689 matches
-
față cu o lume tulbure, față în față cu "locul dement al unor impostori de rând". Filmul are atmosferă și sonorități de recviem. Este drept, tonul dominant al unor "capitole" iese din raza tragismului în stare pură, mergând până la accente caricaturale... dar regizorul extrage esențe și idei din toate aceste stări contradictorii; "capitolele" disparate ale filmului... Nu numai pentru regizor, ci și pentru protagonist, Mircea Albulescu în rolul lui Gherlaș, Înghițitorul de săbii este unul din "filmele vieții". Frumos spunea actorul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
poveștii, lucrează aproape zece ani ca să facă, până la urmă, pe odiosul ei bărbat, Dragomir, să mărturisească, puțin câte puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă, în Năpasta, nimic morbid, nimic fantastic. Crima, răzbunarea, furia justițiară, toate acestea sunt desigur tragice, dar nu senzaționale sau perverse. Edgar Papu a putut cu dreptate scrie despre Năpasta că
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
terapeut este așezat la o masă de restaurant pregătit să înceapă să fumeze. Al doilea terapeut este așezat la masa de alături și cere celuilalt să facă bine și să nu fumeze. Jocurile de rol sunt jucate într-o manieră caricaturală (foarte agresiv, foarte pasiv, foarte asertiv) pentru a facilita pacienților identificarea unor caracteristici verbale și non verbale. Iată ce se obține pentru comportamentul agresiv. Terapeutul este în picioare, se apropie de celălalt client, strigă cu voce tare și cu privirea
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Iașului” și „Cuvântul studențesc”. A făcut reportaje, a semnat cronici teatrale și cronici plastice, omul de teatru fiind un desenator înzestrat, cu o înclinație pronunțată spre caricatural (cum spune singur - într-un interviu acordat lui Ion Biberi - cu o „viziune caricaturală și tragică a vieții”). A deschis, de altfel, mai multe expoziții cu desene satirice, atrăgându-și prețuirea deosebită a lui Tudor Arghezi. Iar spectacolele pe care le-a montat poartă amprenta unui fel al său de a vedea, dominat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
incidența științelor sociale și politice) sau În forme ceremonializate, În care mesajul era transmis prin constructe simbolice (iar antropologia culturală se ancorează În această zonă). Cel mai adesea, demonstrațiile de acest tip Împrumută elemente din vocabularul ritual al carnavalului: figurine caricaturale și efigii hilare, care reprezintă figurile politice percepute ca adversari, oamenii purtând măști grotești Întrupează inamicii politici, formulările verbale licențioase degradează prestigiul celor aflați la putere. Adeseori, aceste parade și demonstrații parodiază procesiunile solemne oficiale, iar râsul anulează pretenția de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
comicului / 213 5.8. Absurdul în literatura românească postcaragialiană / 215 Capitolul VI. CARAGIALE PRECURSOR AL PRECURSORILOR / 233 6.1. Urmuz și Caragiale / 233 6.1.1. De la Mitică la Urmuz și viceversa / 234 6.1.2. De la verosimil la neverosimil caricatural / 237 6.1.3. De la "lumea-lume", la infralume / 241 6.1.4. "Țărușul familiei" / 246 6.1.5. "Sarafoff, / Servește-te de cartof" / 250 6.1.6. Un catharsis al surprizei / 254 6.1.7. De la comic, la absurd / 257
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale se raportează la realitate prin strategia "maximei stilizări", îmbinată cu "deformarea caricaturală". Incipitul "paginilor bizare" pornește de la "normal și acceptabil", spre a glisa succesiv și contrariant spre distorsionarea relației dintre ficțiune și realitate. Urmuz a preluat procedeul "caricaturizării excesive" caragialiene. Dar se deosebește de precursorul său prin străduința de a fractura conexiunile
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale termenului ca atare. Încrezători în abilitatea de a surprinde esența caragialismului, atunci când nu-l echivalează cu comicul 13, mulți exegeți de prestigiu au acordat prioritate unui anumit aspect în care au văzut "semnul lui Caragiale"14. Formulări de tipul "caricatural, dar perfect verosimil" (Zarifopol)15, "promotor al balcanismului" (G. Călinescu)16, realism responsabil de "un inefabil farmec al trivialului" (Șerban Cioculescu)17, "realism ironic"18 pentru care Mitică și moftul sunt "cuvinte referențiale" (V. Fanache)19 și lista ar putea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
inadecvarea, incoerența logică (o formă de nonsens); 11. jocurile de cuvinte și spiritele; 12. obiectele care apar ca manifestări ale unei dispoziții vesele; 13. triumful unui om într-o luptă. 31 "Categoria rizibilului"32 de care aparține comicul, dar și caricaturalul, ironicul, diformul, satiricul, umoristicul, spiritualul, este analizată și de către esteticianul și filosoful Evanghelos Moutsopoulos. Conform definiției sale, comicul "este o valorizare sistematică a formelor rizibilului, prin utilizarea și combinarea principiului repetiției și al persiflării, de care ține fiecare element, provenit
