea politică pe care, parțial cel puțin, a sprijinit-o. Următorii 4-5 ani, până prin 2001-2002, sunt anii de glorie ai capitaliștilor români, ani de ascensiune rapidă. Clasa de capitaliști medii a primilor șapte ani se întărește și începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, dar și regional. În a doua jumătate a primului deceniu postcomunist, România începe să se diferențieze de alte țări foste
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
începe să producă „vârfuri” de dimensiuni semnificative nu numai la nivel național, dar și regional. În a doua jumătate a primului deceniu postcomunist, România începe să se diferențieze de alte țări foste socialiste tocmai prin această particularitate - capitalismul românesc are capitaliștii săi. Este adevărat că denumirea li se potrivește doar parțial, căci au o serie de particularități. În primul rând, fluturele capitalist iese din gogoașa economiei socialiste mai are încă nevoie de stat, pentru a supraviețui și a crește. Principala sa
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
particularități. În primul rând, fluturele capitalist iese din gogoașa economiei socialiste mai are încă nevoie de stat, pentru a supraviețui și a crește. Principala sa sursă de creștere sunt politicile guvernamentale care asigură transferul de resurse către noua clasă a capitaliștilor autohtoni. Toate procesele și mecanismele care o ajutaseră să se nască se amplifică acum, pentru a-i sprijini creșterea. Inflația, care se redusese substanțial, ajungând în 1996 la 57%, urcă la 151% în 1997, stingând o bună parte din datoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
97 milioane de dolari în 1998, la 38 milioane în 1999 și ajunge la numai 17,6 milioane în 2000, adică scade de 10 ori! (Guvernul României, 2004). Scăderea PIB și a producției industriale facilitează vânzarea ieftină a întreprinderilor, iar capitaliștii români încep să treacă, din etapa de capitaliști de mărime medie, în cea de mari capitaliști. Transferul de resurse dinspre sectorul de stat către cel privat continuă și se amplifică. În 1999, întreprinderile cu peste 500 de salariați din sectorul
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
milioane în 1999 și ajunge la numai 17,6 milioane în 2000, adică scade de 10 ori! (Guvernul României, 2004). Scăderea PIB și a producției industriale facilitează vânzarea ieftină a întreprinderilor, iar capitaliștii români încep să treacă, din etapa de capitaliști de mărime medie, în cea de mari capitaliști. Transferul de resurse dinspre sectorul de stat către cel privat continuă și se amplifică. În 1999, întreprinderile cu peste 500 de salariați din sectorul privat (capital mediu și mare) au o cifră
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]