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
exterioare este surprins numai după ce conștiința comică se descoperă pe sine într-o postură ridicolă, prin contemplarea unui alter ego care impune autocritica, autoparodia și autoridiculizarea, ca manifestări ale comicului în stare pură. Tehnica autoreflexivă este bazată pe procedeul exagerării caricaturale, a îngroșării trăsăturilor și a deformării acestora cu efecte rizibile. Despre comicul caricaturii, Bergson spunea: "Oricât de regulată ar fi o fizionomie, oricât de armonioase ar fi trăsăturile, oricât de suple ar fi mișcările, niciodată echilibrul nu va fi absolut
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
spre bufon domină"13, în schimb, Gherea, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Pompiliu Constantinescu au văzut în autorul Momentelor un cinic decis să anihileze cu aciditatea vervei satirice societatea în care a trăit, moravurile și viciile unei lumi infernale cu instituții caricaturale și hibride care îi stimulau malițiozitatea râsului "vitriolant". Explicații caracterologice pentru prevalența satirei în opera lui Caragiale găsim, de pildă, la Garabet Ibrăileanu: ,,Bineînțeles Caragiale nu este un satiric din cauza obiectului zugrăvit, ci din cauza firii sale. Dacă era un umorist
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pilde" vizându-i pe Homer, Al. Depărățeanu, D. Bolintineanu, G. Coșbuc, O. Goga, I. Minulescu, Cincinat Pavelescu, T. Arghezi etc. ale căror stereotipii prozodice și de limbaj, ținând și de conformația specifică epopeii, romanței, epigramei, psalmului etc. devin prin imitare caricaturală atât surse de umor cât și reproșuri exegetice. Pastișarea Psalmilor arghezieni, de pildă, implică și surăsul condescendent al criticului în măsură să reproducă tocmai acele dislocări și amputări sintactice, acele subite redistribuiri de valori gramaticale ale cuvintelor, prin care Arghezi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
grosolană. În realitate însă, considerăm că urma intențională nu poate fi negată nici în cazul grotescului, a cărui emergență se datorează tocmai exagerării, a "îngroșării", a căutării excentricităților, a tendinței de a întrece măsura cu orice preț. În grotesc, deformarea caricaturală extremă împinge comicul spre zonele oripilantului, receptorul fiind simultan îngrozit și forțat să râdă la descoperirea insuportabilului antagonism care confruntă rizibilul și monstruosul. Dincolo de râs, grotescul provoacă o stare apăsătoare, de neliniște în fața derizoriului spectacol al hazardului din alternanța frumos-urât
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Acest exemplu și multe altele din lumea comediilor și a schițelor ilustrează cum grotescul personajelor lui Caragiale cumulează toate sensurile termenului: cel etimologic, de desen bizar care declanșează râsul prin alura lor comic-extravagantă, cel de ridicol absurd, cel al apariției caricaturale și sensul modern definit prin opoziție cu sublimul, așadar ca simbol al animalității din om, sens impus prin V. Hugo. Caricatura și grotescul ocupă o pondere însemnată în opera comică a lui Caragiale, gustul pentru excesiv rezolvându-se pe terenul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Fără sentimentul culpabilității, fără ideea sacrificiului, lipsite de orice idee, aceste personaje cu conștiința uluitor de liniștită, sunt cele mai josnice din literatura universală"186. Toate personajele comediilor, între care Dandanache și Rică Venturiano constituie extremitățile, sunt reduse la o caricaturală mască, îndărătul căreia nu pulsează viață autentică. Prin caricatură Caragiale nu vizează numai personajul, ci și situația, așa cum se întâmplă, de exemplu, cu pervertirea revoluției, eveniment încărcat de semnificații istorice dar transformat în pretext pentru zaiafet ad-hoc (Boborul!, Baioneta inteligentă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații și exces, captată involuntar în mult comentata formulă "simt enorm și văz monstruos", grotescul are la Caragiale acel scop homeopatic de care aminteam în preambulul teoretic, întrucât intenționează și izbutește prin exagerările caricaturale să scoată în evidență erorile de comportament și de mentalitate, care se vor corecta practic de la sine pe temeiul ridicolului făcut astfel vizibil. 3.11. Modul grotesc postcaragialian Deși se afirmă îndeobște că Arghezi inaugurează estetica urâtului în literatura română
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fertilă a nărilor făcea utilizarea batistei monumentale laborioasă. Prezidenta, scoțându-și basmaua de mătase și ducându-și-o la nasul vocal, ca un prestidigitator care pregătește o farsă, turbura importanța rolului ei social și politic și solemnitatea ședințelor, cu pauza caricaturală a unui trombon, iar grava ei amabilitate și marele-i prestigiu genealogic, se găseau astfel știrbite periodic, ca o liturghie de catedrală în care ar intra lătrând un câine urmărind o pisică.191 Interesantele piese într-un act ale lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
completări succesive. Astfel, în raport cu poziția lui Maiorescu care plasa decisiv opera lui Caragiale în zona estetică a realismului, nuanțările terminologice ulterioare, cum ar fi cea de realism clasic impusă de Zarifopol, apoi cele ale lui Florin Manolescu, în variantele "realism caricatural din comedii sau din schițe" și "realism creatural din Năpasta, O făclie de Paște sau Păcat"2, sau cea de "realism ironic"3 propusă de V. Fanache, sunt în măsură să satisfacă progresiv nevoia de definire cât mai exactă a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
structura tipului tradițional, dar se apropie profetic de noneroul farsei moderne. Leonida și Efimița, Farfuridi și Brânzovenescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache și Ipingescu, Pampon și Crăcănel, Mița și Didina, dar și Mitică, Mache și Lache, etc. sunt personaje tipizate și schematizate caricatural, reduse la simple măști sau fantoșe, dar devin simboluri ale condiției umane asemenea personajelor lui Jarry, Beckett sau Ionesco, pentru că ilustrează atitudini umane fundamentale într-o lume degradată, chiar absurdă. Protestând împotriva denaturării Scrisorii pierdute, jucată fără voia sa la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
critic", "realism psihologic", "realism grotesc", "realism creatural", "hiperrealism", "microrealism"28 etc. Opera cristalizată în creuzetul artei caragialiene, care a topit realitatea mixând substanțele esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
esteticii clasice, realiste și naturaliste deopotrivă, poartă însă drept marcă specifică, celebra formulare a lui Paul Zarifopol: "caricatural, dar perfect verosimil"29. Esența artei caragialiene constă, așadar, în raportarea la realitate prin îmbinarea strategiei maximei stilizări cu cea a deformării caricaturale în măsură să surprindă esențialul. Sugestivă pentru acest ideal estetic ilustrativ pentru atitudinea lui Caragiale față de realitatea devenită obiect al meșteșugului artistic, este parabola din Câteva păreri: D. profesor este un om foarte rău și are un nas foarte comic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de Caragiale este procedeul caricaturizării excesive, iar ceea ce distinge esențial universul său artistic de cel al înaintașului, este intenționata lipsă de verosimilitate a imaginii rezultate. Semnul lui Urmuz ar fi, folosind termenii care i-l definesc pe al lui Caragiale: caricatural și derutant prin neverosimil 35. 6.1.3. De la "lumea-lume" la infralume Domeniul tipologiei este cel care semnalează, înainte de orice, coincidențe de viziune între cei doi autori, coincidențe despre care au pomenit în treacăt atât cercetători ai operei caragialiene 36
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să asimileze, doar fragmentează și "insalivează" o materie primă nerafinată, esență de cunoaștere pură, cât și alegoria rolului de intermediar al dascălului, capabil doar de transmiterea informației într-o formă porționată, digerabilă, și nu de pătrunderea sensului acesteia. În această caricaturală ipostază de formator de educație cu o inedită metodă de "aplicațiune", Stamate pare o reducție a lui Mariu Chicoș Rostoganu, celebrul "pedagog de școală nouă" care-și bombardează elevii cu fărâme de cunoștințe "insalivate", adică distorsionate și idiotizate de propria
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin respingere, cât și prin înglobare, mai exact, prin inversarea parodică, prin revalorificarea unor aspecte periferice în raport cu grila centrală și prin aluzia directă la pasiunea gurmandă care identifică decisiv personajul lui Caragiale. 6.1.6. Un catharsis al surprizei Viziunea caricaturală în cazul ambilor artiști poate fi pusă pe seama unei intenționalități satirice. În cazul dramaturgului, veșmântul ambiguității în care și-a învăluit opera, din precauție sau din spirit ludic, enigmatic, precum și contradicțiile conduitei sale care-l califică drept homo duplex 114
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satirice. În cazul dramaturgului, veșmântul ambiguității în care și-a învăluit opera, din precauție sau din spirit ludic, enigmatic, precum și contradicțiile conduitei sale care-l califică drept homo duplex 114, deschid calea multiplelor interpretări legate de resorturile intime ale reprezentărilor caricaturale. Dorința de marcare critică, prin sublinierea devierilor de la logica moravurilor sănătoase în familia burgheză, în politică, în gazetărie etc., este la fel de plauzibilă ca și simpla delectare în fața spectacolului vieții, ambele atitudini fiind revendicate, în egală măsură, de cunoscuți, de prieteni
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]